Așteptările judecătorului și complinirile avocatului

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

„Calitatea lucrărilor variază foarte mult. Primim câteva lucrări excelente; primim multe lucrări foarte, foarte bune. Și sunt unele față de care primul lucru la care te gândești, ca să fiu sincer, este că avocatul nu a investit mult timp în redactare. Îți dai seama că dacă ar fi trecut prin mai multe forme, [lucrările, n.n.] ar fi fost mai eficiente. S-ar fi citit mai bine. Dar, pentru cine știe ce motiv, nu și-a angajat energia în acest scop. Ei bine, asta îți vorbește chiar de atunci despre devotamentul avocatului față de cauza clientului său, ceea ce este foarte frustrant pentru că, evident, ne ocupăm de probleme foarte importante. Depindem mult de avocați. Șansele de a judeca o pricină corect cresc pe măsură ce avocații fac o treabă mai bună. Iar atunci când vezi o redactare proastă, primul lucru la care te gândești este «Ei bine, dacă nu a investit suficient timp pentru a scrie bine, cât timp a alocat pentru cercetare? Cât timp a petrecut gândindu-se la ramificațiile poziției sale [procesuale, n.n.]?». Nu obții multă încredere în substanță dacă scrierea este defectuoasă”.

Analiza de mai sus aparține judecătorului John Glover Roberts Jr., Președintele Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite ale Americii. Făcând abstracție de calitatea și naționalitatea emitentului, precizările pot fi oricând atribuite judecătorilor autohtoni. Desprindem, astfel, câteva așteptări pe care magistrații le au față de avocații pe care îi întâlnesc în contextul profesional.

Primo, alocarea timpului necesar pentru redactarea actelor de procedură. Mediul social eterogen în care activăm ne diluează constant atenția. Față de atmosfera de lucru din urmă cu 20 de ani – pentru a nu merge și mai departe pe scara istoriei –, profesionistul modern beneficiază arareori de acalmie. Urgențele (și nu prioritățile) îi guvernează agenda. Avocatul, poate într-o măsură mai mare decât alți profesioniști, este tentat să răspundă în timp real solicitărilor pe care le primește. Rămân puține clipele de răgaz în care notificările nu ne distrag atenția, iar când acestea se ivesc, constatăm că ne-am pierdut capacitatea de concentrare asupra sarcinii în curs de realizare. Studiile au demonstrat că după distragerea atenției sunt necesare până la 23 de minute pentru a reintra în starea de flux a activității întrerupte. Multiplicând acest interval temporal cu numeroasele perturbări cotidiene, obținem imaginea fidelă a zilelor care ne lasă impresia că au trecut fără a fi productivi. Soluția este, evident, conștientizarea problemei și alocarea timpului necesar pentru redactarea actelor de procedură fără sabotajul întreruperilor frecvente. Avocatul care își organizează astfel activitatea va observa nu doar sporul pe care îl obține sub aspect temporal, ci și calitatea deosebită a lucrărilor născute într-o atmosferă de concentrare fertilă.

Secundo, acceptarea și implementarea verificărilor. De regulă, prima variantă a oricărei lucrări profesionale nu este nici pe departe cea mai bună formă a acesteia. Începând cu erorile gramaticale, de punctuație sau de frazare și continuând cu sincopele din raționamentele juridice, îmbunătățirile pot fi efectuate constant. Pentru aceasta însă, trebuie evitată abandonarea lucrării după ultimul punct. Reluarea lecturii, de la primul până la ultimul paragraf, este o condiție esențială pentru finisarea exprimării și a raționamentelor. Nu se vor precupeți eforturile de simplificare, cunoscând faptul că magistrații apreciază forma succintă a actelor de procedură. Totodată, atunci când aspecte esențiale ale cauzei au fost prezentate lapidar, nu se vor refuza explicațiile care întregesc înțelegerea corectă a situației de fapt sau de drept.

Tertio, angajarea energiei. Bineînțeles, termenul poate fi interpretat în sens larg, însă considerăm că accentul cade asupra energiei profesionale, care, odată existentă, transpare și în forma scrisă a actelor de procedură. Energia sau pulsul lucrării bine articulate se confundă, adeseori, cu stilul auctorial. Asemenea unei narațiuni literare, scopul este captarea cititorului. Dacă descrierile anoste sau tautologiile plictisesc invariabil publicul literat – care, în majoritate, citește de plăcere –, cu atât mai mult aceste erori stilistice din actele de procedură vor plictisi judecătorii – care, din nou în majoritate, de această dată nu citesc de plăcere. Există intrigă și într-un act de procedură bine întocmit. Sinuozitatea conduitei juridice și actul generator al litigiului sunt manifestări dramatice. Terminologia juridică are astfel la bază, lato sensu, elementele unei dramatizări de succes: „subiecții de drept” sunt „personajele”, „faptul ilicit” dă naștere „intrigii”, iar „realizarea dreptului sau a interesului legitim” echivalează cu „deznodământul”. Privite din această perspectivă, chiar și cele mai tehnice argumentări juridice pot deveni captivante dacă stilul auctorial este antrenant.

Quarto, devotamentul avocatului față de cauza clientului său. Avocatul este cel dintâi judecător al cauzei. El primește faptele, le încadrează în drept și construiește argumentația care trebuie să convingă magistratul. Din această perspectivă, devotamentul este esențial. Încrederea în legitimitatea pretențiilor ridicate de client și în cererile care urmăresc promovarea lor pe plan procesual diferențiază avocatul „formalist” de cel diligent. Cel dintâi va mima interesul și va abandona obiectivele la cel dintâi obstacol, în timp ce avocatul devotat va emana încredere în propriile susțineri și va găsi, indiferent de piedici, calea către cele mai bune rezultate. Samuel Johnson, în secolul al XVIII-lea, emitea o recomandare atemporală: „[n]u puteți cunoaște o cauză ca fiind bună sau rea până când judecătorul nu o va considera ca atare… Un argument care nu vă convinge îl poate totuși convinge pe judecătorul în fața căruia îl susțineți; iar dacă îl convinge, atunci, Sire, dumneavoastră vă înșelați și el are dreptate. Este datoria lui să judece; iar dumneavoastră nu trebuie să vă încredeți în opinia conform căreia o cauză este rea, ci trebuie să spuneți tot ceea ce puteți pentru clientul dumneavoastră, iar apoi să ascultați opinia judecătorului”.

Quinto, respectul demonstrat față de timpul magistratului. Aglomerarea rolului instanțelor de judecată impune restrângerea temporală a susținerilor orale. Este un fapt notoriu recognoscibil în orice ședință de judecată. Pe de altă parte, aceasta nu înseamnă suprimarea din procesul civil a principiului oralității. Echilibrul just prin care magistratul încearcă să împace realitatea sălii de judecată cu norma legală trebuie să fie, deopotrivă, una dintre preocupările esențiale ale avocatului. Contragerea discursului, eliminarea explicațiilor redundante așezate între paranteze prea largi și punctarea fermă a ideilor principale sunt expresii pe care judecătorul le va aprecia neîndoielnic. Nu sunt neglijabile nici confirmările exprese ale respectului față de timpul celui ce ascultă [„Pentru că nu vreau să vă rețin mai mult decât este necesar, închei afirmând (…)” sau „Întrucât timpul pe care mi l-ați alocat se apropie de final, concluzionez (…)”].

Sexto, ajutorul pe care avocatul îl aduce instanței de judecată. Buna pregătire a avocatului este apreciată deopotrivă de judecătorii riguroși și de cei mai puțin înclinați către pregătirea minuțioasă. Ambele categorii se vor bucura de punerea la dispoziție a rezultatelor identificate de avocat. Cei riguroși vor empatiza profesional cu temeinicia analizelor, iar ceilalți vor aprecia faptul că au fost scutiți de cercetarea laborioasă a aspectelor tehnice. Avocatul trebuie să înțeleagă că judecătorul nu este un participant solitar la actul de judecată, izolat într-o sferă intangibilă. Dimpotrivă, judecătorul așteaptă și apreciază ajutorul oferit pentru soluționarea cauzei cu celeritate și în acord cu dispozițiile normative aplicabile.

Septimo, câștigarea încrederii magistratului. Acesta este obiectivul intermediar care conduce, în majoritatea cazurilor, către țelul final: câștigarea procesului. Judecătorul va fi convins de profesionalismul avocatului care i-a dovedit, între altele, întrunirea tuturor elementelor menționate în precedent. El va aprecia în mod rezonabil că efortul învestit pentru prezentarea unor rezultate profesionale coerente și corespunzătoare specificului cauzei nu este angajat de avocat fără a exista o convingere personală în legitimitatea pretențiilor ridicate de client. Rigurozitatea și onestitatea (înțeleasă, uneori, inclusiv sub forma concesiilor argumentative) sunt atribute dezirabile pentru orice avocat și prețuite de orice judecător.

Pornind de la mărturisirile Președintelui Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite ale Americii, am prezentat succint doar câteva dintre așteptările pe care judecătorii le au față de avocați. Dialogul interprofesional degajat din spațiul common law permite adeseori, prin confesiuni de genul celor precitate, îmbunătățirea raporturilor dintre participanții la actul de justiție. Este abandonată astfel ridicola închistare în formalismul profesional, fiind îmbrățișat schimbul de impresii care dezvoltă sistemul judiciar și îmbogățește spiritual orice profesionist al dreptului. Acest dialog ar fi necesar spre purtare mai ales în spațiul autohton, în care nu de puține ori întrebarea primește doar răspunsul propriului ecou.

Buna relaționare dintre avocat și magistrat, precum și alte aspecte adiacente procesului judiciar sunt abordate în cartea „Eficiența judiciară: listele de verificare. Cum să conduci orice proces către succes”.