Cerere de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu. Criteriile de determinare a instanţei de executare în ipoteza în care domiciliul sau sediul debitorului ori al creditorului nu se află în ţară

• NCC: art. 227
• NCC: art. 229
• NCPC: art. 133 pct. 2
• NCPC: art. 135 alin. (1)
• NCPC: art. 651
• NCPC: art. 666 alin. (1)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zalău, la data de 31 octombrie 2022, petentul A. a solicitat încuviințarea executării silite în toate modalitățile prevăzute de lege a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1245 din data de 2 iulie 2021, pronunțată de Judecătoria Petroșani, în dosarul nr. x/2020, privind pe creditorul B. și pe debitoarea C. prin D. S.R.L.

(Î.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 116 din 25 ianuarie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că, în speță, instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei, în raport cu interpretarea diferită dată dispozițiilor art. 651 C. proc. civ.

Astfel, Judecătoria Zalău și Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de constatările diferite ale celor două judecătorii cu privire la persoana care are calitatea de debitor în cauză și, prin urmare, la sediul acesteia și la dispozițiile legale în temeiul cărora se stabilește instanța competentă a soluționa cererea de încuviințare a executării silite.

Raportându-se la persoana debitoarei ca fiind D. S.R.L., și prin urmare la sediul acesteia, Judecătoria Zalău a făcut aplicarea art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., în timp ce Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă a constatat că C. are calitate de debitoare în cauză și, cum sediul acesteia se află în străinătate, a stabilit competența de soluționare a pricinii în temeiul tezei a II-a a art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte mai constată că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1245 din data de 02 iulie 2021 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosarul nr. x/2020, la solicitarea creditorului B., prin A., împotriva debitoarei C. reprezentată de D. S.R.L..

Potrivit prevederilor art. 666 alin. (1) C. proc. civ., executorul judecătoresc va solicita instanței de executare încuviințarea executării silite.

În conformitate cu art. 651 alin. (1) C. proc. civ. „Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor”.

Teza a II-a a alin. (1) al textului legal anterior evocat reglementează criteriile de determinare a instanței de executare în ipoteza în care domiciliul său, sediul debitorului sau al creditorului nu se află în țară.

Astfel, dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului. În cazul în care domiciliul sau, după caz, sediul creditorului nu se află în țară, competența aparține judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

De menționat este faptul că norma de competență în aceste cazuri nu este alternativă, partea contestatoare neavând la îndemână posibilitatea alegerii între judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului ori sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Activarea normei de competență incidentă în cauză se realizează subsecvent eliminării ipotezelor anterioare.

În ceea ce privește noțiunea de „sediu”, dispozițiile art. 227 și art. 229 C. civ. prevăd că sediul persoanei juridice se stabilește potrivit actului de constituire sau statutului, iar, în raporturile cu terții, dovada sediului persoanei juridice se face cu mențiunile înscrise în registrele de publicitate sau de evidență prevăzute de lege pentru persoana juridică respectivă. În lipsa acestor mențiuni, stabilirea sau schimbarea sediului nu va putea fi opusă altor persoane.

Legiuitorul a ales ca element temporal, în determinarea instanței de executare, momentul sesizării organului de executare, reper care interesează în identificarea locului unde se află domiciliul sau sediul debitorului.

Înalta Curte reține că, potrivit titlului executoriu a cărui executare silită se solicită (sentința civilă nr. 1245 din data de 02 iulie 2021 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosarul nr. x/2020, aflată în copie conformă cu originalul la dosarul Judecătoriei Zalău, filele7(verso)-8), debitoarea este C., iar D. S.R.L. este reprezentanta/mandatara acesteia în România.

Cum debitoarea C. nu își are sediul social în România, aceasta nefiind constituită în conformitate cu formele de organizare a societăților reglementate de legislația românească, respectând ordinea instituită de către dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare a pricinii revine instanței în a cărei circumscripție se găsește domiciliul creditorului B. (Municipiul Zalău, județul Sălaj – împrejurare care rezultă din dovada de interogare DEPABD din data de 28.10.2022 aflată la dosarul Judecătoriei Zalău), respectiv Judecătoria Zalău.

Este fără relevanță, în stabilirea instanței competente din punct de vedere teritorial să judece cererea de încuviințare a executării silite, sediul social al reprezentantului debitoarei – mandatar D. S.R.L. (București, Bd. x, clădirea C3, sector 2), în condițiile în care sediul debitoarei C. nu se află în România, ci în Germania, iar dispozițiile art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. prevăd expres că, în cazul în care domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului.

De asemenea, nu prezintă relevanță sub aspectul stabilirii instanței competente din punct de vedere teritorial să judece cererea de încuviințare a executării silite, în speța dedusă judecății, sediul social al reprezentantei debitoarei, atâta timp cât calitatea de mandatar și instituția reprezentării sunt relevante sub aspectul asigurării cunoașterii procesului și a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia, pentru a da eficiență dreptului la apărare, iar nu în planul competenței instanței de executare.

O interpretare contrară ar fi de natură a lăsa la latitudinea debitorului competența instanței de executare prin simpla alegere a unui sediu procesual.

Față de cele anterior reținute, având în vedere că sediul debitoarei C. nu se află în România și ținând seama de prevederile art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zalău, instanță în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul creditorului B..

Sursa informației: www.scj.ro.