Cazul domnului avocat Miki Mihuț

31 mart. 2016
Vizualizari: 2803

Miki Mihuț este unul dintre avocații de valoare ai Baroului București. A fost toată viața pasionat de avocatură, dar și de pedagogia dreptului.

Miki avea în față o carieră universitară promițătoare, însă în urmă cu un an a fost nevoit să-și înceteze brusc activitatea. Totul a început de la o banală vizită la dentist, din cauza unei umflături în cerul gurii și s-a încheiat la biopsie, unde a primit vestea că are o tumoră malignă.

Miki Mihuț suferă de cancer scuamos. Odată cu aflarea acestui diagnostic, au început imediat și procedurile de chimioterapie și radioterapie. În urma lor, el a slăbit 40 de kg. Din bărbatul ce fusese odată, a rămas astăzi doar o umbră.

Pentru Miki, drumul spre vindecare este lung și anevoios. În România, nu există tehnica necesară pentru o operație de extirpare a tumorii și de reconstrucție. De aceea, el are nevoie să ajungă urgent la o clinică din străinătate, intervențiile chirurgicale implicând costuri de 100 000 de euro.

Deși boala îi consumă resursele fizice, emoționale și financiare, Miki luptă pentru a-și relua activitatea profesională, de care îi este atât de dor.

Viața lui Miki Mihuț stă în mâinile lui Dumnezeu și ale noastre. El merită șansa de a-și continua cariera aflată doar la jumătatea drumului. Prin sprijinul financiar acordat, nădăjduim că îi putem reda sănătatea și speranța.

Cazul domnului avocat Miki Mihuț was last modified: aprilie 1st, 2016 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: