Autonomie – drumul lui Ionuț Budișteanu spre reușita în afaceri

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Unul dintre cei mai buni tineri inventatori români a trecut de perioada protectoare a liceului, iar astăzi cochetează cu afacerile. Va reuși?

Publicat în Dor #22 din 2015.

E ora opt dimineața, într‑o joi de vară. Sunt în Opelul meu verde, cu amortizoarele stricate, și intru în Râmnicu Vâlcea pe podul care traversează Oltul. Orașul se arată ca o insulă, despărțită de țară de un râu și un pod în construcție, care nu se mai termină. La capătul lui, GPS‑ul începe să vorbească și indică dreapta. Dar în dreapta nu mai e niciun drum. Fac stânga. GPS‑ul simte și mă reghidează. Drumul spre strada Ferdinand, destinația mea, nu e nici în dreapta, nici în stânga.

După 30 de minute de învârtit fără sens prin oraș și după două înconjururi ale aceluiași giratoriu, am găsit‑o. După giratoriu, intru pe bulevard, trec pe lângă Kaufland, fac dreapta și iat‑o. Mașina consumase deja 0,43 de litri de benzină. În tot acest timp, un robot pick and place ar fi putut să pună 1.000 de tranzistori pe o placă electronică.

Cândva, Ferdinand era ultima stradă înainte de ieșirea din oraș. Astăzi, e doar o alee prăfuită sub un pod, către care nici cele mai deștepte softuri nu știu să te îndrume. În oraș i se spune și„strada spălătoriilor”, pentru că aici funcționează vreo 12 astfel de afaceri. Singura spălătorie uscată de pe stradă care a dat faliment, în 2012. A aparținut familiei Budișteanu, care ar fi vrut să fie ingineri, dar capitalismul i‑a luat prin surprindere, așa că au luat la rând toate afacerile posibile. Au avut un butic în colțul curții, unde aduceau produse din Turcia, dar acum e închis. Au vândut covoare, au distribuit garduri forjate. Au încercat și o spălătorie, dar, spre deosebire de ceilalți, ei n‑au găsit soluția. Astăzi distribuie prafuri de înghețată.

Ionuț, fiul lor, nu va prelua niciodată afacerea familiei. E unul dintre cei mai cunoscuți studenți români și și‑a făcut deja un renume printre inventatorii din toată lumea. În timp ce părinții lui căutau soluția afacerilor, copilul se afunda în studiu pentru a găsi răspunsuri la altfel de întrebări. Poate o mașină să se conducă singură? Poate Universul fi rezumat la o formulă matematică?

Ionuț Budișteanu a ajuns celebru în 2013, când a câștigat concursul internațional organizat de Intel, International Engineering and Science Fair. Se înscrisese cu un model viabil, și ieftin, de mașină fără șofer – adică a construit de la zero un soft și o cameră video care‑i permit unei mașini să se conducă singură. Presa românească l‑a supranumit „geniul din Râmnicu Vâlcea”.

Pe el am venit să‑l văd. BIT Technologies, firma lui, e probabil cea mai greu de găsit din domeniu; nici GPS‑ul nu știe unde să te ducă. Poarta e doar un gard de sârmă moale, legat ca să nu‑l bată vântul. În față, cum intri, e fosta hală a spălătoriei, unde acum stau două mașini învinse de vreme, cauciucuri uzate și doi câini. Acum un an, Ionuț lucra în casa veche, dar, de la o vreme, și‑a lărgit spațiul de producție. Curtea familiei e una în care‑și fac loc hala veche, două jumătăți de casă tăiate ca un tort festiv, în mijlocul cărora e o curte cu bălării. Aici, la capătul ei, e și atelierul lui Ionuț.

Ca să intri, o iei prin dreapta halei, pe aleea îngustă pe care încape un singur om. Undeva, la capătul aleii, e laboratorul în care Ionuț lucrează la cel mai recent proiect: un robot care asamblează circuite electronice pe plăcile componente ale calculatoarelor, laptopurilor sau oricărei mașinării inteligente. Un robot pick and place.

Laboratorul e o combinație de tehnologie de înaltă clasă și un atelier de tâmplărie și asamblare. În stânga sunt așezate un cuptor de uscat componente, o ladă de lemn în care ar fi vrut să‑și livreze robotul către primul client și cutii cu tot felul de subansamble. În față e un birou, unde e primul calculator. În dreapta, e prototipul VisionBot, mașina de asamblare, iar la o masă alături e a doua generație, încă în construcție. Pe marginea din stânga stă dulapul de consumabile – șuruburi, piese de metal, șipci, cabluri, șurubelnițe mici și mari, pistoale de lipit, lămpi, substanțe chimice. Unele stau în cutii de piese speciale, dar altele și‑au găsit locul în cutii de conserve de pește sau în borcane de pastile. Urmează apoi încă două laptopuri, unul pe care citește pe internet și scrie cod, altul pe care‑l poartă pe la competiții și conferințe. Primul e mai prăfuit și folosit, al doilea e cel „de bun”. Are un scaun negru, plin de praf și o cameră video pe un trepied pe care o folosește să filmeze înscrierile la concursuri sau o posibilă campanie de strângere de fonduri.

Ca să reușească să ducă la bun sfârșit proiectul său de suflet, mașina fără șofer, a decis să facă o mutare pe axele după care se ghidează. Nu putea construi sistemele mașinii fără un robot de asamblare, dar ca să‑l cumpere din străinătate era prea scump. Chiar și cel mai ieftin, fără multe caracteristici de care avea nevoie, ajungea la minimum 3.800 de dolari. Așa că a decis să construiască singur. În plus, consideră că poate să vândă câteva zeci de astfel de roboți la 3.000 de euro și să strângă astfel bani pentru mașină, dar și alte invenții. A făcut un pas în lateral pentru a‑și atinge scopul.

Cumva, mașinăria îi seamănă. Urmează linii clare, ghidate de calculator, pentru a pune elementele pe o placă de ceramică, acțiuni cu o marjă de eroare neiertătoare. Ochii albaștri privesc cu atenție mișcările liniare ale brațelor acaretului. Din degetele lui ies comenzi clare. Un robot e o invenție simplă pentru el – știe că e sub nivelul lui, că‑i e ușor să‑l facă, dar construcția a început ca o necesitate.

Dacă va avea succes, vrea să țină VisionBot în producție câțiva ani, iar apoi să se întoarcă la softul mașinii fără șofer, un pariu dificil având în vedere că marile companii, cum sunt Google și Tesla, deja încep să ieftinească tehnologia. În afară de asta, mai are două alte proiecte care nu au ajuns decât în stadiul de cercetare: un senzor care ajută nevăzătorii să simtă lumea înconjurătoare cu limba și o cameră prin care poate detecta, cu ajutorul inteligenței artificiale, identitatea unui hoț chiar dacă are cagulă. Între timp, a câștigat 10.000 de euro la o competiție de antreprenoriat și a fost remarcat și de CISCO, care produce sisteme de comunicare la nivel global.

Pentru prima oară, despre Ionuț Budișteanu a început să se vorbească și ca antreprenor și fondator de start‑up, nu doar ca cercetător genial.

[…]

Citiți articolul integral în revista DoR.