Avram Iancu vrea să devină noul preşedinte al României

8 aug. 2019
Vizualizari: 726

Despre crimele de la Caracal și despre modul în care au acționat autoritățile statului român în primele ore de la apelul Alexandrei la 112 au aflat și liderii Uniunii Europene. Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a scris, miercuri, pe Twitter, un mesaj referitor la cazul Alexandrei Măceșanu, fata de 15 ani care a fost ucisă de Gheorghe Dincă după ce a sunat de trei ori la 112.

„Apelul zadarnic al Alexandrei Măceșanu către serviciile de urgență a întristat și a șocat întreaga Europă. Mai multe politici eficiente împotriva uciderii femeilor și violenței împotriva femeilor trebuie să fie o prioritate în eforturile noastre politice și instituționale”, a notat președintele David Sassoli pe rețeaua de socializare, arată Libertatea.

La București, magistrații au păreri pro și contra modului în care au acționat magistrații din Olt, implicați în cazul Alexandrei, în primele ore după apelul adolescentei la 112.

Cotidianul prezintă azi textul integral al unui comunicat al Asociației Magistraților din România (AMR), care vine ca  o replică la scrisorile și postările unor magistrați care îi apără pe magistrații de la Olt.

„După ce, prin scrisori deschise sau postări pe Facebook, mai mulți procurori și chiar judecători au încercat să ia apărarea colegilor lor care au fost implicați în «Cazul de la Caracal» și care au făcut gafe uluitoare ce au împiedicat salvarea vieții Alexandrei, fata de 15 ani, răpită și, probabil, ucisă de monstrul din Caracal, Asociația Magistraților din România (AMR) a reacționat dur, într-un Comunicat trimis redacției noastre”, notează Cotidianul.

Și tot Cotidianul se întreabă azi: „A cui este «mașina gri» pe care a văzut-o Alexandra în curtea monstrului?”

„Deși în acest moment în Caracal au fost trimise peste 200 de persoane, polițiști, procurori, psihologi, care să ancheteze «Cazul fetelor răpite», cele mai importante informații vin tot din partea jurnaliștilor. Colegii de la România TV au făcut miercuri una dintre cele mai spectaculoase dezvăluiri din acest caz: PREZENȚA UNEI ALTE «MAȘINI GRI» ÎN CURTEA LUI DINCĂ! Și, într-adevăr, în convorbirea Alexandrei cu polițiștii, după cele trei convorbiri cu cei de la 112, întrebată ce vede în curtea casei unde se afla sechestrată, aceasta spunea că vede în curte «un brad, un nuc, o mașină platformă cu fiare vechi, UN AUTOTURISM GRI și mai mulți câini lupi dezlegați»! Deci, A CUI ESTE MAȘINA GRI pe care Alexandra a văzut-o în curtea lui Gheorghe Dincă, în timp ce mașina lui era pe lângă Hotelul Romula, iar el era în Craiova? Iată întrebarea al cărei răspuns ar putea demonstra existența unui complice al lui Gheorghe Dincă!” se arată în ancheta din Cotidianul.

Tragedia de la Caracal este adusă în discuție și de politicienii implicați în Campania electorală.

„Președintele USR, Dan Barna, a afirmat, miercuri seară, că dacă el ar fi fost Președintele României, drama de la Caracal nu s-ar fi întâmplat, pentru că acolo nu a fost vorba despre greșeala unui om, ci despre o problemă de sistem, iar măsurile care trebuie luate trebuie să modifice modul de a gândi. «Statul român este pe o traiectorie de faliment funcțional», spune Barna care afirmă că «nepotismul ordinar» a scufundat România. În context, candidatul la Președinție al Alianței 2020 USR PLUS a afirmat că președintele Klaus Iohannis «reprezintă vechea clasa politică care a adus România aici»”, notează News.ro.

Directorul general al Oracle România Sorin Mîndruțescu a declarat la ieșirea de la DNA că Oracle nu e parte din acest dosar, considerând că e vorba despre «o regretabilă neînțelegere»”.

Presa mai scrie azi și despre perchezițiile făcute de procurorii DNA la sediul Oracle România.

„Procurorii DNA au făcut miercuri percheziții la sediul Oracle România, directorul general al companiei, Sorin Mîndruțescu, anunțând la acel moment, prin intermediul avocatului, că nu cunoaște acuzațiile și că va cere să afle mai multe elemente din dosar, însă, a precizat că, fiind o procedură în curs, va rămâne rezervat cu declarațiile”, notează News.ro.

„Singurul lucru pe care aș vrea să îl spun, compania Oracle nu e parte din acest dosar. Considerăm, din datele care ne-au fost puse la dispoziție, că este vorba de o regretabilă neînțelegere. Împreună cu avocații noștri vom încerca să aducem în zilele următoare probele noastre pentru a încerca să rezolvăm această regretabilă neînțelegere”, a declarat la ieșirea de la DNA directorul Sorin Mîndruțescu, mai scrie News.ro.

Avocatul Poporului a sesizat, miercuri, Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 51/2019, prin care transportul rutier de persoane interjudețean este eliminat din sfera serviciilor publice.

Potrivit unui comunicat de presă, transmis Agerpres de Avocatul Poporului, „eliminarea transportului rutier de persoane interjudețean din sfera serviciilor publice încalcă voința Parlamentului și denaturează trăsătura de stat social consacrată la nivel constitutional”.

„Potrivit sursei citate, transporturile rutiere de persoane sunt și trebuie să rămână în continuare servicii publice până când Parlamentul, ca unica autoritate legiuitoare, își va asuma responsabilitatea unei schimbări de paradigmă în ceea ce privește obligația statului de a asigura transportul rutier județean de persoane, organizat ca serviciu public”, mai notează Agerpres, citând  comunicatul Avocatului Poporului.

În încheierea Revistei, scriem despre o candidatură surpriză la președinția României.

„Bibliotecarul Avram Iancu, devenit celebru după ce a traversat înot Canalul Mânecii și a parcurs traseul Dunării de la izvoare și până la vărsare, a anunțat, miercuri, că vrea să candideze ca independent la alegerile prezidențiale din acest an. Acesta spune că nu va intra în politică, ci va declanșa o «revoluție împotriva clasei politice». Avram Iancu a anunțat că în perioada următoare va fi prezent în orașe și sate, unde va încerca să strângă 200 de mii de semnături”, notează Cotidianul.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Seară frumoasă!

Avram Iancu vrea să devină noul președinte al României was last modified: august 8th, 2019 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: