Ceremonie Decernarea titlului de „Doctor Honoris Causa” prof. univ. dr. Valeriu Stoica

1306       0

Joi, 9 mai 2019, a avut loc ceremonia de decernare a titlului de „Doctor Honoris Causa” prof. univ. dr. H.C. Valeriu Stoica.

Ceremonia s-a desfășurat la Constanța, în Aula Bibliotecii universitare „Ioan Popișteanu” – Universitatea „Ovidius” Constanța, în cadrul Conferinței „Starea justiției în România după aderarea la Uniunea Europeană”, conferință organizată de Grupul Editorial  „Universul Juridic”, Uniunea Națională a Barourilor din România – UNBR și  Baroul Constanța, Universitatea „Ovidius” Constanta – Facultatea de Drept si Stiinte Administrative, Asociația „Themis-Casatia” a foștilor judecători ai ÎCCJ, Academia de Stiințe Juridice – Secția de drept international, Curtea de Apel Constanța și Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române.

Cu această ocazie, dl prof. univ. dr. Valeriu Stoica a prezentat un discurs: „Lungul drum al justiției către adevăr”. De asemenea, i-au fost aduse laudatio de către următoarele personalități din mediul juridic:

– prof. univ. dr. Adrian Stoica, Decan al Facultății de Drept și Științe Administrative, Universitatea „Ovidius” din Constanța;

– prof. univ. dr. H.C. Marin Voicu, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știinta – AOS, Președintele Secției de drept internațional și de drept comparat al Academiei de Științe Juridice – ASJR, Președintele Asociației „Themis-Casatia” a foștilor judecători ai ICCJ, fost judecător la ICCJ și la CEDO;

– lect. univ. dr. Gabriel Cornel Grigore, Facultatea de Drept si Stiinte Administrative, Universitatea „Ovidius” din Constanța.

Președintele Comisiei de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa domnului prof. univ. dr. Valeriu Stoica a fost prof. univ. dr. Sorin Rugină, Rectorul Universității Ovidius din Constanța.

De asemenea, din Comisie au mai făcut parte următorii membri:

– Prof. univ. dr. Ion Botescu, Președintele Senatului Universității Ovidius din Constanța;

– Prof. univ. dr. Adrian Stoica-Constantin, Decanul Facultății de Drept și Științe Administrative, Universitatea Ovidius din Constanța;

Prof. univ. dr. Nicolae Popa, Universitatea Nicolae Titulescu;

– Prof. univ. dr. Marin Voicu, DHC al Universității Ovidius din Constanța;

– Prof. univ. dr. Gabriel Mihai, Facultatea de Drept și Științe Administrative Universitatea Ovidius din Constanța;

– Prof. univ. dr. Gabriel Grigore, Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea Ovidius din Constanța.

Ceremonia de decernare a titlului de „Doctor Honoris Causa” prof. univ. dr. Valeriu Stoica was last modified: mai 14th, 2019 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: