Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
357 views
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
Înalta Curte constată că, în speţă, instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în raport cu interpretarea diferită dată dispoziţiilor art. 651 C. proc. civ.
Astfel, Judecătoria Zalău şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de constatările diferite ale celor două judecătorii cu privire la persoana care are calitatea de debitor în cauză şi, prin urmare, la sediul acesteia şi la dispoziţiile legale în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă a soluţiona cererea de încuviinţare a executării silite.
Raportându-se la persoana debitoarei ca fiind D. S.R.L., şi prin urmare la sediul acesteia, Judecătoria Zalău a făcut aplicarea art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., în timp ce Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă a constatat că C. are calitate de debitoare în cauză şi, cum sediul acesteia se află în străinătate, a stabilit competenţa de soluţionare a pricinii în temeiul tezei a II-a a art. 651 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte mai constată că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1245 din data de 02 iulie 2021 pronunţată de Judecătoria Petroşani în dosarul nr. x/2020, la solicitarea creditorului B., prin A., împotriva debitoarei C. reprezentată de D. S.R.L..
Potrivit prevederilor art. 666 alin. (1) C. proc. civ., executorul judecătoresc va solicita instanţei de executare încuviinţarea executării silite.
În conformitate cu art. 651 alin. (1) C. proc. civ. „Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor”.
Teza a II-a a alin. (1) al textului legal anterior evocat reglementează criteriile de determinare a instanţei de executare în ipoteza în care domiciliul său, sediul debitorului sau al creditorului nu se află în ţară.
Astfel, dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului. În cazul în care domiciliul sau, după caz, sediul creditorului nu se află în ţară, competenţa aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.
De menţionat este faptul că norma de competenţă în aceste cazuri nu este alternativă, partea contestatoare neavând la îndemână posibilitatea alegerii între judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului ori sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Activarea normei de competenţă incidentă în cauză se realizează subsecvent eliminării ipotezelor anterioare.
În ceea ce priveşte noţiunea de „sediu”, dispoziţiile art. 227 şi art. 229 C. civ. prevăd că sediul persoanei juridice se stabileşte potrivit actului de constituire sau statutului, iar, în raporturile cu terţii, dovada sediului persoanei juridice se face cu menţiunile înscrise în registrele de publicitate sau de evidenţă prevăzute de lege pentru persoana juridică respectivă. În lipsa acestor menţiuni, stabilirea sau schimbarea sediului nu va putea fi opusă altor persoane.
Legiuitorul a ales ca element temporal, în determinarea instanţei de executare, momentul sesizării organului de executare, reper care interesează în identificarea locului unde se află domiciliul sau sediul debitorului.
Înalta Curte reţine că, potrivit titlului executoriu a cărui executare silită se solicită (sentinţa civilă nr. 1245 din data de 02 iulie 2021 pronunţată de Judecătoria Petroşani în dosarul nr. x/2020, aflată în copie conformă cu originalul la dosarul Judecătoriei Zalău, filele7(verso)-8), debitoarea este C., iar D. S.R.L. este reprezentanta/mandatara acesteia în România.
Cum debitoarea C. nu îşi are sediul social în România, aceasta nefiind constituită în conformitate cu formele de organizare a societăţilor reglementate de legislaţia românească, respectând ordinea instituită de către dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a pricinii revine instanţei în a cărei circumscripţie se găseşte domiciliul creditorului B. (Municipiul Zalău, judeţul Sălaj – împrejurare care rezultă din dovada de interogare DEPABD din data de 28.10.2022 aflată la dosarul Judecătoriei Zalău), respectiv Judecătoria Zalău.
Este fără relevanţă, în stabilirea instanţei competente din punct de vedere teritorial să judece cererea de încuviinţare a executării silite, sediul social al reprezentantului debitoarei – mandatar D. S.R.L. (Bucureşti, Bd. x, clădirea C3, sector 2), în condiţiile în care sediul debitoarei C. nu se află în România, ci în Germania, iar dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. prevăd expres că, în cazul în care domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului.
De asemenea, nu prezintă relevanţă sub aspectul stabilirii instanţei competente din punct de vedere teritorial să judece cererea de încuviinţare a executării silite, în speţa dedusă judecăţii, sediul social al reprezentantei debitoarei, atâta timp cât calitatea de mandatar şi instituţia reprezentării sunt relevante sub aspectul asigurării cunoaşterii procesului şi a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia, pentru a da eficienţă dreptului la apărare, iar nu în planul competenţei instanţei de executare.
O interpretare contrară ar fi de natură a lăsa la latitudinea debitorului competenţa instanţei de executare prin simpla alegere a unui sediu procesual.
Faţă de cele anterior reţinute, având în vedere că sediul debitoarei C. nu se află în România şi ţinând seama de prevederile art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zalău, instanţă în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul creditorului B..
Sursa informației: www.scj.ro.
