Aspecte practice privind evaluarea în insolvenţă

15 iul. 2022
Articol UJ Premium
Vizualizari: 2643
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

1.7.1. În ce premisă se va estima valoarea de lichidare, în premisa vânzării forțate sau în premisa vânzării ordonate?

Pot fi găsite argumente pentru estimarea acestui tip de valoare în ambele premise.

Premisa vânzării ordonate descrie valoarea care s‑ar putea realiza prin vânzarea unui grup de active în cadrul procesului de lichidare, având la dispoziție o perioadă de timp rezonabilă pentru a găsi un cumpărător, vânzare în care vânzătorul este constrâns să vândă activele în starea și în locul în care se află acestea[14]. Perioada rezonabilă pentru a găsi un cumpărător poate varia în funcție de tipul activului și de condițiile de piață.

Termenul „vânzare forțată” se utilizează deseori în situațiile când un vânzător este constrâns să vândă și nu are la dispoziție o perioadă de marketing adecvată și cumpărătorii ar putea să nu realizeze analizele proprii necesare. Vânzarea forțată reflectă prețul cel mai probabil care se poate obține pentru o anumită proprietate, în ipoteza în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

(a) finalizarea tranzacției într‑o perioadă scurtă de timp;

(b) activul este supus condițiilor de piață prevalente la data evaluării sau în intervalul la care se presupune finalizarea tranzacției;

(c) atât cumpărătorul, cât și vânzătorul acționează prudent și în cunoștință de cauză;

(d) vânzătorul este constrâns să vândă;

(e) cumpărătorul are o motivație tipică;

(f) ambele părți acționează în interesul propriu;

(g) nu este posibilă o activitate normală de marketing din cauza timpului scurt de expunere pe piață, și

(h) plata se va face în numerar[15].

Pe de o parte, VL s‑ar putea estima în premisa vânzării forțate, în procedura de insolvență existând o perioadă limitată pentru activitatea de marketing, conform principiilor care guvernează procedura de insolvență. Mai mult, întrucât termenul maximal al planului de reorganizare este de 3 ani, putem afirma că perioada pentru activitatea de marketing este una limitată, care poate fi considerată adecvată sau nu, în funcție de natura bunurilor.

Pe de altă parte, VL s‑ar putea estima în premisa vânzării ordonate, putând să existe o perioadă rezonabilă de timp pentru a identifica un cumpărător. În faliment, art. 154 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 prevede: „Pentru maximizarea valorii averii debitorului, lichidatorul judiciar va face toate demersurile de expunere pe piață, într‑o formă adecvată, a acestora, cheltuielile de publicitate fiind suportate din averea debitorului”. Astfel, s‑ar putea susține că VL nu ar trebui estimată în premisa vânzării forțate.

Ce înseamnă termen rezonabil, perioadă de marketing adecvată? Câteva luni, câțiva ani? Depinde de bun. Termenul rezonabil poate fi definit pe cale jurisprudențială în situația prevăzută de art. 156 alin. (2), care dispune: „În cazul în care adunarea creditorilor nu aprobă un regulament de vânzare sau în ipoteza în care, deși a fost aprobat un regulament de vânzare, bunurile nu au fost valorificate într‑un termen rezonabil, la cererea lichidatorului judiciar, aprobată de judecătorul‑sindic, vânzarea bunurilor se va efectua prin licitație publică, potrivit Codului de procedură civilă”.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Ce înseamnă marketing adecvat? În faliment, raportat la art. 154, marketingul adecvat înseamnă publicarea de anunțuri de vânzare în ziare și afișarea acestora pe site‑ul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România.

Conform Standardelor de evaluare, marketing adecvat înseamnă că activul a fost expus pe piață în modul cel mai adecvat pentru a se efectua cedarea lui la cel mai bun preț care se poate obține în mod rezonabil, în conformitate cu definiția valorii de piață. Durata timpului de expunere pe piață nu este o perioadă fixă, ci va varia în funcție de tipul activului și de condițiile pieței. Singurul criteriu este acela că trebuie să fi existat un timp corespunzător pentru ca activul să fie adus în atenția unui număr adecvat de participanți de pe piață[16].

 

1.7.2. Sinteza evaluării

Nici Legea nr. 85/2014, nici Standardele de evaluare a bunurilor nu impun o formă a sintezei, nu prevăd conținutul sintezei. Sinteza evaluării ar putea fi sub formă tabelară și să conțină cel puțin următoarele elemente: denumirea și elementele de identificare ale bunurilor, valoarea de piață, valoarea de lichidare, indicarea creditorului garantat în raport de bunurile evaluate, utilizatorii raportului, scopul evaluării.

 

1.8. Proceduri ulterioare predării raportului de evaluare

Administratorul judiciar are obligația legală de a depune raportul de evaluare la dosarul cauzei, iar în termen de două zile de la această depunere va transmite spre publicare în BPI un anunț privind depunerea și un extras cuprinzând o sinteză a sa[17]. Măsura are rolul de a asigura posibilitatea creditorilor de a consulta raportul de evaluare, conform principiului transpa­renței procedurii.

 

1.9. Obiecțiunile împotriva raportul de evaluare

Probabil obiecțiunile la raportul de evaluare au fost inspirate din Codurile de procedură (raportul de expertiză), fără a fi prevăzută procedura de lămurire, completare sau refacere a raportului de evaluare.

Pentru a preveni formularea unor obiecțiuni, draftul raportului de evaluare ar putea fi comunicat atât debitorului, cât și practicianului în insolvență și creditorilor.

Legea nr. 85/2014 prevede, la modul general, faptul că se pot formula obiecțiuni împotriva raportului de evaluare, fără a defini sau indica ce anume se poate obiecta.  În practica judiciară s‑au formulat obiecțiuni privind: unele erori materiale și neconcordanțe, lipsa inspecției bunurilor evaluate, menționării metodologiilor și standardelor de evaluare, lipsa menționării metodei de evaluare, modalității prin care evaluatorul a ajuns la valorile estimate, bunurile preluate în leasing de către debitor, lipsa evaluării unei părți din creanțele creditoarei, explicarea motivului pentru care evaluatorul a ajuns la concluzia că creanța datorată ar avea o altă valoare decât cea înscrisă în fișa de cont emisă de debitor.

 

1.9.1. Calitate procesuală activă

Împotriva raportului de evaluare pot formula obiecțiuni creditorii și administratorul judiciar. Pare că legiuitorul a acordat calitate procesuală activă doar administratorului judiciar și creditorilor, iar debitorul (administrator special) a fost uitat, când tocmai acesta își cunoaște cel mai bine patrimoniul și are cel mai mare interes în procedură ca raportul să fie corect și complet elaborat; tabelul de creanțe va trebui achitat din averea debitorului sau chiar influențându‑i șansele de reorganizare [art. 62 alin. (1)].

Din analiza soluțiilor jurisprudențiale pronunțate în această materie, rezultă că obiecțiunile au fost formulate de creditorii bancari, beneficiari de cauze de preferință asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, de administratorul judiciar, dar și de către debitor prin administrator special. Spre exemplu, acesta din urmă a formulat obiecțiuni privind erori materiale (nr. Carte Funciară), clarificarea aspectului că bunurile evaluate sunt în leasing, iar nu în proprietatea sa.

 

1.9.2. Termenul de formulare

Obiecțiunile pot fi formulate în maximum 5 zile de la publicarea în BPI a anunțului privind depunerea raportului de evaluare la dosarul cauzei [art. 62 alin. (2)]. Legiuitorul nu precizează dacă zilele sunt calendaristice sau lucrătoare, dar, prin raportare la norma de trimitere conținută de art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, rezultă că zilele vor fi calendaristice, calculându‑se pe zile libere, conform art. 181 C. pr. civ. Sancțiunea care intervine în cazul nerespectării acestui termen este, evident, decăderea din exercitarea dreptului, prevăzută de art. 185 C. pr. civ.

 

1.9.3. Soluționarea obiecțiunilor

Legea prevede un termen de soluționare de maximum 15 zile de la înregistrarea acestora, termenul fiind unul de recomandare pentru judecătorul‑sindic. Termenul nu este unul realist, chiar dacă s‑a avut în vedere celeritatea procedurii.

Procedura de judecată este cu citarea contestatorului, a administratorului judiciar și a comitetului creditorilor. Citarea se va realiza doar prin BPI.

În ipoteza în care judecătorul va admite obiecțiunile, va dispune obligarea evaluatorului să răspundă la obiecțiunile încuviințate în termen de maximum 5 zile de la comunicarea acestora de către instanță, sub sancțiunea amenzii.

Judecătorul‑sindic poate dispune, fie din oficiu, fie la cerere, efectuarea unei noi evaluări, în situația în care apreciază că răspunsul la obiecțiuni este nesatisfăcător sau pentru motive temeinice, pe modelul efectuării unei noi expertize, reglementată de art. 338 C. pr. civ.

În final, judecătorul va omologa unul dintre cele două rapoarte de evaluare, pe baza mijloacelor de probă existente la dosarul cauzei. Conform Standardelor de evaluare a bunurilor, diferența de până la 20% între două evaluări cu aceiași termeni de referință, indiferent de data la care rapoartele au fost întocmite, nu poate fi considerată a priori o nerespectare a standardelor de evaluare. Fără o argumentare conform Standardelor, nici o diferență mai mare de 20% nu poate fi considerată o nerespectare a standardelor de evaluare.

De lege ferenda, poate ar fi bine‑venită modificarea Legii nr. 85/2014 în sensul ca judecătorul‑sindic să dispună verificarea raportului de evaluare cu obiectiv extins de către evaluatori autorizați, membri ANEVAR, având specializarea VE, respectiv subspecializările VE (VE‑EI, VE‑EPI, VE‑EBM, VE‑EIF), ținând cont de tipurile de bunuri care compun patrimoniul debitorului.

Existența unei diferențe de maximum 20% sau chiar peste acest procent nu înseamnă neapărat o abatere de la Standardele de evaluare, astfel cum am menționat anterior, care se aplică și în cazul verificării cu obiectiv extins a unui raport de evaluare.

Specializarea VE există din 1 ianuarie 2016, însă în prezent numărul evaluatorilor care dețin toate subspecializările VE este unul redus.

Prin verificarea evaluării cu obiectiv extins, verificatorul verifică inclusiv concluzia privind valorile bunurilor evaluate în raportul supus verificării și fie emite o nouă concluzie privind valorile, fie își însușește opiniile valorice exprimate de evalua­torul pe care îl verifică. Verificatorul verifică și conformitatea raportului de evaluare supus verificării cu standardele de evaluare precizate în termenii de referință ai verificării, precum și cu prevederile legale aplicabile.

 

3. În faliment:

După deschiderea procedurii de faliment, lichidatorul judiciar va întocmi inventarul bunurilor debitorului falit, cu mențiunea că nu se aplică termenul de 60 de zile pentru realizarea inventarului, însă principiul celerității guvernează și procedura falimentului, împreună cu celelalte principii reglementate la art. 4 din Legea nr. 85/2014.

Administratorul special în faliment are atribuția legală de a participa la inventar și de a semna actul, conform art. 56
alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2014.

Actul de inventar va fi semnat de lichidatorul judiciar și de administratorul special, iar, dacă acesta nu participă la inven­tariere, numai de către lichidatorul judiciar, prevede art. 153 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

Comitetul creditorilor sau Adunarea creditorilor va aproba o ofertă financiară de prestări servicii de evaluare.

Contractul de prestări servicii de evaluare va fi semnat de debitor prin lichidator judiciar, repre­zentantul legal al acesteia [art. 56 alin. (2), art. 145 alin. (2)].

 

1.10. Data evaluării?

Data evaluării poate fi data inventarului sau data inspecției, dată ce va fi convenită în contractul de prestări servicii. Dacă datele sunt apropiate, nu prezintă relevanță data evaluării; dacă condițiile pieței nu variază semnificativ, nici valorile nu vor varia semnificativ, ci vor fi apropiate.

Însă, dacă față de debitor se pronunță direct deschiderea procedurii de faliment, atunci data evaluării va fi data deschiderii procedurii.

 

1.11. Tipul valorii: de piață sau/și de lichidare?

Chiar dacă, în practică, în raportul de evaluare întocmit în procedura de faliment se estimează atât valoarea de piață, cât și valoarea de lichidare, nu există vreun impediment legal pentru a se estima doar valoarea de lichidare, dacă părțile au convenit expres acest aspect în contractul de prestări servicii de evaluare. Standardele de evaluare ale bunurilor nu prevăd obligativitatea estimării ambelor valori, nici Legea nr. 85/2014, nici nu avem cunoștință de vreun alt act normativ în acest sens, găsindu‑și astfel aplicabilitatea principiul ceea ce nu este interzis este permis.

În plus, în procedura de faliment, unicul scop al acesteia este lichidarea activelor pentru acoperirea pasivului. Un argument suplimentar în susținerea estimării doar a valorii de lichidare îl reprezintă textul legal – art. 153 alin. (3) –, care prevede expres posibilitatea lichidatorului de a valorifica la cel puțin valoarea de lichidare bunuri libere de sarcini, în anumite condiții, chiar fără aprobarea creditorilor.

Este o practică prudențială a evaluatorilor estimarea ambelor valori în rapoartele de evaluare în procedurile de faliment. Buna‑credință se prezumă. În ipoteza în care s‑ar estima doar valoarea de lichidare, s‑ar putea formula obiecțiuni la evaluare, iar ulterior creditorii aprobă un regulament de valorificare prin metoda licitației pornind de la prețul minim reprezentat de VL; nu sunt prejudiciați nici creditorii, nici participanții la licitație. Mai mult, lichidatorului judiciar îi incumbă obligația de a face toate demersurile de expunere pe piață, într‑o formă adecvată, inclusiv într‑un ziar de largă circulație și pe site‑ul UNPIR, www.licitatii‑insolventa.ro. Chiar dacă se pornește de la un preț mai mic, acesta poate crește în timpul licitației, prin supraofertare, cu respectarea principiului maximizării averii debitorului.

Întreaga procedură se derulează sub controlul judecăto­rului‑sindic (inclusiv lichidarea bunurilor); mai mult, legea prevede posibilități de contestare a raportului de evaluare, a hotărârii adunării creditorilor de aprobare a regulamentului de vânzare.

Participanții la procedură au obligația de a urmări activ demersurile din dosarul de insolvență, toate actele fiind publicate în Buletinul procedurilor de insolvență, în virtutea principiului transparenței, inclusiv sinteza evaluării, anunțul privind depunerea raportului de evaluare, indicarea locului unde poate fi consultat integral raportul.

Mai mult, creditorii nu sunt ținuți de valorile estimate de evaluatori – Adunarea creditorilor poate aproba orice preț de vânzare pentru lichidarea bunurilor debitorului.

 

1.12. Scopul/rolul raportului de evaluare

  • întocmirea tabelului definitiv de creanțe (cuantumul creanțelor beneficiare de cauze de preferință), dacă se deschide direct procedura de faliment față de debitor;
  • stabilirea prețului de vânzare (VL) pentru bu­nurile libere de sarcini, fără aprobarea AC, pentru a obține lichidități pentru conservarea patrimoniului debitorului [153 alin. (3)];
  • întocmirea regulamentului de vânzare de către lichidator;
  • darea în plată a bunurilor din averea debito­rului în contul creanțelor înscrise la masa pasivă/distribuirea bunurilor creditorilor în contul creanțelor la valorile stabilite prin raportul de evaluare. În această situație, care este premisa de evaluare avută în vedere: VP sau VL? Art. 175 alin. (3) teza finală dispune: prețul bunurilor distribuite creditorilor în contul creanțelor nu va fi mai mic decât valoarea stabilită prin raportul de evaluare [a se vedea art. 767 alin. (3) C. pr. civ.].

De regulă, în faliment, lichidarea bunurilor începe doar după inventarierea acestora și depunerea raportului de evaluare, valorificarea bunurilor putându‑se efectua doar cu aprobarea Adunării creditorilor, conform art. 154 alin. (2). Însă legea instituie și o excepție, în situația în care în averea debitorului nu există suficiente lichidități pentru conservarea patrimoniului.

Astfel, în scopul obținerii acestor lichidități, lichidatorul judiciar poate valorifica de urgență bunuri ale debitorului, libere de sarcini, la valoarea de lichidare indicată în raportul de evaluare, fără a fi necesară aprobarea Adunării creditorilor, în temeiul art. 153 alin. (3) din Legea nr. 85/2014. Legea nu distinge tipul bunurilor, deci vor putea fi valorificate atât bunuri mobile, cât și imobile.

 

4. În loc de concluzii

Între anii 2015 și 2017 s‑a resimțit o dorință efervescentă de îmbunătățire a colaborării interprofesionale între practicienii în insolvență și evaluatorii autorizați. În acest scop, la nivelul organizațiilor profesionale s‑au făcut pași concreți, s‑au constituit comisii de lucru și s‑a discutat de elaborarea unui Ghid pentru evaluarea în insolvență[18].

Pentru planificarea adecvată și realistă a strategiilor de valorificare, în planurile de reorganizare și pentru estimarea perioadei de distribuire, ar fi benefică realizarea unui studiu statistic privind vânzările efectuate în procedurile de insolvență, pe categorii de bunuri, pe zone geografice, cu analizarea duratei de marketing și a raportului preț/vânzare și VP/VL.

Utilizarea rezultatelor studiului în elaborarea rapoartelor de evaluare și a planurilor de reorganizare ar putea contribui la creșterea gradului reorganizărilor cu succes și reinserția societăților în circuitul economic, la reducerea duratei și a costu­rilor procedurilor de insolvență, la fundamentarea votu­rilor creditorilor în aprobarea prețului și a regulamentului de vânzare, la creșterea gradului de încredere și credibilitate al rapoartelor de evaluare.

Totodată, aceste date ar putea fi folosite și în procedura de faliment în întocmirea planurilor de distribuire, inclusiv a fundamentării provizionului necesar continuării procedurii.

Toate acestea ar fi în spiritul principiilor procedurii insolvenței: maximizarea gradului de valorificare a activelor și de recuperare a creanțelor; acordarea unei șanse debitorilor de redresare eficientă și efectivă a afacerii, fie prin intermediul procedurilor de prevenire a insolvenței, fie prin procedura de reorganizare judiciară; asigurarea unei proceduri eficiente, inclusiv prin mecanisme adecvate de comunicare și derulare a procedurii într‑un timp util și rezonabil, într‑o manieră obiectivă și imparțială, cu un minim de costuri; asigurarea unui grad ridicat de transparență și previzibilitate în procedură; valorificarea în timp util și într‑o manieră cât mai eficientă a activelor.

Vom reveni cu un material jurisprudențial privind soluțiile pronunțate referitor la obiecțiunile formulate împotriva rapoartelor de evaluare.


[14] Par. 160 din Standardele de evaluare a bunurilor, ediția 2020.

[15] Par. 170 din Standardele de evaluare a bunurilor, ediția 2020.

[16] Par. 30.2 lit. g).

[17] Art. 58 alin. (1) lit. q) coroborat cu art. 155 din Legea nr. 85/2014.

[18] A. Vascu, Evaluarea bunurilor și Codul insolvenței, în Phoenix nr. 53/2015, p. 28 și urm., revista „Valoarea” nr. 16/2017.

Aspecte practice privind evaluarea în insolvență was last modified: iulie 22nd, 2022 by Andreea-Maria Maxim

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice