Câteva considerații critice asupra unor statuări ale Curții Constituționale din Decizia nr. 467/2023

19 iul. 2024
Articol UJ Premium
Vizualizari: 375
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

La data de 2.08.2023, Curtea Constituțională a pronunțat pe cale prealabilă Decizia nr. 467/2023[1] asupra unor dispoziții din Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, admițând parțial sesizarea. Nu dorim să comentăm în integralitatea ei această decizie, ci doar să reliefăm unele afirmații ale Curții pe care le considerăm eronate sau în contradicție cu alte decizii ale ei.

În primul rând, avem în vedere statuările referitoare la problema (ne)retroactivității legii. Cu privire la acest aspect, legea în discuție prevede, în art. III, că, „(1) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile de serviciu stabilite în baza unor decizii de pensii emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi se recalculează (sublinierea noastră) prin aplicarea formulei de calcul prevăzute la art. 211 din Legea nr. 303/2022, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare a pensiei de serviciu și ținând cont de vechimea utilizată la stabilirea sau după caz, la ultima recalculare a drepturilor de pensie…” Autorii sesizării au considerat că această prevedere încalcă principiul neretroactivității legii. Decizia Curții este însă contradictorie și conține erori de raționament. Astfel, în primele paragrafe consacrate acestui aspect (pct.143-144) ea statuează că, „având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile de serviciu de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie de serviciu nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art.15 alin.(2) din Constituție. Conformându-se dispozițiilor art.15 alin.(2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări”. Ar rezulta de aici că recalcularea pensiilor de serviciu aflate în plată nu este retroactivă dacă ea afectează doar plățile viitoare și, deci, nu încalcă art.15 din Constituție, așa cum Curtea decisese de altfel și în alte decizii[2]. Însă, în mai multe paragrafe posterioare (pct. 145-150), motivând cu inaplicabilitatea art.53 (adică cu inexistența unei situații care să justifice aplicarea art. 53), Curtea ajunge la concluzia că legea retroactivează întrucât repune în discuție efectele actului de pensionare! Deci, pe lângă faptul că unele paragrafe le contrazic pe altele, aspectul de retroactivitate este amestecat cu cel de aplicabilitate a art. 53, ca și cum existența sau inexistența retroactivității ar putea depinde de aplicabilitatea sau inaplicabilitatea art. 53! Ni se pare inadmisibil un asemenea raționament. Dincolo de faptul că retroactivitatea s-ar justifica sau nu, trebuie stabilit întâi dacă ea există în cazul în discuție. Or, din punctul nostru de vedere, exprimat de altfel de Curtea însăși în paragrafele posterioare menționate, așa cum am văzut, precum și în alte decizii ale ei[3], legea este retroactivă deoarece, deși nu afectează decât prestațiile viitoare, afectează de fapt însăși decizia de pensionare; pensia este stabilită deja definitiv și irevocabil prin decizie (în urma constatării că sunt îndeplinite toate condițiile legale), deci devine un drept câștigat, iar prestațiile lunare nu sunt decât modalități de punere în aplicare a deciziei. Ele nu reprezintă deci facta pendentia, asupra cărora legiuitorul poate interveni fără teama de a încălca Constituția, ci facta praeterita. E ca și când s-ar susține că mărirea unilaterală de către un proprietar a chiriei datorate de locatarul său nu este retroactivă deoarece nu se aplică decât pentru plățile viitoare, ignorându-se faptul că chiria este stabilită prin contractul de închiriere, numai plata ei fiind fracționată (de altfel, să nu uităm, plata ei se poate face și global, la încheierea contractului, caz în care nu ar mai exista prestații viitoare[4]); or, o mărire a ei înseamnă o modificare retroactivă a contractului.

Din același motiv considerăm că este eronată și susținerea Curții (pct. 147) cum că cuantumul pensiei poate fi însă mărit, în acest caz legea fiind constituțională deoarece neretroactivitatea este o garanție acordată în beneficiul cetățeanului. Or, o asemenea afirmație nesocotește art. 15, care permite ca excepții pozitive doar legile contravenționale și penale mai favorabile. Deci, în sistemul nostru legea nu poate retroactiva nici măcar într-un sens favorabil, dacă nu este una contravențională sau penală.

În al doilea rând, tot în legătură cu problema (ne)retroactivității, considerăm eronată poziția Curții de a justifica limitarea principiului neretroactivității cu aplicabilitatea art. 53. Art. 53 vizează exclusiv drepturile și libertățile fundamentale iar neretroactivitatea este un principiu (chiar dacă, desigur, el este menit să protejeze drepturi), așa încât art. 53 nu i se poate sub nicio formă aplica. Principiul neretroactivității nu poate suferi decât excepțiile prevăzute chiar de Constituție în cuprinsul art. 15 și menționate mai sus.

În al treilea rând, în contradicție cu statuările din alte decizii ale ei[5], Curtea leagă aplicabilitatea art. 53 de existența unor împrejurări excepționale (care în cazul de față nu există, ceea ce a dus la admiterea sesizării)[6]. Or, redactarea acestei prevederi nu o limitează la asemenea împrejurări și nici nu ar fi normal, deoarece există și cazuri de restrângere permanentă a exercițiului unui drept sau a unei libertăți; de fapt, deoarece drepturile nu pot fi absolute, exercitarea lor este tot timpul restrânsă pentru a proteja exercitarea drepturilor altora, ordinea publică etc. (avem de-a face cu restrângeri considerate normale), împrejurările excepționale ducând doar la restrângeri mai mari decât cele obișnuite, adică anormale. Chiar dacă s-ar putea susține că în ipoteza la care ne referim nu avem de-a face cu restrângere, ci cu stabilirea sferei unui drept, adică cu limitarea dreptului însuși, a fortiori limitare trebuie să țină cont de condițiile prevăzute în art. 53, tocmai fiindcă este mai gravă prin caracterul ei permanent decât o restrângere excepțională a exercițiului dreptului.


[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.727 din 7 august 2023.

[2] A se vedea, de exemplu, Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.

[3] A se vedea, de exemplu, Decizia nr. 120 din 15 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 26 martie 2007, Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005. A se vedea și opinia separată la Decizia nr. 871/2010 cit.

[4] De altfel, așa se și plătesc pensiile în sistem privat, de către firmele de asigurări: o singură dată, global, la scadența termenului asigurării.

[5] A se vedea, de exemplu, Decizia nr. 78 din 14 februarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 229 din 19 martie 2024, Decizia nr. 521 din 5 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1043 din 17 noiembrie 2023, Decizia nr. 284 din 17 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 488 din 6 iunie 2023.

[6] Așa cum a mai făcut, de exemplu, în Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009.

 

Câteva considerații critice asupra unor statuări ale Curții Constituționale din Decizia nr. 467/2023 was last modified: iulie 19th, 2024 by Carmen Lazăr

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Noutati editoriale

  • Noutati editoriale ujmag
Vezi tot

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice