Campioanele de la admiterile la INM și Baroul Cluj s-au întors la facultate. Vezi ce le-au spus studenților!

7 nov. 2015
Vizualizari: 2733
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Articol preluat de pe site-ul Clujust.ro.

April Roman – prima intrată la INM în 2014, Amelia Băbuță și Ana Maria Cârlănaru – primele două din lista admișilor la INM anul acesta și Livia Moldovan – prima pe Cluj și a treia din țară la examenul de intrare în Barou din septembrie au fost invitatele profesoarei Andrea Chiș la cursul de procedură civilă de la Facultatea de Drept a UBB Cluj.

Profesoara Andrea Chiș și absolventele de succes: Livia Moldovan, Ana Maria Cârlănaru, Amelia Băbuță și April Roman

Cele patru absolvente ale facultății, de generații diferite, cu rezultate deosebite la examenele și concursurile de intrare în magistratură și avocatură, au răspuns la întrebări și le-au vorbit studenților de anul IV despre alegerea profesiei, modul cum au învățat pentru examenele de intrare în profesii și despre proba interviului de la Institutul Național al Magistraturii, de care toți studenții se tem și sunt interesați.


Studenții de anul IV

Cum și-au ales profesia

„Cochetam cu ideea magistraturii, dar cel puțin șase ani să rămâi acolo după ce intri mi s-a părut un angajament foarte serios, pe care eu la 22 de ani nu-l puteam lua. La 22 de ani nu voiam să mă angajez că nu o să plec din țară, în primul rând, sau că vreau să fiu magistrat cel puțin 6 ani. Anul acesta când am dat examen, sunt convinsă de asta.

Eu nu m-am gândit foarte serios la magistratură până nu mi-am dat seama că nu-mi place avocatura. Trebuie să vezi și care e realitatea practică a fiecărei profesii. Acum se face mult mai multă practică în facultate față de când am terminat eu. Profitați de lucrurile astea! Sună foarte bine despre profesia de avocat că e dinamică, dar asta înseamnă și că ești tot timpul pe fugă. Trebuie să te gândești dacă dorința ta de a face chestia aia depășește dezavantajele”, a spus Ana Maria Cârlănaru, acum în vârstă de 26 de ani, care a lucrat timp de 6 luni într-o societate de avocatură.

„Și eu când am făcut practică la procuratură pentru prima dată, eram la sfârșitul anului III, știam penal și procedură penală, mă trezeam așa fericită dimineața că trebuie să merg la parchet. Odată, știu că am stat până la ora 11 seara, pentru că erau ceva audieri, și am plecat de acolo așa energizată și așa încântată. De regulă, la 11 seara sunt moartă de somn, dar atunci m-am simțit așa de bine și-mi plăcea așa mult cum lucrau procurorii, îmi plăcea colegialitatea, ce se întâmpla acolo, îmi plăcea să redactez acte: punerea în mișcare a acțiunii penale sau ordonanțe de clasare. Am făcut o ordonanță de clasare de care am fost atât de mândră după, chiar mi-a plăcut așa mult, cu toate că nu-i cunoșteam pe inculpați, nu știam părțile vătămate. Parcă mă puneam în locul lor, știam atunci ce soluție trebuie dată și cum să o motivez. Am simțit atunci că asta trebuie să fac. Nu știu cum va fi în practică când voi ajunge procuror, dar pentru mine a fost suficient să știu că asta vreau. Am făcut practică și în avocatură și mi-a plăcut, dar ce am simțit când am făcut practică în procuratură, nu am simțit în toate facultatea”, a spus Amelia Băbuță, absolventa de anul acesta care a intrat prima la INM.


Ana Maria Cârlănaru (în centrul imaginii)

Livia Moldovan, și ea absolventă de anul acestas-a decis târziu să dea la Barou: „Am crezut că vreau INM până prin februarie-martie când se organizează săptămâna juridică la facultate. Eu îmi scosesem tematica pentru INM, grilele de anul trecut. A venit Săptămâna juridică și am zis „hai să văd ce-i cu firmele astea de avocatură”. Își prezentau politicile, ce așteaptă de la absolvenți. Am mers la vreo trei și la o firmă de practicieni în insolvență. Efectiv când am văzut oamenii aceia și despre ce vorbeau, am spus „eu vreau să fiu ca ei, eu acolo mă văd”.

„Nu dați la amândouă! Încercați să vă descoperiți ce vreți să faceți. În momentul în care ați luat decizia, 30% din toată treaba e făcută. În decizia aia stă ambiția, determinarea și puterea voastră de muncă”, a mai spus tânăra stagiară din Baroul Cluj.

A decis să învețe din anul III

Traseul Liviei Moldovan în facultate a fost neconvențional, după cum chiar ea mărturisește: „În primul rând, povestea mea de succes, dacă se poate spune așa, nu e chiar așa de convențională. Probabil sunteți obișnuți să auziți chestii de genul „eu am știut din anul I că vreau să mă fac avocat. Am început să învăț din prima săptămână din anul I. Nu, la mine nu a fost așa. Apropo de asta, la unul dintre interviurile la care am fost la societățile de avocatură, chiar mi s-a zis că ei chiar apreciază oamenii la care traseul nu e liniar, la care văd o ascendență, care la un moment dat au luat hotărârea  «eu trebuie să fac ceva cu viața mea». Eu în primii doi ani nu prea am dat pe la facultate, cele 5-7 zile cât învățam pentru un examen nu poate fi numit învățat, cel puțin nu să mă sacrific. Apropiindu-se anul III, am tot auzit povești că e foarte greu, că mulți se retrag, se transferă. Atunci am zis «ori ori». Nu a fost peste noapte, dar într-un interval de timp scurt am luat o decizie. Și am decis să învăț. Ca orice om entuziast când începe ceva ce-i place, am început să citesc foarte mult și mi-a plăcut. Mi-a plăcut penalul, mi-a plăcut civilul. Mi s-a părut dreptul ca cel mai cel. Am început să-i mulțumesc lui Dumnezeu că am venit la Drept, cel mai elegant și stilat domeniu în care puteam fi. Anul III a fost primul an în care nu am avut nicio restanță.

livia moldovanLa sfârșitul anului III, am contactat-o pe doamna Emese Florian pentru a-mi face lucrarea de licență. Am început să colaborăm și în luna octombrie a anului trecut, lucrarea mea de licență era gata. Am fost foarte pasionată de tema pe care mi-a dat-o. La sfârșitul lunii octombrie, am descoperit procedura civilă. Mi-a plăcut de nu pot să vă spun. Știam ce zice doamna profesoară (Andrea Chiș – n.red.), știam ce zice Ciobanu, știam ce zice Boroi, citeam procedură civilă, coduri comentate, tratate. Când se apropia Crăciunul, mi-am dat seama că trebuie să reiau alte materii și m-am apucat de citit penal. Mă pregăteam pentru un examen de intrare în profesie, dar nu știam care. Credeam că INM. Învățam vreo 4-5 ore, în afară de venitul la școală, dar acele ore era trup și suflet. E foarte important să nu te prefaci că înveți.

Am dat examenele din anul IV, care nu sunt așa grele, în afară de procedura civilă, la care vă recomand să nu vă jucați pentru că e foarte utilă. Eu pentru examenul de la Barou, așa horror cum a părut la această materie, eu am învățat o săptămână, de luni până duminică, aia mi-a fost, pe cod, toată procedura civilă. Ideea e să faceți grile acasă, să faceți teste, să simulați examenul acasă. Dar nu vă mulțumiți cu 70-75 de puncte din două considerente. Unu, dacă vă mulțumiți cu atât e foarte probabil să faceți 69 la examen și să picați. Doi, nu e aceeași disponibilitate din partea societăților de avocatură să vă primească la interviu dacă sunteți la limită.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Pentru mine, din postura de om care le-a trăit pe toate la timpul lor și care a conștientizat destul de târziu că-i place dreptul și că vrea să facă ceva cu viața lui, sentimentul e inexplicabil. Deci chiar merită să trageți! Veți trece prin toate stările posibile anul acesta și mai ales în săptămânile dinainte de examen. Încă o dată zic: Stilul meu nu e cel mai echilibrat, dar am învățat mult, nu am ieșit din casă, nu am fost la Electric Castle, nu am luat un costum de baie pe mine toată vara”.

„Iată de ce trebuie să vedeți rețete diferite de succes!”, a spus lectorul Andrea Chiș.

Stiluri de învățat diferite

Potrivit Anei Maria Cârlănaru, contează ce faci în timpul în care înveți. „Eu, ca atunci când am învățat pentru INM, nu am fost așa concentrată niciodată. Eu eram tot timpul la cafea în BCU, asta eram. Dar acum nu am învățat cu nimeni, am avut locul meu unde învățat singură. Ideea e ce faci în timpul acela”, a spus Ana Maria Cârlănaru.

amelia babutaAmelia Băbuță s-a consultat cu colegi în timp ce învăța: „În vacanță atâtea mesaje mi-am trimis cu colegii, sute de mesaje. La un moment dat aveam 2.000 de mesaje cu o persoană,  pentru că nu înțelegeam: „Tu ce înțelegi din articolul ăla?” E foarte important. Fiecare era la casa lui. Nu ne-am strâns într-un grup, dar vorbeam, ne sunam, nu doar pentru proba juridică, ci și pentru raționament, interviu. Poate e un articol la care nu vă dați seama și altă persoană a înțeles sau poate a reținut de la curs sau a citit în ceva carte.

Eu nu pot să învăț nu știu câte ore. Învăț 50 de minute, după care trebuie neapărat să iau o pauză de 10 sau 20 de minute că altfel nu mă pot concentra. Eu nu pot să mă concentrez patru ore să citesc ceva. Întotdeauna iau pauze, uneori prea lungi. Dar când simți că poți, să înveți, atunci te pui și înveți. Mai bine înveți eficient o oră decât să stai patru ore că așa trebuie. Ea (Livia – n.red.) poate, dar majoritatea nu pot așa. Fiecare în ritmul lui. Să ieșiți în oraș, să nu încercați să stați doar să învățați, să fiți stresați, vă uitați la un film și ziceți „vai eu ar trebui să învăț acum”. Nu poți să înveți, te uiți la film și gata”, a precizat Amelia.

„Eu cred că e important să nu-ți compari stilul de învățat cu al nimănui. Eu am avut un stil de învățat bolnăvicios. La stres reacționez cu insomnii și atunci învățat până la 2-3 noaptea și mă trezeam a doua zi la 12. Eu când mă trezeam a doua zi, colegii mei erau sătui de învățat. La un moment dat, așa de vinovată mă simțeam la ora 12 că eu abia m-am trezit și ceilalți învață de 4-5 ore. Mă deprimam, nu mă mai puteam concentra. Dar nu are niciun rost să te compari. Dacă tu te poți concentra în orele alea și mai ales că e ultima perioadă din viață când puteți face chestii când vreți voi, nu vă comparați cu nimeni”, le-a spus studenților stagiara Livia Moldovan.

Andrea Chiș: Ce le-ați recomanda studenților în perspectiva interviului de la INM?

April Roman: „Nu m-am gândit niciodată la asta. A venit cumva firesc. N-am urmat o pregătire anume pentru interviu. Pe mine m-au ajutat mult acele discuții de la cercul dumneavoastră. Cred că ține de felul tău de a fi, cât de potrivit ești pentru asta. Tu acolo trebuie să mergi convins că ești bun pentru profesia asta, apt să fii în rândul lor”.

Ana Maria Cârlănaru: „Nu vă mințiți pe voi! Nici în legătură cu profesia pe care v-o alegeți, nici în legătură cu nimica. Fiți onești cu voi înșivă, asta e prima chestie”.

„Încercați să asimilați cât mai multe chestii care nu țin strict de materia pentru examen. Luați-vă opționale care vi se par vouă interesante. Acum știu că în anul IV e târziu, dar încercați să vă extindeți perspectiva juridică. Faceți opțional de criminologie, chiar dacă nu vreți să fiți criminologi, chiar dacă nu are utilitate imediată. Faceți lucruri care vi se par interesante și care țin de domeniul juridic, care este atât de vast și sunt atâtea lucruri interesante, nu numai procedură, procedură, civil și penal”, a mai spus tânăra.

Amelia Băbuță: „Vă recomand să faceți practică în toate domeniile, să fiți siguri că asta vreți. Eu din anul I am vrut să fiu procuror, știam că asta îmi place și că asta vreau. Dar abia după ce am făcut practică, m-am convins că asta e pentru mine și nu m-am gândit să dau la Barou pentru că mi-am zis că trebuie intru la INM. Asta știam că mi-ar plăcea și asta aș face în viața asta. Pentru că trebuie să vă gândiți că cel puțin șase ani asta veți face. Poate pentru toată viața. Atunci când plecați nu vă gândiți neapărat numai la examen, să intrați și că acesta e scopul vostru. Scopul vostru este să ajungeți magistrați, să ajutați niște oameni, să faceți dreptate. La proba interviului deja știam ce trebuie să spun pentru că m-am gândit la motivația mea, m-am gândit de ce vreau și mi-a fost simplu”.

Campioanele de la admiterile la INM și Baroul Cluj s-au întors la facultate. Vezi ce le-au spus studenților! was last modified: noiembrie 6th, 2017 by Universul Juridic

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: