Audierea sub pseudonim

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

1. Considerații introductive

În general, măsurile de protecție prevăzute în Codul de procedură penală pot fi împărțite în măsuri extraprocedurale (supravegherea și paza locuinței sau asigurarea unei locuințe temporare; însoțirea și asigurarea protecției în cursul deplasărilor) și măsuri procedurale (protecția datelor de identitate prin acordarea unui pseudonim; audierea persoanei fără prezența acesteia, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate; nepublicitatea ședinței de judecată)^[1].

Protecția datelor de identitate prin acordarea unui pseudonim reprezintă o măsură de protecție procedurală a datelor de identitate ale unor subiecți procesuali considerați amenințați sau vulnerabili.

Audierea sub pseudonim reprezintă o formă specială de audiere a subiecților procesuali ale căror date de identitate sunt protejate în cadrul procesului penal.

Sediul materiei se regăsește în dispozițiile art. 125-130 C.proc.pen., referitoare la protecția martorilor amenințați sau vulnerabili, art. 149 C. proc. pen., referitoare la măsurile de protecție a investigatorilor sub acoperire și colaboratorilor, art. 113 C. proc. pen., referitoare la protecția persoanei vătămate și părții civile, precum și cele din art. 175 alin. 6 C. proc. pen., referitoare la protecția expertului.

2. Persoanele la care se pune problema audierii sub pseudonim

2.1. Martorul

În ceea ce privește martorul, dispozițiile legale prevăd posibilitatea audierii sub pseudonim atât a martorului amenințat cât și a martorului vulnerabil.

Martorul amenințat este cel cu privire la care, la momentul audierii într-un proces penal, există o suspiciune rezonabilă că viața, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională, a sa ori a unui membru de familie al său, ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor judiciare sau a declarațiilor sale (art. 125 C. proc.pen.) Existența suspiciunii rezonabile este lăsată de legiuitor la aprecierea organului judiciar. Din modul de redactare al art. 125 C. proc. pen. rezultă că în momentul constatării existenței acestei suspiciuni rezonabile organul judiciar este obligat să ia cel puțin o măsură de protecție din cele prevăzute de lege, fără ca vreuna din ele să se impună în mod obligatoriu. Totuși, în ciuda formulării imperative și a faptului că legea conferă organului judiciar posibilitatea de a lua din oficiu măsurile de protecție, cred că, în lipsa unui acord al martorului, organul judiciar nu ar trebui să dispună vreo măsură de protecție, inclusiv cea a audierii sub pseudonim, decât în situații excepționale^[2].

Trebuie subliniat că nu este necesar ca valorile precizate să fi fost lezate în mod efectiv, deoarece cerința este să se producă o stare de pericol . Starea de pericol poate fi dedusă din diverse elemente care pot viza, spre exemplu, temerile concrete ale martorului, obiectul dosarului, numele sau antecedentele făptuitorului sau relația dintre făptuitor și martor.

Evident, aspectele referitoare la starea de pericol nu trebuie consemnate în declarația (dată prin folosirea pseudonimului) care se va afla în dosarul penal deoarece, de cele mai multe ori, ar putea conduce la deconspirarea identității martorului, încălcându-se astfel dispozițiile art.129 alin. (3) C. proc. pen. În concret, aceste elemente rezultă, de cele mai multe ori, fie în mod direct din cererea formulată de martor privind acordarea statutului de martor amenințat, fie din efectuarea ulterioară a unor verificări, realizate în mod special pentru stabilirea statutului și care vor putea să constea inclusiv în solicitarea unor detalii persoanei vizate de măsură. Aceste verificări sunt prevăzute expres pentru faza de cameră preliminară și faza de judecată, fiind efectuate de procuror din dispoziția instanței, potrivit art.128 alin. (3) C. proc. pen., dar este evident că este posibilă realizarea lor și în faza de urmărire penală. Deși nu se prevede în mod expres, atât cererea martorului de acordare a statutului cât și actele în care se concretizează verificările necesare pentru stabilirea statutului (de exemplu, procese-verbale) trebuie păstrate în condiții de confidențialitate în temeiul art. 126 alin. (4) C. proc. pen., deoarece sunt elemente care stau la baza ordonanței de acordare a statutului de martor amenințat și nu mijloace de probă în legătură cu situația de fapt a infracțiunii cercetate.

În practică, pot exista situații în care un martor a depus inițial și un denunț, evident cu numele real. Într-o asemenea situație, neprevăzută de legiuitor, dacă organul judiciar va aprecia că persoana care a formulat actul de sesizare al organelor de urmărire penală este un martor amenințat atunci denunțul va trebui păstrat tot în condiții de confidențialitate, deoarece ar conduce la deconspirarea identității martorului. Pe de altă parte, nu trebui scăpat din vedere că denunțul nu este un mijloc de probă, ci un mod de sesizare a organelor de urmărire penală. Într-o asemenea situație, organul judiciar va trebui să se sesizeze din oficiu în legătură cu aspectele cuprinse în denunț, fără a face referire la elemente care ar putea conduce la deconspirarea identității persoanei. Desigur, această interpretare se impune doar dacă în cauză, în baza denunțului, nu s-a început urmărirea penală cu privire la faptă întrucât, după acest moment, odată apărut numele real al persoanei în ordonanța emisă, audierea sub pseudonim nu ar mai avea logică.

Martorul vulnerabil (definit, potrivit art. 130 alin. (1) C. proc. pen., ca martorul care a suferit o traumă în timpul sau ulterior săvârșirii infracțiunii și martorul minor) poate fi audiat sub pseudonim doar în faza de judecată, întrucât dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. pen. exclud, pentru faza de urmărire penală, măsura de protecție corespunzătoare de la art. 126 lit. c) C. proc. pen. În legătură cu acest aspect, în literatura de specialitate s-a arătat că ar exista o inconsecvență legislativă și că eroarea ar trebui să fie interpretată în sensul că măsura de protecție poate fi aplicată și în cursul urmăririi penale deoarece nu ar exista nicio rațiune pentru a fi folosită doar în faza de judecată, cu atât mai mult cu cât luarea măsurii ar fi ineficientă în faza de judecată dacă martorul ar fi audiat în faza de urmărire penală sub identitate reală^[3]. Fiind de acord cu ideea existenței unei inconsecvențe legislative^[4], nefiind foarte clară rațiunea existenței unei diferențe de tratament în funcție de faza procesuală, trebuie observat totuși că opțiunea legiuitorului a fost precisă, aceea de a-l exclude pe martorul vulnerabil de la posibilitatea de a fi audiat sub pseudonim în faza de urmărire penală. Prin urmare, de lege lata, cazurile de audiere sub pseudonim ar trebui să fie strict interpretate și nu extinse prin analogie. Mai mult decât atât, poate fi discutată chiar rațiunea audierii sub pseudonim, indiferent de faza procesuală, a martorului vulnerabil întrucât, în cazul existenței unei suspiciuni rezonabile prevăzute în art. 25 C. proc. pen., chiar martorului vulnerabil i se poate conferi statutul de martor amenințat. Contrar unei opinii exprimate, potrivit căreia nu este posibilă cumularea celor două calități, aplicându-se prioritar regimul pentru martorul amenințat^[5], cred că nu există niciun impediment pentru cumularea statutului de martor vulnerabil cu cel de martor amenințat deoarece cele două calități nu sunt incompatibile ci, dimpotrivă, adăugarea statutului de martor amenințat celui de martor vulnerabil poate pune în evidență o stare de pericol agravat în care s-ar afla martorul.

Trebuie făcută precizarea că martorului i se poate atribui în cursul aceluiași dosar o singură identitate protejată. Apreciez că, din punct de vedere al principiului loialității administrării probatoriului, este greșită practica acelor organe judiciare care, pornind probabil de la scopul protecției, au conferit unui martor mai multe identități, cu consecința audierii acestuia de mai multe ori^[6].

2.2. Investigatorul

În cadrul procesului penal, investigatorii sub acoperire fac parte din organele de cercetare penală ale poliției judiciare sau, în situații mai rare, din serviciile de informații naționale. Potrivit art.148 alin. (8) C. proc. pen. investigatorii sub acoperire pot fi audiați ca martori în cadrul procesului penal în aceleași condiții ca și martorii amenințați. Potrivit art. 149 alin. (1) C. proc. pen., identitatea reală a investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor cu o altă identitate decât cea reală nu poate fi dezvăluită. Pe de altă parte, potrivit art. 149 alin. (3) C. proc. pen., investigatorul sub acoperire, colaboratorul, informatorul, precum și membrii de familie ai acestora sau alte persoane supuse amenințărilor, intimidărilor sau actelor de violență, în legătură cu activitatea desfășurată de investigatorul sub acoperire, informator sau colaborator, pot beneficia de măsuri specifice de protecție a martorilor, potrivit legii.

Din analiza textelor sus-menționate rezultă că audierea sub pseudonim a investigatorului sub acoperire este subînțeleasă. În ceea ce privește acest tip de audiere, organul judiciar nu trebuie să acorde statut de martor amenințat investigatorului sub acoperire și nici să-i acorde un pseudonim, deoarece la momentul emiterii de către procuror a ordonanței de utilizare a investigatorului sub acoperire i se va stabili, potrivit art. 148 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., și identitatea sub care va acționa, aceasta fiind și cea sub care va fi audiat ca martor. Sunt însă aplicabile, prin prisma art. 148 alin. (8) C. proc. pen., dispozițiile art. 129 C. proc. pen, referitoare la audierea martorului protejat, care vor fi puse în practică în mod corespunzător. Declarația din dosarul penal va conține datele de identitate stabilite în ordonanța de utilizare a investigatorului.

Pe de altă parte, în cazul folosirii investigatorului sub identitate reală, nu ar avea logică o audiere sub pseudonim din moment ce organele judiciare, împreună cu investigatorul, au asumat participarea la activități fără acoperirea identității.

2.3. Colaboratorul

Când nu este suficientă sau posibilă utilizarea unui investigator sub acoperire organele judiciare pot introduce în cauză, în condițiile prevăzute de lege, un colaborator. Spre deosebire de investigator, legea nu cere colaboratorului o calitate specială. Spre exemplu, poate avea calitatea de colaborator un polițist care nu face parte din organele de cercetare ale poliției judiciare sau o persoană din anturajul făptuitorului.

Aspectele menționate în legătură cu investigatorul sub acoperire sunt aplicabile, în mod similar, și colaboratorului sub acoperire. Nu este necesară, strict în ceea ce privește audierea sub pseudonim, acordarea statului de martor amenințat deoarece protecția datelor de identitate ale colaboratorului este conferită chiar prin ordonanța prin care se dispune utilizarea sa. Declarația luată va trebui însă să respecte cerințele prevăzute în art. 129 C. proc. pen.

Asemănător cazului investigatorului cu identitate reală, nu ar fi logică, deși teoretic este posibilă, o audiere sub pseudonim a colaboratorului care a fost utilizat prin folosirea identității reale.

2.4. Persoana vătămată

În conformitate cu dispozițiile art. 113 alin. (1) C. proc. pen., atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege referitoare la statutul de martor amenințat sau vulnerabil ori pentru protecția vieții private sau a demnității, organul de urmărire penală poate dispune față de persoana vătămată ori față de partea civilă măsurile de protecție prevăzute la art. 124-130 C. proc. pen., care se aplică în mod corespunzător.

O primă observație care se impune referitor la acest text, este realizarea defectuoasă a acestuia, deoarece dispozițiile la care face trimitere se referă la luarea unor măsuri și de către instanța de judecată, nu doar de organele de urmărire penală. De aceea, apreciez că pentru măsurile la care se face trimitere unde competența este stabilită, pentru martorul amenințat sau vulnerabil, în sarcina judecătorului de cameră preliminară sau instanței de judecată, competența trebuie să aparțină tot acestora și în ceea ce privește măsurile dispuse pentru persoana vătămată, fiind ilogic, în raport cu funcțiile procesuale diferite exercitate,ca organele de urmărire penală să dispună în faza camerei preliminare sau fazei de judecată.

O a doua observație, rezultată din analiza de text, vizează cazurile în care se apreciază starea de pericol pentru valorile protejate. Dacă pentru martor, pericolul se limitează la viața, integritatea corporală, libertatea, bunurile, activitatea profesională (ale sale sau ale unui membru de familie), care ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor judiciare sau a declarațiilor sale, în ceea ce privește persoana vătămată la acestea se adaugă și protecția vieții private sau demnității. Din modul de redactare, spre deosebire de celelalte valori protejate, protecția vieții private sau demnității nu trebuie corelată cu furnizarea unor date sau declarațiile date organelor judiciare. Cu alte cuvinte, spre exemplu, audierea sub pseudonim a unei victime a unei infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, poate fi realizată și numai pentru protejarea vieții private sau demnității, independent de declarația dată în cauză – chiar și atunci când persoana vătămată nu ar putea să furnizeze niciun fel de informație despre autor.

Un alt aspect interesant, în ceea ce privește declarația dată sub pseudonim de către persoana vătămată este aceea acela al corelării cu dispozițiile art. 111 alin. (9) și (10) C. proc. pen., referitoare la faptul că declarația persoanei vătămate constituie mijloc de probă chiar și în condițiile administrării înainte de începerea urmăririi penale cu privire la faptă, aspect ce constituie excepție de la principiul că mijloacele de probă se administrează după declanșarea procesului penal, moment care coincide cu începerea urmăririi penale in rem. Această declarație nu ar putea să fie luată sub pseudonim, pentru că o astfel de audiere trebuie să fie precedată de emiterea unei ordonanțe care să confere statutul de persoană vătămată amenințată, ceea ce nu este posibil înainte de începerea urmăririi penale. Tocmai de ceea, când există elemente care ar justifica acordarea statutului, organele de urmărire penală nu ar trebui să se grăbească să audieze cu identitate reală persoana vătămată, ci să creeze cadrul procesual necesar.

În condițiile audierii persoanei vătămate sub pseudonim, este evident că și plângerea penală ar trebui păstrată, alături de declarația dată cu identitate reală, în condiții de confidențialitate (altfel nu ar avea logică audierea cu altă identitate), iar organele de urmărire penală să se sesizeze din oficiu. De aceea, în situația unei infracțiuni care se pedepsește doar prin introducerea plângerii prealabile, audierea sub pseudonim pare a fi posibilă doar din punct de vedere teoretic, întrucât plângerea prealabilă, conținând inclusiv identitatea reală a persoanei vătămate, trebuie să rămână întotdeauna în dosarul cauzei pentru a fi verificate condițiile introducerii acesteia, inclusiv respectarea termenului de 3 luni, calculat începând cu ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei, potrivit art. 296 alin.(1) C.proc. pen.

Trebuie observat că în măsura în care sunt aplicabile dispozițiile art. 81 alin. (2) C. proc. pen, în sensul în care persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală printr-o faptă penală pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu nu dorește să participe la procesul penal, înștiințând despre aceasta organul judiciar, aceasta va putea fi audiată în calitate de martor amenințat sau vulnerabil și nu de persoană vătămată amenințată sau vulnerabilă.

Persoana vătămată vulnerabilă poate fi audiată sub pseudonim în aceleași condiții ca martorul vulnerabil, cu precizarea că, de lege lata, s-a instituit această posibilitate, așa cum am arătat și mai sus, doar în fața instanței de judecată. Această scăpare a legiuitorului, poate fi acoperită în faza de urmărire penală prin acordarea statutului de persoană vătămată amenințată, dacă sunt îndeplinite condițiile legale. În legătură cu persoanele vătămate legiuitorul a instituit, pentru anume situații, prezumții de vulnerabilitate [art.113 alin. (2) C. proc. pen.].

2.5. Partea civilă

În mod teoretic, partea civilă poate fi audiată sub pseudonim în mod similar persoanei vătămate.

În mod practic, este greu de imaginat o situație în care partea civilă ar fi audită în acest mod deoarece la dosar trebuie să existe un act din care rezultă constituirea de parte civilă, în care vor apărea datele reale ale persoanei, astfel că măsura nu și-ar putea găsi vreo eficiență. În plus, trebuie adăugat că actul de constituire de parte civilă va trebui să se afle la dosarul cauzei pentru a putea fi pusă în discuție și verificată valabilitatea constituirii, nefiind posibil să fie ținut în condiții de confidențialitate.

Pe de altă parte, este cel puțin discutabilă practica unor organe judiciare^[7] care audiază, în aceeași cauză, o persoană atât în calitate de parte civilă (evident, cu identitate reală), cât și în calitate de martor protejat deoarece calitatea de martor nu poate fi cumulată cu alte calități în procesul penal.

2.6 Persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 și 62 C. proc. pen.

Procesele-verbale întocmite de organele de constatare sau cele încheiate de comandanții de nave și aeronave constituie, în temeiul art. 61 alin. (5) respectiv art. 62 alin. (4) C. proc. pen., acte de sesizare ale organelor de urmărire penală. Pe de altă parte, potrivit art. 114 alin. (4) C.proc. pen., pot fi audiate ca martor și persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 și art. 62 C. proc. pen. În măsura în care acestor persoane li s-ar lua declarație de martor este evident că în ceea ce le privește sunt aplicabile dispozițiile referitoare la protecția martorului, deci inclusiv posibilitatea audierii prin acordarea unui pseudonim. Această posibilitate este însă, în principiu, teoretică, deoarece audierea se bazează pe acte întocmite anterior de aceste persoane cu numele lor real (procese-verbale de constatare, procese-verbale de percheziții corporale sau de percheziții ale vehiculelor, procese-verbale de prindere a făptuitorilor, procese- verbale de ridicare sau conservare a unor obiecte care pot constitui mijloace de probă).

2.7. Expertul

În cazul în care organul de urmărire penală, judecătorul de drepturi și libertăți sau judecătorul care judecă fondul cauzei consideră necesar, poate proceda la audierea expertului. Deși în ceea ce privește audierea se aplică regulile de la audierea martorului [art.179 alin. (3) C. proc. pen.], declarația se ia în calitate de expert și nu de martor. Expertul poate fi audiat pentru lămurirea constatărilor sau concluziilor expertizei, fiind întotdeauna necesară înainte de dispunerea unui supliment de expertiză sau de efectuarea unei noi expertize. Potrivit art. 175 alin. (6) C. proc. pen., expertul poate beneficia de măsuri de protecție în condițiile prevăzute în art. 125 C. proc. pen., deci similar martorului. Cu alte cuvinte, legea dă posibilitatea inclusiv a audierii expertului prin acordarea unui pseudonim. Totuși, trebuie observat, că spre deosebire de alte măsuri de protecție, și în cazul expertului audierea sub pseudonim este, în principiu, posibilă doar teoretic, cât timp expertul a depus o expertiză în care apare numele său real.

2.8. Informatorul

După cum am arătat anterior, în conformitate cu dispozițiile art. 149 alin. (1) C. proc. pen., inclusiv informatorul poate beneficia de măsuri de protecție. Legea procesual-penală nu definește noțiunea de informator. Totuși, clarificări despre această noțiune se regăsesc în Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române^[8]. Întrucât calitatea de informator nu figurează printre persoanele care pot fi audiate în procesul penal, audierea informatorului sub pseudonim nu este posibilă. Audierea sub pseudonim va fi posibilă în măsura în care informatorul dobândește în cadrul procesului penal calitatea de martor, sens în care va beneficia de măsura de protecție specifică martorului.

2.9. Membrii de familie sau alte persoane

Similar informatorului, art. 149 alin. (1) C. proc. pen. face referire și la membrii de familie sau la alte persoane supuse amenințărilor, intimidărilor sau actelor de violență, în legătură cu activitatea desfășurată de investigatorul sub acoperire, informator sau colaborator. Aceeași precizare este valabilă și cu privire la aceștia, anume că vor putea fi audiați sub pseudonim doar în ipoteza în care vor dobândi și calitatea de martor.

2.10. Suspectul sau inculpatul

Deși legea procesual-penală nu prevede posibilitatea audierii sub pseudonim a suspectului sau inculpatului, în legătură cu această problemă, în doctrină s-a arătat că „noțiunea de martor amenințat ar trebui extinsă și la coinculpatul ce este dispus să dea declarații care atrag răspunderea penală a celuilalt făptuitor, deoarece: din punct de vedere faptic, nu există deosebire între acțiunile ce ar putea fi exercitate împotriva lui și consecințele penale pe care le-ar putea suferi, în raport cu cele exercitate împotriva unui martor; din punct de vedere probatoriu, nu există diferențe esențiale între valoarea probantă a declarației coinculpatului și cea a unui martor, ambele putând fi esențiale pentru soluționarea cauzei; din punct de vedere procesual, persoana dă declarații cu privire la infracțiunea săvârșită de altă persoană are, în raport cu aceasta, calitatea de martor. Credem că și principiul egalității de tratament juridic în cazuri similare (comparativ atât cu martorii, cât și cu persoana vătămată/partea civilă) susține această opinie”^[9].

Această opinie a fost criticată, pe bună dreptate, menționându-se că „nu pot fi ignorate prevederile art. 115 din același cod, care interzic audierea în această calitate [de martor n.n.] a părților (adică: inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente) și a subiecților procesuali principali (adică: suspectul și persoana vătămată), precum și a persoanelor care nu sunt capabile să relateze în mod conștient fapte și împrejurări de fapt conforme cu realitatea. Dată fiind prevederea legală enunțată, nu împărtășim opinia potrivit căreia noțiunea de martor amenințat sau martor vulnerabil trebuie extinsă și la coinculpatul ce este dispus să dea declarații care atrag răspunderea penală a celuilalt făptuitor”^[10].

De altfel, trebuie observat că nici din punct de vedere practic o audiere a suspectului sau inculpatului cu altă identitate nu ar avea sens, în condițiile în care a dat o declarație de suspect sau inculpat, cu identitate reală. Mai mult, dispozițiile referitoare la protecția martorului sunt de strictă interpretare, de aceea ele nu pot fi extinse la alte calități procesuale neprevăzute de lege.

Apreciez că cea de a doua interpretare se impune inclusiv în situația în care într-o cauză s-a dispus disjungerea, iar suspectul sau inculpatul din cauza inițială a devenit martor în cauza disjunsă. În sprijinul acestei idei pot fi avute în vedere și unele aspecte menționate în Decizia nr. 10/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție: „Disjungerea cauzei este doar o măsură procesuală, pentru buna soluționare a unei cauze, însă, în realitate, ambele dosare – cel inițial și cel nou – format ca urmare a disjungerii – constituie o singură cauză. Chiar dacă legea procesual penală permite audierea unui participant la săvârșirea infracțiunii – cu privire la care se pronunțase anterior o hotărâre de condamnare definitivă – în calitate de martor în cauza disjunsă, acesta nu poate fi un martor veritabil, în sensul normei de incriminare prevăzute de art. 273 alin. (1) din Codul penal. Martorul veritabil este acela care nu a participat în niciun fel la săvârșirea infracțiunii, ci doar are cunoștință despre aceasta, respectiv are cunoștință despre fapte sau împrejurări esențiale care determină soarta procesului. Participantul la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală este, în realitate, un „martor asimilat’, pentru care legea nu instituie o calitate procesuală specifică, dar care are o strânsă legătură cu infracțiunea dedusă judecății, participantul la comiterea ei fiind condamnat anterior printr-o hotărâre definitivă”^[11].

3. Procedura dispunerii măsurii de protecție prin acordarea unui pseudonim în faza de urmărire penală

Competența dispunerii audierii prin acordarea de pseudonim aparține în mod exclusiv procurorului care desfășoară urmărirea penală sau care supraveghează urmărirea penală.

Măsura se poate lua din oficiu sau la cerere. Potrivit art. 126 alin. (3) C. proc. pen., cererea poate fi formulată de persoana care solicită măsura de protecție, de una din părți sau de un subiect procesual principal. Având în vedere modul de formulare a textului nu trebuie exclusă posibilitatea solicitării unor măsuri de protecție prin cereri formulate chiar de suspecți sau inculpați. Spre exemplu, odată cu depunerea unei cereri de probatorii întemeiate pe art. 100 C. proc. pen., prin care se solicită audierea în apărare a unui martor, suspectul sau inculpatul solicită și audierea sub pseudonim a martorului, din cauza temerilor provocate de un alt suspect sau de un alt inculpat.

Trebuie observat că, în situația depunerii unei cereri de audiere sub pseudonim, inclusiv această cerere ar trebui păstrată în condiții de confidențialitate, altfel nu ar mai avea logică protejarea identității persoanei. Pot exista dificultăți practice referitoare la protejarea identității atunci când printr-o cerere de probațiune, conținând numele real al martorului (pentru a putea fi verificată de organele judiciare teza probatorie), se solicită și audierea acestuia sub pseudonim. În mod firesc, partea din cererea de probațiune cuprinzând identitatea reală și ordonanța prin care se admite audierea martorului ar trebui să fie supuse, și ele, regimului confidențialității. Totuși, în contextul legislativ actual nu ar părea de conceput ca o ordonanță prin care se admite cererea de audiere a unui martor să nu se afle în dosarul cauzei. De aceea, în mod practic, din punct de vedere cronologic, ordonanța de admitere a cererii de probațiune poate fi emisă după acordarea statutului de martor protejat, ceea ce înseamnă că admiterea se va face folosindu- se pseudonimul martorului și într-o modalitate prin care i se va proteja identitatea, iar ordonanța de admitere se va afla în dosarul cauzei.

După depunerea cererii de protecție a datelor de identitate, într-o primă etapă, procurorul va verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 125 C. proc. pen. (există o suspiciune rezonabilă că viața, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională, a sa ori a unui membru de familie al său, ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor judiciare sau a declarațiilor sale), respectiv, în cazul persoanei vătămate sau părții civile, condițiilor prevăzute în art. 113 C. proc. pen (care, pentru faza de urmărire penală, sunt cele care vizează protecția martorului amenințat la care se adaugă protecția vieții private sau a demnității). S-a menționat în literatura de specialitate că, dintre valorile protejate, a fost omisă, în mod inexplicabil, sănătatea persoanei^[12]. Așa cum am arătat anterior, verificarea acestor aspecte nu este necesară în cazul audierii investigatorului sub acoperire sau colaboratorului sub acoperire.

Cu privire la etapa verificării îndeplinirii condițiilor, redau în continuare pasaje din hotărâri ale instanțelor, relevante sub acest aspect.

Astfel, în practica judiciară s-a arătat: „dată fiind natura faptelor vizate de respectiva discuție în mediul ambiental, respectiv infracțiuni de corupție, și persoana inculpatului, procuror, s-a constatat că acordarea statutului de martor amenințat numitului F. este conformă dispozițiilor cuprinse în art. 125 din C. proc. pen., decizia procurorului de a nu divulga identitatea martorului fiind inspirată de nevoia de a asigura acesteia protecția necesară împotriva eventualelor represalii din partea inculpatului”^[13].

Într-o altă decizie, s-a menționat: „fiind audiată în dosarul nr. x din 2013 al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești (…), [ martora n.n. ] a solicitat atribuirea unei alte identități, întrucât «îmi este teamă că viața mea și a familiei mele ar putea fi pusă în pericol, întrucât B. este o persoană foarte influentă în județ». Drept urmare, prin rezoluția^[14] din 29 ianuarie 2014, i-a fost acordat statutul de martor amenințat, atribuindu-i-se o altă identitate (…) sub care să fie audiată în acest dosar, iar declarația din 29 ianuarie 2014, dată sub identitate reală, a fost clasificată”^[15].

Într-o încheiere de cameră preliminară s-a menționat: „În urma investigațiilor efectuate în cauză, a fost identificat un martor care, datorită specificului activității pe care o desfășoară, cunoaște detalii semnificative cu privire la deținătorii de arme ilegale, și este de acord să dea declarații în cauză, însă doar sub protecția anonimatului, dat fiind pericolul la care ar putea fi expus. Având în vedere că a existat suspiciunea rezonabilă cu privire la faptul că viața și integritatea corporală a martorului ar putea fi puse în pericol ca urmare a declarațiilor făcute, s-a dispus prin ordonanță, de către procurorul de caz, acordarea statutului de martor amenințat și implicit aplicarea măsurii de protecție prev. de art. 126 alin. (1) lit. c) din Cod procedură penală, constând în protecția datelor de identitate ale martorului prin acordarea pseudonimului «P. loan»”^[16].

De asemenea, într-o hotărâre s-a arătat: „S-a reținut în actul de sesizare al instanței că la data de 23.01.2015, numita P.A., persoană căreia, în aceeași zi, i s-a acordat statutul de martor amenințat, prin protecția datelor de identitate, a formulat o sesizare penală împotriva inculpatului, profesor universitar doctor la Facultatea de Farmacie din cadrul Universității Ovidius, la disciplinele Farmacologie, Farmacoterapie și Farmacie Clinică, din care rezultă că, în data de 26.01.2015, inculpatul urmează să primească, cu titlu de mită, suma de 400 euro de la studentul grec F.E., înmatriculat în anul 5 al Facultății de Farmacie, pentru a-l promova la două examene la care acesta înregistrează restanțe”^[17].

Într-o sentință a unei judecătorii se face referire la aplicarea acestei măsuri de protecție referitor la infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor: „Verificând situația de fapt și pericolul invocat de martori s-a constatat că aceștia locuiesc într-o comunitate mică – orașul Măcin, același cu persoana făptuitorului, sunt persoane vârstnice, vulnerabile la acțiuni violente, ce nu pot să-și organizeze o apărare fizică sau patrimonială, în raport cu persoana făptuitorului și cu istoricul acestuia, rezultat din cazierul judiciar. Având în vedere particularitățile faptei și a persoanei făptuitorului, prin ordonanța din data de 29.02.2016, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin s-a dispus aplicarea măsurilor de protecție a martorilor, prin protecția datelor de identitate prin acordarea unui pseudonim”^[18].

Aplicarea practică a audierii sub pseudonim este frecvent întâlnită în cazul cercetării infracțiunilor referitoare la traficul de droguri, spre exemplu: „La data de 18.04.2014 la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București s-a înregistrat denunțul formulat de C.A., persoană față de care s-a dispus acordarea statutului de martor amenințat și protecția datelor de identitate prin acordarea unui pseudonim în conformitate cu dispozițiile art. 125 C. proc. pen. raportat la art. 126 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din C. proc. pen. În cuprinsul denunțului s-au făcut mențiuni cu privire la executarea de activități infracționale având ca obiect distribuirea de heroină în vederea comercializării de către persoana cunoscută sub apelativul de G al lui M și respectiv comercializarea de heroină de către numitul Giulex și M”^[19].

Într-o speță în care inculpații au fost trimiși în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, aceștia au invocat în procedura de cameră preliminară faptul că, necunoscând identitatea persoanei vătămate care beneficia de măsuri de protecție, nu aveau posibilitatea de a se împăca cu aceasta^[20], prin urmare audierea acesteia cu pseudonim ar fi ilegală. În mod just, judecătorul a respins această susținere: „În ceea ce privește susținerea inculpaților, prin apărător ales, că ar fi imposibilă împăcarea cu persoană vătămată, acesta fiind cu identitate protejată, judecătorul de cameră preliminară a constatat că în actul de sesizare a instanței de judecată s-a indicat Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara ca loc unde urmează a fi citată persoana vătămată «P.R.» (persoană vătămată cu identitate protejată) iar împăcarea produce efecte dacă are loc până la citirea actului de sesizare, moment procesual care încă nu a avut loc. În cauză nu este întemeiată susținerea că inculpații nu au nicio modalitate de a lua legătura cu persoana vătămată, având în vedere că aceasta a putut fi contactată la locul de citare indicat în rechizitoriu, persoana vătămată precizând la data de 09.01.2017 că nu dorește să se împace cu autorii furtului, poziție procesuală prin care și-a menținut declarația din data de 09.12.2016”^[21].

După verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, într-o a doua etapă, procurorul va dispune prin ordonanță cu privire la cererea de protejare a datelor de identificare, dispunând respingerea sau admiterea acesteia, acordarea statutului de martor amenințat și protecția datelor de identitate prin acordarea unui pseudonim. Dacă măsura este dispusă din oficiu de către procuror, acesta va dispune prin ordonanță acordarea statutului de martor amenințat și protecția datelor de identitate prin acordarea unui pseudonim.

În cazul admiterii cererii, cererea și ordonanța de admitere vor fi păstrate în condiții de confidențialitate, potrivit art. 126 alin. (4) C. proc. pen. În cazul dispunerii măsurii din oficiu, ordonanța va fi păstrată în condiții de confidențialitate, potrivit art. 126 alin. (4) C. proc. pen. În cazul respingerii cererii, cererea cât și ordonanța de respingere nu ar trebui să fie puse nici ele imediat la dosarul cauzei deoarece ordonanța de respingere ar putea fi atacată de persoana căreia i-a fost respinsă cererea, în conformitate cu art. 339 C. proc. pen., la procurorul ierarhic superior, care ar putea el însuși dispune admiterea plângerii și acordarea măsurii de protecție. Abia după epuizarea procedurii prevăzute de art. 339 C. proc. pen., dacă procurorul ierarhic superior a respins plângerea, cererea și ordonanțele de respingere vor fi puse în dosarul cauzei.

În cuprinsul ordonanței, procurorul va face referire atât la identitatea reală a persoanei, cât și la pseudonimul sub care va fi audiată, prin formularea „dispun protecția datelor de identitate ale martorului/persoanei vătămate X, prin acordarea pseudonimului Y”. Deși legiuitorul nu face referire concretă la conținutul ordonanței, cred că trebuie avute în vedere, în mod similar, dispozițiile art.128 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la cererea adresată de procuror instanței, și anume numele martorului care urmează a fi ascultat în faza de judecată și față de care se dorește dispunerea măsurii de protecție (evident, este vorba de identitatea reală), precum și motivarea concretă a gravității pericolului și necesității măsurii.

Datele reale de identitate, inclusiv adresa reală, vor trebui înscrise într-un registru special la care vor avea acces, tot în condiții de confidențialitate organele de urmărire penală, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța.

S-a menționat că, întrucât inculpatul nu cunoaște nimic din conținutul ordonanței, nu poate ataca ordonanța cu plângere potrivit art. 336 C. proc. pen.^[22] și nici nu are posibilitatea de a formula cereri și excepții în procedura camerei preliminare referitor la acest aspect^[23]. Nu sunt de acord cu această opinie, iar speța menționată anterior referitoare la imposibilitatea împăcării în lipsa cunoașterii identității persoanei vătămate dovedește că discuțiile au avut loc, în procedura camerei preliminare, în legătură cu fondul problemei, cererea nefiind respinsă ca inadmisibilă. Ca atare, chiar dacă nu poate cunoaște conținutul ordonanței, inculpatul care consideră că îi sunt vătămate drepturile prin stabilirea în dosar a acestei măsuri de protecție, poate face plângere la procurorul ierarhic superior sau poate invoca chestiuni ce țin de legalitate în fața judecătorului de cameră preliminară, aceștia trebuind să decidă inclusiv prin consultarea documentelor cu caracter confidențial.

După parcurgerea acestor pași, organele de urmărire penală vor proceda la audierea persoanei. Trebuie precizat că deși luarea măsurii de protecție este, în faza de urmărire penală, atributul exclusiv al procurorului, după dispunerea acesteia, dacă infracțiunea nu este dată în urmărirea penală obligatorie a procurorului, audierea persoanei protejate poate fi realizată și de organele de cercetare ale poliției judiciare.

Consider că, în prezent, posibilitatea dispunerii doar a unei audieri sub pseudonim este insuficientă față de multitudinea de activități care pot fi desfășurate mai ales în faza de urmărire penală, de cele mai multe ori cu persoana vătămată amenințată sau vulnerabilă. Astfel, procedura dispunerii măsurii de protecție a audierii cu identitate protejată ar trebui să primească îmbunătățiri legislative, cum ar fi înlocuirea sintagmei „audierea prin acordarea unui pseudonim” cu sintagma „acordarea unui pseudonim cu care va participa în procesul penal”, aspect care va permite participarea persoanei și la alte activități decât audierile, cum ar fi, spre exemplu, realizarea unei reconstituiri, participarea la o cercetare la fața locului, efectuarea unei expertize medico-legale, a unei expertize genetice sau a unei examinări fizice referitoare la persona vizată.

4. Procedura dispunerii măsurii de protecție prin acordarea unui pseudonim în faza de cameră preliminară sau în faza de judecată

În conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (7) C. proc. pen., măsurile de protecție pot fi dispuse și în procedura de cameră preliminară. Odată cu apariția Deciziei nr. 802/2017 a Curții Constituționale^[24], prin care s-a constatat că este neconstituțională soluția legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) C. proc. pen, care nu permite judecătorului de cameră preliminară, în soluționarea cererilor și excepțiilor formulate ori excepțiilor ridicate din oficiu, să administreze alte mijloace de probă în afara „oricăror înscrisuri noi prezentate”, este posibilă audierea cu pseudonim și în această procedură. Cu alte cuvinte, în prezent, pot fi audiați în cameră preliminară atât martorii față de care s-a dispus protejarea identității în faza de urmărire penală cât și alți martori, supuși acestei măsuri de protecție chiar în procedura de cameră preliminară. Evident, obiectul audierii trebuie să fie concordant cu obiectul camerei preliminare, așa cum este stabilit în art. 342 C. proc. pen, și anume verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

În mod practic, de cele mai multe ori, o audiere sub pseudonim în această fază a procesului penal, poate viza aspecte care țin de loialitatea administrării probatoriului de către organele de urmărire penală. Cu privire la modalitatea de a verifica în procedura camerei preliminare eventuale aspecte care țin de neloialitatea administrării audierii prin acordarea unui pseudonim, a fost exprimată opinia că ea ar trebui realizată după o procedură sui-generis, necontradictorie, care ar consta în „vizionarea de către judecătorul de cameră preliminară, în condiții care să asigure confidențialitatea instituită la nivel imperativ, a înregistrării audierii. Ne-am afla în prezența unui pseudo-procedeu probatoriu, necontradictorial, întrucât s-ar desfășura în camera de consiliu fără participarea procurorului și a părților, care însă ar avea aptitudinea de a verifica veridicitatea susținerilor invocate. În același timp, procedeul ar compensa dificultățile inerente pe care le presupune dovedirea aspectelor de neloialitate în administrarea probelor (…) și ar contribui la verificarea echității procedurii”^[25]. Fiind de acord, în principiu, cu ideea exprimată, cred că totuși această vizionare trebuie să aibă loc în camera de consiliu și cu participarea procurorului, similar procedurii de dispunere a măsurii de protecție. De asemenea, vizionarea ar trebui să aibă ca rezultat întocmirea unei încheieri în care vor fi consemnate aspectele constatate.

Procedurile dispunerii audierii sub pseudonim pentru faza de cameră preliminară și pentru faza de judecată sunt reglementate identic.

Astfel, în conformitate cu art. 128 alin. (1)-(7) C. proc. pen. măsura se poate dispune din oficiu, la cererea procurorului, a martorului, a părților sau a persoanei vătămate. Cererea procurorului trebuie să cuprindă numele martorului care urmează a fi ascultat în faza de judecată și față de care se dorește dispunerea măsurii de protecție (evident, este vorba de identitatea reală), precum și motivarea concretă a gravității pericolului și necesității măsurii. Atunci când cererea este formulată de celelalte persoane, instanța poate dispune ca procurorul să efectueze de urgență verificări cu privire la temeinicia cererii de protecție. Sunt de părere că atât cererea care conține numele real al persoanei față de care urmează să se ia măsura de protecție cât și rezultatul eventualelor verificări ale procurorului (care, în lipsa unor precizări ale legiuitorului, cred că trebuie concretizate într-un proces verbal la care se pot anexa diverse alte înscrisuri) trebuie să aibă și ele un regim confidențial. Așa cum s-a arătat în literatura de specialitate, cererile de acest fel trebuie să aibă regim confidențial încă de la primirea de către personalul instanței și în nici un caz nu ar trebui depuse la dosar^[26].

Atât în faza de cameră preliminară, cât și în faza de judecată cererea se soluționează de judecător în camera de consiliu, doar în prezența procurorului, în lipsa inclusiv a persoanei care a depus cererea. Procedura trebuie să fie aceeași și când judecătorul dorește să dispună măsura din oficiu.

Instanța va verifica în camera de consiliu dacă sunt îndeplinite condițiile art. 125 C. proc. pen. (referitoare la martorul amenințat) sau art.130 C. proc. pen. (referitoare la martorul vulnerabil) sau art. 113 C. proc. pen. (referitoare la protecția persoanei vătămate sau a părții civile). În ceea ce privește investigatorul sub acoperire sau colaboratorul sub acoperire, sunt de părere că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 128 alin. (1)-(7) C. proc. pen. pentru a realiza o audiere sub pseudonim, deoarece aceștia au identitatea protejată încă din faza de urmărire penală (autorizarea folosirii lor fiind posibilă exclusiv în această fază). Dacă se dorește audierea lor în camera preliminară instanța va trebui însă să pună însă în aplicare aceste dispoziții pentru ascultarea lor fără să fie prezenți în sala de judecată, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate [art. 127 lit. d) C. proc. pen.] sau pentru nepublicitatea ședinței de judecată pe durata ascultării lor [art.127 lit. c) C.proc.pen.].

Pronunțându-se asupra cererii de audiere sub altă identitate, judecătorul va dispune printr-o încheiere care are caracter definitiv, păstrată în condiții de confidențialitate dacă cererea este admisă și se dispune măsura de protecție. Per a contrario, când cererea este respinsă, cererea și încheierea prin care s-a dispus respingerea trebuie depuse la dosarul cauzei și nu păstrate în condiții de confidențialitate.

5. Problema dublei calităti – de martor cu identitate reală si de martor cu identitate protejată

Una din problemele care s-au pus în practică este aceea dacă martorul cu identitate protejată poate fi audiat și cu identitate reală, scopul fiind acela de a proteja identitatea persoanei, mai ales în cauzele când situația de fapt este cunoscută de un număr redus de persoane (uneori, chiar și o singură persoană). Astfel, audiat cu identitate reală martorul dă o declarație în care arată că nu cunoaște aspecte relevante cu privire la situația de fapt sau în care nu relatează toate aspectele pe care le cunoaște, declarația fiind depusă la dosarul cauzei. Pe de altă parte, martorul dă în aceeași cauză o declarație sub identitate protejată în care relatează amănunțit aspectele percepute, declarație care, la rândul ei, este depusă în dosarul cauzei. Se ajunge astfel ca la dosarul să existe două declarații ale aceluiași martor, cu conținut de fond diferit, una luată cu identitate reală iar alta cu identitate protejată. În plus, păstrată în condiții de confidențialitate, va exista și a treia declarație – cea luată cu identitate reală ca urmare a audierii cu identitate protejată.

Cu privire la acest aspect, nu există un consens de opinii în doctrină și în practica judiciară. Într-o opinie, s-a menționat că „în modalitatea descrisă martorul este în esență autorizat prin înțelegerea cu procurorul să săvârșească infracțiunea de mărturie mincinoasă, întrucât în declarația cu identitate reală acesta nu relatează tot ce știe în legătură cu împrejurările esențiale asupra cărora a fost audiat. Astfel, este autorizată de procuror activitatea de mărturie mincinoasă, activitate care nu se încadrează la cele enumerate de art. 138 alin. (11) C. proc. pen., declarația dată fără măsurile de protecție fiind exclusă în condițiile nulității relative. Declarația dată sub pseudonim este însă un mijloc de probă independent și a cărei legalitate nu depinde de declarația anterioară exclusă”^[27]. Consider că un asemenea punct de vedere nu poate fi acceptat. Procurorul nu poate să încalce cu bună-știință dispozițiile legale, care nu permit autorizarea săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă^[28]. Pe de altă parte, nu se înțelege cum ar putea fi exclusă mărturia dată cu identitate reală în condițiile în care părțile și persoana vătămată nu au cunoștință de faptul că martorul a fost audiat în aceeași cauză cu două identități diferite. Chiar și dacă acest aspect ar fi invocat din oficiu de judecător, el ar trebui, totuși, pus în discuția părților și persoanei vătămate iar o eventuală constatare a unei nulități nu ar însemna altceva decât o divulgare implicită a identității martorului cu identitate protejată.

Într-o altă opinie, de această dată jurisprudențială, dar exprimată într-o opinie separată dintr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a arătat: „se constată că norma procesual penală nu interzice audierea unei persoane atât sub identitate reală cât și sub o altă identitate, întrucât este vorba de o chestiune de tactică penală lăsată la aprecierea procurorului care trebuie să dispună de pârghiile necesare pentru a asigura protecția martorului, astfel încât să nu permită descoperirea sa sau să nu existe nici cea mai mică bănuială în această privință, mai ales în cazul care persoana chemată să dea declarații se află în cercul apropiaților fie în plan personal fie din punct de vedere profesional, fiind exclusă apelarea la o asemenea metodă în scopul administrării neloiale a probatoriului pentru a putea dovedi vinovăția celor trimiși în judecată, în absența altor mijloace de probă”^[29]. Cu privire la această motivare, nu pot fi de acord cu ideea că audierea atât cu identitate protejată cât și cu identitate reală poate fi o chestiune de tactică a procurorului menită să asigure protecția martorului, întrucât o asemenea metodă, dacă ar fi fost admisă de legiuitor, ar trebui să se fi regăsit, în mod concret, printre măsurile de protecție.

De asemenea, tot într-o decizie de speță a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a arătat că procedeul nu este nelegal deoarece nu ar exista nicio interdicție în acest sens: „Chiar dacă s-ar reține faptul că acest martor a fost audiat atât cu identitate protejată, cât și cu identitate reală, cum susține apelantul, acest lucru nu este sancționat prin nici o normă penală, neexistând interdicția de a proceda în acest mod. În mod evident, instanța de judecată poate constata identitatea de persoană între martorii audiați în condițiile menționate și are libertatea de apreciere cu privire la conținutul probei. Pe de altă parte, din analiza comparată a declarațiilor martorului cu identitate protejată și a declarațiilor martorului cu privire la care s-a pretins că ar fi audiat în condițiile menționate, instanța de apel reține că elementele faptice prezentate de aceștia nu se suprapun, aspectele ce fac obiectul mărturiei fiecăruia fiind diferite. În aceste condiții, nu se poate susține că declarația martorului audiat sub identitate protejată este susținută de declarația martorului cu identitate reală, element care conduce la concluzia că nici sub aspectul loialității probațiunii nu se ridică vreo problemă în cauză”^[30].

Totuși, în acest context, trebuie avută în vedere și decizia nr. 218/2020 a Curții Constituționale^[31], (de respingere a unei excepții de neconstituționalitate) în motivarea căreia, la paragraful 26, se face următoarea mențiune: „Niciunul din textele criticate [art. 125 și art. 129 C. proc. pen., n.n.] nu reglementează și nici nu oferă posibilitatea deținerii concomitente de către aceeași persoană atât a calității de martor cu identitate reală, cât și a calității de martor protejat. De fapt, acest lucru nici nu ar fi posibil, întrucât ar contrazice însăși rațiunea reglementării instituției martorului protejat. Din punct de vedere procedural, același martor poate deține în mod succesiv cele două calități, după cum situațiile excepționale, reglementate la art. 125 din Codul de procedură, se confirmă la debutul procesului penal ori pe parcursul acestuia sau se infirmă pe parcursul aceluiași proces penal. Dacă, așa cum susține Înalta Curte de Casație și Justiție, într-o cauză se atribuie, în mod simultan, unei persoane o dublă calitate, atât de martor cu identitate reală, cât și de martor protejat, aceasta nu poate fi decât o problemă de aplicare greșită a legii, de competența instanțelor judecătorești, și, prin urmare, nu poate face obiectul controlului de constituționalitate”.

Deși se află într-o hotărâre de respingere a unei excepții de neconstituționalitate^[32] și, pe de altă parte, este folosită o exprimare destul de ambiguă, pasajul exprimă totuși un punct de vedere al instanței constituționale cu privire la problema dezbătută. Se poate observa că deținerea concomitentă a calităților de martor cu identitate reală și de martor cu identitate protejată nu pare a fi acceptă de curte, deoarece ar contrazice rațiunea reglementării instituției martorului protejat. Cu toate acestea, nu este identificată în acest sens o problemă de neconstituționalitate, ci una de greșită aplicare a legii, care intră în competența instanțelor judecătorești. Pe de altă parte, curtea nu exclude posibilitatea deținerii succesive a celor două calități, fără să diferențieze funcție de prima calitate deținută, cu alte cuvinte pare a accepta inclusiv ideea ca o persoană să devină martor protejat după ce a deținut anterior calitatea de martor cu identitate reală.

Cel mai probabil această problemă a dublei calități a martorului va rămâne într-o zonă de controversă până la intervenție a legiuitorului sau la apariția unei hotărâri de aplicare unitară a legii.

Din punctul meu de vedere, în prezent, organele judiciare ar trebui să fie extrem de precaute în utilizarea concomitentă a celor două calități. Până la urmă, ar trebui să ne punem întrebarea, cum va reuși un martor cu identitate protejată să se afle, până la finalul procesului penal, și în ipostaza de martor cu identitate reală, în condițiile în care va fi audiat, în ambele calități, de mai multe ori ? Cum va disocia între ceea ce va declara într-o calitate și ceea ce va declara în cealaltă calitate, pentru a-și putea proteja identitatea? Va putea fi la adăpost, în calitate de martor cu identitate reală, de formularea de către persoana vătămată sau părți a unor plângeri penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, pe motivul că nu spune tot ce știe? Oare prin folosirea acestei metode organele judiciare nu pun pe seama martorului o greutate prea mare, transformându-i, în mod faptic, protecția ce se i vrea acordată într-o stare de vulnerabilitate? Pe de altă parte, va putea inculpatul să-și facă o apărare eficientă dacă i se creează impresia că în cauză există doi martori și nu unul singur? Și cum va motiva judecătorul în hotărâre coroborarea ori necoroborarea celor două probe diferit administrate? Toate aceste întrebări sunt probleme reale, cărora organele judiciare vor trebui să le găsească o rezolvare pentru fiecare caz concret, în ipoteza în care acceptă ideea posibilității existenței concomitente a celor două calități.

De asemenea, și deținerea succesivă a calității de martor protejat după cea de martor cu identitate reală poate prezenta diverse inconveniente în raport cu scopul protejării identității. Din punct de vedere practic, o asemenea succesiune este posibilă, în contextul în care, inițial, martorul audiat cu identitate reală a dat o declarație mincinoasă pentru ca, ulterior, să se prezinte în fața organelor judiciare pentru a da o declarație adevărată (în scopul evitării răspunderii penale pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă), dar solicitând totodată, în mod întemeiat, aplicarea măsurii de protecție. Însă, într-o asemenea situație, calitatea de martor cu identitate reală va trebui să înceteze, martorul fiind audiat ulterior numai în calitate de martor cu identitate protejată. În lipsa unei prevederi legislative referitoare la această situație, declarația cu identitate reală va trebui păstrată la dosar, punându-se astfel problema eficacității unei asemenea măsuri de protecție.

În concluzie, dincolo de discuțiile teoretice și jurisprudențiale, cred că este recomandat ca până la o reglare legislativă sau de practică unitară, ca în situațiile în care nu este posibilă audierea cu pseudonim din cauza dificultății asigurării protecției identității, organele judiciare să nu aplice procedee „ingenioase” de protecție (cum ar fi audierea în dublă calitate sau cu mai multe identități protejate conferite aceleiași persoane), discutabile din punct de vedere practic și legal, ci să realizeze protecția prin alte mijloace prevăzute de lege, respectiv supravegherea și paza locuinței, asigurarea unei locuințe temporare, însoțirea și asigurarea protecției în cursul deplasărilor.

6. Desfășurarea audierii sub pseudonim

O primă problemă care reiese din reglementarea audierii este aceea a lipsei oricărei precizări cu privire la o audiere prealabilă, desfășurată cu identitate reală și cu declarația păstrată în condiții de confidențialitate, indiferent de organul care a dispus măsura. Această audiere ar trebui desfășurată de organul de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară sau judecătorul fondului cauzei care a dispus măsura fără prezența altor persoane din afara organelor judiciare. Scopul audierii ar fi acela de a stabili toate detaliile situației de fapt, deoarece la unele din acestea nu ar trebui să se facă referire în declarația cu identitate protejată, pentru a se putea respecta cerința subliniată în art. 129 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen., referitoare la respingerea întrebărilor care ar putea conduce la identificarea martorului. Or, cum ar putea organul judiciar să respingă aceste întrebări dacă nu cunoaște dinainte situația de fapt amănunțită? Trebuie observat că întrebările care tind spre identificarea martorului nu se referă doar la identitatea propriu-zisă, aspecte personale ale martorului ori relația cu părțile și persoana vătămată din dosar, ci și la elemente care țin de perceperea situației de fapt, cum ar fi locul și timpul perceperii evenimentelor sau alte detalii contextuale semnificative. Protejarea identității ar fi iluzorie dacă, spre exemplu, într-o declarație cu identitate protejată s-ar consemna că „la data x, ora y, mă aflam în autoturismul meu împreună cu inculpatul I și martorii M1 și M2”, deoarece în contextul în care M1 și M2 ar da declarații cu identitate reală, ar fi extrem de simplu să se deducă cine este martorul audiat sub pseudonim.

Trebuie făcută precizarea că, în practică, această activitate de protejare faptică, în cursul audierii unei persoane, nu este întotdeauna simplă. Protejarea martorului în această modalitate trebuie realizată doar de organul judiciar. Nu trebuie ca martorul însuși să decidă care sunt întrebările care l-ar putea deconspira. Mai mult decât atât, indiferent dacă ar fi formulate sau nu întrebări care să tindă spre devoalarea identității, este necesar ca organul judiciar să cunoască toate amănuntele, referitoare la situația de fapt sau exterioare acesteia, acest aspect fiind esențial în formarea convingerii sale cu privire la cauza instrumentată. Or, acest deziderat nu poate fi realizat doar prin audierea cu identitate protejată, deoarece o astfel de declarație nu trebuie să conțină informații, inclusiv factuale, care pot conduce la deconspirarea identității.

Or, o astfel de audiere prealabilă ar putea fi realizată, în prezent, doar în faza de urmărire penală și doar în ipoteza în care la audiere n-ar participa apărătorul persoanei vătămate sau părților, întrucât aceștia au dreptul să participe inclusiv la audierile persoanelor cu identitate protejată în faza de urmărire penală, nefiind prevăzută vreo excepție în acest sens în dispozițiile art. 92 alin. (2) C. proc. pen. Pe de altă parte, în faza camerei preliminare și în faza de judecată luarea unei astfel de declarații prealabile nu este posibilă, întrucât audierea se desfășoară în ședința de judecată (chiar și declarată nepublică^[33]) în prezența părților, persoanei vătămate și apărătorilor acestora. De aceea, se poate pune întrebarea dacă luarea măsurii de protecție în faza de cameră preliminară sau în faza de judecată nu ar fi iluzorie, cât timp judecătorul nu ar cunoaște toate aspectele care ar putea fi declarate de martor – pentru ca măsura să aibă eficiență ar fi fost necesară reglementarea unei declarații inițiale, cu identitate reală și în condiții de confidențialitate, în camera de consiliu, doar cu participarea procurorului. Această deficiență de reglementare ar putea fi, într-o mică măsură, suplinită plin aplicarea dispozițiilor art. 128 alin. (3) C. proc. pen., în cazul în care instanța dispune efectuarea de verificări de către procuror pentru a stabilirea temeiniciei cererii de protecție (în cazul în care cererea a fost realizată chiar de procuror ea va trebui să conțină din oficiu aceste verificări inițiale). Dacă măsura a fost luată de procuror în faza de urmărire penală, judecătorul va avea acces la declarația luată de procuror ținută în condiții de confidențialitate, care ar trebui să conțină și amănuntele ce nu pot fi consemnate în declarația luată cu pseudonim, facilitându-i-se astfel luarea acestei declarații prin respingerea întrebărilor care tind spre deconspirarea datelor reale ale martorului.

În contextul în care la audierea sub pseudonim ar participa și apărători ai părților sau persoanei vătămate este obligatoriu ca organul judiciar să dispună și o altă măsură de protecție, și anume audierea fără ca martorul cu identitate protejată să fie prezent, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate, în caz contrar măsura audierii sub pseudonim nefiind eficientă.

Cu privire la declarația dată sub pseudonim [art. 129 alin. (4)-(7) C. proc. pen.], se constată, de asemenea existența unor deficiențe de redactare, întrucât nu este foarte clară logica și cronologia operațiunilor pe care le-a avut în vedere legiuitorul. Așa cum în mod corect s-a observat în literatura de specialitate, reglementarea anterioară era mult mai clară în ceea ce privește modul de luare a declarației sub pseudonim^[34].

Se menționează că declarația martorului cu identitate protejată se înregistrează prin mijloace tehnice video și audio și se redă integral în formă scrisă [art. 129 alin. (4) C. proc. pen.]. Deși la prima vedere ar putea părea că este vorba de înregistrarea cu vocea și imaginea distorsionate, în realitate este vorba de o înregistrare a imaginii și vocii reale a martorului, întrucât art. 129 alin. (7) C. proc. pen specifică faptul că suportul pe care a fost înregistrată declarația se păstrează în condiții de confidențialitate, la organele de urmărire penală până la terminarea urmăririi penale și apoi la instanță, în cazul în care s-a realizat sesizarea acesteia. De asemenea, transcrierea integrală a acestei înregistrări, realizată într-o declarație, va fi păstrată și ea tot în condiții de confidențialitate, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. pen. La dosarul cauzei se depune o declarație luată cu pseudonimul martorului.

Așadar, la dosar se va afla declarația luată sub pseudonim, semnată doar de organul de urmărire penală sau de președintele completului de judecată, nu și de martor. Trebuie subliniată, în acest context, o altă inadvertență de redactare a textelor legale care se referă la martorul amenințat. Astfel, art. 126 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., referitor la faza de urmărire penală, menționează măsura protecției datelor de identitate, prin acordarea unui pseudonim cu care martorul va semna declarația sa, în timp ce art. 127 alin. (1) lit. e) care se aplică pentru faza de cameră preliminară și pentru faza de judecată, face referire la măsura protecția datelor de identitate ale martorului și acordarea unui pseudonim sub care acesta va depune mărturie. Această diferență de redactare nu are nicio justificare. Din modul de redactare, pare că în faza de urmărire penală martorul protejat trebuie să semneze și declarația care va rămâne la dosar cu o semnătură falsă, corelată cu identitatea protejată, ceea ce este un nonsens, deoarece martorul semnează cu numele său real declarația care va fi păstrată în condiții de confidențialitate. Nu este de înțeles de ce martorul ar trebui să semneze declarația care rămâne la dosar cu o semnătură falsă. De aceea, cred că textul putea fi mult mai clar dacă și pentru faza de urmărire penală era folosită, în mod identic, expresia avută în vedere pentru faza de cameră preliminară și faza de judecată și anume „acordarea unui pseudonim sub care acesta va depune mărturie”.

Pe de altă parte, în condiții de confidențialitate, se țin suportul cu înregistrarea imaginii și vocii reale a martorului precum și transcrierea în totalitate a acestei înregistrări, care se va face sub forma unei declarații cu identitatea reală a martorului. Această declarație va fi semnată de organele judiciare și de martor, evident cu semnătura reală a acestuia.

7. Durata măsurii de protecție

Potrivit art. 126 alin. (4) C. proc. pen. procurorul verifică, la intervale de timp rezonabile, dacă se mențin condițiile care au determinat luarea măsurilor de protecție, iar în caz contrar dispune, prin ordonanță motivată, încetarea acestora. Cu privire la aceste verificări este relevant un pasaj din decizia Curții Constituționale nr. 511/2020^[35], prin care s-a respins, ca neîntemeiată, o excepție de neconstituționalitate: „Curtea constată că, întrucât textul de lege nu distinge, procurorul poate face verificările respective atât din oficiu, cât și la cerere. Aceste verificări nu se fac la intervale de timp regulate/fixe, ci atunci când este oportun, adică atunci când se poate presupune în mod rezonabil că situația care a impus acordarea statutului de martor amenințat s-a schimbat, având în vedere faptul că martorii nu sunt audiați în procesul penal la intervale regulate/fixe. Astfel, inculpatul poate cere ridicarea protecției martorului înainte de orice audiere a acestuia, indiferent de faza procesuală. Totodată, Curtea reține că verificările efectuate de procuror vizează ordonanța inițială prin care acesta a dispus acordarea statutului de martor amenințat și aplicarea măsurilor de protecție, ordonanță ale cărei efecte se mențin până la schimbarea condițiilor care au impus acordarea protecției. În cazul în care procurorul nu emite o ordonanță motivată de încetare a măsurilor de protecție, înseamnă că acesta a constatat cu ocazia verificărilor efectuate că se mențin temeiurile inițiale care au determinat luarea măsurilor de protecție. Așadar, procurorul dispune prin ordonanță motivată numai luarea și încetarea măsurilor de protecție, neimpunându-se emiterea unei ordonanțe la momentul celorlalte verificări, deoarece procurorul nu dispune o prelungire sau o menținere a măsurii, ci face o simplă verificare, iar inculpatul se poate adresa oricând procurorului/judecătorului de cameră preliminară/instanței de judecată pentru a verifica dacă subzistă necesitatea recunoașterii statutului de martor amenințat. În fine, Curtea reține că ordonanța prin care procurorul dispune încetarea măsurilor de protecție nu are caracter confidențial, ci ea urmează regimul juridic comun al ordonanțelor procurorului”.

Pe de altă parte, art. 126 alin. (6) C. proc. pen., care prevedea că măsurile de protecție se mențin pe tot parcursul procesului penal dacă starea de pericol nu a încetat, a fost declarat neconstituțional prin decizia Curții Constituționale nr. 248/2019^[36]. Potrivit deciziei, este necesar ca dispozițiile art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală, care prevăd menținerea măsurilor de protecție a martorului amenințat pe tot parcursul procesului penal dacă starea de pericol nu a încetat, să reglementeze, în mod expres, care este organul judiciar competent să verifice necesitatea menținerii sau încetării acestor măsuri și procedura prin care se realizează această verificare. Ca urmare a acestei decizii, întrucât până în prezent legiuitorul nu a realizat nicio intervenție legislativă, este necesar ca în cursul camerei preliminare și în cursul judecății, judecătorul să verifice la intervale regulate de timp, condițiile care au determinat luarea măsurilor de protecție.

8. Valoarea probatorie a declarațiilor date sub pseudonim

Potrivit art.103 C. proc. pen., hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați. Cu alte cuvinte, o asemenea declarație nu trebuie să conducă prin ea însăși sau în mod decisiv spre una din soluțiile antemenționate sau să fie singura probă administrată, ci trebuie întotdeauna să fie coroborată cu alte probe relevante administrate în cauză^[37]. S-a arătat că restrângerea valorii probante a declarațiilor date de martorii protejați are la bază temerea că aceștia ar putea fi supuși unui anumit control de autoritate din partea organului de urmărire penală și astfel ar putea fi influențați în declarații, pentru că au anumite interese în a acționa conform dorinței organului judiciar, întrucât resimt datoria morală de a acționa astfel, ca urmare a instituirii măsurilor de protecție sau din alte motive^[38].Consider că restrângerea valorii probatorii este justificată și din cauză că declarația luată cu pseudonim uneori nu conține toate amănuntele factuale, întrucât unele elemente ar putea conduce la devoalarea identității martorului.

În literatura de specialitate s-a arătat că, deși nu există dispoziții exprese, prevederile art. 103 alin. (3) C. proc. pen sunt aplicabile, în mod similar, și persoanelor vătămate audiate cu identitate protejată^[39].

Per a contrario, pot fi întemeiate în măsură determinantă pe declarațiile luate sub pseudonim hotărârile de achitare sau încetare a procesului penal, dar și soluțiile de clasare sau renunțare la urmărire penală.

Întrucât tind spre o soluție de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei sau amânare a aplicării pedepsei, rechizitoriul sau acordul de recunoaștere a vinovăției nu ar trebui să se întemeieze în măsură determinantă pe declarațiile luate sub pseudonim.

9. Concluzii

În raport cu aspectele exprimate în cuprinsul articolului pot fi exprimate câteva concluzii esențiale.

Prima concluzie este că pot fi audiați sub pseudonim martorul căruia i se stabilește statutul de martor amenințat sau de martor vulnerabil, persoana vătămată căreia i se stabilește statutul de persoană vătămată amenințată sau vulnerabilă, investigatorul sub acoperire, colaboratorul sub acoperire. În mod teoretic pot fi audiate în acest mod și partea civilă căreia i se stabilește statutul de parte civilă amenințată sau vulnerabilă sau expertul căreia i se stabilește statutul de expert amenințat. Informatorul sau membrii de familie ai persoanelor care pot fi audiate sub pseudonim, pot fi audiați prin acordarea unui pseudonim doar în măsura în care dobândesc calitatea de martor și li se conferă statutul de martor amenințat sau vulnerabil. Suspectul sau inculpatul nu poate fi audiat prin acordarea unui pseudonim.

Cea de a doua concluzie care se desprinde este că procedura dispunerii măsurii de protecție ar trebui să primească îmbunătățiri legislative, cum ar fi înlocuirea sintagmei „acordarea unui pseudonim sub care acesta va depune mărturie” cu sintagma „acordarea unui pseudonim cu care va participa în procesul penal”, aspect care va permite participarea celui protejat și la alte activități decât audierile, cum ar fi, spre exemplu, realizarea unei reconstituiri, participarea la o cercetare la fața locului, efectuarea unei expertize medico-legale, a unei expertize genetice sau a unei examinări fizice referitoare la persona vizată. De asemenea, procedura va trebui îmbunătățită și prin prevederea expresă a posibilității păstrării în condiții de confidențialitate și a unor alte acte cum ar fi denunțul (care poate fi înlocuit cu un proces-verbal de sesizare din oficiu), cererea de acordare a măsurii de protecție sau orice alte verificări sau declarații care sunt în legătură strictă cu acordarea statutului și protecția identității și nu au legătură cu stabilirea situației de fapt.

A treia concluzie este în sensul că organele judiciare ar trebui să fie extrem de precaute în folosirea metodei de audiere în dublă calitate, de martor cu identitate reală și de martor cu identitate protejată, care prezintă numeroase inconveniente practice sau legale. Când din situația existentă în dosar rezultă o imposibilitate practică a protecției identității, ar trebui folosite celelalte măsuri de protecție conferite de lege.

A patra concluzie este că ar fi necesară o intervenție legislativă și în legătură cu desfășurarea audierii propriu-zise, deoarece reglementarea actuală este lipsită de claritate dar și insuficientă. Una din propuneri vizează introducerea unei audieri prealabile, realizate imediat după acordarea statutului de martor protejat, în condiții de confidențialitate, care să aibă ca scop cunoașterea în întregime de către organul judiciar tuturor elementelor situației de fapt relatate, aspect care îi va permite inclusiv să respingă întrebările care ar putea conduce la identificarea persoanei protejate în cadrul audierii propriu-zise.

A cincea concluzie ar fi necesitatea intervenției legiuitorului pentru reglementarea art. 126 alin. (6) C. proc. pen., vizând durata măsurilor de protecție, întrucât textul a fost declarat neconstituțional încă din anul 2019.

A șasea concluzie, referitoare la valoarea probantă a declarației luate sub pseudonim, este că deși legiuitorul nu prevede expres, rechizitoriul și acordul de recunoaștere a vinovăției nu ar trebui să se întemeieze într-o măsură determinantă pe această declarație, deoarece scopul lor este obținerea unei hotărâri de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei sau amânare a aplicării pedepsei.