BERD revizuiește prognozele economice pentru România

Sud-vestul țării ar putea fi afectat în următoare zile de ploi și de viitura care vine pe Dunăre. Directorul general al Administrației Naționale Apele Române, Sorin Lucaci, a afirmat, joi, că, la intrarea în țară, Dunărea are un debit de 6.800 de metri cubi pe secundă, iar vârful viiturii va fi atins în 2-3 octombrie, când se va înregistra un debit de 7.500 de metri cubi pe secundă.

„Lucaci a adăugat că acest debit al Dunării, cumulat cu ploile anunţate în zilele următoare, ar ajunge la 9.500 de metri cubi pe secundă, care poate fi gestionat. El a explicat că problemele pot apărea în cazul în care se va înregistra un debit peste 13.500 de metri cubi”, scrie News.ro.

„Aş dori să clarific speculaţiile care au apărut în special astăzi în presă legat de debitele Dunării datorită acestei viituri. Am citit că s-a discutat mult despre un debit de 15.000 de metri cubi pe secundă. Este un debit care cu siguranţă nu va exista în această perioadă. În explicaţiile pe care împreună cu colegii le-am dat anterior pe acest subiect, se prezenta un scenariu care era posibil, dar din fericire nu s-a întâmplat în 2006, când s-a apropiat debitul de această valoare de 15.000 de metri cubi pe secundă”, a declarat directorul general al ANAR, notează News.ro.

Realitatea este că astăzi, la intrarea în ţară, Dunărea are un debit de 6.800 de metri cub pe secundă. Vârful viiturii se va atinge în perioada 2-3 octombrie şi va fi undeva, după ultimele date pe care le avem, în jur de 7.500 de metri cubi, care cumulat cu ploile şi cu cantităţile de apă aduse din bazinele hidrografice Jiu, Olt, Argeş, Buzău, care cumulat vor ajunge undeva la 2.000 de metri cubi, vor ajunge ca debitul total al Dunării să atingă pragul de circa 9.500 de metri cubi pe secundă. Deci în niciun caz 15.000, acea valoare de care s-a speculat pe acest subiect”, a mai declarat Sorin Lucaci, arată News,ro.

Ploile abundente și viitura de pe Dunăre, care sunt așteptate în județele din sud-vestul țării, determină autoritățile să suplimenteze forțele mobilizate de autoritățile locale.

„Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, a anunţat, joi, că a pregătit ordinul de mobilizare a unor forţe suplimentare de 330 de pompieri şi mijloace către judeţele Dolj, Giurgiu, Mehedinţi, Olt şi Teleorman, în care se aşteaptă să fie probleme din cauza ploilor abundente”, scrie Agerpres.

„Arafat a precizat că, încă de la începutul săptămânii, a solicitat prefecţilor, Comitetelor pentru situaţii de urgenţă, autorităţilor locale mai multe demersuri, printre care identificarea persoanelor vulnerabile – cele imobilizate sau cu dizabilităţi şi luarea în considerare a evacuării acestora din timp, dacă se va impune. El a adăugat că alte măsuri cerute au fost informarea populaţiei cu privire la riscurile potenţiale, precum şi pentru o eventuală a evacuare în cazul în care situaţia o va impune, inclusiv prin mesaje RO ALERT, colaborarea strânsă între reprezentanţii structurilor locale din cadrul Agenţiei Naţionale a Apelor Române şi Inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, montarea digurilor temporare la nevoie, solicitarea de suplimentare a forţelor la nevoie”, mai arată Agerpres.

„Forţele urmează să fie mobilizate din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Buzău, Cluj, Covasna, Harghita, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vrancea şi Bucureşti către judeţele cu risc, adică Dolj, Giurgiu, Mehedinţi, Olt şi Teleorman”, a arătat Raed Arafat, mai scrie Agerpres.

Aderarea României la spațiul Schengen revine pe agenda politicienilor români. Europarlamentarul PSD Victor Negrescu anunţă că a solicitat Consiliului UE să susțină, anul acesta, aderarea României la spaţiul Schengen pe cale terestră.

„Am solicitat Consiliului UE să susţină, anul acesta, aderarea României la spaţiul Schengen pe cale terestră. Alegerile parlamentare din Austria, care vor avea loc la finalul săptămânii, reprezintă un moment-cheie care ne poate oferi fereastra de oportunitate pentru a supune la vot aderarea ţării noastre la zona de liberă circulaţie fie la Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne din 10 octombrie, fie la cel din luna decembrie”, a transmis europarlamentarul PSD, scrie News.ro.

Negrescu afirmă că „nu există niciun argument pentru a bloca aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen, iar situaţiile din Germania sau din Ungaria nu au legătură cu România şi nu pot să infirme rezultatele pozitive obţinute de noi”, mai arată News.ro.

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a revizuit în scădere prognozele privind evoluția economiei României pentru 2024, indicând o creștere de doar 1,4%, comparativ cu estimarea anterioară de 3,2% din luna mai.

„În raportul publicat recent, BERD atrage atenția asupra impactului scăderii cererii externe asupra sectorului IT, în timp ce economia României resimte o încetinire generală. Conform noilor date, în 2023 economia României a crescut cu doar 2,1%, iar pentru prima jumătate a anului 2024 se așteaptă un avans modest de 1,3%. Totodată, pentru 2025, BERD estimează o creștere de 2,6%, în scădere față de prognoza inițială de 3,4%. În raport, se menționează că țările din Europa de Sud-Est, inclusiv România și Bulgaria, au fost afectate de cererea externă slabă, deși consumul intern a fost susținut de majorările salariale. Cu toate acestea, creșterea salariului minim a avut efecte mixte, stimulând consumul, dar extinzând deficitul comercial și intensificând presiunile inflaționiste”, scrie România liberă.

Președintele ceh Petr Pavel, unul dintre cei mai puternici aliați ai Ucrainei pe scena internațională, consideră că Kievul trebuie să înfrunte realitatea în războiul împotriva Rusiei.

„Conducătorul ceh, fost șef al Statului Major al Armatei din țara sa și președinte al comitetului militar al NATO, consideră că din cauza populiștilor pro-ruși – precum premierul ungar Viktor Orbán sau omologul lui slovac Robert Fico – perturbând unitatea europeană în ce privește războiul și oboseala după cele 31 de luni de conflict «în creștere peste tot», Ucraina «va trebui să fie realistă» cu privire la perspectivele ei de recuperare a teritoriilor ocupate militar de Rusia, în jur de 20% din suprafaţa totală a țării, procent în care include și Peninsula Crimeea”, scrie Evenimentul zilei.

Seară liniștită!