Cea mai recentă analiză de contencios constituțional cu privire la concursul de promovare pe loc a judecătorilor şi procurorilor (decizie de respingere: DCC nr. 352/2018)

1 aug. 2018
Vizualizari: 1223

În M. Of. nr. 662 din 30 iulie 2018, s-a publicat Decizia nr. 352/2018 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurilor.

Conform art. 44 din Statut, pot participa la concursul de promovare la instanțele sau parchetele imediat superioare judecătorii și procurorii care au avut calificativul „foarte bine” la ultima evaluare, nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani și îndeplinesc următoarele condiții minime de vechime: 5 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcțiile de judecător de tribunal sau tribunal specializat și procuror la parchetul de pe lângă tribunal sau la parchetul de pe lângă tribunalul specializat; 6 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcțiile de judecător de curte de apel și procuror la parchetul de pe lângă aceasta; 8 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit unor dispoziții art. 44 alin. (2) din aceeași reglementare, la calcularea vechimii se lua în considerare și perioada în care judecătorul sau procurorul a fost avocat.

Acest alineat a fost însă abrogata prin Decizie nr. 785/2009 a Curții Constituționale.

Potrivit respecivei decizii, observând că sub incidența prevederilor art. 44 din Legea nr. 303/2004 intră, în principal, acei magistrați care au fost numiți în magistratură pe bază de concurs în condițiile art. 33 alin. (1) din aceeași lege[1], Curtea a constat cu acea ocazie faptul că toate aceste persoane pot participa la concursul de admitere în magistratură dacă au o vechime minimă de 5 ani în funcțiile enumerate. Astfel, dintre cei declarați admiși la concursul de admitere în magistratură, numai cei care au fost avocați se pot înscrie, ulterior, la concursul de promovare la instanțele sau parchetele imediat superioare fără să aibă vechimea minimă efectivă în magistratură necesară, potrivit art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, beneficiind de asimilarea vechimii în avocatură cu vechimea în magistratură.

Așadar, în ceea ce privește condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a accede la funcția de judecător sau procuror la instanțele sau parchetele superioare, se instituie un privilegiu în favoarea celor care au fost avocați, în detrimentul tuturor celorlalți. Ținând cont de faptul că, la momentul înscrierii la concursul de admitere în magistratură, toți candidații au fost considerați egali sub aspectul profesiei și al vechimii necesare potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, este inechitabilă oferirea unui asemenea tratament privilegiat la un moment ulterior unei anumite categorii de magistrați. Nimic nu justifică apariția unei diferențieri între cele două momente din cariera unui magistrat, respectiv momentul admiterii în magistratură și cel al promovării. De vreme ce au fost declarați admiși la concursul de admitere în magistratură, nu se poate presupune decât că toți magistrații, indiferent de funcția în domeniul juridic pe care au avut-o anterior, au evoluat și s-au perfecționat în cadrul unor repere profesionale similare, neexistând niciun motiv pentru conferirea unei mai mari îndreptățiri la promovarea la instanțele sau parchetele superioare unei anumite categorii. Între magistrați, pe parcursul dezvoltării profesionale, nu pot exista decât eventuale discrepanțe generate de gradul individual de pregătire, nicidecum de împrejurări particulare, anterioare admiterii în magistratură.

În acest context, Curtea a arătat faptul că diferențierea nu se poate justifica nici pe considerentul că activitatea pe care o desfășoară avocații este mai apropiată de cea pe care o desfășoară judecătorii și procurorii. Același lucru se poate spune și despre alte categorii de juriști, printre cele mai sugestive exemple în acest sens fiind asistenții judiciari (care participă alături de judecători în completele care soluționează litigii de muncă), grefierii cu studii superioare juridice (care sunt auxiliari ai justiției, fiind îndeaproape implicați în partea procedurală a activității jurisdicționale) ori magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție (care au un statut foarte asemănător judecătorilor, condițiile generale de numire a lor fiind cele prevăzute pentru funcția de judecător și procuror, iar dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind incompatibilitățile și interdicțiile, formarea profesională continuă și evaluarea periodică, drepturile și îndatoririle, precum și răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor aplicându-se în mod corespunzător și acestora).

Este de asemenea adevărat faptul că tipul de activitate desfășurată anterior admiterii în magistratură de alte categorii de juriști, cum ar fi, spre exemplu, persoanele care au îndeplinit funcții de specialitate juridică în aparatul Parlamentului ori al Administrației Prezidențiale, este greu să fie asimilat cu activitatea jurisdicțională și, implicit, vechimea în astfel de funcții să fie asimilată vechimii în magistratură necesară pentru înscrierea la concursul de promovare la instanțele sau parchetele superioare – a mai arătat Curtea.

„Tocmai de aceea soluția pentru îndepărtarea stării de neconstituționalitate rezultată din condițiile diferențiate pe criteriul funcției anterior deținute, prevăzute de textul de lege criticat, nu poate fi decât constatarea existenței unei inegalități, contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție” – a precizat Curtea, constatând că prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 constituie o încălcare a principiului egalității și nediscriminării, prin instituirea unui tratament diferențiat unor cazuri egale, în lipsa unei justificări obiective și rezonabile.

Alin. (3) al art. 44 din Statul dispune cu privire la faptul că verificarea îndeplinirii condițiilor de vechime se face de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Art. 45 din statul prevede că judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 44 pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii.

Conform art. 1 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006 (M. Of. nr. 825 din 6 octombrie 2006; cu modif. ult.), promovarea judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție, efectivă sau pe loc, la tribunale, tribunale specializate sau curți de apel se face numai prin concurs, organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente, respectiv a numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii pentru promovarea pe loc. Posturile vacante de conducere de la instanțe și parchete nu se ocupă prin concursul de promovare în funcții de execuție, ci potrivit procedurilor speciale stabilite prin lege și regulament.

În baza art. 4 alin. (2) din Regulament, posturile scoase la concurs pentru promovarea efectivă, respectiv locurile scoase la concurs pentru promovarea pe loc se stabilesc de către Consiliul Superior al Magistraturii, în mod distinct.

Potrivit art. 4 alin. (2^2) din același act normativ, la promovarea pe loc, locurile scoase la concurs se stabilesc la nivel național, corespunzător gradelor instanțelor sau parchetelor ierarhic superioare pentru care se organizează concursul; în interiorul fiecărui grad, locurile se stabilesc separat, pe materii de concurs. Numărul de locuri scoase la concurs se stabilește cu consultarea prealabilă a ordonatorilor principali de credite, iar alocarea locurilor pe materii de concurs se realizează de către Consiliul Superior al Magistraturii, ținând cont de ponderea numărului de cauze la nivelul gradului de jurisdicție pentru care se scot locurile la concurs și de necesitățile sistemului.

În considerarea acestor dispoziții redăm în continuare o scurtă prezentare a speței, precum și analiza Curții cu privire la sesizarea referitoare la o excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurilor.

Astfel, prin Încheierea din 10 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2.563/1/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurilor, excepție ridicată într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 42 din 21 ianuarie 2016, nr. 92 din 28 ianuarie 2016 și nr. 585 din 26 mai 2016.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece îngrădesc în mod nejustificat, discriminatoriu, dreptul judecătorilor și procurorilor la evoluție profesională, respectiv dreptul de obținere a unor grade de jurisdicție superioară, apreciind că sintagma „în limita numărului de locuri” încalcă principiul egalității în drepturi a cetățenilor, judecătorii și procurorii fiind supuși unor reguli de promovare mai puțin favorabile în comparație cu regulile de promovare ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor. Totodată, aceeași sintagmă restrânge dreptul magistratului de a promova și de a se transfera ulterior la instanțe corespunzătoare gradului profesional dobândit.

Pe cale de consecință, autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, art. 41 alin. (2) referitor la dreptul la măsuri de protecție socială a salariaților și art. 53 referitor la Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și dispozițiile art. 14 referitor la Interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și dispozițiile art. 1 referitor la Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în conformitate cu art. 43 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004, promovarea judecătorilor și procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente la tribunale și curți de apel sau, după caz, la parchete, iar concursul se organizează anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Național al Magistraturii. Potrivit art. 45 din lege, judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 44 pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii.

Astfel, Curtea observă faptul că în ceea ce privește modalitatea de promovare a judecătorilor și procurorilor la instanțele și parchetele superioare, reglementarea primară și cea secundară în materie stabilesc două forme de promovare, și anume efectivă și pe loc, ambele în limita unui număr de locuri, respectiv în limita posturilor vacante existente pentru promovarea efectivă și a numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii pentru promovarea pe loc.

Principala formă de promovare a magistraților este cea efectivă, întrucât noțiunea de „promovare” implică o avansare în funcție sau într-un grad superior cu desfășurarea propriu-zisă a atribuțiilor ce revin funcției în care s-a promovat, în timp ce promovarea pe loc trebuie privită ca o formă de avansare subsidiară, aceasta presupunând doar obținerea gradului superior, cel promovat într-o asemenea modalitate desfășurându-și în continuare activitatea la aceeași instanță sau parchet.

Potrivit dispozițiilor legale sus-menționate, numărul de locuri alocat pentru promovarea pe loc se stabilește la nivel național, corespunzător gradelor instanțelor și parchetelor, distinct de cele stabilite pentru promovarea efectivă, cu consultarea prealabilă a ordonatorilor principali de credite.

Stabilirea distinctă a numărului de locuri pentru promovarea efectivă și, respectiv, promovarea pe loc are la bază și rațiuni de ordin bugetar, întrucât în ceea ce privește promovarea efectivă, locurile scoase la concurs sunt deja finanțate, prin evidențierea lor în schemele instanțelor și parchetelor, în timp ce scoaterea la concurs a unor posturi pentru promovarea pe loc, separat de posturile vacante efectiv în sistem la nivelele superioare, implică un efort bugetar suplimentar, astfel că, pentru organizarea concursului de promovare pe loc, este necesară asigurarea în prealabil a finanțării necesare de către ordonatorii principali de credite, respectiv Ministerul Justiției și Ministerul Public.

Criticile autoarei excepției privesc, în esență, aplicarea unui tratament discriminatoriu în ceea ce privește forma de promovare pe loc a judecătorilor și procurorilor, prin raportare la modalitatea de promovare a personalului de specialitate juridică asimilat magistraților din Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii.

În acest context, Curtea constată că magistrații și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor reprezintă categorii socio-profesionale distincte, ceea ce justifică stabilirea unor proceduri diferite de promovare în funcții de execuție. Astfel, deși personalul de specialitate juridică este asimilat magistraților în ceea ce privește drepturile și obligațiile acestora, există însă deosebiri esențiale între cele două categorii profesionale prin raportare la natura activității efectiv desfășurate.

Deși art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, stabilește că pe durata îndeplinirii funcției, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de Criminologie, Institutul Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii este asimilat judecătorilor și procurorilor în ceea ce privește drepturile și îndatoririle, inclusiv susținerea examenului de admitere, evaluarea activității profesionale, susținerea examenului de capacitate și de promovare, dispozițiile prezentei legi aplicându-se în mod corespunzător, această asimilare nu presupune însă stabilirea unor reguli identice pentru admitere, evaluare, respectiv promovare, date fiind atribuțiile distincte ale fiecărei categorii profesionale vizate în speță, precum și activitatea efectiv desfășurată de persoanele încadrate în fiecare dintre cele două profesii.

În ceea ce privește promovarea personalului de specialitate juridică asimilat magistraților din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și al Institutului Național al Magistraturii, trebuie observat că ordonatorii de credite sunt distincți, fiecare apreciind, în funcție de bugetul propriu, oportunitatea organizării unui astfel de examen.

Totodată, dacă pentru magistrați art. 43 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 impune ca un concurs de promovare să fie organizat cel puțin anual, în cazul personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, art. 2 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea examenului de promovare în funcții de execuție a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii și al Institutului Național al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 1.260/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 6 ianuarie 2015, stabilește că respectivul examen se organizează anual numai dacă este cazul.

În cazul promovării pe loc în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, limitarea numărului de locuri pentru concursul de promovare este determinată, în plus, față de finanțarea locurilor, și de faptul că judecătorii și procurorii, ulterior promovării pe loc, au posibilitatea de a se transfera la instanța/parchetul corespunzător gradului profesional dobândit, în schimb personalul asimilat nu poate uza de o astfel de procedură. În același timp, numărul de locuri scoase la concursul de promovare pe loc este influențat și de schemele de personal de la instanțe și parchete, deoarece, în situația în care magistrații care au promovat concursul formulează cereri de transfer, este necesar ca la instanțele și parchetele la care li se acordă transferul să existe posturi vacante și susceptibile de a fi ocupate în această modalitate.

Așa fiind, numărul de locuri stabilit pentru concursul de promovare pe loc este determinat, pe lângă obligativitatea finanțării corespunzătoare, și de eventuala posibilitate a magistratului de a-și desfășura activitatea la instanța/parchetul corespunzător gradului profesional dobândit, relevantă în ceea ce privește promovarea fiind tocmai vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror, care, în baza experienței acumulate până la momentul promovării, îl recomandă pe cel care candidează pentru avansarea la o instanță sau parchet superioare. În plus, statutul judecătorilor și procurorilor este reglementat, la nivel constituțional, în art. 125 – pentru judecători și în art. 132 – pentru procurori, dispoziții care fac parte din titlul III „Autoritățile publice”, cap. VI – „Autoritatea judecătorească”, secțiunea 1 „Instanțele judecătorești” (art. 124-130) și secțiunea a 2-a „Ministerul Public” (art. 131 și art. 132).

Prin urmare, este cu atât mai evident că nu poate exista identitate de tratament juridic între cele două categorii de magistrați – judecătorii și procurorii, pe de o parte, și personalul de specialitate juridică asimilat magistraților, pe de altă parte.

De altfel, este atributul exclusiv al legiuitorului să determine condițiile specifice de exercitare a profesiei de magistrat, inclusiv din perspectiva vechimii în funcția de judecător sau procuror, necesară pentru promovarea în funcții de execuție. Așa fiind, dimensionarea activității de promovare pe loc, în funcție de numărul de locuri aprobat anual de către Consiliul Superior al Magistraturii, se realizează prin respectarea unor cerințe specifice în domeniu, iar acest acces nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a dreptului legal reglementat, legiuitorul având libertatea să impună reguli de disciplină financiară. Or stabilirea unui anumit număr de locuri alocate anual pentru promovarea pe loc nu reprezintă o limitare de natură să încalce dreptul la muncă sau principiul egalității cetățenilor în fața legii, deoarece, potrivit art. 125 alin. (2) din Constituție, promovarea judecătorilor este de competența Consiliului Superior al Magistraturii, „în condițiile legii”.

În acest context, Curtea mai constată că, potrivit art. 37 lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (rep. M. Of. nr. 628 din 1 septembrie 2012), Plenul Consiliului are atribuții referitoare la organizarea și funcționarea instanțelor și parchetelor, sens în care aprobă măsurile pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi pentru instanțe și parchete. Aceste norme sunt adoptate de legiuitor în aplicarea prevederilor art. 124-126, art. 131 și art. 134 din Constituție, care cuprind principiile generale potrivit cărora se organizează instanțele judecătorești și parchetele și se realizează justiția, fără a conține vreo prevedere contrară textelor constituționale de referință. Așa fiind, legiuitorul constituant a lăsat la latitudinea legiuitorului ordinar modul concret de reglementare a problemelor care privesc organizarea instanțelor judecătorești și a parchetelor.

Așa fiind, dispozițiile art. 45 din Legea nr. 303/2004 nu cuprind norme juridice care să contravină dispozițiilor constituționale pretins încălcate. Textul nu conține niciun element care să determine apariția unei stări de discriminare, aplicându-se în mod identic tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei. Totodată, posibilitatea promovării pe loc constituie o caracteristică specifică funcției de judecător sau procuror, acest drept fiind acordat magistratului, firește, cu îndeplinirea cerințelor legale reglementate în acest scop. Cât privește condiția existenței și a nedepășirii limitei numărului de locuri, aceasta nu are legătură cu principiul egalității în drepturi, ci ține de organizarea instanțelor și parchetelor, atribuție ce intră în sfera de competență exclusivă a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide în funcție de alocațiile bugetare existente în materie de „cheltuieli cu personalul”.

