Avocatul din Baroul Valencia: „O româncă avocat în Spania și care ateriza la Melilla li se părea incredibil”

Andreea Russu
5 Ian 2016
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele Voturi: 5
Vizualizari: 1.609
 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUM atingem demersul inițial anunțat încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!

Vreau detalii!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial, editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Românca Andreea Russu este printre puținii avocați din Spania care au pus piciorul în penitenciarul din Melilla, oraș spaniol din nordul Africii.

Andreea Russu, în vârstă de 36 de ani, originară din Turda, a plecat în Spania în 2002, după obținerea diplomei de licență în Drept în Cluj, pentru că „țara trecea printr-o perioadă complicată”. A învățat limba și sistemul legislativ de acolo, s-a ambiționat și a dat examene la o facultate din Peninsula Iberică, iar în 2008 a intrat în Baroul Valencia. De atunci, intră în cauze diverse, în special civile și în care una dintre părți este român. A înființat și o asociație prin care ajută imigranții din România. Se declară „înnebunită după contracte” și nu se plictisește niciodată să le analizeze. Despre cum e să fii avocat în Spania, care sunt diferențele față de sistemul judiciar de la noi, despre greutăți, satisfacții și experiențe inedite, puteți citi în interviul de mai jos cu avocata clujeancă din Valencia.

Alin Golban

Alin Golban: În ce an ați terminat facultatea din Cluj și de ce ați plecat în Spania? Ați dat examen de intrare în profesie la Cluj?

 

Andreea Russu: Fac parte din generația 1997-2001. Imediat după ce mi-am dat examenul de licență aveam de ales între exercitarea profesiei de avocat, magistratura sau consilier juridic la Primăria Turda. Niciuna din aceste opțiuni nu mi-au rezultat viabile în anul 2002. Țara trecea printr-o perioadă complicată și am considerat în acel moment că investiția mea în avocatură era mult prea mare în comparație cu obținerea unor rezultate economice compensatorii pentru următorii 5 ani. Magistratura era interesantă alegere, însă, analizând mai bine am renunțat la idee. Iar ultima opțiune, primăria însemna să rămân la Turda, de unde plecasem deja de 8 ani și nici salariul nu era deloc atractiv. În aceste condiții am decis să plec în Spania pentru un master, însă ajungând aici circumstanțele au făcut ca într-un final să aleg să-mi echivalez studiile de drept pentru a putea exercita profesia de avocat. Masterul nu îmi permitea intrarea în Barou.

Andreea Russu

Alin Golban: Cât timp v-a luat și cât de greu a fost să vă echivalați studiile? Ați mai dat examene și la facultate în Spania?

Andreea Russu: În acel moment, mai concret în 2004, când mi-am depus dosarul la Ministerul Educației din Madrid existau două posibilități pentru un străin pentru a putea exercita profesia de avocat în Spania: recunoașterea profesiei de avocat sau echivalarea studiilor de drept.

Pentru a opta pentru prima era nevoie să fi fost avocat definitiv în România și a face practică timp de 3 ani într-un birou de avocatură spaniol. Eu nu dădusem examenul de intrare în profesie în România, nu eram avocat acolo, așa că nu îmi ramânea decât posibilitatea de a-mi echivala studiile.

Așa că am pregătit un dosar destul de gros, conținând programa analitică de la facultate, foaie matricolă, diplome de licență și bac, toate supralegalizate cu apostila de la Haga (nu mai spun cât am umblat pe la 3 ministere în București pentru a obține definitivă apostila, era complicat în 2004) pe care le-am depus la Minister. De aici, în urma rezolvării dosarului, abia în 2007 (erau atât de multe dosare că le-au trebuit 3 ani să-mi trimită o rezoluție) a rezultat că nu-mi recunoșteau decât opționalele și două materii de bază: drept comunitar și drept internațional.

Îmi rămâneau de echivalat, din cauza diferențelor legislative, materii ca: drept civil, penal, comercial, fiscal, constituțional, procedurile, administrativ etc., cam 10 examene în total. Aceste examene le puteam da la orice facultate din Spania. Le-am dat la Universitatea din Valencia, în șase luni, din iunie până în decembrie 2007, în trei sesiuni speciale de echivalare a diplomelor străine.

Deși am terminat rapid cu examenele, birocrația spaniolă e ca peste tot, așa că mi-am primit diploma de licențiat în drept spaniol abia în iulie 2008.

Alin Golban: Cum ați intrat în Baroul Valencia? Ce tip de examen e?

Andreea Russu: În barou se intra pe baza diplomei de facultate, fără examen. Tocmai din acest motiv a trebuit să aștept diploma pentru a mă putea înscrie în ianuarie 2009 în Baroul Valencia. Acum cred că e diferit, după intrarea în vigoare a planului Bologna. Pe paginile barourilor spaniole găsiți însă informații utile, având în vedere ca fiecare barou are condiții diferite de acces.

Alin Golban: Știați spaniola sau ați învățat acolo?

Andreea Russu: Când am venit în Spania, în 2002, nu știam spaniola. Dar lucrând doar cu spanioli am învățat repede, iar pe urmă, la birou, având în vedere că mă obligaseră să învăț pentru examenele de echivalare, a fost simplu căci mă obișnuisem deja cu termenii juridici.

Alin Golban: Deja aveți 7 ani de avocatură în Spania. Pe ce intrați, penal sau civil? Motivați vă rog.

Andreea Russu: În ianuarie împlinesc 8 ani de la intrarea în Baroul Valencia. Am început, ca toți, luând cauze de toate tipurile, dar acum m-am specializat pe drept civil, comercial și familie.

Dreptul civil e interesant și e mereu o provocare. Aici, în Spania, în 7 ani de avocatură am dus cauze extrem de interesante în această ramură de drept care priveau: măsuri cu privire la minor născut în afara căsătoriei – caz cu elemente de extraneitate (aici se aplică regulamente comunitare și drept internațional), anulare clauze abuzive din contracte, reclamații economice în baza unui contrat de recunoaștere de datorie, reclamația de plată a unei facturi emise pentru executarea unei construcții, în care părțile erau unite doar de un contract verbal, contestarea indemnizațiilor agentului în cazul unui contract de agenție; declararea unei terase comunitare ca bun privat al vecinului de la ultimul etaj, nulitatea unui contrat de chirie în care obiectul contractului a fost declarat ca imposibil; acțiune declarativă a titularității unui bun în baza unei servituți de trecere a apelor pluviale; recunoaștere de sentințe străine; executări a sentințelor străine pronunțate într-o altă țară; anularea unei sentințe de divorț pentru neîndeplinirea procedurii de comunicare etc.

Toate aceste cazuri, multe din ele cu elemente de extraneitate, având în vedere că una din părți sau ambele erau români, le consider o provocare. Dreptul civil aici e maxim. Sunt foarte multe procese bazate pe nerespectarea clauzelor contractuale. Și sunt înnebunită după contracte. Cred ca sunt fan al acestora. Niciodată nu mă plictisesc analizându-le. Până și divorțurile au farmecul lor, că doar e vorba de dizolvarea unui contract matrimonial.

La fel, o mare satisfacție am avut-o anul trecut când a fost prima dată când prezentam o întâmpinare scrisă de mine într-un recurs la tribunal în România. Ceream nulitatea sentinței române pentru nerspectarea dreptului fundamental de apărare, nefiind citat clientul meu în cauză, acesta aflând că împotriva lui avusese loc un proces, când partea contrară îi trimisese prin poștă sentința ca să-l anunțe că a pierdut procesul. Am câștigat și sunt foarte fericită, căci stătusem o seară întreagă să studiez Codul de procedură civil român ca să pot să-mi fundamentez, în drept, pretențiile.

Alin Golban: Sistemul judiciar spaniol e diferit de al nostru? Procurorii sunt și ei magistrați ca la noi?

Andreea Russu: Sistemul judiciar spaniol e foarte bine organizat, diferit de România. Sunt doar 3 instanțe ierarhice: judecătorie, apel, curte supremă/tribunal constituțional.

Procurorii sunt și ei magistrați ca la noi. Există însă o instituție nouă, cea a procuratorului (diferită de procuror = fiscal, în limba spaniolă) care îndeplinește următoarele funcțiuni: de reprezentant al părții (în caz că partea nu se prezintă e suficient să fie prezent procuratorul ca să se îndeplinească procedura), asistent al avocatului (ex: îți scanează sau copiază dosarul) și executor (execuțiile le face prima instanță prin intermediul procuratorului).

Nu se pierde vremea cu mii de termene. Spaniolii sunt foarte practici. Au scurtat durata procesului cât au putut de mult. De exemplu, împreună cu întâmpinarea se depun toate probele. Ce nu ai depus la început nu mai poți aporta ulterior, decât dacă e un document nou, adică apărut după prezentarea acesteia. Dacă însă există posibilitatea ca actul să-l obții înainte de depunerea actelor nu ți se mai admite proba.

De asemenea, divorțurile sunt considerate contracte. Nu se discută în acest tip de procedură despre culpa părților. Așa că judecătorii nu admit martori. Se discută doar tema economică de partaj și măsurile cu privire la minor. În majoritatea comunităților regimul de comunitate de bunuri a dispărut. Acum te căsătorești direct în regim de separare de bunuri. În Valencia, de exemplu, e valabilă această lege din 2009.

Ca avocați suntem niște privilegiați. Noi doar inițiem strategia și dirijăm procesul. Întâmpinarea o depune procuratorul, el face și copiile pentru tine și celelalte părți. La fel orice document îți mai cere instanța, cine merge la decanat cu el să-l prezinte e procuratorul. Ni se comunică rezoluțiile prin e-mail. Iar apoi, în executare, la fel, protagonist e procuratorul. Procesele sunt programate la ore fixe. De exemplu, eu știu că am în sala x proces la ora 10:20 în ziua y.

Alin Golban: Care a fost cel mai dificil moment de când sunteți avocat?

Andreea Russu: Cel mai dificil moment a fost primul an de avocatură. Stăteam ore în sir să studiez dosarele, plecam acasă noaptea la 11 de la birou. Îmi copiam până și prima pagină din dosar, în caz că trebuie…, iar prima întâmpinare am scris-o în decurs de 3 zile. Era teribil.

Daca mă întrebați așa că speță, e un dosar de trafic de droguri pentru care a trebuit să mă duc tocmai în Melilla să-mi vizitez clientul la penitenciar. Melilla e unul din cele două orașe spaniole situate în nordul Africii. Într-un fel a fost și distractiv, când ajunsesem acolo mă credeau de pe altă planetă. O româncă avocat în Spania și care ateriza la Melilla (unde nici 1% din avocații spanioli din peninsulă nu au pus piciorul) li se părea incredibil. În schimb, am stat două zile să-mi dea dosarul și pentru asta am vorbit cu toți funcționarii și judecătorul.

Alin Golban: Dar cea mai mare satisfacție?

Andreea Russu: Câștigarea proceselor îmi dă o satisfacție deosebită. Am avut în primul an un client căruia îi murise șoția într-un accident de trafic rutier. A fost un caz mediatizat de televiziunea spaniolă, căci era vorba de o furgonetă lovită de un tir pe autostrada A3 Valencia-Madrid. Decedaseră vreo 7 inși de naționalitate română veniți la muncă în agricultură. Oameni simpli. Șoțul ei mă găsise pe Internet și mă contactase. Era un băiat simplu de la țară, care nu mai ieșise niciodată din satul lui de lângă Arad.

Asigurarea i-a plătit o importantă indemnizație, însă trebuia să vină la Valencia să o încaseze. Venise în autocar. L-am așteptat la gară, i-am făcut rost de hotel (era impresionat de camera de hotel), l-am dus să mănânce la MC Donald (era înnebunit de plăcere, i se părea restaurant de 5 stele). În fine, timp de o săptămână cât a stat să rezolvăm cu actele și banca, l-am ajutat în tot ce am putut, și la cumpărături am fost cu el, la supermarket. În supermarket omul a început iar să-mi mulțumească pentru ajutorul acordat, a început să plângă și să-mi spună ca nu știe ce s-ar fi făcut fără mine și mi-a cumpărat o floare pe care și acum o am și am botezat-o Maria, după numele șoției lui. De 6 ani de zile mă sună la telefon sau îmi trimite mesaje pe facebook și îmi mulțumește de Crăciun și de Pasti, declarându-mi că nu va uita niciodată ce am făcut pentru el.

E o imensă satisfacție pentru mine să știu că îmi pleacă clientul mulțumit și e și mai mare când cu sinceritate îmi declară gratitudinea.

Alin Golban: Am citit ca ajutați românii de acolo gratuit. Concret, ce faceți pentru ei?

Andreea Russu: Sunt președinta unei asociații pentru imigranți ASOCIACION PERSONAL Y PROFESIONAL DE LAS PERSONAS INMIGRANTES. Facem cursuri, proiecte pentru imigranți, oferim asistență juridică pentru cei defavorizați etc.

Alin Golban: Ați spus în ziarul Adevărul în 2010: „Când am început să lucrez ca avocat, am fost surprinsă de libertatea de opinie care există în Spania”. La ce v-ați referit?

Andreea Russu: Mă refeream la mai multe lucruri deodată. Detaliind, când am fost la examene m-am întâlnit cu niște profesori că-ți era mai mare dragul să vorbești cu ei. Efectiv mă duceam relaxată la examene (au fost aproape toate orale). Mă surprindea și pe mine când titulara catedrei de drept penal, după expunerea temelor, îmi zice dintr-o dată: „Vă admir pe toți care veniți aici să vă echivalați diploma pentru felul în care în așa scurt timp reușiți să învățați și să vă exprimați într-o limbă străină”. La fel și alți profesori. Cel de comercial era interesat de diferențele dintre SRL-urile din România și Spania.

La instanță, mă opreau judecătorii să mă întrebe de unde sunt. Țin să spun ca încă am accent ardelenesc. Și se mirau ca există o româncă care are carnet de avocat de la Baroul din Valencia.

Apoi mă refer la sistemul în sine. Spaniolii sunt toleranți, deloc rasiști, poate câteodată îi putem califica drept ignoranți sau puturoși, dar în nici un caz rasiști. Te tratează de la egal la egal, sunt amabili, se poate discuta cu judecătorul sau procurorul. Îl cauți la instanță. Te primește. Se fac mii de acorduri cu procurorii în penal. Unii chiar te îndrumă. Aveam curând un caz de măsuri pentru copii și judecătorul voia să vorbească cu mine să clarificam speța.

Si nu în ultimul RÂND, făceam aluzie la oameni. Aici lipsesc fițele. Sunt oameni normali. Mai sunt și excepții pe la sate în general, că acolo li se dă mai multă importanță judecătorilor și procurorilor. În schimb, deși amabili și simpatici în viața de zi cu zi, spaniolii sunt foarte agresivi în instanțe. Nu te iartă. La cea mai mică scăpare avocatul contrar te sfâșie. Vine cu lecția învățată. La fel și judecătorii sunt în general bine pregătiți. Îmi aduc aminte când o judecătoare explozivă îi făcuse observație unui coleg, în fața clientului, care uitase să ceară responsabilitatea civilă într-un caz penal, așa fără perdea.

Nu îți poți permite să nu studiezi în profunzime cazul. Dezbaterile în instanță sunt complexe și intensive, dar libere. Te ascultă și, înainte de a intra în sală, mereu se negociază. Ne zăpăcesc cu insistențele ca părțile să ajungă la un acord.

Avocatul din Baroul Valencia: „O româncă avocat în Spania și care ateriza la Melilla li se părea incredibil” was last modified: ianuarie 4th, 2016 by Andreea Russu

Despre autor:

Andreea Russu

Andreea Russu

Este avocat în cadrul Baroulului de avocați din Valencia , Spania.

Abonează-te la newsletter