Avocatura – o profesie liberală, în care intră cine vrea și rămâne cine poate

Claudiu Pamuc: Suntem la Congresul Avocaților și avem alături de noi pe dl av. Mihnea Stoica, prodecanul Baroului București. Bine v-am găsit, dle avocat!

Mihnea Stoica: Bine v-am găsit, mulțumesc frumos că mi-ați spus unde sunt, că mă rătăcisem, nu știam, aici nu mă descurc…

Claudiu Pamuc: Da, e important. Vorbeați într-un interviu, mai demult, că trezitul dimineața este groaznic și aș vrea să începem de aici, pentru că e important: Să fie o reminiscență din copilărie, din anii de liceu, sau este undeva de mult mai târziu, când ați început primele procese și volumul de muncă era foarte mare?

Mihnea Stoica: M-am născut pe alt fus orar, de la debut e treaba asta. Nu știu, trezitul de dimineață e pentru agricultori, din punctul meu de vedere. Am necăjit mulți când am spus treaba asta, dar insist: Domnule, nu trebuie să strângem roua de pe iarbă, nu? Putem să ne apucăm de treabă la 11, liniștiți…

Claudiu Pamuc: Totuși, congresul a început dimineață.

Mihnea Stoica: Da, am fost prezent, ce să fac, la prima oră. Sunt „entuziast” din cauza asta.

Claudiu Pamuc: Aș vrea să vorbim puțin despre începuturile dumneavoastră ca avocat și cum de v-ați orientat către această profesie, pentru că probabil este un moment în care te hotărăști și ai și o motivație. Chiar dacă uneori sunt banal…

Mihnea Stoica: Am vrut yacht. Ăsta-i motivul. N-am reușit încă să-mi iau yacht, dar lucrăm la treaba asta. În rest, ce să spun, mă inspira profesia asta. Fac parte dintre ultimele promoții care ne-am bucurat de repartiții guvernamentale…

Claudiu Pamuc: Și ați primit repartiție?

Mihnea Stoica: Nu, că n-am terminat cu promoția care trebuia. N-am avut vreo urgență. Și repartiția mea – chiar am fost revoltat, ei mă aveau pe listă, că listele se comunicau în anul I. Dacă mureai te scotea de pe listă. În rest, dacă nu te grăbeai cu facultatea…

Claudiu Pamuc: Aveai un destin clar.

Mihnea Stoica: Absolut. Notar la Slobozia. Eram chiar revoltat. Zic: Bă, nu mă duce capul nici să mă pună secretar de primărie? Notariatul, la epoca respectivă, în 1995…

Claudiu Pamuc: Poate ar fi fost o meserie mai serioasă. Nu cred că ați fi rezistat ca bugetar.

Mihnea Stoica: Categoric. Oricât de bine plătit, n-aș putea fi bugetar.

Claudiu Pamuc: Prima impresie pe care mi-ați lăsat-o când v-am văzut – nu vă cunoșteam, asta este realitatea –, am zis: Domnule, sigur, ori e avocat de Penal, ori este procuror. Aveți un fel anume de a umple sala, așa, când intrați. Intimidați instanțele, intimidați procurorii?

Mihnea Stoica: Nu cred. Sunt profesioniști și ei, nu cred. Dar, într-adevăr, vă dau dreptate, din păcate, o chestie care nu mă încântă atât de mult este că mimetismul funcționează. Și atunci, practic, împrumutăm body language, mimică, postură de milițian… toată lumea din sistemul ăsta cam așa e. Și fetele sunt mai băiețoase în Penal. Uitați-vă la colegele mele care profesează. Cu câteva excepții grațioase, toate sunt mai băiețoase.

Claudiu Pamuc: E mai specială lumea asta, a Penalului, decât cea în care profesează cei care sunt avocați de Civil sau de Comercial? Presupun că ați făcut de toate la viața dumneavoastră…

Mihnea Stoica: Nu pot să spun că am făcut de toate simultan. A existat o singură perioadă în care am făcut de toate simultan, generalist îmi place să zic că eram…

Claudiu Pamuc: Ca și medicii.

