Baroul București. Neprezentarea în termen a avocatului desemnat să acorde asistenţă judiciară în vederea ridicării delegaţiei constituie abatere disciplinară

15 mai 2018
Vizualizari: 1058

Potrivit unui anunț al Baroului București, în data de 15 mai 2018, acesta a publicat Hotărârea Consiliului Baroului București din data de 8 mai 2018.

Potrivit acestei hotărâri, având în vedere împrejurarea că avocatul conducător și consilierii coordonatori ai SAJ au constatat încălcarea dispozițiilor art. 53 alin. (1), art. 69 lit. a) din Regulamentul-Cadru pentru organizarea, funcționarea și atribuțiile serviciilor de asistență judiciară ale barourilor, precum a dispozițiilor art. 229 alin. (1), art. 230 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, constând în omisiunea de ridicare a delegațiilor în timp suficient în vederea pregătirii apărării în dosarele în care avocații au fost desemnați, Consiliul a decis că avocatul desemnat să acorde asistență judiciară este obligat ca, după ce a fost informat (prin email/SMS/notă telefonică) privind desemnarea sa, să se prezinte în maxim 3 zile de la informare, și în cazuri urgente, în aceeași zi, în vederea ridicării delegației respectiv, a delegațiilor eliberate, în caz contrar urmând a fi înlocuit.

Potrivit acestei hotărâri, încălcarea obligației astfel prevăzute constituie abatere disciplinară.

De asemenea, s-a decis că atunci când constată că delegațiile nu au fost ridicate în aceste condiții, funcționarii SAJ vor proceda la înlocuirea avocatului desemnat și la atașarea unei adrese către organul judiciar prin care solicită acordarea înlesnirilor pentru asigurarea unei asistențe eficace noului avocat desemnat în cauză și vor sesiza avocatul conducător al Serviciului de Asistență Judiciară, care va proceda conform art. 86 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea avocat.

Această hotărârea va intra în vigoare la data de 15 mai 2018.

Sursa informației

Baroul București. Neprezentarea în termen a avocatului desemnat să acorde asistență judiciară în vederea ridicării delegației constituie abatere disciplinară was last modified: mai 15th, 2018 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: