Autoritatea judecătorească. CSM vs. ÎCCJ și Ministerul Public. Unele antagonisme și complicități din ultimul deceniu

21 sept. 2018
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 1532

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

9.2. Exercitarea altor funcții în autoritățile publice

9.2.1. Hotărârea nr. 680/11.10.2017:

Recunoașterea ca vechime în magistratură a perioadei în care mai mulți procurori au îndeplinit anterior funcția de ofițeri de poliție judiciară cu studii superioare juridice, în cadrul organelor de miliție/poliție”.

9.2.2. Hotărârea nr. 872/18.09.2008:

„Recunoașterea ca vechime în magistratură a perioadei în care un procuror a îndeplinit anterior funcția de căpitan de port”.

9.3Nerecunoașterea vechimii în magistratură a perioadei în care un judecător a îndeplinit funcția de executor judecătoresc cu studii superioare juridice (Hotărârea nr. 426/08.05.2008), funcția de prefect (Hotărârea nr. 382/17.04.2008), funcția de ofițer de cercetare penală (Hotărârea nr. 655/20.09.2007) sau ofițer de poliție judiciară cu studii superioare (Hotărârea nr. 133/07.03.207), funcția de comisar al Gărzii financiare (Hotărârea nr. 623/26.06.2008), revizor vamal și controlor vamal în Direcția Generală a Vămilor (Hotărârea nr. 870/18.09.2008).

10. Validarea de către CSM a tendinței Ministerului Public, cu deosebire a conducătorilor acestuia, de manifestare ca „supraputere” în Autoritatea judecătorească și în Administrația Statului, precum și a tendinței neconstituționale a acestora manifestată frecvent prin expresia „Noi suntem justiția. Orice critici asupra lor constituie un atac la justiție” (?!); „achitarea inculpaților trimiși în judecată este normală într-o justiție independentă, întrucât nu se pune problema răspunderii profesionale a procurorilor, căci rechizitoriul este opinia lor, în timp ce hotărârea judecătorească de achitare este opinia judecătorilor” (?!).

10.1. Ieșirea unor conducători din Ministerul Public din ordinea constituțională imperativă a fost lăsată fără reacția CSM și a Inspecției judiciare, ceea ce a facilitat accentele frecvente de intervenție, fără competența legală, în procedurile celorlalte autorități constituționale.

Edificatoare sunt unele aprecieri excesive și în dezacord cu rolul constituțional conferit de art. 131 alin. (1) din Constituția României, din Raportul de activitate al Ministerului Public pe anul 2017, prezentat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ[7].

„De-a lungul anului 2017 conducerea Ministerului Public a adoptat o poziție fermă în favoarea apărării statului de drept și a independenței justiției, în contextul promovării unor inițiative legislative care au generat nemulțumiri în rândul magistraților și al societății civile, atât sub aspectul transparenței procesului de adoptare în Parlament sau Guvern, cât și al fondului acestor modificări.

În ceea ce privește punerea în practică a unui sistem robust și independent de numire a procurorilor de rang înalt, a fost reiterată îngrijorarea privind politizarea sistemului judiciar prin sporirea atribuțiilor Ministrului Justiției și golirea de conținut a funcției procurorului general, care se află în imposibiltatea de a-și realiza propriul plan managerial prin lipsirea de atributul propunerii in funcție a procurorilor-șefi din subordine cu care să formeze o «echipă de lucru» (Recomandarea nr. 1).

Referitor la procesul mai larg de modificare a legilor justiției și a codurilor penale au fost exprimate îngrijorări de aceeași natură ce au vizat, în esență, netransparența acestuia și ignorarea avizului negativ exprimat de organul constituțional abilitat să apere independența justiției, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii. Consultarea sistemului judiciar a fost deficitară și neconstructivă. Mai mult, nu a fost solicitat punctul de vedere al Comisiei de la Veneția, astfel cum s-a învederat (Recomandările nr. 3 și 4).

Abia spre finalul anului 2017 și la începutul anului 2018 s-au realizat demersuri coerente la nivelul Ministerului Justiției direcționate către monitorizarea îndeplinirii indicatorilor stabiliți în planul de acțiune aferent Strategiei de Dezvoltare a Sistemului Judiciar pe perioada 2015-2020”[8].

Se observă, evident, forma arogantă și excesul de putere, căci, potrivit art. 131 alin. (1) Ministerul Public nu este garantul statului de drept și al independenței justiției și nici al legalității procesului legislativ (?!).

Pe de altă parte, fără nicio rezervă se exprimă critici directe față de Ministrul Justiției, formulându-se unele aprecieri atipice, relative la inițiativele legislative: „împrejurări privind politizarea sistemului judiciar (?!) prin sporirea atribuțiilor Ministerului Justiției și golirea de conținut a funcției procurorului general (funcție nenominalizată, însă în Constituție (?!) și alte asemenea aprecieri inacceptabile în rapoartele Ministerului Public față de celelalte autorități, în statele membre ale UE”.

10.2. Dar, în acest raport triumfalist nu se enunță, cel puțin, palmaresul erorilor judiciare grave, amplu mediatizate, care au instalat o profundă neîncredere în opinia publică, căci despre cauzele reale și starea profesională internă din Ministerul Public nici vorbă de analiză responsabilă.

Iată o justificare de neacceptat:

„În legătură cu activitatea de urmărire penală în cazurile de corupție și conflict de interese, se impune mențiunea că aceasta a fost afectată substanțial, în principal, prin efectele pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 405/14.06.2016, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 246 alin. (1) C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma «îndeplinește în mod defectuos» din cuprinsul acestora se înțelege «îndeplinește prin încălcarea legii» și intrarea în vigoare a Legii nr. 193/24.07.2017 pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal prin care a fost redenumită și redefinită (prin eliminarea din conținutul constitutiv a variantei participării la luarea unor decizii prin care s-a obținut direct sau indirect un folos patrimonial și reducerea sferei persoanelor care au beneficiat de actul adminstrativ) infracțiunea de conflict de interese (art. 301)”[9].

Cu privire, însă, la „Activitatea Parchetelor de pe lângă ÎCCJ”, expunerea începe cu „medalia de aur” pentru procurorul general[10]:

„Și în anul 2017 au fost continuate progresele obținute de către parchetele nespecializate, fiind evidențiată activitatea procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ de a acorda cuvenita prioritate acestor cauze (nu se știe care), de specializare a procurorilor, de remediere a deficiențelor, de identificare a vulnerabilităților și de alocare eficientă a resurselor”.

Și iată o concluzie incitantă și absolutistă[11]:

„Parchetele au demonstrat, cu precădere în ultimii ani, că au capacitatea de a contracara toate formele de corupție în variate domenii și la toate nivelurile.

Pe de altă parte, cooperarea loială și dialogul constructiv între puterile statului constituie, fundamente (?!) ale luptei împotriva corupției și asigurării deplinei independențe a sistemului judiciar” (?!).

10.3. Datele statistice, însă, din Anexele la Raport, în succesiunea lor din ultimul deceniu (2008-2017) sunt relevante pentru un cititor avizat și oferă o bază temeinică de cunoaștere exactă a realității interne din Ministerul Public, îndeosebi în ultimii 3 ani.

a) Cauzele soluționate în 2017:

– din totalul de 45.931 (9,4%) cauze trimse în judecată, 4.312 sunt la urmărire proprie efectuată de procurori și 41.619 dosare soluționate la organele de cercetare;

– 487.109 cauze au fost soluționate prin netrimitere în judecată (90,6%), din care în 71.190 dosare s-a renunțat la urmărire penală, în 415.919 s-a dispus clasarea, din care în 65.301 a intervenit prescripția răspunderii penale (?!).

În concluzie, din cele 533.040 cauze soluționate, în 487.109 s-a dispus clasarea și alte soluții de netrimitere (91,9%) și în 45.931 trimiterea în judecată într-un an judiciar 2017.

b) Cauzele rămase nesoluționate

– 544.473 dosare, dintre care 38.109 la urmărire proprie și 506.364 la organele de cercetare penale și

– 585.945 dosare cu autori necunoscuți [577 omoruri (?!), 69 pruncucideri și lovituri cauzatoare de moarte și 583.622 la cercetare penală], în total, 1.129.418 cauze (?!).

c) Relativ la calitatea urmăririi penale, semnificative sunt următoarele datele statistice:

– 1036 inculpați achitați definitiv în anul 2017 (809 în 2016, 1.193 în 2015 și 1.403 în 2014), din care 63 au fost arestați preventiv;

– 165 inculpați arestați preventiv în 2017 nu au fost trimiși în judecată (148 în 2016, 155 în 2015).

d) Statistica infracțiunilor de corupție și de serviciu este, de asemenea, relevantă și total neîngrijorătoare ca fenomen, dar relativ redusă ca volum de activitate a instituțiilor Ministerului Public (?!):

– corupția penală: luarea de mită – 127 de inculpați (183 în 2016, 235 în 2015, 291 în 2014); darea de mită – 158 de inculpați (212 în 2016, 218 în 2015); traficul de influență – 80 de inculpați (84 în 2016, 106 în 2015) și cumpărarea de influență – 96 de inculpați (64 în 2016, 168 în 2015), în total, deci, 461 de inculpați trimiși în judecată în anul 2017, la care se adaugă 820 de inculpați pentru infracțiunile conexe prevăzute în Legea nr. 78/2000.

– infracțiunile de serviciu: abuzul în serviciu (art. 297 C. pen.) – 145 de inculpați (295 în 2017, 259 în 2015, 222 în 2014); conflictul de interese – 49 (58 în 2016, 58 în 2015); neglijența în serviciu – 31 (101 in 2016) și infracțiunea de fals (?!) – 576 inculpați.

e) Cifrele care ilustrează abuzul în serviciu în ultimii 4 ani (2014-2017) sunt irelevante pentru a atesta existența unui fenomen în peisajul stării infracționale din România și nu susțin încrâncenarea Ministerului Public, atitudinea CSM și a altor forme instituționale vizând efectele judiciare și legislative ale Deciziei CCR nr. 405/2016 privind latura obiectivă a abuzului reglementat de art. 297 C. pen.

Toate aceste date și observații sunt de natură să susțină demersurile de analiză realistă, necesară și pertinentă, sub toate aspectele spre a se putea repune în parametrii constituționali, legali și profesionali întreaga activitate a Ministerului Public și, mai ales, a fi eradicate greșelile și celelalte erori judiciare generatoare de încălcări ale drepturilor și libertăților cetățenilor.

N.B. Interesantă apare, în acest cadru, initiațiva adoptării unei legi de statul New York, în luna iunie 2018, pentru înființarea unei comisii independente, responsabilă public, care să investigheze abaterile săvârșite de procurori (peste 1/3 din condamnările anulate în ultimii ani constând în falsificarea sau alterarea unor dovezi cheie, constrângerea martorilor să depună mărturie mincinoasă ș.a., datorită abuzurilor procurorilor) și să recomande măsuri ori diverse sancțiuni.

„Comisia va urmări schimbarea mentalității procurorilor reflectată în formula «câștigă cu orice preț» și este compusă din 11 persoane: 2 numite de Guvernator, 3 de Președintele Curții Supreme a Statului New York și ceilalți 6 de către liderii celor două partide parlamentare[12].


[7] Raportul de activitate al Ministerului Public pe anul 2017, postat pe site-ul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, pp. 87 și 88.

[8] Ibidem.

[9] Ibidem.

[10] Ibidem.

[11] Idem, p. 92.

[12] A se vedea textul publicat de The New York Times, reluat în Cotidianul Gândul – on-line, din august 2018.

Autoritatea judecătorească. CSM vs. ÎCCJ și Ministerul Public. Unele antagonisme și complicități din ultimul deceniu was last modified: ianuarie 23rd, 2019 by Marin Voicu
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Marin Voicu

Marin Voicu

Este doctor în drept, avocat în cadrul cabinetului individual de avocat „Marin Voicu", având experiență în drept civil, drept comercial și drept comercial internațional, drept maritim și dreptul comunitar al UE.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter