Câteva considerații cu privire la posibilitatea restituirii pe cale administrativă a plângerii prealabile petiționarului și efectele asupra termenului prevăzut de art. 296 alin. (1) din Codul de procedură penală

8 iun. 2023
Vizualizari: 271
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

1. Considerații introductive

În legătură cu încunoștințarea făcută de o persoană cu privire la o vătămare ce i-a fost cauzată prin infracțiune, dispozițiile art. 294 alin. (1) din Codul de procedură penală (în continuare, C. pr. pen.) prevăd că la primirea sesizării, organul de urmărire penală procedează la verificarea competenței sale. Fiind stabilită competența, în vederea înregistrării dosarului penal,   prim-procurorul verifică în procedura prevăzută de art. 294 C. pr. pen., cu denumirea marginală „Examinarea sesizării”, dacă plângerea sau denunțul îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege, în conformitate cu dispozițiile art. 294 alin. (2) C. pr. pen.

Atunci când plângerea sau denunțul nu îndeplinește condițiile de formă neesențiale prevăzute de lege (acelea care pot fi remediate) sau când descrierea faptei este incompletă sau neclară (de ex., lipsa menționării datei comiterii/lipsa unor precizări legate de elementul material al laturii obiective), acestea se restituie pe cale administrativă petiționarului, cu indicarea elementelor care lipsesc, înainte de a i se da număr unic de înregistrare.

În situația constatării unor lipsuri esențiale (numele persoanei care a făcut sesizarea/domiciliul sau lipsa totală a descrierii faptei), se va acorda număr unic de înregistrare, iar soluția va fi clasarea, înainte de începerea urmăririi penale, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. a) C. pr. pen.

2. Termenul prevăzut de art. 296 C. pr. pen. se consideră respectat, în ipoteza unei plângeri prealabile, restituite inițial pe cale administrativă petiționarului, ale cărei elemente lipsă au fost complinite după expirarea termenului de 3 luni calculat din ziua în care acesta a aflat despre săvârșirea faptei?

În opinia noastră, răspunsul la această întrebare este unul negativ, pentru motivele pe care le vom prezenta în cele ce urmează.

a. Un prim aspect controversat își are cauza în modul de redactare a dispozițiilor art. 294 alin. (2) C. pr. pen., care fac referire la restituirea pe cale administrativă petiționarului doar a plângerii sau denunțului, iar nu și a plângerii prealabile.

Deși opinia majoritară este că redactarea art. 294 alin. (2) C. pr. pen. este deficitară, lipsa menționării plângerii prealabile fiind o simplă omisiune a legiuitorului, apreciem că există  argumente care pot conduce la concluzia contrară, în sensul că intenția legiuitorului a fost aceea de a exclude plângerea prealabilă de la procedura administrativă prevăzută de art. 294    alin. (2) C. pr. pen.

Astfel, în primul rând, din modul de redactare a capitolului II, „Sesizarea organelor de urmărire penală”, se observă că plângerea prealabilă beneficiază, în secțiunea a 2-a, de o reglementare distinctă de cea care poartă denumirea marginală „Reglementări generale”, iar din modul de redactare a dispozițiilor art. 295 C. pr. pen. rezultă că atunci când nu au fost prevăzute dispoziții specifice plângerii prealabile, legiuitorul a trimis la dispozițiile prevăzute de reglementarea generală, stipulată în cazul plângerii și denunțului.

Apoi, dacă în cazul examinării sesizării, în situația verificării competenței  prevăzute de art. 294 alin. (1) C. pr. pen. și a ipotezei prevăzute de art. 294 alin. (3) C. pr. pen., în care sesizarea îndeplinește condițiile legale de admisibilitate, dar din cuprinsul acesteia rezultă un impediment la exercitarea acțiunii penale prevăzut de art. 16 C. pr. pen., se utilizează sintagma generală de sesizare, care include și plângerea prealabilă, ipoteza restituirii pe cale administrativă vizează doar plângerea și denunțul.

În al doilea rând, conform art. 297 C. pr. pen., în cazul  plângerii prealabile sunt prevăzute distinct obligațiile organului de urmărire la primirea acesteia, iar textul nu face referire și la restituirea pe cale administrativă.

b. În ceea ce privește rațiunea efectuării urmăririi penale la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în literatura de specialitate s-a arătat că prin reglementarea acestei instituții, legiuitorul a avut în vedere pe de o parte, în unele situații, gradul redus de pericol social pe care îl reprezintă anumite fapte prevăzute de legea penală, și pe de altă parte, o serie de consecințe negative ale publicității pe care ar genera-o procesul penal privind repetarea suferinței persoanei vătămate, ajungerea la cunoștința opiniei publice a unor chestiuni intime, compromiterea reputației și a intereselor victimei și ale familiei sale, cu atât mai mult cu cât în unele cazuri ar fi imposibilă constatarea infracțiunii peste voința și fără concursul persoanei vătămate.

Plângerea prealabilă este, așadar, o condiție de procedibilitate și pedepsibilitate, aceasta din urmă putând fi antrenată, în opinia noastră, doar dacă persoana vătămată a formulat o plângere prealabilă conformă cu dispozițiile legale, atât din perspectiva formei, cât și din perspectiva termenului.

Plângerea prealabilă informă nu produce consecințele prevăzute de lege chiar din momentul depunerii ei la organele de urmărire penală, întrucât conform art. 305 alin. (1) din Codul penal (în continuare C. pen.), doar un act de sesizare care îndeplinește condițiile prevăzute de lege  poate sta la baza dispoziției de începere a urmăririi penale in rem.

În acest context, considerăm criticabilă opinia exprimată conform căreia condiția sancționatorie este  îndeplinită ori de câte ori persoana vătămată își manifestă neechivoc voința în sensul tragerii la răspundere penală, chiar dacă sesizării îi lipsesc condițiile de formă prevăzute de lege ori descrierea faptei este incompletă sau neclară.

În plus, în baza art. 157 alin. (1) C. pen., în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală, fiind un impediment în exercitarea acțiunii penale, chiar dacă în cauză organele judiciare au început urmărirea penală in rem, conform art. 305 alin. (1) C. pr. pen..  Prin urmare, îndeplinirea condițiilor de procedibilitate se analizează prioritar, funcția de pedepsibilitate a plângerii prealabile activându-se ulterior.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

c. În ceea ce privește termenul de introducere a plângerii prealabile, dispozițiile art. 296 alin. (1) C. pr. pen. sunt de strictă interpretare: plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei.

Excepțiile de la acest termen sunt prevăzute de lege. În situația în care persoana vătămată este un minor sau un major care beneficiază de consiliere specială sau tutelă specială conform art. 296 alin. (2) și (3) C. pr. pen., termenul curge de la data la care ocrotitorul legal sau reprezentantul legal a aflat de săvârșirea faptei.

O altă excepție este situația  plângerii prealabile greșit îndreptate, caz în care sesizarea se consideră valabilă dacă plângerea a fost introdusă în termen la organul judiciar necompetent.

În lipsa unei prevederi exprese, considerarea ca valabilă a plângerii prealabile, restituită pe cale administrativă și complinită cu elementele care lipsesc, după expirarea termenului de 3 luni calculat din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei, echivalează cu prorogarea termenului de 3 luni, în afara dispozițiilor prevăzute de lege.

În situația în care s-ar accepta ca fiind valabil un act de sesizare complinit după expirarea termenului de 3 luni calculat de la data cunoașterii faptei, începerea urmării penale ar depinde de un element aleatoriu, lăsat la dispoziția persoanei vătămate, care ar avea posibilitate să trimită plângerea organului judiciar într-un termen situat la trei luni după ce aceasta a aflat de comiterea faptei până la data împlinirii prescripției generale.

În ipoteza unor infracțiuni grave, prevăzute de lege cu pedepse exemplare [de exemplu: infracțiunea de viol prevăzută de art. 218 alin. (1) C.pen. cu pedeapsă de la 3 la 10 ani], s-ar putea pune în discuție echitabilitatea procedurii declanșate față de faptă și apoi față de autor, în condițiile unui act de sesizare complinit după mai multe luni sau ani de la data restituirii.

Este adevărat, că în asemenea cazuri, organele de urmărire penală ar putea ține cont de această împrejurare atunci când apreciază veridicitatea declarației date de persoana vătămată în cauză, însă este importantă trasarea unor aspecte de principiu ale problematicii în discuție, iar nu aplicarea diferențiată a efectelor unei plângeri prealabile complinită după expirarea termenului de 3 luni, în funcție de criterii apreciate in concreto (perioada de timp mai mică sau mai extinsă după expirarea termenului, gravitatea infracțiunii etc.).

Deși remedierea elementelor lipsă ale actului de sesizare nu reprezintă materializarea unei inițiative procesuale proprii persoanei vătămate, nu se poate ignora faptul că această procedură se grefează pe culpa persoanei vătămate care a formulat plângerea prealabilă fără a respecta dispozițiile prevăzute de lege.

Restituirea pe cale administrativă este o procedură prevăzută de lege tocmai pentru că doar un act de sesizare legal învestește organul judiciar care, în baza acestuia, dispune începerea urmăririi penale in rem, stabilind limitele urmăririi penale, prin raportare la aspectele indicate în plângere.

d. Curtea europeană a drepturilor omului a considerat că stabilirea unor termene de exercitare a drepturilor procesuale este o trăsătură comună tuturor statelor europene și corespunde unei finalități importante, anume garantarea securității juridice, prin punerea oricărei persoane la adăpost de plângeri tardive, care de multe ori nu pot avea decât un caracter șicanatoriu, precum și prin preîntâmpinarea erorilor judecătorești, în situația în care instanțele ar trebui să se pronunțe asupra unor evenimente îndepărtate în timp, greu de probat[1].

Pentru aceste considerente, raportat la caracterul de decădere al termenului de 3 luni în care se poate formula plângere prealabilă, la lipsa unei prevederi legale exprese care ar permite restituirea plângerii prealabile pe cale administrativă, cu consecință asupra prorogării termenului de formulare a acesteia, raportat la consecințele substanțiale pe care plângerea tardivă le are asupra actelor de urmărire penală, apreciem că poate fi formulată o concluzie rezonabilă cu privire la caracterul tardiv al plângerii prealabile, complinită cu elementele care lipseau, după expirarea termenului de 3 luni.

De aceea, considerăm că organele judiciare, în baza rolului activ, au obligația, în situația în care decid restituirea pe cale administrativă a plângerii prealabile, să indice persoanei vătămate termenul înăuntrul căruia pot fi complinite mențiunile lipsă, cu respectarea art. 296 alin. (1) C. pr. pen., sau să realizeze complinirea acestora prin chemarea persoanei vătămate în vederea audierii, de îndată după primirea plângerii prealabile.


* Este extras din Revista Pro Lege nr. 1 /2023, editată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

[1] CEDO, cauza Kadlec și alții împotriva Cehiei, Hotărârea din 25 mai 2004, paragr. 51, menționată în R. Chiriță, Paradigmele accesului la justiție. Cât de liber e accesul liber la justiție?”: „Curtea europeană a decis că există un formalism excesiv într-o afacere în care statul ceh a fost condamnat pentru că instanța sa supremă a refuzat să analizeze un recurs contra unei decizii a unei instanțe inferioare al cărei număr a fost greșit menționat în cererea de recurs. Refuzul curții supreme cehe a fost considerat de către Curte ca fiind nejustificat, în condițiile în care eroarea materială a fost ulterior corectată de către reclamant, iar în cuprinsul cererii de recurs numărul deciziei atacate era trecută corect. Curtea a admis faptul că statele pot să impună ca și condiție de formă menționarea numărului hotărârii atacate pentru a asigura posibilitatea reanalizării ei, însă formalismul excesiv manifestat în această situație nu are nici o justificare rezonabilă, astfel încât accesul la justiție al reclamantului a fost încălcat, prin instituirea unei limite nerezonabile a dreptului său de a accede la o instanță.”, articol disponibil pe https://www.unbr.ro/publicam-articolul-intitulat-paradigmele-accesului-la-justitie-cat-de-liber-e-accesul-liber-la-justitie-reprodus-cu-acordul-autorului-lect-univ-dr-radu-chirita-facultatea-de-d/.

Câteva considerații cu privire la posibilitatea restituirii pe cale administrativă a plângerii prealabile petiționarului și efectele asupra termenului prevăzut de art. 296 alin. (1) din Codul de procedură penală was last modified: iunie 8th, 2023 by Oana Chichernea

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice