Baroul Dolj a acordat premiul „IUSTITIA” pe anul 2021 domnului av. Ștefan Naubauer, pentru activitatea publicistică remarcabilă în domeniul dreptului

19 oct. 2021
Vizualizari: 444

Consiliul Baroului Dolj a hotărât, în unanimitate, acordarea Premiului „IUSTITIA” pe anul 2021 domnului avocat Ștefan Naubauer, pentru activitatea publicistică remarcabilă în domeniul dreptului. În acest mod, Baroul Dolj a decis să răsplătească contribuțiile aduse de avocați la îmbogățirea literaturii juridice de specialitate.

Festivitatea de înmânare a Premiului „IUSTITIA” s-a desfășurat în data de 16 octombrie 2021, la sediu Baroului Dolj, în cadrul evenimentului cu tema „Probleme actuale privind profesia de avocat”.

Ștefan Naubauer este un autor cunoscut și avocat în Baroul București, cadru didactic și fost director executiv adjunct al Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, în perioada 2008-2012.

Prin studiile și monografiile publicate de-a lungul activității sale, autorul tratează subiecte care privesc profesia de avocat, reușind, prin contribuția personală, să aducă clarificări asupra problemelor dificile ivite în profesie, cât și să identifice, prin claritatea analizei, soluții optime de  interpretare și aplicare.

Sursa informației

🔔Vezi și Probleme actuale privind profesia de avocat

Baroul Dolj a acordat premiul „IUSTITIA” pe anul 2021 domnului av. Ștefan Naubauer, pentru activitatea publicistică remarcabilă în domeniul dreptului was last modified: octombrie 19th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: