90 views
O echipă de experți de la Fondul Monetar Internațional a publicat vineri un set de recomandări pentru reformarea sistemului de taxe din România. Cadrul fiscal pe termen mediu al României prevede ca deficitul fiscal să scadă treptat, de la aproximativ 8% din PIB în 2024, la 7% în 2025 şi 3% (sau mai puțin) până în 2031.
„Cu o marjă limitată pentru consolidarea cheltuielilor – având în vedere ponderea scăzută a cheltuielilor în PIB – mobilizarea veniturilor este imperativă. Asistenţa tehnică a FMI propune un pachet de reforme fiscale care vizează creşterea veniturilor, îmbunătăţirea stimulentelor pentru muncă şi eliminarea lacunelor pentru de planificare fiscală abuzivă. Principalele recomandări vizează deplasarea sarcinii fiscale dinspre impozitarea muncii (inclusiv contribuțiile sociale) către impozitele pe consum şi, într-o mai mică măsură, pe capital. Recomandările, dacă sunt implementate integral, pot genera venituri de cel puţin 1,2% din PIB în 2025”, se arată într-un raport publicat de FMI, scrie Gândul.
„Cu privire la impozitarea muncii, principala recomandare a FMI este trecerea de la cota unică de impozitare de 10% a veniturilor din muncă la un sistem cu două cote de impozitare, de 15% și 25%, aceasta din urmă aplicabilă doar veniturilor celor mai bogaţi, 10% dintre contribuabili”, arată Gândul.
„Pentru a reduce povara fiscală pe muncă pentru majoritatea contribuabililor, contribuţia la asigurările de sănătate ar trebui redusă semnificativ sau eliminată”, spun experții FMI, mai notează Gândul.
„Recomandările principale privind impozitul pe proprietate sunt: fuzionarea impozitului pe terenuri şi pe clădiri într-un singur impozit şi limitarea scutirilor, oferind totodată măsuri de sprijin fiscal pentru grupurile vulnerabile sub alte forme”, mai arată experții FMI, mai scrie Gândul.
Potrivit unul sondaj INSCOP Research, realizat în perioada 26-30 mai 2025, 45.7% dintre români cred că alegerile prezidențiale de anul acesta au fost organizate incorect.
„Remus Ștefureac, director INSCOP Research, este de părere că «aceste diferențe reflectă structura bazinelor electorale ale celor doi candidați». Cred că alegerile prezidențiale de anul acesta au fost organizate mai degrabă corect în proporții semnificativ mai ridicate decât media de 50.4% în special: votanții PNL (90%) și ai USR (89%),persoanele cu studii superioare (75%), persoanele cu vârsta de peste 60 de ani (59%), locuitorii din București (66%) și din urbanul mare (60%). Cred că alegerile au fost organizate mai degrabă incorect în proporții mai mari decât media (45.7%) în special: votanții AUR (89%), persoanele cu vârsta de 30-44 de ani (58%), persoanele cu educație primară (71%), locuitorii din rural (58%), utilizatorii Tik-Tok (58%)”, relatează Cotidianul.
Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu, cercetat pentru șase infracțiuni, inclusiv instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, a fost vineri întâmpinat la Parchet de zeci de susținători, dar a refuzat să facă declarații.
„Călin Georgescu s-a prezentat vineri, 6 iunie, la Parchetul General, unde procurorii l-au informat cu privire la prelungirea controlului judiciar în dosarul penal în care este cercetat pentru săvârșirea a șase infracțiuni. Cea mai gravă dintre acuzații este instigarea la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată”, scrie România liberă.
„Procurorii au decis să extindă urmărirea penală săptămâna trecută, după ce fostul candidat la alegerile prezidențiale a rostit într-o emisiune televizată un citat atribuit lui Corneliu Zelea Codreanu, fost lider legionar. Acest gest a atras atenția autorităților, fiind considerat un potențial act de instigare. Călin Georgescu se află sub control judiciar din 26 februarie, având interdicții precum părăsirea teritoriului național fără aprobarea autorităților și postarea de conținut legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob pe rețelele de socializare”, mai arată România liberă.
Producătorul Automobile Dacia SA lansează o nouă campanie de plecări voluntare în luna iunie, pentru angajații din diferite sectoare de activitate, acțiune motivată prin „nevoia de reorganizare în coerență cu noile proiecte și provocări”.
„Angajații Dacia care vor să termine contractul pe care îl au vor primi o compensație financiară, în funcție de vechime, potrivit unei informări interne văzute de Profit.ro. Ei trebuie să depună cerere în acest sens până pe 20 iunie, urmând ca, la 1 iulie să înceteze contractele, dacă acestea primesc undă verde. Anul trecut, din circa 600 de cereri depuse de angajați, doar jumătate au fost aprobate”, arată Gândul.
Presa mai scrie că relația dintre Donald Trump și Elon Musk s-a deteriorat grav. Joi seară au trecut la acuzații directe. Cearta dintre cei doi miliardari a dus la prăbușirea acțiunilor companiei Tesla, deținută de Musk. Între cei doi urmează să aibă loc o discuție care să pună capăt conflictului. Trump a declarat joi, în cadrul unei întâlniri cu bilaterale cu cancelarul german Friedrich Merz la Casa Albă, că Musk a criticat proiectul de lege pentru că acesta elimină subvențiile pentru vehiculele electrice.
„Cel mai simplu mod de a face economii de miliarde și miliarde de dolari din bugetul nostru ar fi să anulăm subvențiile și contractele guvernamentale pentru șeful SpaceX și Tesla”, a amenințat Tump într-un mesaj pe Truth Social, scrie Cotidianul.
„În jurul orei 19:05 GMT, acțiunile au scăzut cu 14,04%, ajungând la 285,41 dolari, pierzând peste 140 de miliarde de dolari din valoarea totală. Această prăbușire a readus Tesla sub pragul simbolic de 1.000 de miliarde de dolari capitalizare bursieră”, relatează Cotidianul.
„E momentul să aruncăm bomba cea mare. Donald Trump este în dosarul Epstein. Acesta este adevăratul motiv pentru care ele (dosarele/listele din ancheta Epstein, n.r.) nu au fost făcute publice. Să ai o zi minunată, DJT”, scrisese Elon Musk pe X, mai arată Cotidianul.
Cearta explozivă dintre Donald Trump și Elon Musk, doi dintre cei mai influenți oameni ai Americii, a ajuns până la Moscova, unde Dmitri Medvedev a intervenit cu o postare ironică, oferindu-se să intermedieze pacea dintre cei doi.
„Suntem gata să facilităm încheierea unui acord de pace între D și E, pentru un tarif rezonabil, și acceptăm acțiuni Starlink ca plată”, a scris Medvedev, adăugând și un emoji cu o față care țipă, scrie Libertatea.
Dacă Medvedev s-a distrat pe seama scandalului, Kremlinul a fost mai reținut. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, a declarat într-un briefing oficial că Rusia nu intenționează să se implice în această dispută.
„Aceasta este o problemă internă a Statelor Unite. Nu vom interveni în niciun fel și nu vom comenta în niciun fel pe această temă”, a spus Peskov, potrivit agenției ruse de presă TASS, mai arată Libertatea.
Seară liniştită!