Bani pentru România

11 iul. 2017
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 453

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Astăzi pentru noul premier Mihai Tudose încep o serie de întâlniri cu oficialii europeni, deosebit de importante pentru acțiunile viitoare ale Guvernului.

„Întâlnirea lui Mihai Tudose cu Donald Tusk va avea loc în jurul prânzului și va fi urmată de o întrevedere a premierului român cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, și cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans”, scria, în cursul dimineții, Agerpres.

Conferintele lunii noiembrie
”

Marți după-amiază șeful Executivului se întâlnește cu Corina Crețu, comisarul european pentru politică regională. Vizita prim-ministrului Tudose la Bruxelles se va încheia marți seară cu o întrevedere cu președintele Parlamentului European, Antonio Tajani. Despre rezultatele acestei vizite vom scrie mâine.

Dacă problema burselor studențești pare rezolvată, se așteaptă în această săptămână și găsirea fondurilor pentru bursele medicilor rezidenți din spitalele românești.

„Premierul Mihai Tudose i-a cerut ministrului muncii, Lia Olguța Vasilescu, ca până la ședința de guvern de joi să găsească o soluție cu privire la bursele medicilor rezidenți, existând posibilitatea să se emită o ordonanță de urgență pentru ca acestea să fie plătite sau să se convoace inclusiv o sesiune extraordinară a Parlamentului”, scrie News.ro.

„Nu e vorba despre ce se întâmplă cu ele în acest moment, este vorba despre ce s-ar fi putut întâmpla cu ele de luna viitoare. Ca să nu ajungem luna viitoare la interpretarea unui funcționar dacă este sau nu venit salarial, le vom tranșa săptămâna aceasta, joi, în ședință de guvern. Dacă este nevoie, da (Guvernul va adopta o OUG – n.r.). Vom găsi un mod de a implementa acest act, dacă nu, chiar putem vorbi de o sesiune extraordinară”, a mai spus premierul Mihai Tudose, consemnează News.ro.

Pentru finanțarea programului de guvernare, Executivul are nevoie de bani.

„Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, atrage atenția asupra unei „situații dezechilibrate” în ceea ce privește firmele cu capital românesc și cele cu capital străin din România, având în vedere, spune el, că firmele cu capital românesc duc o povară de trei ori mai mare la nivelul impozitului pe profit decât cele străine”, notează azi Agerpres.

Tema impozitării capitalului românesc vs cel strain rămâne în actualitate.

Lipsa fondurilor afectează nu numai bursele studenților și ale rezidenților, dar blochează și posturile din penitenciare.

„Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor cere exceptarea sistemului administrației penitenciare de la aplicarea Ordonanței de Guvern prin care sunt blocate concursurile pentru posturile vacante în sectorul public, în condițiile în care Guvernul s-a angajat la măsuri de îmbunătățire a sistemului, care includ și angajarea în plus a peste 5.800 de ofițeri și agenți de penitenciare. Sindicaliștii spun că din 1 ianuarie și până acum un angajat din 6 a plecat din sistemul penitenciar, iar 2.340 de funcții s-au vacantat prin pensionare”, scrie Mediafax.

Judecătorii Curții Constituționale au discutat azi sesizarea de neconstituționalitate a articolului 392 din Codul Penal privind coruperea alegătorilor la un referendum, depusă de către persoane inculpate pentru fraude la referendumul din iulie 2012.

„Decizia CCR privind constituționalitatea acestui articol, indiferent care va fi ea, nu va avea impact asupra lui Liviu Dragnea, deja condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru fraudarea referendumului, întrucât condamnarea președintelui PSD a fost făcută în baza unui articol din Legea nr. 78/2000, articol care prevede că „fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani”, mai notează News.ro.

Fostul primar al municipiului Constanța, Radu Mazăre, a fost condamnat luni de Curtea de Apel București la 4 ani închisoare cu suspendare în dosarul privind retrocedarea ilegală a unor terenuri.

„Instanța a dispus un termen de încercare în cazul lui Mazăre de doi ani, timp în care este obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășeste 8 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență. În același dosar, Nicușor Constantinescu, fost președinte al CJ Constanța, a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare, aceeași pedeapsă primind și Dragoș Săvulescu, fost acționar al echipei de fotbal Dinamo București. Cristian Borcea, fost finanțator al clubului Dinamo, a fost achitat. O soluție de achitare a primit și notarul Jean Andrei, soțul Laurei Andrei, președinte al Tribunalului București”, scrie Agerpres.

Seară frumoasă!

Bani pentru România was last modified: iulie 11th, 2017 by Claudiu Pamuc
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter