Baroul București. Invitație Conferință și Adunare Ordinară (16 octombrie)

8 oct. 2019
Vizualizari: 450

Conform site-ului oficial (www.baroul-bucuresti.ro), Baroul București a publicat un comunicat, prin care invită avocații să participe la Conferința cu tema „Impactul noilor tehnologii asupra profesiei de avocat”, organizată în parteneriat cu Editura Universul Juridic. Evenimentul este premergător adunării generale și va avea loc la Sala Palatului, în data de 16 octombrie, începând cu ora 14.

Participanții la eveniment vor primi 8 puncte de pregătire profesională.

Pentru a lua parte la Conferință, avocații trebuie să dețină un card de identitate CCBE, legitimația de avocat sau adeverința de membru.

Baroul București a oferit și programul evenimentului, pe care îl redăm mai jos, după cum urmează:

– Prezentarea, discutarea și supunerea la vot a raportului Consiliului privind activitatea desfășurată în 2018;

– Prezentarea, discutarea și supunerea la vot a raportului financiar-contabil pentru 2018;

– Prezentarea, discutarea și supunerea la vot a raportului Comisiei de Cenzori privind activitatea financiar-contabilă în anul 2018;

– Descărcarea Consiliului cu privire la activitatea și gestiunea sa pentru anul 2018;

– Aprobarea proiectului de buget pentru anul 2019;

– Diverse

Pentru a accesa comunicatul, vă rugăm, urmați sursa informației.

 

Sursa informației

Baroul București. Invitație Conferință și Adunare Ordinară (16 octombrie) was last modified: octombrie 8th, 2019 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: