Când viaţa nu-ţi oferă nimic, dă-ţi singur o şansă

5 mart. 2016
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 810
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Articol de Daniela Oancea, preluat din cariereonline.ro.

Conferința Noi reglementări în agricultură

Unii dintre voi ați avut ocazia să îl ascultați la TedX București, ediția 2015. În discursul de atunci, Vișinel Bălan arăta de ce el, un fost copil abandonat la două luni într-un centru de plasament, care a dormit prin gări și care s-a refugiat la mănăstire ca să rămână în viață, se luptă astăzi pentru a reforma sistemul de protecție a copilului.

 Vișinel Bălan

 

Vișinel a văzut centre de plasament despre care spune că arată groaznic, în care 50 de copii trăiesc în condiții improprii. Cele mai proaste sunt în sudul Munteniei, în Tulcea, Slobozia sau Urziceni. Pe lângă relații dificile între personal și copii, a întâlnit multă violență. „Un copil din Urziceni fusese bătut chiar înainte să ajungem noi, fiindcă ținuse să își cumpere un pachet de țigări, lucru care i-a fost interzis. Copilul a protestat, a început să îl înjure pe supraveghetor care a luat un picior de masă și a început să îl lovească.”

El crede că e nevoie de testări psihologice pentru personalul din sistem, cel puțin o dată pe an. Una dintre marile probleme este însă lipsa terapeuților. „Nu doar copilul trebuie să meargă la psiholog, ci și personalul. Dar Protecția Copilului nu are terapeuți. Ori, printre cele 1.000 și ceva de cazuri, am întâlnit copii cu tot felul de situații: de la viol petrecut în familie, relații sexuale întreținute de personal cu copiii, abuz fizic, psihic și emoțional.

De exemplu, în urma cercetării din Tulcea, copiii mi-au scris și mi-au spus că există un spațiu de tortură. Am avut un moment de blocaj: cum să existe spațiu de tortură în 2015?! Vorbeau despre izolator, care are rolul de a proteja sănătatea copiilor, prin separarea celor care suferă de diferite boli, de la râie la oreion. Am aflat că două dintre fetele care ieșiseră din centru și au întârziat să se întoarcă au fost închise în izolator. Am cerut să vedem și noi acel spațiu. Doamna director m-a sunat și mi-a spus că e o problemă internă și că scopul meu e să fac cercetarea, nu o analiză a felului în care trăiesc copiii.” Vișinel a sesizat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), a prezentat situația și a arătat ce nu i se pare în regulă. I-au promis că se va rezolva. „Am vrut să sunăm la Poliție, ne-au spus că au sunat ei. Ne-au asigurat că au rezolvat problema.”

Nereguli a găsit mai peste tot, și la Suceava, și la Bistrița. „În Bistrița ni s-a interzis să intrăm în Centru. Deși aveam acordul DGASPC, o doamnă director a spus «Nu!». La Brăila, am avut OK-ul, aveam semnat acordul și doamna director mi-a zis că nu putem face cercetarea decât în prezența ei. Dar prezența ei n-a făcut decât să influențeze copiii.” Vișinel spune că un tânăr instituționalizat trăiește prima traumă când pleacă din brațele părinților și a doua, la 18 sau 20 de ani, când nu știe încotro va merge. „Și atunci, ce facem noi, ca stat?! În contextul în care între 3% și 7% reușesc și 93% nu știu unde merg. Știm că 10% se sinucid și 60% sunt pe drumuri sau și-au găsit ceva, dar nu fac față.

E o chestiune ambiguă și nu există o cercetare în acest sens.” El susține că nu s-a realizat un sistem de monitorizare a tinerilor post-instituționalizați și că soarta lor nu interesează pe nimeni. „Trăim într-un sistem în care documentele sunt mai importante, mai fiabile; copilul n-are nicio valoare.”
Conform legii, tinerii instituționalizați beneficiază de protecție până la 26 de ani, dacă își continuă studiile, și până la 18 de ani, dacă renunță la studii. De cele mai multe ori, nu le-o spune nimeni.

„Chiar și dacă împlinesc 18 ani, au dreptul să mai stea în instituție încă doi ani, conform Art. 55, alineat 3, legea 272. Peste 90% dintre copii n-au știu acest lucru. La Botoșani, îmi povesteau că la 18 ani, dimineața la 7, erau dați afară. Veneau angajații DGASPC să ia fata și îi spuneau: în momentul ăsta ești liberă. Nu poți să tratezi lucrurile atât de rigid, ca și cum ar fi vorba despre un obiect pe care, dacă s-a murdărit, îl arunci la gunoi. Efectiv, asta este relația dintre copii și oamenii care coordonează sistemul.”

În vizitele sale, a trăit deopotrivă experiențe frumoase și triste. De exemplu, a văzut un centru în Tulcea, undeva la țară, unde copiii erau frumoși, cu educație pe măsură, iar personalul era implicat. „În schimb, în centrul de plasament din mijlocul orașului Tulcea, cel cu izolatorul, mă întrebam dacă am greșit locul. Personalul era agresiv… Doamna director mi-a argumentat ulterior la telefon că am nimerit într-o tură proastă.”

Citiți continuarea articolului pe Cariere Online.

Când viața nu-ți oferă nimic, dă-ți singur o șansă was last modified: noiembrie 6th, 2017 by Universul Juridic
0 Shares

Vă recomandăm:

Despre autor:

Universul Juridic

Universul Juridic

UniversulJuridic.ro reprezintă doar o mică parte din proiectul final ale cărui conținut și funcționalități vor fi într-o continuă dezvoltare, în funcție de necesitățile și dorințele dumneavoastră.

Abonează-te la newsletter