Mihnea Stoica: Da. Și îmi place, eu și în ziua de astăzi mă mândresc că am rămas un fel de avocat de provincie. Mă știu inclusiv cu jandarmii, cu escorta de la penitenciar… Conlucrăm. E o profesie eminamente socială, în care e indispensabil să fii sociabil și a păstra o relație fericită de conlucrare – nu vă gândiți la prostii – cu toți participanții nu strică niciodată. Dar m-ați întrebat când eram „generalist”. Da, eram generalist, am debutat cu grațierea din ’97. Sunt admis în profesie simultan cu grațierea din ’97, aia a fost pronunțată parcă pe 27 iulie, pe 1 august mi-a dat legitimația.

Claudiu Pamuc: Chiar spuneați că ați eliberat vreo jumătate de București, cu ocazia asta.

Mihnea Stoica: Absolut. Dacă s-a terminat de grațiat Bucureștiul, na… M-am apucat să mă profesionalizez. Și am fost în societăți de aer condiționat, cum îmi place mie să le zic, la debut. Până m-am plictisit puțin, vreun an de zile, pe urmă mi-am căutat altă slujbă. Nu să-mi schimb profesia, dar să-mi schimb… cam epuizasem societățile mari de avocatură din București din epoca respectivă.

Claudiu Pamuc: Le-ați luat la rând…

Mihnea Stoica: Da, le-am luat la rând, i-am convins pe toți… În stagiatură am fost în 5 prăvălii – forme de exercitare a profesiei.

Claudiu Pamuc: Da, dar este… câștigi experiență din treaba asta, pentru că ați lucrat cu toți.

Mihnea Stoica: Absolut. S-a cumulat, s-a strâns ceva. Și pe urmă chiar am insistat, ca să-mi fac mână și să văd sala de judecată, luam absolut orice dosar. Aveam contravenție, divorț și pe urmă și vreo arestare.

Claudiu Pamuc: Deci inclusiv avocat din oficiu.

Mihnea Stoica: Am debutat ca avocat din oficiu, am abandonat oficiile pe considerente de principiu, am fost confruntat cu o situație care nu mi-a plăcut, să semnez o declarație la care nu participasem și am refuzat și am abandonat treaba asta. Dar acum, în ziua de azi, oricărui debutant îi recomand oficiile.

Claudiu Pamuc: E foarte important să se formeze ca avocat, nu?

Mihnea Stoica: Da, experiența în sală. Stai, caști gura, înveți. Te duce capul, bine; nu te duce capul, o să accesezi altă profesie.

Claudiu Pamuc: Văd un proces de Penal ca pe un joc de șah, am senzația că jucați mult șah cu procurorii…

Mihnea Stoica: Nu, cu tablele. Iertați-mă că vă întrerup, dar vă spun de ce. Poartă-n casă știți ce e? 24/30. 24 de ore, 30 de zile – poartă-n casă.

Claudiu Pamuc: Deci, e dificil în instanță astăzi? E mai dificil ca în anii de după Revoluție, când ați debutat dumneavoastră?

Mihnea Stoica: Ei, nici chiar atât de bătrân nu sunt.

Claudiu Pamuc: Mă refer la faptul că, totuși, Big Brother se manifestă mai mult ca atunci în viața noastră.

Mihnea Stoica: Atunci se manifesta mai discret, cred, la epoca respectivă. Acum îl percepem mai ușor, n-au ținut pasul cu tehnologia, probabil. Pot să spun că, din punctul meu de vedere, percep un progres. Că nu-i progresul pe care toată societatea îl așteaptă, e altă chestiune. Dar un progres există. Pe de altă parte, pot să argumentez și un regres. Vorbesc serios. Pentru că toate dezideratele profesiei, de a pregăti comun cei care profesează la bară, avocați, procurori, judecători, păi toate erau întrunite la epoca respectivă. Te puteai consulta cu un fost coleg de facultate pe hol. Nu să te întrebe jandarmul unde te duci. De ce vorbești cu măria sa judecătorul. Păi vorbesc pentru că am fost coleg de an cu el.

Claudiu Pamuc: Ce le-ați recomanda tinerilor care astăzi devin avocați, sunt avocați stagiari…?

Mihnea Stoica: Ce mi-a recomandat și mie nea’ Nicu când eram elev: Învățați, învățați și iar învățați! Dar nu mă refer să buchisească niște cărți; să stea în sală și să înțeleagă…

Claudiu Pamuc: Deci practica e cea mai bună învățătură.

Mihnea Stoica: Da. În sală asiști fie la cele mai mari tâmpenii – și din alea ai de învățat, să nu faci așa –, fie la niște chestiuni extraordinar de inteligente. Ajungi să le percepi, să înțelegi, ajungi să anticipezi de ce procedează un om așa. Sau anticipezi greșeala, îl vezi cum se îndreaptă spre prăpastie.

Claudiu Pamuc: Ați avut dosare copy/paste, în care practic se întâmplă aceleași lucruri, același algoritm de lucru al judecătorului vizavi de…?

Mihnea Stoica: Domnule, e impropriu spus copy/paste. Fiecare judecător are un stil propriu. În principiu e periculos ăla care nu respectă un stil. Nu mă încântă deloc plagiatul, că nu la plagiat mă refer, dar fiecare are propriul stil de conducere a ședinței. Unul care azi e cumsecade și mâine e isteric e periculos, ăla trebuie căutat. Unul care, în schimb, conduce în mod coerent ședința, fie mai relaxat, fie mai rigid. E consecvent, n-avem niciun dubiu cu privire la sănătatea mintală. Ăștia care-și schimbă frecvent atitudinea, cam dubioși, așa… Ar mai trebui verificați.

Claudiu Pamuc: Ați avut probabil maeștri…

Mihnea Stoica: Eu mulți, după cum am enunțat, da…

Claudiu Pamuc: Mai ales că ați trecut prin atâtea case de avocatură, e clar. Totuși, probabil e cineva care v-a marcat cariera. A fost o persoană mai deosebită și care și v-a ajutat foarte mult.

Mihnea Stoica: Eu sunt recunoscător fiecăruia dintre ei, nu pot să evidențiez pe unul. Ce pot să spun? Dacă aș evidenția pe unul, ar fi nepoliticos față de ceilalți. Însă de la fiecare am avut de învățat. Nici măcar nu pot să spun că de la unul mai mult și de la altul mai puțin. Și o singură frază e suficientă să te formeze.

Claudiu Pamuc: Și să te ajute într-un proces.

Mihnea Stoica: Să te ajute în profesie, în continuare, procesele nu știți că sunt de două feluri? Se pierd și se câștigă.

Claudiu Pamuc: Nu vă întreb cum se câștigă un proces. Cum se pierde un proces, că probabil ați și pierdut unele procese? Care sunt cauzele? Sau ce se întâmplă că ajungi să-l pierzi?

Mihnea Stoica: Pleacă de la o evaluare inițială greșită. Aici vorbim de un proces, de exemplu, e valabil mai ales în procesele civile, unde ești titularul acțiunii.

Claudiu Pamuc: Eu mă refer la unul din Penal unde, practic…

Mihnea Stoica: Într-un proces penal depinde de calitatea urmăririi penale, și nu numai, dar e un factor esențial. Și calitatea actului de sesizare. De aici ai o grămadă de opțiuni pe care le poți specula. Însă atunci să definim și ce înseamnă un proces pierdut, pentru că în țara asta ai un procent de 1,67% achitări – pe 2016. Pe 2017 nu știu să sun exact…

Claudiu Pamuc: Avem comparații cu alte țări din Europa? Suntem pe acolo sau suntem mult sub media europeană?

Mihnea Stoica: O să râdeți. Eu zic că suntem bine înaintea Europei. Din mai multe puncte de vedere. În primul rând în ceea ce privește accesul la informație. Țări civilizate nu au un sistem la fel de eficient cum e portalul nostru. În al doilea rând – mă întrebați de copy/paste – am avut surpriza să am o hotărâre judecătorească din Regatul Unit, care să fie copiată după altă hotărâre și e ridicol aici. Eram implicat într-o procedură de extrădare și până la urmă au extrădat cetățeanul român solicitat în Polonia, că au luat cu copy/paste. Reținuseră că a fugit din Polonia și l-au extrădat în Polonia. Fraților, stați puțin, că România l-a cerut. Tot pe lângă Rusia, dar…

Claudiu Pamuc: E altă țară, da. Vreau vă întreb, în momentul în care sunteți în instanță sunteți un alt om sau sunteți la fel ca și aici, la congres? La fel de degajat, la fel de…

Mihnea Stoica: Sincer, nu pot să vă spun, dar pentru mine e o chestie firească, probabil că sunt la fel.

Claudiu Pamuc: E serviciul dumneavoastră. Vă duceți acolo, deschideți dosarul, discutați cu instanța…

Mihnea Stoica: Ce pot să zic? Da. Nu mă duc la un proces că îngrijesc sala sau să stau în public. Au fost ocazii în care chiar au fost, fie că sunt solidar cu partea, fie că îmi susțin un coleg care-l apără, și în care n-am participat și am stat și am căscat gura, ca orice om. Dar altfel… Mă întrebați dacă am emoții? Doamne ferește!

Claudiu Pamuc: Nu mă refer la emoții, ci mă gândesc că probabil sunteți mai puțin degajat și mai concentrat asupra cazului.

Mihnea Stoica: Constipat. Nu cred că sunt constipat nici în sală.

Claudiu Pamuc: Vreau să îmi spuneți, ați avut probabil tot felul de clienți, unii mai mult sau mai puțin celebri, unii din anumite medii… V-ați trezit vreodată să fiți în postura…

Mihnea Stoica: Bătaie de la client n-am luat.

Claudiu Pamuc: … să fiți ajutat de unul din cei care, să zicem, l-ați scos din pușcărie sau l-ați avut de mușteriu.

Mihnea Stoica: Se întâmplă, cum să nu?

Claudiu Pamuc: Sau recunoscut în trafic, sau …

Mihnea Stoica: Domnul Mihnea?! Inclusiv pe plajă în Mexic. În primul moment în care am pus piciorul pe plajă în Mexic: „Domnu’ Mihnea!” E drept că nu era client, erau colegii mei, dar surpriză. Și în Brazilia am găsit să zică cineva „Domnu’ Mihnea”.

Claudiu Pamuc: Deci există… Care credeți că sunt mai periculoși, criminalii sau gulerele albe? Sau am putea să-i punem pe același palier?

Mihnea Stoica: Nu poți să categorisești oamenii. Dacă mă întrebați, îi prefer pe ăia cu cagulă pe față. Decât gulerul alb, prefer cagula pe față. Acolo există și un risc. Și, de altfel, niciunul nu săvârșește fapte cu gândul că va fi prins. Toată lumea face crima perfectă. Pe urmă: Ghinion, ne-am înșelat puțin.

Claudiu Pamuc: Când ați hotărât să deveniți avocat, cum vedeați dumneavoastră avocatul, ce percepție aveați?

Mihnea Stoica: Ca în filmele americane. Chiar am fost întristat în anul III, când am văzut că n-avem procedură cu jurați. Chiar a fost o mare dezamăgire. Dar mi-aș fi dorit să am jurați.

Claudiu Pamuc: Era mult mai spumoasă acțiunea în sine?

Mihnea Stoica: Bineînțeles. În afară de asta, să știți că sunt și considerente de ordin științific pentru care aș prefera un sistem cu jurați: Întrerupe legătura permanentă dintre organele judiciare. Pe românește: Polițistul lucrează cu procurorul; procurorul judiciarist e coleg cu procurorul care a supravegheat urmărirea penală; judecătorul în sala căruia intră îl vede o dată la două săptămâni în ședință. Se creează automatisme…

Claudiu Pamuc: Involuntar…

Mihnea Stoica: Nu vreau să spun relații, dar se creează automatisme, se generează o încredere… Juratul vine și întrerupe lanțul ăsta. Unde? Taman la vârful lanțului trofic. Între judecător și procuror există niște indivizi – 12… 9, de la stat la stat – pe care trebuie să-i convingi: A săvârșit ăsta vreo faptă sau nu? Free Mandela!

Claudiu Pamuc: Și credeți că judecata este mult mai serioasă în condițiile astea, nu?

Mihnea Stoica: Există vulnerabilități și acolo, pentru că poți să exploatezi juriul ăsta, care-i neprofesionist. Pe de altă parte, este și mult mai… participarea juriului prezintă o garanție: Te judecă 12 egali.

Claudiu Pamuc: E mult prea mare numărul, ca să-i influențezi pe toți.

Mihnea Stoica: Greu de crezut că-i influențezi pe toți, n-am o părere atât de bună despre judecata colectivă, dar, pe de altă parte, toate garanțiile astea sunt chemate să îi profite inculpatului. Ei, acolo, inculpatul într-adevăr se poate bucura de un sprijin. Nu e o chestiune tehnică, nu-i o chestiune în care convingi un jurat cu decăderea dintr-o probă. Acolo trebuie să spui dacă, în mod rezonabil, pare a fi vinovat de săvârșirea unei fapte. Și ai de convins 12 oameni. Nu cred că avocații care practică în sistem continental se pot acomoda ușor la chestiunea asta.

Claudiu Pamuc: Vreau să ne oprim puțin la tema congresului – secretul profesional. Este o amenințare reală chestiunea asta, că, odată cu modificarea legislației europene, legată de terorism și de…

Mihnea Stoica: De la americani pleacă. Americanii sunt de vină.

Claudiu Pamuc: O spuneți pe șleau?

Mihnea Stoica: Nu zice Vama-Veche așa?

Claudiu Pamuc: Practic și dumneavoastră simțiți o imixtiune în profesie din partea celorlalți și…

Mihnea Stoica: Domnule, eu nu simt. Big Brother e mai precaut în cazul meu. Nu o simt, însă o sesizez în rândul colegilor. Am colegi expuși la treaba asta. Și în afară de asta, am spus și în congres chestiunea asta, mă tem că e un cal troian. Pentru că îmi separă două categorii de avocați: avocații care pregătesc, funcționează sau analizează un litigiu, care sunt dispensați de obligația de a raporta și avocații care asigură consultații; consultanță – cum ar spune „aerele condiționate”. Domnule, ăia sunt obligați să raporteze. Și atunci, ce am făcut? Am două categorii de avocați?

Claudiu Pamuc: Deja sunt două profesii, nu?

Mihnea Stoica: Nu sunt două profesii, dar e absurdă separarea asta. Cum poți distinge…?

Claudiu Pamuc: Și, practic, pe noua legislație ar trebui ca avocații să se transforme în niște hârțogari, să se apuce de scris tot felul de hârtii?

Mihnea Stoica: Vorbim de dreptul fundamental la CNP? Domnule, asta mi se pare aberația secolului, dar asta e, o să mă adaptez cerințelor legiuitorului european. Îl citez pe Săvescu, care a fost minunat ieri și care a spus: Domnule, nici în momentul ăsta nu umbli cu biblioraftul pe care ai scris cu markerul „Popescu – divorț cu bătăi”. Dar să raportezi absolut orice comunicare  cu un coleg, fie că-i adversar, fie că asigură apărarea aceleiași părți, mi se pare excesiv.

Claudiu Pamuc: Dar introducerea legislației europene și asimilarea de către România în această materie, practic vă va obliga să vă măriți echipa, să aveți oameni specializați care să facă numai treaba asta, nu?

Mihnea Stoica: Nu.

Claudiu Pamuc: Veți face tot dumneavoastră?

Mihnea Stoica: Nu, Doamne ferește, o să angajez un avocat pentru treaba asta.

Claudiu Pamuc: Deci veți avea un om în plus pentru…

Mihnea Stoica: Nu. Voi contracta cu un avocat. O să fiu clientul unui avocat. Biroul nostru o să fie clientul unui alt birou.

Claudiu Pamuc: Și așa se va întâmpla cu fiecare birou?

Mihnea Stoica: Nu. M-ați întrebat ce o să fac eu. Ce face restul lumii, Dumnezeu cu mila. Eu așa voi face. Am o grămadă de colegi, mai ales tineri, care vorbesc coerent pe treaba asta, care pot da explicații, care sunt acomodați cu procedurile astea, sunt ca peștele în apă, și atunci de ce să-mi bat eu capul cu treaba asta?

Claudiu Pamuc: A, și le-o dați lor.

Mihnea Stoica: Da. Asistați-mă, luați-mă de client, ne socotim lunar, ne socotim periodic, cum vor ei să se socotească.

Claudiu Pamuc: Și vă faceți în continuare profesia dumneavoastră.

Mihnea Stoica: Da. Îmi văd de treaba mea.

Claudiu Pamuc: E o soluție în momentul de față. Absolut. La fel fac și colegii mei, cel puțin. Se apucă lumea să învețe Penal ca să asiste un client? Nu, recomandă un avocat specializat. La fel fac și eu. În loc să recomand, apelez la serviciile unui coleg specializat pe treaba asta.

Claudiu Pamuc: În ce fel vedeți profesia dumneavoastră astăzi? Ce provocări credeți că ar mai putea veni după astea, ultimele?

Mihnea Stoica: Iar citez din clasici în viață: Păi țara asta te surprinde în permanență. Eu știu ce idee le mai dă prin cap? Nu pot să-mi imaginez. Dar dacă vreți să vorbim despre dezvoltare în perspectivă, în primul și-n primul rând cred că trebuie renunțat la sistemul ăsta de examinare, de acum, examinarea cu biluțe. Nu te ajută să concepi o cerere, să concepi un apel, nu te ajută la treburile astea…

Claudiu Pamuc: Nu te ajută să redactezi, până la urmă…

Mihnea Stoica: De redactat sunt alea… vizavi de Curtea de Apel sunt cucoane cu mașini de scris. Alea redactează. Noi formulăm. Dar, într-adevăr, nu contribuie, nu te ajută să creezi. E un sistem cu biluțe. Sunt convins de temeinicia cunoștințelor celor care promovează examenul, lucrează cu mine cei care pot și aplica cunoștințele pe care le-au dobândit. Și, revenind, că de aici am plecat: viitorul. Viitorul ar trebui să se întoarcă în trecut puțin, pentru că asta este o profesie liberală, în care intră cine vrea și rămâne cine poate. Este un risc asumat, trebuie să știe că aici există o concurență – loială, nu-i de speriat –, dar concurența asta funcționează ca selecția naturală: animalele mai slabe cad pradă animalelor mai puternice. Salut!

Claudiu Pamuc: Și, practic, baroul, să zicem, uniunea barourilor, ar putea influența procedura asta de selecție? Adică ați putea interveni și ați spune: Domnule, gata, hai să terminăm cu testele astea grilă. Să începem cu o altă formulă…

Mihnea Stoica: Categoric. Suntem organizatori de examen, nu? În mâinile noastre stă. Noi decidem filosofia examenului. Nu-i nicio problemă. Evident că nu poți să faci treaba asta peste noapte. Sunt copii care s-au pregătit pentru examenul ăsta, în stilul ăsta. Nu poți să le spui: De mâine e altul. Dar se poate pregăti, se poate evalua eficiența acestui sistem și, în timp, se poate schimba acest sistem. Anunțat, transparent, tot… Și atunci să recurgem la un sistem care să permită, să faciliteze, să spunem, accesul în profesie. Repet, accesul, nu supraviețuirea în profesie. Supraviețuirea în profesie depinde de fiecare individ.

Claudiu Pamuc: Mai avem avocați oratori în ziua de astăzi?

Mihnea Stoica: Sper. Eu cunosc vreo doi-trei, acum nu știu dacă m-or cunoaște și ei pe mine. Asta este altă chestiune. Tehnicizarea asta a procesului – n-am nimic cu etapa scrisă, mie îmi place să scriu, e cu adevărat plăcut să scrii, dar asta nu poate substitui niciodată oralitate, domnule.

Claudiu Pamuc: Deci sunteți pro unei activități a avocatului puternică și pregnantă în instanță. Retorica e importantă, nu?

Mihnea Stoica: Da. Nu impune un anumit stil.

Claudiu Pamuc: Credeți că poate influența instanța, printr-o retorică bună, un avocat, sau e mai important ce a scris, care sunt concluziile…?

Mihnea Stoica: Atenție, retorica nu presupune numai dicție, nu presupune numai control al vocii. Retorica presupune  mai multe chestii și trebuie conjugată, în ziua de astăzi, și cu body language. Îmi pare rău, folosesc barbarisme, dar nu știu cum să spun în românește chestiunea asta. Închipuiți-vă, trebuie să țin microfonul ăsta în brațe și mă încurcă. Cam cum vorbiți dumneavoastră cu mine, cu mâinile în sân – blocați comunicarea. Comunicarea eficientă e poziția copilului – ții copilul în brațe. Poți să-i spui orice unui judecător dacă te strâmbi când îi zici: Domnule, vezi că are dreptul, cutare, cutare… Dă-l încolo, la ocnă, la temniță…

Claudiu Pamuc: Contează mult.

Mihnea Stoica: Da, contează mult, dar, repet, ea nu poate fi privită și nu poate fi disociată de o strategie pe care ai gândit-o, nu poate fi disociată de o tactică. Iar acum viitorul. Acum câțiva ani Uniunea Internațională a Avocaților cobise că viitorul aparține cabinetelor; aparține formelor clasice în care se exercită profesia de avocat. A greșit puțin Uniunea Internațională. Mie mi-ar fi plăcut o asemenea dezvoltare. Eu aparțin, să spunem, formei clasice – avocat de provincie, cum ziceam mai devreme, ne știm cu toții. Asta-i cea mai mortală fază, când șeful escortei – eram în dosarul 2 și bineînțeles că întârziam, cu trezitul dimineața. Și judecătorul tot insista: Nu băgați dosarul 2 în sală? Și el i-a spus: Cum să-l bag, că n-a venit dl Mihnea?

Claudiu Pamuc: Corect. Știa exact cu cine trebuie să…

Mihnea Stoica: Mă întorc la punctul de la care am plecat. Domnule, valorile tradiționale nu cred că vor pieri vreodată din profesia asta. Dar văd că mult mai eficientă este organizarea societăților mari, indiscutabil. Acum, ce să zic, n-am mai trăit într-o asemenea societate demult; nu pot s-o compar. Însă ce pot să asigur tineretul doritor de profesie este că lumea nu se oprește la pereții societăților cu aer condiționat. Avocatura există în continuare și se practică în formele consacrate de atât timp.

Claudiu Pamuc: Și rămâneți fidel formelor consacrate.

Mihnea Stoica: Not my choice. Nu știu ce să spun… Domnule, nu că rămân fidel, așa m-am format. Poate oi fi eu sclerozat, poate vin alții …

Claudiu Pamuc: Să fie ăsta motivul pe care n-aveți yacht azi?

Mihnea Stoica: Nu mi-a intrat carte – ăsta-i motivul pentru care n-am yacht. Ei, n-a fost chiar preocuparea mea, dar așa, ca simbolistică, e bună. Până la yacth am mai vrut diverse mașinării, care…

Claudiu Pamuc: Și probabil au fost prea multe, și…

Mihnea Stoica: E o eroare să nu le asiguri.

Claudiu Pamuc: Vă mulțumesc foarte mult.

Mihnea Stoica: Și eu vă mulțumesc, dar n-am apucat… Vă mai țin o clipă, îmi pare rău, sunt ca babele care insistă să rămână în emisie. Vă mai țin o clipă cu privire la treaba asta: Domnule, eu încurajez – asta vreau să popularizați – tânărul absolvent de drept care susține examenul de admitere în profesie să nu-și limiteze opțiunile la câteva societăți. Să se gândească bine ce vrea să profeseze, că dacă vrea să spună povești, ca mine, nu o să le spună din Piața Victoriei. O să le spun din subsolul tribunalului. Și atunci, nu se limitează opțiunile la societăți mari, civilizate, organizate…

Claudiu Pamuc: Și probabil așa viața e mult mai frumoasă, mai colorată…

Mihnea Stoica: Domnule, viața e frumoasă oriunde. Asta îmi lipsește, în ultima vreme n-am mai avut experiență cu mari societăți, să petrec mult timp pe acolo. Pe mine mă distrează…

Claudiu Pamuc: Doar să vă faceți dumneavoastră o mare societate de genul ăsta…

Mihnea Stoica: Marea mică societate. Sau mica mare societate.

Claudiu Pamuc: Da. Și să fie altfel decât celelalte.

Mihnea Stoica: Altfel… Îl chemăm acum pe dl Cherteș.

Claudiu Pamuc: Vă mulțumim foarte mult.

Claudiu Pamuc: Și eu vă mulțumesc.