Viorel Roș
Este avocat, arbitru al Curții de Arbitraj Comercial Internațional, consilier în proprietate industrială și practician în insolvență, profesor la Universitatea Nicolae Titulescu, titular al disciplinelor Dreptul proprietății intelectuale, Drept financiar și fiscal (program licență), Drept de autor, Dreptul proprietății industriale (program masterat Dreptul Afacerilor), precum și conducător de doctorat în domeniul Dreptul proprietății intelectuale.
Cu o vastă experiență în domeniul juridic, profesionist al dreptului în roba de judecător, astăzi în cea de avocat și pe scaunul de arbitru, prof. Viorel Roș a fost Președinte al Tribunalului București, Vicepreședinte al Judecătoriei Sectorului 5 și Președinte al Judecătoriei Sectorului 6.A înființat Asociația Științifică de Dreptul Proprietății Intelectuale (ASDPI), Societatea Autorilor și Editorilor Români de Opere Științifice (Pergam) și Revista Română de Dreptul Proprietății Intelectuale. Este membru în Consiliul Științific al Revistei Române de Arbitraj și membru în Consiliul Științific al Revistei Române de Dreptul Proprietății Intelectuale.
Printre lucrările științifice de autor/coautor se numără: Drept financiar și fiscal (2016), Dreptul proprietății intelectuale. Dreptul de autor și drepturile conexe, vol. I (2016), Dreptul proprietății intelectuale. Dreptul proprietății industriale. Mărcile și indicațiile geografice (în coautorat, 2003), Arbitrajul comercial internațional (2000), Dreptul proprietății intelectuale – curs (2000), Franciza (1999).
Este membru al Baroului București din anul 1999, iar din anul 2013 este Avocat Coordonator al SCA Roș și Asociații.