Cazurile în care un condamnat poate formula contestaţie la executare. Existența unei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută. Respingerea contestației ca fiind nefondată

• Legea nr. 254/2013: art. 100 alin. (3)
• Legea nr. 254/2013: art. 96 alin. (1)
• Legea nr. 302/2004: art. 156 alin. (1)
• Legea nr. 302/2004: art. 166 alin. (16)
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)
• NCPP: art. 598

Prin sentința penală nr. 155, pronunțată la data de 29.09.2020, de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă cererea formulată de autoritățile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii, constatându-se îndeplinite condițiile prev. de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 rep.

A fost recunoscută hotărârea penală Nr. T20197055/18.10.2019 pronunțată de Curtea penală din A., definitivă la data de 18.10.2019, prin care cetățeanul român B. , deținut într-un penitenciar din Regatul Unit al Marii Britanii, a fost condamnat la o pedeapsă de 9 ani (3288 zile) închisoare pentru săvârșirea pentru săvârșirea a două infracțiuni de viol, prev. de Secțiunea 1 (1) din Legea britanică cu privire la infracțiunile sexuale din 2003 (faptă care are corespondent în legea română în infracțiunea prev. de art. 218 alin. (1) C. pen. român).

S-a dispus transferarea condamnatului B. pentru continuarea executării pedepsei de 9 ani (3288 zile) închisoare într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsă perioada executată de 505 de zile închisoare până la data de 31.08.2020 și, în continuare, la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Sentința penală nr. 155 din 29.09.2020 a rămas definitivă prin decizia nr. 184/A pronunțată la data de 06 iulie 2021 de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2020, fiind emis la data de 07 iulie 2021 mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 157/2020 pe numele condamnatului B. pentru continuarea executării pedepsei de 9 ani (3288 zile) închisoare într-un penitenciar din România.

La data de 14.10.2021 condamnatul B. a fost transferat în România, iar în prezent execută pedeapsa de 9 ani închisoare în Penitenciarul Craiova.

La data de 15.12.2022 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova contestația la executare formulată de contestatorul-condamnat B. împotriva sentinței penale nr. 155 pronunțată la data de 29.09.2020 de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2020,

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 307 din 19 aprilie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Contestația la executare, astfel cum este reglementată în prezent (art. 598 din C. proc. pen.), se înfățișează ca un procedeu jurisdicțional de rezolvare a situațiilor referitoare la executarea hotărârii definitive prin care este soluționată, sub toate aspectele, cauza ce a făcut obiectul procesului penal. Prin rămânerea definitivă a hotărârii se încheie activitatea procesuală ordinară a judecării conflictului de drept penal, iar sub aspect executiv, hotărârea intră în puterea de lucru judecat.

Prin intermediul contestației la executare nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorității de lucru judecat, cu alte cuvinte, pe această cale pot fi invocate numai aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor, neputându-se pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.

Hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situații apare necesitatea de a se pune de acord conținutul hotărârii definitive în executare cu situația obiectivă și a se aduce modificările corespunzătoare în desfășurarea executării.

Totodată, inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se impune respectarea principiului securității raporturilor juridice, potrivit căruia niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa (cauza Brumărescu împotriva României).

Fiind un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea pedepsei, fără a se putea ajunge la modificarea dispozițiilor din hotărârea instanței care au intrat în autoritatea de lucru judecat, contestația la executare nu poate fi uzitată decât în cazurile și condițiile prevăzute de lege, astfel că, în cadrul său, nu se pot repune în discuție aspecte de nelegalitate sau netemeinicie.

Cazurile în care un condamnat poate formula contestație la executare sunt expres și limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. a)-d) din C. proc. pen.

În speța de față condamatul B. a invocat ca temei de drept al contestației la executare dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., respectiv atunci există o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

În motivarea contestației la executare contestatorul a arătat că a fost condamnat în Marea Britanie fiind deținut pe o perioadă de 2 ani și 6 luni în Penitenciarul H.M.P.&Y.O.I. Hull, perioadă în care a urmat mai multe cursuri și a prestat muncă, a obținut 10 diplome, menționând că în perioada 14.04.2019 – 14.11.2021 a lucrat în curățenie și în deservire, solicitând ca această perioadă să fie recunoscută și scăzută conform legii penale române.

Potrivit dispozițiilor art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească recunoscută de instanța română, este guvernată de legea română.

Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, precum și, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent.

Dispozițiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 prevăd că „În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispozițiile din C. proc. pen. referitoare la contestația la executare se aplică în mod corespunzător”.

Raportând dispozițiile menționate la situația din cauză se constată că autoritățile judiciare britanice nu au transmis o astfel de hotărâre judecătorească și nici un act judiciar, prin care să i se acorde vreun drept condamnatului B., situație față de care, în acord cu instnța de fond și contrar susținerilor apărăii, Înalta Curte constată că nu se poate reține că acesta a beneficiat de o reducere de pedeapsă ca urmare a muncii prestate cât timp a fost încarcerat în statul emitent, care să poată fi recunoscută în condițiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce privește recunoașterea perioadei cât contestatorul B. prestat muncă remunerată pe timpul cât a fost încarcerat în statul emitent, împrejurare care să poată fi valorificată potrivit art. 100 alin. (3) și art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, se constată că Legea nr. 302/2004 nu prevede în mod expres această posibilitate.

Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 155 din 29.09.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020 s-a dedus din pedeapsa de 9 ani închisoare perioada executată de 505 zile închisoare până la data de 31.08.2020 și în continuare, la zi, aspect menționat în cuprinsul mandatului de executare a pedepsei nr. 1457/2020 din 07.07.202.

Prin urmare, au fost deduse în integralitate perioadele de arest preventiv, precum și perioadele cât contestatorul B. s-a aflat în executarea pedepsei aplicate de autoritățile judiciare din Marea Britanie, respectiv de la 15.04.2019 până la 31.08.2020 și în continuare la zi, neexistând alte perioade care să fie omise de la deducere, aspect care a fost comunicat de autoritățile britanice.

Pe de altă parte, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în hotărârea din 08.11.2016, pronunțată în cauza C-554/14, C. a statuat că „Articolul 17 alin. (1) și (2) din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretat în sensul că se opune unei norme naționale interpretate astfel încât să autorizeze statul de executare să acorde persoanei condamnate o reducere de pedeapsă ca urmare a muncii pe care aceasta a prestat-o în cursul detenției sale în statul emitent în condițiile în care autoritățile competente din acest din urmă stat nu au acordat, în conformitate cu dreptul acestuia, o asemenea reducere de pedeapsă”. S-a reținut totodată, în considerentele acestei hotărâri, la paragraful nr. 44 că „înainte de recunoașterea hotărârii de condamnare de către statul de executare și transferarea persoanei condamnate în acest din urmă stat, revine statului emitent sarcina de a stabili reducerile de pedeapsă aferente perioadei de detenție executate pe teritoriul său. Numai acesta din urmă este competent să acorde o reducere de pedeapsă pentru munca prestată înaintea transferării și, dacă este cazul, să indice statului de executare această reducere în certificatul menționat la articolul 4 din Decizia-cadru 2008/909.

Prin urmare, statul de executare nu poate, în mod retroactiv, să aplice dreptul său privind executarea pedepselor și în special reglementarea sa referitoare la reducerile de pedeapsă în locul dreptului statului emitent în ceea ce privește partea din pedeapsă care a fost deja executată de persoana în cauză pe teritoriul acestui din urmă stat”.

Se constată că verificarea modului în care instanța română a dat o rezolvare cererii de recunoaștere și executare a unei hotărâri străine, inclusiv în ceea ce privește stabilirea pedepsei aplicate de autoritatea judiciară de condamnare, se realizează în condițiile art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv prin intermediul căii de atac a apelului promovat împotriva hotărârii de recunoaștere, drept de care condamnatul a uzat în cauză. Prin intermediul contestației la executare nu se poate pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârii definitive în baza căreia se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea acesteia, ci se rezolvă doar incidente intervenite în cursul executării.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată condamnatul B. împotriva sentinței penale nr. 26 din data de 13 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.