Cazierul judiciar și actele de stare civilă vor putea fi obținute și de către avocați!

28 sept. 2020
Vizualizari: 709
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Ca urmare a unei noi legi de la finalul săptămânii trecute, specimenul de semnătură și semnătura comerciantului vor putea fi înlocuite cu împuternicirea avocațială. În plus, cazierul judiciar și actele de stare civilă vor putea fi obținute și de către avocați!

La finalul săptămânii trecute a fost publicată o nouă Lege care aduce modificări documentelor ce trebuie depuse la Registrul Comerțului la data înmatriculării, dar și ulterior pe durata funcționării societății.

Astfel, semnătura comerciantului persoană fizică sau a reprezentantului asociației familiale poate fi înlocuită de împuternicirea avocațială ce conține semnătura clientului dată în fața avocatului.

Aceste dispoziții se aplică inclusiv specimenului de semnătură care până acum trebuia să fie dat în fața notarului public.

Societățile înmatriculate anterior datei de 21 iulie 2019 trebuie să depună la Registrul Comerțului o Declarație privind beneficiarul real. Lipsa depunerii acesteia atrage sancționarea cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei, precum și dizolvarea societății în ipoteza în care, în termen de 30 de zile de la data sancțiunii contravenționale, nu este depusă declarația. Termenul de depunere a expirat inițial în luna iulie 2020, însă a fost prelungit ca urmare a pandemiei Covid-19, până la data de 1 noiembrie 2020.

Dacă până acum Declarația privind beneficiarul real trebuia să fie dată în fața reprezentantului Registrul Comerțului sau a notarului public, de acum va putea să fie atestată și de către avocat.

În baza noii Legi, cazierul judiciar precum și actele de stare civilă (certificat de naștere, căsătorie sau deces) vor putea fi obținute și de către avocați în baza împuternicirii avocațiale.

Cazierul judiciar și actele de stare civilă vor putea fi obținute și de către avocați! was last modified: septembrie 28th, 2020 by Daniel Moreanu

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Daniel Moreanu

Daniel Moreanu

Este avocat în cadrul Baroului București și doctor în drept.
A mai scris: