[UPDATE: Situația încasărilor contribuțiilor profesionale] Baroul București. Contribuțiile profesionale datorate de avocați în anul 2022

24 feb. 2022
Vizualizari: 1168
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

UPDATE: Situația încasărilor contribuțiilor profesionale

În urma comunicărilor efectuate de către compartimentele de specialitate către avocații care înregistrează restanțe la plata contribuțiilor profesionale, Baroul București a constatat că un număr important de membri ai baroului au facut demersuri pentru remedierea întârzierilor la plata contribuțiilor profesionale.

Totodată, în considerarea situațiilor dificile în care se află unii avocați, Consiliul Baroului Bucuresti informează că au fost aprobate toate solicitările de eșalonare a plăților restante.

De asemenea, Consiliul recomandă avocaților care încă înregistrează restanțe mai mari de 3 luni la plata contribuțiilor către bugetele Baroului București și/sau Uniunii Naționale a Barourilor din România și/sau Filialei București-Ilfov a Casei de Asigurări a Avocaților, să achite sumele restante sau să solicite, motivat, eșalonarea acestora.

Pentru a permite avocaților să achite contribuțiile profesionale restante, Consiliul Baroului București a stabilit ca deciziile de suspendare din profesie să fie emise la data de 15 martie 2022, în loc de 1 martie 2022, în scopul evitării aplicării acestei măsuri.

Avocații care au motive temeinice pentru neexecutarea obligației de plată pot solicita eșalonări, adresate, după caz, Consiliului Baroului București sau Filialei București-Ilfov a Casei de Asigurări a Avocaților, urmând să transmită, până la data de 14 martie 2022, o cerere motivată în acest sens, la adresa de e-mail lucian.musica@baroul-bucuresti.ro.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

 

Sursa informației

(Copyright foto: pixabay)


UPDATE: Solicitare încadrare în termen de plată

Baroul București solicită membrilor săi să urmărească încadrarea în termenele legale și statutare de plată a contribuțiilor profesionale.

Astfel, în vederea exercitării atribuțiilor care îi revin, Consiliul Baroului București urmează să decidă, în ședința din 11 ianuarie 2022, măsuri având ca finalitate încadrarea avocaților în limitele legale de plată a contribuțiilor profesionale.

De asemenea, avocații sunt invitați să efectueze în termen util plata sumelor reprezentând contribuția acestora la formarea bugetelor Baroului București și al Filialei București a Casei de Asigurări a Avocaților.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

 

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Sursa informației

(Copyright foto: pixabay)


Baroul București a publicat contribuțiile profesionale datorate de avocații definitivi și stagiari în anul 2022.

Astfel, în anul 2022, avocații definitivi vor plăti contribuțiile pentru Barou, pentru Uniunea Națională a Barourilor din România și taxa de solidaritate, în valoare totală de 1.020 lei, dintre care:

− Contribuție Barou: 600 lei/an sau 50 lei/lună;

− Contribuție UNBR: 360 lei/an sau 30 lei/lună;

− Taxă Fond de Solidaritate: 60 lei/an sau 5 lei/lună.

Baroul menționează că la aceste contribuții se pot adăuga, după caz, diferențele în sumă de 195 lei pentru contribuțiile majorate la Barou (iunie-decembrie 2021: 105 lei), și/sau la UNBR (iulie-decembrie 2021: 90 lei).

De asemenea, în anul 2022, avocații stagiari vor plăti contribuțiile pentru UNBR și taxa de solidaritate, în valoare totală de 180 lei, dintre care:

− Contribuție UNBR: 120 lei/an sau 10 lei/lună;

− Taxă Fond de Solidaritate: 60 lei/an sau 5 lei/lună.

Contribuțiile se pot achita în conturile bancare puse la dispoziție de Baroul București sau online, prin platforma Libra Bank.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și [UPDATE: Noi viramente] Baroul București. Plata onorariilor din oficiu

[UPDATE: Situația încasărilor contribuțiilor profesionale] Baroul București. Contribuțiile profesionale datorate de avocați în anul 2022 was last modified: februarie 24th, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: