Aspecte practice privind evaluarea în insolvenţă

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Legislație relevantă:

– art. 5 pct. 25, pct. 71, art. 58 alin. (1) lit. o), art. 61‑62, art. 78 alin. (1), alin. (4), art. 96, art. 101, art. 103, art. 105
alin. (3), art. 107, art. 112, art. 117, art. 120, art. 121, art. 123 alin. (11), art. 131, art. 133 alin. (4)‑(5), art. 153‑155, art. 175 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență;

– art. 118, alin. (4) lit. c) din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență;

– art. 38 alin. (2) lit. g) din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență;

– art. 5 din Procedura de decontare din fondul de lichidare;

– art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor;

– Standardele de evaluare a bunurilor, ediția 2020, ANEVAR.

1. Preliminarii

Intenția prezentului articol este de a veni în sprijinul, pe de o parte, al practicienilor în insolvență și al evaluatorilor, iar, pe de altă parte, al debitorilor și creditorilor, prin prezentarea unor aspecte practice în procedura de insolvență.

Cunoașterea și diseminarea de către practicianul în insol­vență, debitor și evaluator al unor aspecte practice în domeniile insolvenței și evaluării, cum ar fi documentele și informațiile necesare întocmirii rapoartelor de evaluare pe tipuri de bunuri și colectarea și centralizarea acestora din timp, în etapa efectuării inventarului, ar putea contribui la finalizarea într‑un timp mai scurt a raportului de evaluare, respectiv la estimarea unor valori (piață, lichidare). Aceste valori ar putea fundamenta în mod realist șansele de reorganizare ale debitorilor și planurile de reorganizare. Valorile ce se vor estima vor fi cu atât mai adec­vate cu cât subiectul evaluării este mai bine identificat, ceea ce îi va permite evaluatorului să prospecteze, să cerceteze în piață oferte și tranzacții comparabile cu subiectul.

În raport de care premisă se estimează valoarea de lichidare, în premisa vânzării forțate sau în premisa vânzării ordonate? Ce înseamnă marketing adecvat? Ce înseamnă termen rezonabil, perioadă de marketing adecvat?

2. În insolvență

1.1. Inventarul bunurilor în procedura de insolvență

După deschiderea procedurii de insolvență, administratorul judiciar are obligația de a întocmi inventarul tuturor bunurilor aflate în patrimoniul debitorului, într‑un termen maximal de 60 de zile. Termenul începe să curgă de la deschiderea procedurii, putând fi prelungit de către judecătorul‑sindic, bineînțeles, doar dacă există motive temeinice^[1].

Inventarul are la bază informațiile și docu­men­tele transmise de către debitor, cu prilejul depunerii cererii introductive sau cele depuse ulterior, ca urmare a admiterii cererii formulate de către cre­ditori, și/sau pe baza oricăror informații și docu­mente solicitate autorităților competente potrivit legii.

Ar fi de preferat ca inventarul să fie întocmit având la bază atât actele furnizate de debitor^[2], cât și pe cele furnizate de către instituții și autorități^[3].

Administratorul judiciar are și obligația de a solicita relații privind locațiile în care se află bunurile patrimoniale ale debitorului de la autoritățile care dețin sau ar putea să dețină informațiile soli­citate. Aceste autorități ar trebui să elibereze informațiile solicitate fără a percepe eventualele taxe, onorarii sau comi­sioane, prevăzute de alte acte normative aferente acestor activități, însă în practică adesea nu se întâmplă astfel, din cauza necorelării actelor normative incidente cu Legea nr. 85/2014^[4].

Inventarul va cuprinde indicarea tuturor bunurilor cu datele de identificare cât mai complete, starea acestora, locul unde se află, persoanele care le dețin și cauzele de preferință instituite asupra acestora (fostele garanții). Actul de inventar va fi semnat de administratorul judiciar și de administratorul special, iar dacă acesta nu participă la inventariere, numai de către administratorul judiciar^[5].

Scopul realizării inventarului este de a constitui o situație reală a patrimoniului debitorului, în vederea aprecierii asupra întocmirii unui plan de redresare ori a șanselor de valorificare a acestui patrimoniu, respectiv a valorii, a prețului care s‑ar putea obține prin valorificare. Tocmai din acest motiv este reco­man­dat ca informațiile furnizate de debitor să fie verificate/con­fruntate cu datele existente și la instituțiile/autoritățile care au evidențe privind bunurile. Cu acest prilej, se poate constata uneori că nu sunt actualizate datele de la UAT‑uri privind în special bunurile mobile supuse impozitării sau uneori sunt actualizate la UAT‑uri, dar la Serviciul de Înmatriculări nu (pentru vehicule). Actualizarea acestora la UAT‑uri impactează cuantumul creanțelor bugetare.

În practică, se solicită ultima balanță/balanța contabilă de la data deschiderii procedurii de insolvență (ultima balanță lunară anterioară deschiderii procedurii), Registrul mijloacelor fixe pe conturi, liste inventar etc.

1.2. Selectarea evaluatorului autorizat: Comitetul/Adu­­narea creditorilor

Ținând cont de tipul de active care compun patrimoniul debitorului și de specializările evaluatorilor autorizați (EI – evaluarea de întreprinderi, de fond de comerț și alte active necorporale, EPI – evaluarea proprietății imobiliare, EBM – evaluarea bunurilor mobile, EIF – evaluarea instrumentelor financiare), membri ANEVAR, după finalizarea inventarului, administratorul judiciar solicită mai multe oferte financiare de prestări servicii de evaluare.

Anterior solicitării ofertelor de evaluare, ar trebui încheiat un angajament de confidențialitate între debitor și evaluatorii ofertanți, întrucât practicianul în insolvență le va trimite acestora inventarul bunurilor, extrase de carte funciară, acte privind situația bunurilor debitorului etc.

Ofertele de prestări servicii de evaluare vor fi prezentate și supuse aprobării fie Comitetului creditorilor, fie Adunării creditorilor (în ipoteza în care nu este constituit un comitet al creditorilor), conform art. 61 din Legea nr. 85/2014.

După selectarea evaluatorului, se încheie contractul de prestări servicii de evaluare, un element specific important al acestuia fiind termenii de referință ai evaluării^[6], termeni pe care trebuie să îi cunoască și practicianul în insolvență, explicarea acestora revenind evaluatorului. Dacă societatea debitoare are drept de administrare, acest contract ar trebui să fie semnat și de către administratorul special al acesteia, și de administratorul judiciar, și de către evaluator. În cuprinsul contractului ar putea fi indicate și persoanele din partea debitoarei sau/și a administratorului judiciar cărora le incumbă obligația de a furniza actele necesare evaluării, de a asigura accesul la bunuri pentru efectuarea inspecției, modalitatea de achitare a onorariului evaluatorului, creanța acestuia reprezentând o creanță curentă care va trebui achitată conform actelor din care rezultă [art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014]. Contractul ar putea avea o anexă care să cuprindă situația bunurilor garantate și a creditorilor beneficiari de cauze preferință asupra acestora (conform tabel preliminar de creanțe și raport verificare creanțe).

1.3. Onorariul evaluatorului autorizat

De principiu, onorariul evaluatorului se achită din averea debitorului, iar uneori din fondul de lichidare.

Din fondul de lichidare al UNPIR se decontează evaluările doar în ipoteza în care valoarea bunurilor acoperă cheltuielile de procedură.

Din fondul de lichidare nu se decontează cheltuielile de procedură, reprezentând evaluările întocmite în situația debitorilor în care valoarea bunurilor nu acoperă cheltuielile de procedură, conform art. 118 alin. (4) lit. c) din Statutul UNPIR și art. 5 din Procedura de decontare din fondul de lichidare. Însă nu se precizează la care valoare a bunurilor ne raportăm, dacă la valoarea de piață sau la valoarea de lichidare. De asemenea, nu este clar dacă valoarea bunurilor ar trebui să acopere toate cheltuielile de procedură sau doar cheltuielile de evaluare; apreciem totuși că ar fi vorba doar despre cele din urmă. Pe viitor, ar fi de dorit clarificarea acestor aspecte, atât în Statutul UNPIR, cât și corelativ în Procedura de decontare din fondul de lichidare.

În orice caz, practicianul în insolvență are obligația legală de a lichida averea debitorului, iar, în prealabil, aceasta trebuie evaluată. În concret, practicianul este obligat să apeleze la un evaluator, neavând de unde să știe dacă valoarea estimată a bunurilor va acoperi costul evaluării, nefiind echitabil ca evaluatorul să rămână neplătit pentru serviciile prestate.

Întrucât în insolvență onorariul evaluatorului, de regulă, se achită cu întârziere, luni sau chiar ani, când vor exista lichidități în contul debitorului, respectiv având în vedere principiul valorii banilor în timp, conform căruia aceeași sumă de bani deținută în prezent are o valoare mai mare decât aceeași sumă care va fi încasată în viitor, onorariul și oferta evaluatorului ar trebui să aibă în vedere aceste aspecte.

În temeiul art. 75 alin. (3)‑(4) din Legea nr. 85/2014, evaluatorul poate formula o cerere de plată prin care să solicite achitarea creanței sale curente, pe care să o depună la dosarul cauzei, precum și la registratura practicianului în insolvență și a debitorului. Administratorul judiciar are obligația de a analiza cererea de plată în termen de 15 zile de la primirea acesteia. Împotriva măsurii dispuse de către administratorul judiciar se va putea formula contestație, conform art. 59 alin. (5)‑(7) din Legea nr. 85/2014, în termen de maximum 7 zile de la data publicării raportului de activitate în BPI.

În ipoteza în care administratorul judiciar omite să se pronunțe asupra cererii de plată în interiorul termenului legal de 15 zile de la data recepționării acesteia, evaluatorul va putea solicita deschiderea procedurii de faliment al debitorului, dacă creanța nu este achitată în termen de 60 de zile de la data luării măsurii administratorului judiciar de admitere sau omitere a pronunțării asupra cererii de plată ori a hotărârii instanței de judecată, în cazul în care cuantumul creanței depășește valoarea‑prag, care în prezent este de 50.000 lei. Însă, în practică, rareori se aprobă onorarii atât de ridicate și, chiar dacă s‑ar aproba, o plată parțială care să scadă sub valoarea‑prag ar fi de natură a evita falimentul.

1.4. În ce situații este necesară evaluarea în insolvență?

Conform prevederilor Legii nr. 85/2014, evaluarea este obligatorie în insolvență în următoarele cazuri:

‑ efectuarea testului creditorului privat (art. 5 pct. 71)^[7];

‑ în perioada de observație, când creditorul garantat solicită ridicarea suspendării executării silite asupra bunului său garantat și valorificarea acestuia (art. 78);

‑ întocmirea tabelului definitiv de creanțe (modalitatea și cuantumul creanțelor înscrise în tabelul definitiv): cuantumul creanțelor beneficiare de cauze de preferință (fostele garanții), iar diferența va deveni creanță chirografară, respectiv cuantu­mul creanțelor în cazul contractelor de leasing reziliate [art. 105 alin. (3), art. 123 alin. (11)];

‑ întocmirea planului de reorganizare: previziunile de distri­buiri către creditori în reorganizare comparativ cu simularea distribuirilor în faliment [programul de plată – art. 133 alin. (4) lit. d)], respectiv modificarea sau stingerea cauzelor de preferință, cu acordarea obligatorie în beneficiul creditorului titular a unei garanții sau protecții echivalente, potrivit pre­vederilor art. 78 alin. (2) lit. c), până la acoperirea creanței acestora, inclusiv dobânzile stabilite conform contractelor sau conform planului de reorganizare, pe baza unui raport de evaluare, cu parcurgerea procedurii prevăzute de art. 61;

‑ anularea actelor frauduloase încheiate anterior deschiderii procedurii cu 2 ani sau cu 6 luni (art. 117);

‑ stabilirea valorii care va trebui restituită debitorului de către terțul dobânditor/stabilirea valorii sporului de valoare a bunului, determinat de eventualele investiții efectuate de acesta în ipotezele de la art. 120‑121;

‑ executarea antecontractelor de vânzare ante­rioare deschiderii procedurii de insolvență: verifi­carea îndeplinirii condiției legale: prețul de vânzare nu este inferior valorii de piață a bunului‑ art. 131 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014) – VP [valoarea de piață reprezintă suma estimată pentru care un activ sau o datorie ar putea fi schimbat(ă) la data evaluării, între un cumpărător hotărât și un vânzător hotărât, într‑o tranzacție nepărtinitoare, după un marketing adecvat și în care părțile au acționat fiecare în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângere] la data antecontractului de vânzare; verificarea respectării drepturilor creditorilor deținători ai unor creanțe ce beneficiază de cauze de preferință asupra bunurilor ce urmează a se înstrăina libere de sarcini, respectiv dreptul de a beneficia de una dintre măsurile privind asigurarea unei protecții corespunzătoare: 1. primirea unei sume reprezentând maximum valoarea de piață a bunului din care se deduc cheltuielile prevăzute de art. 159 alin. (1) pct. 1; 2. primirea unei garanții reale cu o valoare egală cu valoarea de piață a bunului stabilită în cadrul procedurii, printr‑un raport de evaluare actualizat ce va fi întocmit de către un evaluator desemnat potrivit prevederilor art. 61; 3. primirea unei scrisori de garanție bancară pentru o sumă egală cu valoarea de piață a bunului stabilită în cadrul procedurii [art. 131 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2014];

‑ întocmirea regulamentului de vânzare pentru valorificarea bunurilor, stabilirea prețurilor de vânzare [art. 154 alin. (2)];

‑ stabilirea prețului de vânzare la valoarea de lichidare pentru bunurile libere de sarcini, care pot fi vândute prin licitație publică în regim de urgență fără aprobarea Adunării creditorilor, în ipoteza necesității conservării patrimoniului, neexistenței de lichidități suficiente și în scopul obținerii acestor lichidități [art. 153 alin. (3)];

‑ cu ocazia închiderii procedurii de faliment, aprobarea raportului final, când se efectuează darea în plată a bunurilor din averea debitorului în contul creanțelor înscrise la masa pasivă/distribuirea bunurilor creditorilor în contul creanțelor la valorile stabilite prin raportul de evaluare, în condițiile art. 175 alin. (3) din Legea nr. 85/2014. Se va aplica valoarea de piață sau valoarea de lichidare? Art. 175 alin. (3) teza finală prevede că prețul bunurilor distribuite creditorilor în contul creanțelor nu va fi mai mic decât valoarea stabilită prin raportul de evaluare [art. 767 alin. (3) C. pr. civ.].

Complementar, precizăm că societățile în insolvență, în observație și reorganizare au obligația de a depune la organul fiscal local un raport de evaluare pentru clădiri pentru actualizarea valorii impozabile a acesteia, în scopul evitării majorării impozitului (o dată la 3 ani), conform art. 460 alin. (6)‑(7) C. fisc.^[8]. Această prevedere nu se aplică societăților împotriva cărora a fost pronunțată o hotărâre definitivă de declanșare a procedurii falimentului.

De asemenea, valoarea patrimoniului debitorului, conform evaluării, reprezintă un factor care reflectă gradul de complexitate al activității practicianului în insolvență și care trebuie avută în vedere la stabilirea nivelului onorariului acestuia^[9].

1.5. Data evaluării? Data deschiderii procedurii de insolvență

Data evaluării reprezintă momentul specific la care valoarea estimată este valabilă. Întrucât piețele și condițiile de piață sunt dinamice, valoarea estimată este corectă doar la data specificată ca fiind data evaluării^[10].

Evaluarea în procedura de insolvență este necesară pentru înscrierea valorilor de piață, menționate în raportul de evaluare, a creanțelor garantate/beneficiare de cauze de preferință în tabelul definitiv de creanțe (art. 5 pct. 67, art. 103, art. 112). Tabelul definitiv de creanțe este tabelul care cuprinde toate creanțele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii. Creanțele se înscriu în tabelul preliminar la data deschiderii procedurii, iar, după evaluarea bunurilor, creanțele se consolidează; o parte a creanței poate fi beneficiară de cauze de preferință, iar diferența neacoperită de cauze de preferință devine chirografară. Creanțele născute după deschiderea procedurii sunt creanțe curente, urmând a fi achitate conform actelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea în tabelul de creanțe [art. 102 alin. (6)].

Art. 107 prevede că creanțele exprimate în valută se vor înscrie în tabelul de creanțe la valoarea lor nominală în lei, la cursul Băncii Naționale a României existent la data deschiderii procedurii insolvenței.

Art. 5 pct. 25 definește data deschiderii procedurii: a) în cazul cererii debitorului de deschidere a procedurii, data pronunțării încheierii judecătorului‑sindic, prevăzută la art. 71; b) în cazul cererii creditorului de deschidere a procedurii, data pronunțării sentinței judecătorului‑sindic, prevăzută la art. 72.

Un alt argument pentru care data evaluării este data deschiderii procedurii îl reprezintă formularea textelor legale art. 105 alin. (3) și art. 123 alin. (11) lit. a) și b) din Legea nr. 85/2014.

În ipotezele prevăzute de art. 117 (anulare acte frauduloase) și art. 131 (executare antecontracte de vânzare anterioare deschiderii procedurii – prețul nu este inferior valorii de piață a bunului) din Legea nr. 85/2014, data evaluării va fi data încheierii antecontractului sau a actului fraudulos. Însă astfel de evaluări sunt puțin numeroase în procedura de insolvență, întrucât numărul acțiunilor în anulare și în executarea antecontractelor este mai redus, fiind determinate de situații litigioase punctuale, în timp ce evaluarea activelor societăților în insolvență este o regulă aplicabilă tuturor procedurilor.

1.6. Actele necesare întocmirii raportului de evaluare

Punerea la dispoziția evaluatorului a tuturor actelor și informațiilor necesare pentru fiecare categorie de bunuri va avea drept rezultat estimarea unei valori cu un înalt grad de încredere, de care vor beneficia toți participanții la procedură.

Documentele necesare realizării raportului de evaluare vor fi puse la dispoziția evaluatorului autorizat de către solicitantul raportului. Evaluatorul trebuie să elaboreze și să prezinte solicitantului raportului lista cu documentele și informațiile necesare realizării evaluării. Evaluatorul va menționa și va atașa în raportul de evaluare toate documentele utilizate și va semnala documentele solicitate care nu i‑au fost furnizate. Aceste prevederi sunt prevăzute expres în par. 14 GEV 520 Evaluarea pentru garantarea împrumutului, însă pot fi aplicate în cazul tuturor rapoartelor de evaluare.

Pentru proprietățile imobiliare: documentul care atestă dreptul de proprietate asupra bunului evaluat; extrasul de carte funciară; certificatul de urbanism, valabil la data evaluării, din care să reiasă posibilitățile de dezvoltare (POT, CUT, destinație, restricții etc.) – în cazul terenurilor libere în intravilan; alte documente specifice, în funcție de tipul proprietății evaluate (avize, autorizații etc.). Suprafețele utilizate în estimarea valorii trebuie să fie bazate pe suprafețe menționate într‑un document emis de către o persoană fizică sau juridică autorizată să realizeze lucrări de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei și cartografiei sau să fie bazate pe suprafețe indicate în actele precizate anterior, aspecte precizate expres în cuprinsul Standardelor de evaluare a bunurilor. Dacă nu există aceste suprafețe în astfel de acte, atunci poate fi necesară apelarea la un expert topograf, care să fie aprobat cu onorariul aferent de Comitetul/Adunarea creditorilor, în temeiul art. 61 din Legea nr. 85/2014.

Pentru bunurile mobile de natura mașinilor, echipamentelor, instalațiilor și stocurilor: documentul care atestă dreptul de proprietate asupra bunului de evaluat; documente din care să rezulte elemente de identificare (număr de inventar, serie etc.); balanța de mijloace fixe, carte de identitate etc.; documente/informații din care să rezulte caracteristicile fizice și tehnice ale bunului; capacitate, model etc.; informații cu privire la regimul și condițiile de exploatare, reparații preventive și predictive (reparații curente și capitale), accidente; alte documente specifice, în funcție de tipul bunului evaluat (avize, autorizații etc.)^[11].

EIF (evaluarea instrumentelor financiare – acțiuni): situațiile financiare istorice ale societății pentru ultimii 3 ani (inclusiv note explicative la situațiile financiare pentru perioada analizată), raportul administratorului privind ultimele situații financiare încheiate, balanțele de verificare la finalul exercițiilor financiare istorice, planul de afaceri al societății pe următorii ani care să includă ca principale elemente previziuni privind veniturile, cheltuielile, costuri de investiții, necesarul de capital de lucru, planul de investiții estimat pe perioada de previziune, registrul de mijloace fixe de la data evaluării (număr de inventar, cont, denumire mijloc fix, valoarea de achiziție, durata de viață economică, amortizarea și deprecierea lunară și cumulată, valoarea netă contabilă).

Suplimentar, astfel cum am precizat deja supra, practicianul în insolvență trebuie să îi comunice evaluatorului situația garanțiilor/cauzelor de preferință asupra bunurilor, conform tabelului preliminar de creanțe și raportului de verificare al creanțelor.

1.7. Raportul de evaluare și sinteză

Raport de evaluare este înscrisul prin care se estimează valoarea unor bunuri, în conformitate cu standardele specifice acestei activități și cu deontologia profesională, de un evaluator autorizat^[12].

Conform Standardelor de evaluare a bunurilor, ediția 2020^[13], raportul de evaluare trebuie să conțină cel puțin următoarele elemente esențiale: termenii de referință ai evaluării, utilizarea desemnată, abordarea sau abor­dările utilizate, metoda sau metodele aplicate, datele de intrare principale utilizate, ipotezele formulate, concluzia argumentată privind valoarea, data raportului. Cu acordul tuturor părților implicate, ter­menii de referință pot suferi modificări pe parcurs, care vor fi agreate sub forma unui act adițional la contractul inițial de prestări servicii evaluare.

O particularitate a raportului de evaluare în insolvență o reprezintă utilizatorii acestuia: societatea debitoare, practicianul în insolvență, creditorii, Tribunalul Specializat/judecătorul‑sindic din dosarul de insolvență, instanța/curtea de apel.

Un alt aspect specific este modalitatea de evaluare, impus de Legea nr. 85/2014, respectiv evaluarea bunurilor atât în bloc, cât și individual, cu mențiunea că evaluarea în bloc poate fi făcută în următoarele variante: fie se evaluează totalitatea bunurilor din averea debitorului, dacă acestea îndeplinesc, împreună, criteriul „ansamblului funcțional”, fie se evaluează subansamblurile funcționale [art. 154 alin. (3)].

În raportul de evaluare vor fi estimate două tipuri de valori: cea de piață și cea de lichidare.

Standardele de evaluare a bunurilor, în vigoare din septembrie 2020, definesc valoarea de piață, definiție pe care am prezentat‑o deja mai sus.

Valoarea de lichidare este „suma care ar fi obținută când un activ sau grup de active se vinde în mod individual”.