Bani pentru micii întreprinzători

14 iul. 2017
Vizualizari: 824

Deschidem Revista din această seară cu o informație care interesează mediul de afaceri: „Până vineri dimineață 13.500 de firme s-au înscris în programul Start-Up Nation, numărul maxim de companii care pot beneficia în acest an de finanțare fiind de 10.000”, scrie News.ro.  

Proiectele care vor primi finanțare vor contribui la creșterea numărului de salariați din mediul privat.

O altă informație așteptată de bucureșteni vizează demararea unui proiect extrem de important, construirea unei magistrale de metrou, care să facă legătura dintre Aeroportul Otopeni și Gara de Nord.

„Guvernul a aprobat, în ședința de joi, declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor care se află pe traseul Magistralei 6 de metrou 1 Mai – Otopeni, etapa necesară pentru începerea lucrărilor de realizare a obiectivului, sumele individuale estimate aferente despăgubirilor fiind în cuantum de 62,8 milioane lei. Imobilele, proprietate privată, supuse exproprierii se află în Sectorul 1 și în orașul Otopeni, informează Executivul”, notează News.ro.

Fondurile sunt alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor.

Cotidianul scrie azi despre rezultatele controalelor ANAF la marii contribuabili: „Inspectorii Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au controlat, în luna iunie a acestui an, 44 de mari contribuabili pentru care au stabilit sume suplimentare de plată în valoare totală de peste 275 milioane de lei, a anunțat vineri instituția fiscală. (…) Pentru diferențele de sume stabilite suplimentar, contribuabilii verificați au cerut facilități oferite de Codul de procedură fiscală – eșalonarea la plată a obligațiilor fiscal”.

Și pentru că vorbim despre bani, fostul ministru de finanțe, Eugen Teodorovici, a vorbit și despre impozitarea unor activități economice ale Bisericii Ortodoxe Române, la conferința organizată de Consiliul Național pentru IMM-uri cu ocazia împlinirii a 25 de ani de activitate.

„Eugen Teodorovici, consilier onorific al primului-ministru și fost ministru al Finanțelor, propune impozitarea unor activități economice ale Bisericii Ortodoxe Române (BOR), urmând ca banii să fie direcționați strict către proiecte sociale, precum construirea de orfelinate sau reabilitarea de școli”, scrie Agerpres.

„Este o discuție pe care am avut-o acum câțiva ani, în sensul de a discuta cu cei din BOR care sunt acele activități economice care, de comun acord, pot fi impozitate de către stat, iar suma strânsă în urma acestei impozitări să fie mai departe direcționată spre activități de tip social. Este o chestiune pe care și Biserica și populația și statul român o pot accepta, pentru că este o direcționare clară a unei sume de bani către nevoi pe care această țară le are”, a spus Teodorovici, mai scrie Agerpres.

„Parchetul General anunță, într-un comunicat de presă, că nu poate trimite Comisiei de anchetă a Parlamentului copia dosarului ce vizează organizarea alegerilor din 2009 și rezultatul scrutinului prezidențial, pentru că legea nu permite furnizarea de informații ce fac obiectul unei cercetări penale”, notează azi Mediafax.

Răspunsul Parchetului vine după ce Comisia specială de anchetă din Parlamentului a alegerilor a cerut, la începutul acestei săptămâni, să primească toate declarațiile date de martori în timpul cercetării făcute de oamenii legii.

Relatând pe marginea aceluiași subiect, DC News precizează că: „În cauza ce formează obiectul dosarului nr. 213/P/2017, s-a dispus la 22.07.2017 clasarea cu privire la sesizarea din oficiu din 24.04.2017, întrucât faptele nu există în materialitatea lor. În ordonanță se reține că din materialul probator nu rezultă niciun element sau indiciu de natură să conducă la presupunerea rezonabilă că s-ar fi comis o faptă prevăzută de legea penală”.

„Înalta Curte de Casație și Justiție a decis joi ca Ionuț Cătălin Bălan, bărbatul de 39 de ani din Argeș, suspectat de propagandă teroristă în favoarea DAESH și intenția de a organiza un atentat la o bază militară din România, să rămână în arest preventiv”, notează Agerpres.

„Potrivit DIICOT, începând cu luna noiembrie 2016, bărbatul, folosind numele „Ibrahim”, a utilizat pe o rețea de socializare mai multe conturi personale, prin intermediul cărora a postat și distribuit fotografii cu sigla grupării teroriste DAESH, precum și înregistrări cu atacuri ale acesteia și execuții, prin decapitare și împușcare, cu intenția de a le face cunoscute și de a determina câștigarea de noi adepți capabili să recurgă la săvârșirea aceluiași gen de fapte precum cele a căror promovare prin propagandă a realizat-o”, mai scrie Agerpres.

Seară frumoasă!

Bani pentru micii întreprinzători was last modified: iulie 17th, 2017 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: