Asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni al cărui scop era exploatarea prostituţiei şi favorizarea şi exploatarea prostituţiei. Contestație respinsă ca nefondată (L. nr. 302/2004, NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 306/2018

L. nr. 302/2004: art. 84, art. 101 alin. (5); NCPP: art. 275 alin. (2) și (6)

Potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004 (republicată) mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii nu se pot sustrage justiției, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent, pentru instrumentarea procedurilor penale.

În cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanța de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competența să se pronunțe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște, asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situații ce se constituie în motive de refuz. A proceda altfel ar însemna să se încalce principiul recunoașterii și încrederii reciproce, ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

Din interpretarea dispozițiilor art. 101 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală rezultă faptul că, în scopul asigurării bunei desfășurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare sau al împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare, judecătorul de la instanța sesizată are posibilitatea fie să dispună arestarea provizorie a persoanei solicitate pe o durată de cel mult 15 zile, fie să aplice, pe o durată de cel mult 30 de zile, o măsură preventivă neprivativă de libertate prevăzută de Codul de procedură penală.

În conformitate cu dispozițiile art. 5, parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5, parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Analizând actele și lucrările din dosar Înalta Curte constată că sentința contestată este legală și temeinică în sensul că în mod corect s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A. pe o durată de 30 zile, cu începere de la data de 24 martie 2018 și până la data de 22 aprilie 2018 inclusiv și predarea acesteia către autoritățile judiciare italiene, în scopul asigurării bunei desfășurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare sau al împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare.

Totodată se constată că persoana solicitată a fost condamnată la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 8 luni închisoare și 6000 euro amendă, pentru săvârșirea a 3 infracțiuni – respectiv asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni al cărui scop era exploatarea prostituției și favorizarea și exploatarea prostituției – fapte prevăzute de art. 416, art. 110, 112 nr. 1, 582 și 585 alin. (2) C. pen. italian, art. 3 nr. 4, 6 și 8 și art. 4 nr. 1 din Legea nr. 75/1958, art. 4 din Legea nr. 146/2006, art. 81 C. pen. italian, iar infracțiunile reținute în sarcina persoanei solicitate sunt prevăzute în art. 96 alin. (1) pct. 1 și 3 din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv fapte care dau loc. la predare,

Înalta Curte apreciază că motivul opțional de refuz nu este aplicabil în prezenta cauză, persoana solicitată nefiind într-o situație specială, care ar impune refuzul predării.

Opțiunea instanței pentru luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării către autoritățile italiene, iar nu a unei alte măsuri mai blânde prevăzute de art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 (control judiciar, control judiciar pe cauțiune sau arest la domiciliu) a fost determinată de caracterul urgent și de necesitatea împiedicării sustragerii persoanei solicitate procedurilor judiciare în curs în stadiul emitent.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 29/F din data de 22 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/44/2018.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 230 lei, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.