Camera de consiliu. Examinarea conflictului negativ de competenţă (NCPC, L. nr. 304/2004)

18 feb. 2020
Vizualizari: 785
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 4081/2018

L. nr. 304/2004: art. 19 alin. (2); NCPC: art. 136 alin. (4)

La data de 26 octombrie 2018 a fost înregistrat pe rolul secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul nr. x/2018, având ca obiect conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Arad și Judecătoria Oradea în legătură cu soluționarea cauzei privind pe petentul A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Arad, având ca obiect plângere contravențională.

Prin rezoluția din data de 1 noiembrie 2018, s-a stabilit termen la data de 22 noiembrie 2018, fără citarea părților, în camera de consiliu, în vederea examinării conflictului negativ de competență înregistrat spre soluționare pe rolul secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor referitoare la competența materială funcțională a secției I civile a instanței supreme în soluționarea cauzei, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție este organizată în 4 secții: secția I civilă, secția a II-a civilă, secția penală și secția de contencios administrativ și fiscal, 4 complete de 5 judecători și secțiile unite, cu competență proprie.

În speță, se constată că obiectul cauzei, și anume conflict de competență – plângere contravențională, astfel cum este identificat în Nomenclatorul privind lista de obiecte ale dosarelor, se circumscrie competenței alocate completelor de judecată din cadrul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 ce prevăd că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

Având în vedere obiectul cauzei, în respectarea dispozițiilor legale anterior menționate referitoare la competența materială funcțională a fiecărei instanțe, obligatorii pentru judecătorii secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu aplicarea prevederilor art. 136 alin. (4) C. proc. civ., dosarul urmează a fi declinat spre competentă soluționare secției de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme.

Sursa informației: www.scj.ro.

Camera de consiliu. Examinarea conflictului negativ de competență (NCPC, L. nr. 304/2004) was last modified: februarie 18th, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.