CAFENEAUA JURIDICĂ. Acum ONLINE

24 iun. 2020
Vizualizari: 897

Baroul Timiș și Grupul editorial Universul Juridic anunță repoziționarea reuniunilor tradiționale inițiate și organizate periodic de cele două entități, într-o nouă formulă de desfășurare și transformare a acestora într-un prim proiect de atelier dedicat dezvoltării gândirii juridice, derulat exclusiv online, sub brandul CAFENEAUA JURIDICĂ ONLINE.

Conștienți de riscurile pe care le-ar putea implica pentru participanți prezența fizică la evenimente și întruniri offline, profitând de avantajele noilor tehnologii, dar și de parteneriatul de drum lung consolidat în timp între Baroul Timiș și Universul Juridic, cei doi organizatori au decis să aducă lunar în atenția profesioniștilor Dreptului teme de real interes, într-o formulă comodă, modernă, eficientă și interactivă.

Vorbitorii invitați în fiecare ediție vor fi personalități din comunitatea juridică, distinși specialiști din varii domenii, dar și persoane-cheie din zona executivului, forului legislativ sau a mediului de afaceri la nivel național, în măsură să exprime puncte de vedere pertinente, să avanseze idei și soluții viabile sau să aprofundeze și să lămurească implicațiile de natură juridică și legislativă în activitatea lor curentă și viitoare.

Transmisiunile vor fi făcute live, lunar, de pe portalul www.universuljuridic.ro, în condiții tehnice profesionale, pe durata a două-trei ore, cu o mediatizare anticipată adecvată în mediul virtual, pe platformele Facebook și Youtube.

CAFENEAUA JURIDICĂ ONLINE este un proiect finanțat din parteneriate, care nu grevează bugetul Baroului Timiș, fiind oferit gratuit pentru comunitatea avocaților timișeni. Pentru avocații din alte barouri, participarea la aceste evenimente va fi contra cost, pe baza unei taxe care conduce la constituirea unui cont individual de acces. Abonații Universul Juridic și stagiarii profesiilor juridice vor beneficia de acces gratuit, conform parteneriatelor anterior stabilite sau care se vor semna în viitor.

Ne face onoarea de a fi speaker, la prima ediție online, dl judecător Mihail Udroiu, participant constant la conferințele Baroului Timiș, care va susține, pe 23 iulie 2020, o conferință de real interes pentru mediul Juridic, asupra căreia vom reveni cu amănunte.

După câteva ediții extrem de apreciate și unde participarea a fost numeroasă, credem că este potrivită mutarea în online a proiectului nostru tradițional. Sperăm la o bună primire a acestei inițiative adaptate momentului pe care îl traversăm.

 

Sergiu I. Stănilă
Decan, Baroul Timiș

CAFENEAUA JURIDICĂ. Acum ONLINE was last modified: iunie 24th, 2020 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: