Avocatul în lumea justiției predictive. Avocat uman versus avocat robot

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Scurt Istoric. Evoluția Avocatului

Primii avocați din istorie ar putea fi numiți probabil, oratorii din vechea Atena, oratorii atenieni confrun­ându‑se cu serioase obstacole structurale, având în vedere că există regula ca oamenii trebuiau să‑și pledeze singuri cauza, regulă care datorită tendinței de creștere a cazurilor în care oamenii cereau asistenta unui „prieten”, a început să fie eludata, astfel încât, pe la jumătatea secolului 5 î.Hr., atenienii puteau să solicite formal unui prieten, să‑l asiste. Un alt obstacol pe care oratorii atenieni nu au reușit niciodată să‑l depășească complet a fost regula ca nimeni nu putea percepe un onorariu pentru a pleda în cauză altuia, lege ignorată în practică, dar niciodată abrogata, astfel încât, oratorii nu au putut niciodată să se prezinte ca juriști sau experți, menținând ficțiunea juridică că ei sunt doar niște cetățeni care ajută cu generozitate un prieten gratis și de aceea nu au putut să se organizeze într‑o adevărată profesie. De aceea, vorbind în sensul strict al definiției de avocat, primii avocați aveau să fie oratorii din Roma Antică^[1].

Din cele mai vechi timpuri, în Grecia și Roma, ofi­ciau deja apărători, potrivit codului lui Solon, învi­nuitul trebuia să‑și pledeze cazul în instanță, folosind serviciile logografului, dacă se simțea incapabil să producă un discurs adecvat. La Roma, intervenția avocaților devine obișnuința în ultimele secole ale Republicii. Orice vorbitor strălucit putea deveni avocat, iar în secolul al VI‑lea, împăratul Iustinian a creat pentru prima dată corporația de avocați, „Aso­ciația Baroului”. În istoria dreptului roman, în Roma antică, profesia de avocat a fost foarte râvnita datorită implicațiilor pe care le‑a avut în domeniul politic și multe personalități celebre, precum Quinto Ortensio Ortalo și Marco Tullio Cicero s‑au remarcat în sălile de judecată.

În Evul mediu, în dreptul barbar, capitularii lui Carol cel mare și celelalte documente care au urmat inva­ziei atestă că funcțiile de avocat au continuat să fie exercitate de mulți de origine galică, de exemplu, avocați, tutores, actores, causidici, clamatores. Abia în secolul al XIII‑lea, odată cu apariția lui Ludovic al IX‑lea pe tronul Franței, profesia a început să aibă o anumită disciplină juridică. La acea vreme, în ciuda faptului că existau avocați în toate instanțele, avocați oficiali ai parlamentului, ai prepostului din Paris, ai justiției domnilor, etc., nici astăzi condițiile în care ar putea fi definit ca avocat nu sunt certe. Philippe de Remi ne spune doar că executorul judecătoresc avea dreptul să excludă de la tribunalul sau persoanele care au apărut acolo fără a avea caracteristicile cerute de exercitarea profesiei de avocat. Mai mult, o ordonanță a lui Filip cel Frumos, din 23 aprilie 1299, confirma convingerea cu aceste cuvinte: ad patrocinandum excommunicatos non recepiatis^[2].

O ordonanță a lui Filip cel îndrăzneț, publicată la Paris pe 23 octombrie 1274, cerea avocaților să jure pe sfintele Evanghelii că vor lua doar cauze juste și că vor abandona imediat pe cei pe care i‑au descoperit că sunt răi, totodată dispune ca avocaților care nu au depus acest jurământ să li se interzică orice activitate legată de profesia lor până când nu au făcut acest lucru. Avocații aveau barba rasă, părul lung, care cădea pe umeri și pe frunte, modul de a se îmbrăca nu era nimic special. Philippe de Remil, în capitolul V al cărții sale, în care se ocupă de avocați, ne oferă nume­roase și interesante informații despre aceștia, de exemplu, că existau avocați și avocați, care puteau oferi doar sfaturi juridice clienților lor.

Unii dintre avocații din Evul Mediu erau clerici, purtând o rochie neagră, care rămâne costumul acestei profesii în Franța, practica baroului (ordo) a început doar odată cu înființarea Parlamentului Parisului în 1320 de către Philippe de Valois. Apar apoi primele reguli de etică și în 1344, un decret de reglementare al Parlamentului din Paris oficializează statutul de avocat a cărui profesie număra 51 de membri în 1340. Mai târziu, în anul 1539 Ordonanța Villers‑Cotterêts limitează rolul avocatului în materie penală, acuzatul fiind lipsit de apărător în timpul anchetei și la ședința de judecată. Revoluția franceză reafirmă rolul avoca­tului, care autorizează prezența acestuia în timpul anchetei, fără dreptul de a interveni și memoriul.

În epoca modernă și contemporană, figura avoca­tului este disciplinată în diferite moduri, în aproape toate țările lumii pentru a exercita profesia de avocat, fiind necesară o calificare adecvată, apartenența obli­ga­torie la un anumit ordin profesional, reglementarea înregistrării fiind diferită de la stat la stat. În general, asociația profesională căreia aparține avocatul, este denumită în general, „Baroul Avocaților”, multe sisteme juridice, pentru a respecta și garanta exerci­tarea dreptului la apărare, prevăzând numirea unui avocat într‑un proces al unui „apărător oficial”, în favoarea celor care nu dispun de mijloacele necesare.

Avocatul și rolul său într‑o societate bazată pe respectul față de justiție este pus în evidență de „Carta principiilor fundamentale ale avocatului european”, care conține cel zece principii generale care regle­mentează întreaga activitate a avocatului european, legătura dintre aceste principii constituind baza drep­tului la legitimă apărare, nucleul tuturor drepturilor democratice. Aceste principii de bază, exprima fondul tuturor regulilor naționale și internaționale care guver­nează conduita avocaților europeni: „Într‑o societate bazată pe respectul față de justiție, avocatul are un rol eminent. Misiunea sa nu se limitează doar la execu­tarea fidelă a unui mandat în cadrul legii. Avocatul trebuie să vegheze la respectarea Statului de drept și a intereselor persoanelor cărora le apară drepturile și libertățile. Este de datoria avocatului nu numai să ple­deze cauza clientului sau, ci să și îl consilieze. Respec­tarea misiunii avocatului este o condiție esențială a Statului de drept și a unei societăți democratice”. Prin urmare, avocatul nu apară doar interesele private ale clienților săi, ci se comportă și ca un avocat al integri­tății sistemului juridic, devenind un sprijin în respec­tarea și ocrotirea justiției, a statului de drept^[3].

I. Avocatul în lumea Justiției Predictive. Inte­ligența Artificială

Inteligența artificială s‑a născut cu mulți ani în urmă, cel care a introdus expresia inteligenta artifi­cială fiind John McCarthy, marcând nașterea efectivă a acestei discipline, în anul 1956, în New Hampshire în cadrul unei conferințe ce a avut loc la Colegiul Dartmouth, conferința la care au participat cele mai repre­zentative figuri ale câmpului național de calcul dedicat dezvoltării sistemelor inteligente, respectiv Marvin Minsky, Claude Shannon și Nathaniel Rochester.

Alături de proiectul prezentat de McCarthy, în cadrul căruia o echipă de 10 oameni trebuia să creeze o mașină care în două luni să simuleze fiecare aspect al învățării și inteligenței umane, a mai existat un pro­gram, al cercetătorilor Allen Newel și Herbert Simon, capabil de o anumită formă de raționament, cunoscut sub numele de teoreticul logicii sau LP, care era ca­pabil să demonstreze teoreme pornind de la principiile matematicii, însă cel care a introdus noțiunea de inte­ligenta artificial, IA aparține lui J. McCarthy, IA fiind fondată ca disciplina academică în anul 1956. Domeniul a fost întemeiat pe afirmația că, „inteligența umană, poate fi descrisă atât de precis încât poate fi făcută o mașină pentru a o simula”.

Deși nu există o definiție universal acceptată a IA, „Inteligenta artificială (IA) se referă la sistemele care manifestă comportamente inteligente prin analizarea mediului lor înconjurător și care iau măsuri – cu un anumit grad de autonomie – pentru a atinge obiective specifice. Sistemele bazate pe IA se pot baza exclusiv pe software‑uri, acționând în lumea virtuală (de exem­plu, asistenți vocali, software de analiză a imaginii, motoare de căutare, sisteme de recunoaștere vocală și facială), sau IA poate fi încorporată în dispozitive hardware (de exemplu, roboți avansați, vehicule auto­no­me, drone sau aplicații pentru internetul obiec­telor)^[4]”.

Constatările FRA arată că utilizarea sistemelor de IA implica un spectru larg de drepturi fundamentale, indiferent de domeniul de aplicare. Acestea includ, fără limitare, protecția vieții private și a datelor, nedis­criminarea și accesul la justiție. Cu toate acestea, atunci când se abordează impactul IA asupra drepturilor fundamentale, interviurile arată că domeniul de apli­care este adesea delimitat la anumite drepturi. Atunci când se utilizează IA, trebuie luată în considerare o gamă mai largă de drepturi, în funcție de tehnologie și de domeniul de utilizare. Pe lângă drepturile privind viața privată și protecția datelor, egalitatea și nediscri­minarea, precum și accesul la justiție, ar putea fi luate în considerare și alte drepturi. Printre acestea se numără, de exemplu, demnitatea umană, dreptul la securitate socială și asistență socială, dreptul la o bună administrare (în cea mai mare parte relevant pentru sectorul public) și protecția consumatorilor. În funcție de contextul utilizării IA, trebuie luat în considerare orice alt drept protejat în cartă.

Accesul la justiție este atât un proces, cât și un obiectiv și este esențial pentru persoanele care doresc să beneficieze de alte drepturi procedurale și ma­teriale.

Acesta cuprinde o serie de drepturi fundamentale ale omului. Printre acestea se numără dreptul la un proces echitabil și la o cale de atac eficientă în temeiul articolelor 6 și 13 din CEDO și al articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a UE. În consecință, noțiunea de acces la justiție obligă statele să garanteze dreptul fiecărei persoane de a se adresa justiției – sau, în anumite circumstanțe, unei entități de soluționare alter­nativă a litigiilor – pentru a obține o cale de atac în cazul în care se constată că drepturile persoanei în cauză au fost încălcate.

În conformitate cu aceste standarde, unei victime a unei încălcări a drepturilor omului care decurge din dezvoltarea sau utilizarea unui sistem de IA de către o entitate publică sau privată trebuie să i se ofere acces la cai de atac în fața unei autorități naționale. În conformitate cu jurisprudența relevanță în temeiul
art. 47 din carta și al art. 13 din CEDO, calea de atac trebuie să fie „efectivă atât sub aspect practic, cât și sub aspect juridic”^[5].

Inteligența artificială generează o serie de incer­titudini majore, la nivel tehnologic, dar mai ales la nivel juridic și etic. Dintre drepturile și libertățile omului care ar putea fi suprimate în mod special se evi­dențiază, dreptul la confidențialitate, dreptul la protecția datelor cu caracter personal și demnitatea umană, libertatea de exprimare și altele. În ciuda riscurilor deciziilor robotizate, predictibilitatea și jus­tiția predictivă pot fi considerate oportunități de a pre­zice rezultatul procesului, prin utilizarea algoritmilor. Se naște întrebarea: poate fi înlocuit un judecător cu un robot? Una din tezele propuse este că decizia robo­tică, la fel ca și cea umană, pot conține erori și că deciziile robotizate nu pot fi considerate corecte, chiar și atunci când sunt logic corecte, întrucât nu există mașini infailibile.

Cu toate acestea, trebuie evaluat pozitiv faptul că automatizarea procesului decizional, permite obținerea unor avantaje semnificative în ceea ce privește unifor­mitatea, fiabilitatea și capacitatea de control adecvată a deciziei.

În domeniul justiției există stimulente puternice pentru utilizarea inteligenței artificiale. Autoritățile publice au identificat deja beneficiile bugetare care ar putea fi obținute prin înlocuirea unei părți a perso­nalului judiciar cu sisteme automatizate.

Utilizarea posibilă a sistemelor automatizate în pro­cesele de luare a deciziilor judiciare, prin permiterea unor rezultate judiciare programabile și previzibile atrage, de asemenea, o mulțime de provocări și riscuri semnificative pentru dreptul la proces echitabil și pentru administrarea justiției. În regimurile demo­cratice, introducerea IA poate fi justificată și de dorința de a crește nivelul de furnizare a justiției, de a face jus­ti­ția mai accesibilă, mai rapidă și mai puțin costi­sitoare.

Pentru acele categorii de persoane pentru care accesul la justiție rămâne un lux inaccesibil, posibi­litatea de a‑și judeca cazul cu ajutorul unei mașini poate fi considerată progres.

Anumite categorii de justițiabili, cum ar fi cei din recursurile colective sunt cu siguranță pregătiți, de îndată ce fiabilitatea acestor programe va fi declarată ca fiind suficientă, să promoveze utilizarea acestor sisteme în scopuri contabile. Utilizarea potențială a IA ca instrument de luare a deciziilor ar putea permite, totodată, judecătorilor să facă judecați mai coerente și de calitate superioară mai rapid, rațional și eficient.

O astfel de utilizare, în cadrul sistemului judiciar este deja menționată în rezoluția Parlamentului European din 12 februarie 2019 pentru „O politică industrială europeană completă privind Inteligenta Artificială și robotică”^[6].

Prin urmare, nu există nici o îndoială asupra fap­tului că IA va fi utilizată în domeniul justiției. Cum se raportează avocatul uman la această situație? În Statele Unite ale Americii folosirea inteligenței artificiale este deja un subiect discutat de peste cinci ani, firmele de avocatură americane folosind instrumente care utili­zează tehnologia (technology‑assisted review) pentru a parcurge documente de mari dimensiuni și pentru a analiza contracte cu mii de pagini. De exemplu, instrumente precum RAVN de la iManage sunt utilizate pentru a clasifica și sumariza documente, iar aplicații precum LawGeex au fost adoptate pentru a asigura consistența contractelor. Tot în SUA există și instrumente care au ținut prima pagină a revistelor de tehnologie, datorită complexității și ineditului, de exemplu ROSS a fost primul avocat robot, avocat bazat pe IA lansat în SUA, care reușește să analizeze dife­rite cazuri și să redacteze drafturi de soluții în doar câteva minute.

Inteligența artificială este foarte puțin folosită de firmele de avocatură din România. În condițiile în care legal tech este încă un subiect la început în țara noastră, piața fiind în creștere abia în ultimii ani, printre apli­cațiile care au început să implementeze procese bazate pe inteligenta artificială în legal tech românesc aflându‑se și KeyVisionPro, care utilizează aceste procese în funcționalitate clienților săi, în planurile de dezvoltare a aplicației care vă cunoaște o mai mare dezvoltare^[7].

La 15 octombrie 2021, în cadrul cooperării franco‑ar­gentiniene dezvoltate de Universitatea Națională din Cuyo, specialistul Soraya Amrani‑Mekki din Franța, a susținut o conferință cu tema “Prelegere despre Justiția predictivă dictată de un expert francez”.

Platforma digitală unică a statului peruan la data de 7 octombrie 2021 „Justiție predictivă în rezoluțiile și hotărârile emise în procesele Habeas Dată în Tc.”, anunța că sistemul expert este aproape gata, fiind vorba despre o aplicație informatică dezvoltată de Programul de Îmbunătățire a Serviciilor de Justiție AXA NON‑PENALĂ pentru Curtea Constituțională. Prin această cerere vor fi arătate criteriile folosite de însăși Curtea pentru soluționarea unui anumit caz, conform cazuisticii și conform jurisprudenței sale existențe, și va sugera o propunere semiautomată de prezentare. „Sistemul nu exonerează consilierul de a fi studiat dosarul, ceea ce permite este să aibă un nivel de pre­dic­tibilitate care să nu se ciocnească de ceea ce a fost stabilit anterior de către TC. Adică acesta este prece­dentul pe care îl are TC și nu poți ieși din acest cadru conceptual”, a comentat dr. Alan Martínez, avo­cat con­sultant angajat de Programul de Îmbunătățire pentru dezvoltarea sistemului.

În Peru, Habeas Data este un proces prin care orice cetățean poate depune o acțiune în justiție atunci când dreptul său la autodeterminare informativă sau acces la informații a fost afectat. Rezolvarea unui dosar Habeas Data la Curtea Constituțională durează între un an și un an și jumătate. Odată cu dezvoltarea acestei aplicații informatice cu model logic pentru propuneri de prezentare semi‑automate, sau numită și sistem expert, acest timp poate fi redus considerabil întrucât cazului i se va oferi o propunere de soluție bazată pe prece­dente, care este cunoscută sub numele de pre­dic­tibilitate sau justiție predictivă. Acest concept apare ca o oportunitate de a rezolva cazurile mult mai rapid.

De exemplu, a fost analizat cazul unui justițiabil, „Am analizat cazul unei femei din Arequipa care a solicitat informații pentru o datorie în dolari la o enti­tate bancară. Acest caz este de 6 luni în TC, cu sistemul expert, l‑am rezolvat în 1 ora”, a spus avocatul consul­tant. Tari precum Statele Unite, de exemplu, au sisteme similare care, prin întrebări, arunca criteriile jurisprudențiale stabilite pentru a rezolva cazurile în mod predictiv. „Așa‑numitul sistem Expert este alcătuit din două lucrări: un model logic de identificare a condițiilor legale necesare pentru construirea unei propuneri de prezentare semiautomată, bazată pe studiul mai multor fișiere de cazuri habeas dată și implementarea unei aplicații informatice, pentru a încărca modelul logic, a alimenta cu întrebări juridice ale cazului și a construi o propunere de prezentare semi‑automata. Importanța acestei aplicații informatice bazată pe modelul logic este predictibilitatea justiției constituționale și, de asemenea, reducerea timpului de pregătire a rezoluțiilor și sentințelor într‑un caz dat”, a argumentat Luis Ávila, manager de proiect la Curtea Constituțională.

(Revista Facultății de Drept din Mânaș Gerais, 12 aprilie 2022)

II. Avocatul uman versus avocatul robot

A. Avocatul Uman

Un avocat uman, pentru a avea o carieră de succes, trebuie să dețină o serie de abilități: de comunicare, raționament, capacitate analitică, de cercetare, umane, perseverență și creativitate. Prin urmare, un bun avocat trebuie să se exprime clar atât în scris cât și în vorbire dar să fie și un bun ascultător, să convingă jude­cătorul, să aibă un bun raționament, astfel încât concluziile să fie rezonabile și logice, existenta criticii în aprecieri astfel încât să anticipeze punctele slabe ale argumentelor prezentate, abilități analitice pentru a alege cea mai potrivită soluție în baza cantității de informații absorbite, cercetarea rapidă și eficientă pentru înțelegerea necesitaților clientului și pregătirea strategiei, abilitatea de a fi sociabil, de a înțelege nevoile clientului convingător, să evalueze reacțiile mar­torilor și judecătorilor, a adversarilor, perseverentă în a finaliza munca, indiferent de volumul acesteia, crea­tivitatea în gestionarea intereselor clientului, posi­bilitatea de a găsi cea mai bună soluție.

Avocatură a apărut în istorie din nevoia de a repre­zenta și apăra pe altul, în mod profesionist, grație cunoștințelor dobândite și talentului cultivat, mențio­nează domnul prof.univ.dr. Mircea Duțu, într‑un articol publicat pe juridice.ro. Elocința judiciară a fost considerată multă vreme indispensabilă apărării la bară. Nu de puține ori, de‑a lungul istoriei, retorul, oratorul și advocatul s‑au confundat. Baroul este pentru avocați ceea ce, în vremurile antice era tribuna pentru oratorii Romei. El este câmpul unde se dezve­lește toată puterea elocventei judiciare spre a face să triumfe justiția și adevărul^[8].

Ea este un har și un dar, care nu pot fi transferate pe seama altuia și cu atât mai mult asupra unei mașini, oricât de inteligenta ar fi ea. „Ceea ce împiedică eloc­venta Baroului de a fi literară, remarca Brunetière, este numai sentimentul ce ea îl are de îndeplinit înda­toririle sale”. Iar Raymond Poincare făcea o altă re­marcă menită să identifice în mod inseparabil persoana avocatului cu profesia lui: inconvenientul cel mai grav e ca avocatul nu vorbește în numele său, el vorbește pe socoteala altuia. El muncește întotdeauna cam cum făceau logografii, se identifică cu sufletul clienților săi și dezvolta adesea mai mult motivele lor decât pe ale sale^[9]!

Alegerea unui avocat nu este o misiune tocmai ușoară pentru justițiabili, în special pentru persoanele care nu cunosc prea bine sistemul juridic, motiv pentru care este necesară informarea prealabilă, însă odată ales avocatul și stabilită o relație de bună comunicare și încredere, avocatul nu se subordonează decât con­ști­inței sale și interesului legitim al clientului sau.

B. Avocatul Robot. Existența și Perspective

Optimiștii susțin că nu este cazul de alarmare, pentru că oricât de repede și mult ar avansa inteligenta artificială și roboții, există lucruri pe care nu le vor putea face niciodată la fel de bine precum oamenii. Contrar acestor susțineri, casa de avocatură Baker&Hostetler a angajat supercomputerul dezvoltat de IBM, Ross, care îl are pe Watson ca sursa de inspirație, primul robot avocat din lume, pentru a se ocupa de cazurile de insol­venta și faliment, motivul fiind acela că aceștia cred în tehnologiile cognitive și că pot oferi servicii mai bune. Ross primul robot avocat din lume a fost programat să înțeleagă limbajul uman, să postuleze ipoteze când este întrebat, să cerceteze și să genereze răs­punsuri și referințe în cazul în care își argumentează concluziile. De asemenea, Ross învață din propriile experiențe astfel încât, va fi mai rapid și va avea din ce în ce mai multă experiență interacționând cu oamenii. De exemplu, când îi este adresată o întrebare, parcurge toată legislația în domeniu și va da un răspuns care include un caz. Ross monitorizează non‑stop legislația și deciziile instanțelor de judecată astfel, afla imediat când un caz relevant pentru speță are o decizie definitivă. În ceea ce privește comunicarea, Ross eco­no­misește timp, prezentând rezultatele cele mai rele­vante, își prezintă răspunsurile într‑un limbaj accesibil și ușor de înțeles pentru toată lumea^[10].

Clienții cabinetului îi pot adresa întrebări în limba engleză, fără a folosi însă fraze complicate, ca și cum ar discuta cu un coleg, iar Ross parcurge toată baza lui de date juridice, apoi formulează un răspuns, însoțit de trimiteri la legislația în vigoare, jurisprudența și surse anexe, precizează site‑ul Futurism.

Un robot a preluat sarcinile de revizie și control ale documentelor dintr‑o casă de avocatură din Pittsburg, Statele Unite ale Americii – a anunțat revista Bâz Journals. Compania Babst Calland, care este recu­noscută drept early‑adopter a inteligenței artificiale în domeniul legal, a anunțat că a implementat un sistem bazat pe AI pentru documente și contracte de mana­gement. Compania a punctat faptul că IA a reușit să înjumătățească timpul necesar parcurgerii unui număr ridicat de tranzacții corporate și comerciale, eficien­tizând activitatea echipei de avocați. Adoptarea tehno­lo­giei a ajutat la eliberarea avocaților de anumite taskuri repetitive neproductive, care au fost preluate de mașini, astfel avocații putând fi mai productivi și mai implicați în oferirea de servicii de consultanță și în activități care ajuta la creșterea profitabilității^[11].

„Imaginați‑vă o tehnologie care este 50% juridică, 50% date dar 100% robot”, spunea Christian Nielsen, directorul juridic al AirHelp, care pe durata Hackathonului de iarnă din 2016, a creat o inteligență artificială, denumită Herman, un robot avocat, care nu este nici femeie nici bărbat și care poate estima cea mai potrivită jurisdicție pentru toate cererile com­paniei în cazul în care este necesară o acțiune în justiție. Lui Herman i‑a fost instalat un creier artificial simplu și folosește regulile așa cum le‑ar folosi un om, doar că mult mai rapid, cea mai importantă parte a creierului său reprezentând‑o logica jurisdicțiilor, acesta reușind să stabilească o jurisdicție dintre sute de mii de cereri într‑o secundă. AirHelp și‑a petrecut 4 ani și au investit milioane de dolari, dezvoltându‑și o reputația unei companii de tehnologie, care a adunat la un loc un sistem de date unic, o platformă tehno­logică și competente deosebite în software, care ajuta pasagerii ale căror zboruri au fost întrerupte, să inten­teze și să câștige cererile și compensațiile care li se cuvin. Industria juridică este momentan, perturbată și îi favorizează doar pe cei bogați^[12].

În Belgia, potrivit unei investigații (CC BY‑SA) Quentin Noirfalisse, a fost publicat la 5 decembrie 2017articolul „Avocatul și robotul”, mai puțin de 1% din jurisprudența era accesibilă online, avocații însă visau la un software de „justiție predictivă”, lucru ce permite limitarea căutărilor pentru lucrări, poate sugera piste legale și informații despre șansele de succes a acțiunii în justiție. Dar cu ce cost?

Scena are loc la Strasbourg în decembrie 2016. Un avocat belgian purtând butoni, cravată neagră și jachetă gri se adresează colegilor săi în cadrul Conferinței Cyberjustice Europe 2016. Viitorul justiției și profesia de avocat în lume, și deci în Belgia, Jean‑François Henrotte, care se ocupă de proiectul „inteligenta artificială” pentru avocats.be, ordinul barourilor francofone și germane, lansează un scurt videoclip demonstrativ.

În acesta, un avocat este contactat de un client, pro­prietar, care ar dori să rezilieze contractul de închi­riere comercial, al unui chiriaș fără a plăti despăgubiri de evacuare. Avocatul, în loc să pună un avocat tânăr proaspăt cu nasul în miile de documente de jurisprudență și texte legale, deschide un program de calculator, pune între­barea computerului său, în limbaj natural (adică în limba franceză scrisă, în acest caz). Două clicuri mai departe, software‑ul îi oferă articolele de lege referi­toare la contractul de închiriere comer­cială, hotărârea judecătorească cea mai apropiată de acest caz, și mai ales o serie întreagă de soluții juridice care să permită clientului sau să urmeze cutare sau cutare cale, prezicându‑și șansele de succes, grație acestei analize ample a jurisprudenței belgiene. A avea această „bicicletă” magică ar costa, potrivit lui Me Henrote, 40 de euro de avocat pe an, dacă avocații vor fi de acord să pună în comun costurile^[13].

Avocatul Administrației Justiției Madrid, Perea González afirma în martie 2021 că datorită instrumen­telor de jurimetrie analitică, ar fi posibil să se descifreze rezultatul unei anumite strategii judiciare. În prezent, organele judiciare manipulează o cantitate imensă de date care, însă, sunt neprotejate de un tratament coerent, logic, sistematizat și rațional. Nu există o orientare către utilitatea datelor, iar lipsa unei definiții strategice înseamnă că Big Data judiciară reprezintă o oportunitate irosită pentru crearea de modele mate­matice care să permită, nu doar o cunoaștere exhaus­tivă a stării reale a Administrației Justiției (statistici de orizont), dar mai presus de toate, o variantă de prog­­noza privind hotărârile judecătorești care se adopta zilnic, pe scurt, să deseneze un model care să servească drept informație probabilistică pentru partide, profesioniști și organisme. Datorită instrumen­telor de jurimetrie analitică, cu fundament algoritmic, s‑ar putea descifra rezultatul unei anumite strategii judiciare, s‑ar putea cunoaște cu probabilitate decizia organului, iar cu acele informații, dacă este cazul, s‑ar evita un litigiu pierdut. Desigur, dezvoltarea operațio­nală a acestui tip de aplicație implica procesarea masivă a datelor și proiectarea unui algoritm care adă­postește riscul real de a transforma prejudecățile umane în logica matematică.

Cu toate acestea, din respect pentru complexitatea sarcinii, angajamentul de a explora aceste soluții este mai necesară astăzi ca niciodată. Nu doar pentru că s‑ar economisi costuri foarte mari, ci pentru că ar permite ca procesul și structura jurisdicționala să fie readuse în clădirea inițială, fără a submina garanțiile paraților, și reafirmând o maximă care astăzi pare uitată: Justiția târzie este niciodată Dreptatea^[14].