Autoritatea de lucru judecat și securitatea raporturilor juridice. Contestație respinsă ca nefondată (NCP, NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 465/2017

NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 598 alin. (1); NCP: art. 104 – 105

În conformitate cu dispozițiile art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Contestația la executare este o procedură jurisdicțională de rezolvare a situațiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Normele procedurale mai sus amintite au prevăzut expres cazurile în care poate fi folosită contestația la executare, iar prin limitarea acestora, legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive.

Contestatorul A. a întemeiat contestația la executare pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. „când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei”, susținând că liberarea sa condiționată prin sentința penală a Judecătoriei Satu Mare ar reprezenta o cauză de stingere a pedepsei.

Înalta Curte constată că aspectele invocate de către contestatorul condamnat nu se circumscriu cazului de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. față de împrejurarea că liberarea condiționată, nu reprezintă, în sine, o cauză de stingere a pedepsei.

Totodată, se constată că, reîncarcerarea acestuia la data de 14 februarie 2017 s-a realizat ca urmare a respingerii, în calea contestației, a cererii de liberare condiționată de care condamnatul a beneficiat anterior. Astfel, nu se poate afirma că pedeapsa aplicată condamnatului A. a fost executată ori stinsă sau că acesta nu se mai afla sub puterea mandatului de executare a pedepsei din 25 noiembrie 2015. Cererea de liberare condiționată fiind respinsă prin Decizia penală nr. 8/C din 14 februarie 2017 a Tribunalului Satu Mare, condamnatul A. a continuat să își execute efectiv pedeapsa în baza mandatului de executare a pedepsei emis inițial (25 noiembrie 2015), mandat care rămâne în ființă până la data executării pedepsei sau a considerării acesteia ca fiind executate.

De altfel, în momentul încarcerării unei persoane organele de la locul de detenție au obligația de a efectua verificări privind situația juridică a deținutului și de a sesiza de îndată instanța de executare în situația în care constată anumite nereguli (multiple mandate de executate a pedepselor, existența unor mandate anulate, perioade de detenție nededuse etc.). Ca urmare a verificărilor efectuate în speța de față nu s-au constatat astfel de nereguli care să atragă sesizarea instanței de executare.

Este de menționat că niciodată în practică și în teorie nu s-a pus problema ca reîncarcerarea deținutului liberat condiționat anterior și până la momentul unei noi liberări condiționate a acestuia să fie nelegală în orice împrejurare, în condițiile în care persoana respectivă mai avea de executat un rest de pedeapsă care nu a fost executat până la data reîncarcerării și pe toată perioada detenției.

O dovadă în plus a afirmației arătate anterior constă în aceea că, în situația în care liberarea condiționată ar fi revocată sau anulată potrivit art. 104 – 105 C. pen., perioada în care acesta ar sta încarcerat se va deduce întotdeauna fie din restul de pedeapsă care a rămas de executat fie din noua pedeapsă rezultantă stabilită, fără să se pună în discuție că perioada de timp cuprinsă între încetarea liberării condiționate anterioare și până la momentul acordării unei noi liberări condiționate, ar constitui o detenție nelegală.

Totodată, întrucât excepția tardivității contestației a fost tranșată definitiv de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr. x/296/2016, Înalta Curte respectând principiile autorității de lucru judecat și a securității raporturilor juridice nu va mai examina această critică formulată de contestatorul condamnat.

Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte va constata că Sentința penală nr. 34/PI/2017 din data de 13 martie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, este o hotărâre legală și temeinică și în consecință va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.