Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
579 views
Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Contestaţia la executare, astfel cum este reglementată în prezent (art. 598 din C. proc. pen.), se înfăţişează ca un procedeu jurisdicţional de rezolvare a situaţiilor referitoare la executarea hotărârii definitive prin care este soluţionată, sub toate aspectele, cauza ce a făcut obiectul procesului penal. Prin rămânerea definitivă a hotărârii se încheie activitatea procesuală ordinară a judecării conflictului de drept penal, iar sub aspect executiv, hotărârea intră în puterea de lucru judecat.
Prin intermediul contestaţiei la executare nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorităţii de lucru judecat, cu alte cuvinte, pe această cale pot fi invocate numai aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor, neputându-se pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.
Hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări şi schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunţării, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situaţii apare necesitatea de a se pune de acord conţinutul hotărârii definitive în executare cu situaţia obiectivă şi a se aduce modificările corespunzătoare în desfăşurarea executării.
Totodată, inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se impune respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, potrivit căruia niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa (cauza Brumărescu împotriva României).
Fiind un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea pedepsei, fără a se putea ajunge la modificarea dispoziţiilor din hotărârea instanţei care au intrat în autoritatea de lucru judecat, contestaţia la executare nu poate fi uzitată decât în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, astfel că, în cadrul său, nu se pot repune în discuţie aspecte de nelegalitate sau netemeinicie.
Cazurile în care un condamnat poate formula contestaţie la executare sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. a)-d) din C. proc. pen.
În speţa de faţă condamatul B. a invocat ca temei de drept al contestaţiei la executare dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., respectiv atunci există o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
În motivarea contestaţiei la executare contestatorul a arătat că a fost condamnat în Marea Britanie fiind deţinut pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni în Penitenciarul H.M.P.&Y.O.I. Hull, perioadă în care a urmat mai multe cursuri şi a prestat muncă, a obţinut 10 diplome, menţionând că în perioada 14.04.2019 – 14.11.2021 a lucrat în curăţenie şi în deservire, solicitând ca această perioadă să fie recunoscută şi scăzută conform legii penale române.
Potrivit dispoziţiilor art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească recunoscută de instanţa română, este guvernată de legea română.
Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, precum şi, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent.
Dispoziţiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 prevăd că „În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispoziţiile din C. proc. pen. referitoare la contestaţia la executare se aplică în mod corespunzător”.
Raportând dispoziţiile menţionate la situaţia din cauză se constată că autorităţile judiciare britanice nu au transmis o astfel de hotărâre judecătorească şi nici un act judiciar, prin care să i se acorde vreun drept condamnatului B., situaţie faţă de care, în acord cu instnţa de fond şi contrar susţinerilor apărăii, Înalta Curte constată că nu se poate reţine că acesta a beneficiat de o reducere de pedeapsă ca urmare a muncii prestate cât timp a fost încarcerat în statul emitent, care să poată fi recunoscută în condiţiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004.
În ceea ce priveşte recunoaşterea perioadei cât contestatorul B. prestat muncă remunerată pe timpul cât a fost încarcerat în statul emitent, împrejurare care să poată fi valorificată potrivit art. 100 alin. (3) şi art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, se constată că Legea nr. 302/2004 nu prevede în mod expres această posibilitate.
Înalta Curte constată că prin sentinţa penală nr. 155 din 29.09.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 s-a dedus din pedeapsa de 9 ani închisoare perioada executată de 505 zile închisoare până la data de 31.08.2020 şi în continuare, la zi, aspect menţionat în cuprinsul mandatului de executare a pedepsei nr. 1457/2020 din 07.07.202.
Prin urmare, au fost deduse în integralitate perioadele de arest preventiv, precum şi perioadele cât contestatorul B. s-a aflat în executarea pedepsei aplicate de autorităţile judiciare din Marea Britanie, respectiv de la 15.04.2019 până la 31.08.2020 şi în continuare la zi, neexistând alte perioade care să fie omise de la deducere, aspect care a fost comunicat de autorităţile britanice.
Pe de altă parte, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în hotărârea din 08.11.2016, pronunţată în cauza C-554/14, C. a statuat că „Articolul 17 alin. (1) şi (2) din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretat în sensul că se opune unei norme naţionale interpretate astfel încât să autorizeze statul de executare să acorde persoanei condamnate o reducere de pedeapsă ca urmare a muncii pe care aceasta a prestat-o în cursul detenţiei sale în statul emitent în condiţiile în care autorităţile competente din acest din urmă stat nu au acordat, în conformitate cu dreptul acestuia, o asemenea reducere de pedeapsă”. S-a reţinut totodată, în considerentele acestei hotărâri, la paragraful nr. 44 că „înainte de recunoaşterea hotărârii de condamnare de către statul de executare şi transferarea persoanei condamnate în acest din urmă stat, revine statului emitent sarcina de a stabili reducerile de pedeapsă aferente perioadei de detenţie executate pe teritoriul său. Numai acesta din urmă este competent să acorde o reducere de pedeapsă pentru munca prestată înaintea transferării şi, dacă este cazul, să indice statului de executare această reducere în certificatul menţionat la articolul 4 din Decizia-cadru 2008/909.
Prin urmare, statul de executare nu poate, în mod retroactiv, să aplice dreptul său privind executarea pedepselor şi în special reglementarea sa referitoare la reducerile de pedeapsă în locul dreptului statului emitent în ceea ce priveşte partea din pedeapsă care a fost deja executată de persoana în cauză pe teritoriul acestui din urmă stat”.
Se constată că verificarea modului în care instanţa română a dat o rezolvare cererii de recunoaştere şi executare a unei hotărâri străine, inclusiv în ceea ce priveşte stabilirea pedepsei aplicate de autoritatea judiciară de condamnare, se realizează în condiţiile art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv prin intermediul căii de atac a apelului promovat împotriva hotărârii de recunoaştere, drept de care condamnatul a uzat în cauză. Prin intermediul contestaţiei la executare nu se poate pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârii definitive în baza căreia se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea acesteia, ci se rezolvă doar incidente intervenite în cursul executării.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată condamnatul B. împotriva sentinţei penale nr. 26 din data de 13 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.
Sursa informației: www.scj.ro.
