CDEP. Modificarea Codului penal, Codului de procedură penală, a Codului muncii și alte acte adoptate în ședința din 30 iunie

30 iun. 2020
Vizualizari: 599

Potrivit site-ului oficial (www.cdep.ro), Camera Deputaților a făcut publică lista de vot final din data de 30 iunie 2020.

Redăm, în continuare, o parte din actele normative adoptate:

Modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și pentru modificarea art. 223 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală: asigurarea unei mai bune protecții a minorilor față de abuzurile sexuale; se preconizează modificarea art. 223 alin. (2), în sensul prevederii în mod expres a posibilității dispunerii luării măsurii arestării preventive în cazul în care din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de act sexual cu un minor, de racolare a minorilor în scopuri sexuale sau ultraj contra bunelor moravuri, în plus față de infracțiunile enumerate în prezent în cuprinsul normei supuse intervenției legislative.

Modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii: definirea mai precisă a conceptului de discriminare în domeniul relațiilor de muncă, incluzând reglementarea discriminării prin asociere, a hărțuirii, a victimizării și a violenței psihice (bullying).

O.U.G. nr. 67/2020 privind modificarea unor acte normative și prelungirea unor termene: modificarea art. 3 din O.U.G. nr. 33/2020, precum și modificarea lit. a) a art. 6 din O.U.G. nr. 37/2020 (acceptarea ca justificarea privind diminuarea veniturilor sau a încasărilor cu minimum 25% în luna martie 2020 să fie valabilă și pentru luna aprilie 2020, prin raportare la media lunilor ianuarie și februarie 2020).

Completarea Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice: societățile comerciale care au decis să aibă un acționariat netransparent să nu poată participa la procedurile de achiziție publică, respectiv excluderea din procedura de atribuire a oricărui operator economic organizat ca societate pe acțiuni la purtător.

Modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții: exceptarea, de la cerința privind acordul vecinilor, a lucrărilor de închidere a balcoanelor/logiilor care se află la parterul blocului.

Modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru completarea Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități: operatorii economici (persoane juridice și fizice), plătitori de impozit pe profit, de impozit pe veniturile microîntreprinderilor sau, după caz, de impozit pe venit, să deducă din impozitul datorat contravaloarea caselor de marcat achiziționate și puse în funcțiune.

Completarea Anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice: acordarea unei majorări salariale de până la 25% personalului „care ocupă o funcție cu acces la informații clasificate secret de stat” din familia ocupațională de funcții bugetare apărare, ordine publică și securitate națională.

Pentru mai multe detalii privind lista de vot final, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

CDEP. Modificarea Codului penal, Codului de procedură penală, a Codului muncii și alte acte adoptate în ședința din 30 iunie was last modified: iunie 30th, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.