Drept urmare, prevederile de lege criticate care stabilesc că judecătorii și procurorii pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii nu aduc atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în situația reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că principiul egalității nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă unor situații egale trebuie să le corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Or în cazul de față prevederile de lege criticate se aplică tuturor destinatarilor normei criticate, fără privilegii și fără discriminări[2]. Încălcarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă. Or în cauza de față termenii comparației reprezintă categorii socio-profesionale distincte, între care nu există niciun fel de relație structurală, motiv pentru care nu se impune existența unei identități de tratament juridic, deoarece caracterul special și specializat al funcțiilor la care face referire autorul excepției reclamă reglementarea unor condiții deosebite, care conferă acestora statute proprii, distincte.

În ceea ce privește critica referitoare la pretinsa nesocotire a dreptului la muncă, Curtea constată că instituirea prin lege a unor condiții pentru ocuparea unor funcții – astfel cum este și cazul de față – sau pentru exercitarea unei profesii nu reprezintă o încălcare a dreptului la muncă. Dispozițiile constituționale referitoare la alegerea liberă a profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă nu pot fi interpretate în sensul că orice persoană, oricând, poate opta pentru exercitarea unei profesii ori a unei meserii sau pentru alegerea oricărui loc de muncă fără a avea pregătirea și calificarea corespunzătoare ori fără a face dovada că a obținut o anumită vechime. Specificul funcției de magistrat presupune o calificare corespunzătoare, precum și anumite aptitudini.

Totodată, prevederile art. 41 alin. (2) din Constituție, la care face trimitere autorul excepției, nu au incidență în cauză, întrucât vizează dreptul salariaților la măsuri de protecție socială. Autorul excepției a mai susținut că restrângerea dreptului magistraților la promovare, prin condiționare în funcție de numărul de locuri, este neconstituțională prin prisma art. 53 din Constituție. Cu privire la această critică, Curtea constată că nu o poate reține, întrucât textul constituțional invocat are în vedere restrângerea în anumite condiții, strict precizate în cuprinsul său, a unuia sau mai multor drepturi fundamentale, astfel cum acestea sunt consacrate și garantate în titlul II al Legii fundamentale. Or dreptul la promovare nu se regăsește printre acestea, astfel că nu se pune problema încălcării art. 53 din Constituție, de vreme ce, așa cum s-a arătat mai sus, Curtea nu a constatat existența vreunei restrângeri a exercițiului dreptului la muncă ori încălcarea principiului egalității cetățenilor în fața legii, ca drepturi fundamentale.

În concluzie, Curtea respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Elisabeta Florescu în Dosarul nr. 2.563/1/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate, arătând că aceste dispoziții nu reprezintă o încălcare a principiului egalității și nici a dreptului la muncă, respectiv a dreptului salariaților la măsuri de protecție socială, conform argumentației arătate.

 


[1] Este vorba despre foștii judecători și procurori care și-au încetat activitatea din motive neimputabile lor, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de Criminologie, Institutul Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii, avocații, notarii, asistenții judiciari, consilierii juridici, personalul de probațiune cu studii superioare juridice, ofițerii de poliție judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare juridice, persoanele care au îndeplinit funcții de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi sau al Consiliului Legislativ, din Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române și Institutul Român pentru Drepturile Omului, cadrele didactice din învățământul juridic superior acreditat și magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

[2] A se vedea și Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 (M. Of. nr. 69 din 16 martie 1994), Decizia nr. 107 din 13 iunie 2000 (M. Of. nr. 389 din 21 august 2000) și Decizia nr. 781 din 17 noiembrie 2015 (M. Of. nr. 119 din 16 februarie 2016).

Cea mai recentă analiză de contencios constituțional cu privire la concursul de promovare pe loc a judecătorilor și procurorilor (decizie de respingere: DCC nr. 352/2018) was last modified: august 1st, 2018 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: