Cazurile de recurs în casație. Respingerea recursului ca nefondat (NCPP, L. nr. 682/2002)

8 nov. 2018
Vizualizari: 1671
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 148/RC/2017

NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 438 alin. (1) pct. 12, art. 448 alin. (1) pct. 1; L. nr. 682/2002: art. 19

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească deficitară/parțială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale – inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal – și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale – încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege) – caz invocat de recurentul inculpat A. în susținerea căii de atac – se constată că acesta nu este incident în cauza dedusă judecății.

Prin motivele scrise de recurs, susținute și oral de apărătorul recurentului inculpat, se realizează o analiză a probelor, tinzându-se practic către o schimbare a încadrării juridice dată faptei, din infracțiunea de tentativă la omor în infracțiunea de lovire sau alte violențe (pentru care legea prevede limite de pedeapsă mai reduse), ceea ce nu mai este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casație. Ceea ce s-a urmărit prin recursul în casație formulat este, în realitate, remedierea unei greșite aprecieri a faptelor, respectiv a unei greșite interpretări a probelor administrate, iar nu îndreptarea unei erori de drept.

Cât privește critica apărării vizând nereținerea în favoarea recurentului inculpat a circumstanței atenuante legale a provocării, aceasta nu poate face obiectul analizei Înaltei Curți, în calea de atac a recursului în casație verificându-se doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, prin raportare la situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de către instanțele anterioare.

De asemenea, nici critica vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 nu se circumscrie cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. În cauză, instanțele de fond și de apel au realizat o corectă aplicare a prevederilor legale menționate, pedepsele de 4 ani închisoare (pentru infracțiunea de tentativă la omor) și, respectiv, de 1 an închisoare (pentru infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice), la care a fost condamnat inculpatul A., prin raportare la încadrarea juridică reținută în cauză, fiind în limite legii.

Având în vedere considerentele expuse, cum motivele invocate în susținerea căii de atac nu pot fi circumscrise cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1050/A din 22 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2015 (nr. x/2016).

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 lei, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II
Cazurile de recurs în casație. Respingerea recursului ca nefondat (NCPP, L. nr. 682/2002) was last modified: noiembrie 5th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.