Austria a blocat aderarea României la Spațiul Schengen

9 dec. 2022
Vizualizari: 627

Cu toate eforturile europarlamentarilor români, România a înregistrat un eșec în misiunea sa diplomatică de aderare la Spațiul Schengen.

„Austria și-a menținut poziția și a blocat aderarea României la Schengen, votând împotrivă în Consiliul JAI desfășurat joi la Bruxelles. Un vot împotrivă a venit și din partea Olandei, care anunțase că aceasta va fi poziția sa, însă nu pentru a bloca România, ci pentru a se opune aderării Bulgariei. În schimb, Croația a primit un vot pozitiv și va intra în spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2023”, scrie azi Libertatea.

Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, a reacționat după ce Austria a blocat aderarea la Schengen a României și a Bulgariei.

„Sunt foarte dezamăgită de decizia de a amâna aderarea Bulgariei și a României la Schengen. Ambele țări sunt pregătite și merită acest pas”, a transmis joi, 8 decembrie, șefa PE, într-o postare pe Twitter, mai arată Libertatea.

Roberta Metsola a cerut Consiliului UE „să acționeze și să se asigure că se găsește un compromis”.

„Numai atunci vom fi cu adevărat uniți”, a mai spus Roberta Metsola, mai scrie Libertatea.

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, joi, într-o declarație de presă că votul dat de Austria în Consiliul JAI împotriva aderării României la Spațiul Schengen se bazează pe cifre incorecte și a numit poziția Austriei drept una „inflexibilă”.

„România va relua procesul de aderare la Spațiul Schengen, aderarea României rămâne obiectivul național strategic pe care îl avem. Vom continua toate discuțiile și negocierile pentru atingerea acestui obiectiv”, a declarat Nicolae Ciucă, mai scrie Libertatea.

Klaus Iohannis a reacționat la aproape trei ore după decizia de la Bruxelles.

„Lipsa consensului de astăzi în ceea ce privește aderarea României la Schengen, pe fondul opoziției Austriei, este profund nedreaptă pentru țara noastră și cetățenii români. România merita să primească un vot favorabil. O confirmă datele solide, rezultatele misiunilor recente de evaluare ale statelor membre și instituțiilor europene”, a transmis Klaus Iohannis într-un comunicat de presă remis în jurul orei 18.00, mai scrie Libertatea.

Kelemen Hunor, liderul UDMR, a reacționat, după votul negativ al Consiliului JAI cu privire la aderarea României la Spațiul Schengen.

„O decizie mizerabilă! Astăzi, Consiliul miniștrilor europeni de Justiție și Afaceri Interne (JAI) a respins aderarea României la Spațiul Schengen. Veto-ul Austriei este o atitudine incorectă, imorală, lipsită de argumente solide, arătând un joc politic mizerabil”, a transmis Kelemen Hunor, după votul din Consiliul JAI, arată Libertatea.

Liderul UDMR a subliniat că este „o decizie mizerabilă împotriva fiecărui cetățean român, împotriva tuturor comunităților din România, împotriva bunului simț, împotriva legilor care guvernează libertatea de mișcare în interiorul Uniunii Europene”, mai scrie Libertatea.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că neacceptarea României în Spațiul Schengen este „un eșec al dreptei europene și al Comisiei Europene”.

„Este o seară grea, cred că nu numai pentru mine, și pentru dumneavoastră și pentru toți românii, e un gust amar și un sentiment de umilință a românilor pentru că am îndeplinit toate condițiile și un singur stat european s-a opus intrării României în spațiul Schengen. Este un eșec al dreptei europene, pentru că în decursul unei perioade de câteva luni au existat niște decizii luate de către familiile politice europene și anumite familii politice s-au ținut de cuvânt, iar cancelarul Austriei și ministrul de interne au Austriei, care sunt membri ai familiei europene de dreapta, astăzi au votat total incorect împotriva României și a românilor. Este totuși un eșec al Comisiei Europene pentru că aceasta a făcut recomandarea ca România și Bulgaria să intre în spațiul Schengen și au detaliat toate controalele făcute atât în România cât și în Bulgaria, că îndeplinim absolut toate condițiile”, a spus Ciolacu, scrie Cotidianul.

Europarlamentarul Corina Crețu susține că accesul României la Schengen este blocat pentru moment, menționând că președinția Consiliului UE urmează să fie preluată de Suedia, care nu intenționează să mai pună pe agendă lărgirea Spațiului european de liberă circulație.

„Austria și Olanda au votat împotriva aderării României și Bulgariei în Spațiul Schengen. Reprezentantul Olandei a explicat că țara sa consideră Bulgaria nepregătită. Austria s-a opus în mod deschis aderării României. Este o zi tristă pentru România. Mai avem speranța Consilului Uniunii Europene din 15 decembrie. Cred că se cuvine, totuși, să mulțumim Președinției Cehe a Uniunii Europene, care ne-a sprijinit foarte mult în ultimele șase luni. Președinția Suediei, care începe de la 1 Ianuarie, nu intenționează să mai pună pe agenda Președinției sale acest subiect. Apoi, de la 1 Iulie 2023, ne poate reveni speranța, pe timpul Președinției Spaniole a Uniunii Europene, care susține pe deplin intrarea României în spațiul Schengen. Drept consecință, accesul nostru este blocat pentru moment. O zi nefastă pentru Romania, pe care romanii nu o merita”, a transmis europarlamentarul Corina Crețu, printr-o postare pe Facebook, scrie Adevărul.

Proiectele Legilor bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2023 au fost aprobate în ședința de Guvern, urmând să fie transmise pentru dezbatere și adoptare Parlamentului.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

„Executivul a adoptat proiectul de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2023. Bugetul pe anul 2023 a fost construit pe o țintă de deficit bugetar cash estimată la 4,40% din PIB și deficit ESA estimat la 4,40% din PIB, în scădere de la 80 miliarde lei, 5,74% din PIB. Proiectul de buget este configurat pe un cadru economic cu o creștere economică de 2,8% prevăzută pentru anul 2023. Cheltuielile destinate investițiilor însumează aprox. 112,1 miliarde lei, reprezentând aproximativ 7,22% în PIB, remarcându-se un vârf de investiții în acest an, datorat finalizării cadrului de programare financiar 2014-2020, fiind ultimul an de eligibilitate, precum și continuarea proiectelor pe PNRR și demararea noului cadru de programare 2021-2027”, scrie News.ro.

„Pachetul de măsuri de plafonare și compensare a prețurilor la energie electrică și gaze naturale va continua să protejeze cetățenii și economia de creșterea prețurilor și de efectele crizei energetice”, mai arată News.ro.

Guvernul a aprobat două acte normative prin care statul va acorda două vouchere de câte 700 de lei pentru plata energiei și alte șase vouchere sociale de câte 250 de lei pentru alimente.

„Românii sunt în situația în care se confruntă cu o majorare cu aproximativ 43% a cheltuielilor lunare cu energia, fiind necesară intervenția rapidă prin acordarea unui sprijin temporar pentru sezonul de frig al anului 2022/2023 și sezonul de frig al anului 2023/2024, pentru aproximativ 2,8 milioane de gospodării vulnerabile, pentru a compensa cu aproximativ 50% creșterea cheltuielilor lunare la cu energie, indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire. De asemenea, în condițiile în care se menține trendul de creștere a cheltuielilor cu energia, creșterea prețurilor la bunurile de consum și creșterea ratei inflației cu efect direct asupra puterii de cumpărare, se impunea să continuăm să acordăm voucherele de 250 de lei și pentru anul 2023. Vor fi acordate șase noi tranșe, o dată la două luni, pentru alimente și mese calde”, a transmis ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloș, notează Adevărul.

Seară liniștită!

 

Austria a blocat aderarea României la Spațiul Schengen was last modified: decembrie 9th, 2022 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: