Asistența și reprezentarea neloială. O analiză critică

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Având în vedere paleta activităților reglementate de dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 51/1995^[22], ar fi fost de dorit, pentru asigurarea unei protecții penale complete, ca legiuitorul nostru să nu limiteze aplicarea textului de incriminare prin utilizarea sintagmei „în cazul unei proceduri judiciare sau notariale”, mai ales că fraudarea intere­selor clientului prin încheierea unei înțelegeri cu o persoană cu interese contrare se poate realiza și în afara acestui cadru. Apropierea de textul german similar ar fi asigurat, din punctul de vedere al protecției penale a clientului/reprezentatului, acoperirea întregii activități avocațiale.

De asemenea, textul art. 284 alin. (1) C. pen. ar trebui reformulat și din perspectiva corelării cu dispozițiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, text care dispune că „avocatul nu poate asista sau reprezenta părți cu interese contrare în aceeași cauză sau în cauze conexe și nu poate pleda împotriva părții care l-a consultat mai înainte în legătură cu aspectele litigioase concrete ale pricinii”. Pentru o mai bună corelare a textelor, apreciem că ar trebui înlăturată condiția formală legată de existența intereselor contrare „în aceeași cauză”, putând exista situații în care o cauză complexă, chiar dacă ar putea fi supusă unei unice proceduri judiciare sau notariale, din interese legate de preîntâmpinarea unor împrejurări cu posibilă nuanță infracțională, să fie scindată în cadrul mai multor proceduri judiciare sau notariale^[23]. În acest sens, este de observat că textul de incriminare al art. 284 alin. (1) C. pen., limitând drastic sfera sa de aplicare, nu va fi incident în situația în care contrarietatea de interese nu apare în aceeași cauză, dar apare în cauze care sunt strâns legate între ele și care fie au fost disjunse de organele judiciare, fie, intenționat, au fost parcurse proceduri paralele sau succesive pentru ca fapta avocatului sau reprezentantului să nu fie tipică.

Vătămarea pe care o pretinde textul de incriminare se poate realiza prin acțiune – depunerea unor probe compromițătoare pentru client, formularea unor concluzii în detrimentul intereselor clientului, declararea unor căi de atac în afara termenului stabilit – sau prin inacțiune – nedepunerea unei întâmpinări în termenul stabilit, cu consecința imposibilității invocării ulterioare a unor excepții, nedepunerea unor cereri și excepții în procedura camerei preliminare, neînregistrarea unei căi de atac.

În varianta de la alin. (2), înțelegerea frauduloasă se realizează între avocatul sau reprezentantul uneia dintre părți cu un terț interesat de soluția ce se va pronunța în cauză. Spre deosebire de varianta de la alin. (1), în cazul acestei variante nu se solicită ca interesele clientului sau persoanei reprezentate să fie efectiv vătămate, fiind suficientă încheierea înțelegerii frauduloase cu terțul, chiar dacă urmarea nu se produce^[24], fiind, astfel, suficientă crearea unei stări de pericol^[25]. Această diferență de tratament instituită de legiuitor a fost criticată în doctrină, apreciindu-se că „în acest caz actul de executare nu va mai fi vătămarea intereselor printr-o conduită neloială, ci realizarea, de către avocat sau reprezentantul legal, a unei înțelegeri frauduloase cu un terț interesat de soluția ce se va pronunța în cauză, în scopul vătămării intereselor clientului sau ale persoanei vătămate. Din acest motiv, fapta va putea fi comisă în această ipoteză doar prin acțiune”^[26].

S-a mai susținut că nepretinderea unei vătămări, reglementând infracțiunea doar la nivelul unei infracțiuni de pericol abstract și creând, pe cale de consecință, o diferență esențială între varianta de la alin. (1) și cea de la alin. (2), apare cel puțin ca nejustificată. În acest sens, autorii antecitați arată în mod întemeiat că „nu putem înțelege de ce, dacă avocatul se înțelege cu o parte cu interese contrare din proces, fapta este consumată doar dacă se produce efectiv o vătămare a părții reprezentate, pe când, dacă înțelegerea frauduloasă se realizează cu un terț, nu mai este necesară o vătămare efectivă, fapta fiind consumată chiar din momentul înțelegerii frauduloase încheiate în acest scop”^[27].

Un alt aspect criticat de aceiași autori vizează faptul că la alin. (2) al art. 284 C. pen. nu se mai precizează expressis verbis că activitatea neloială trebuie să intervină în cadrul unei proceduri judiciare sau notariale, fiind uzitată sintagma „un terț interesat de soluția ce se va pronunța în cauză”. De aici s-a tras concluzia că „interpretând sistematic textul, apreciem că și în acest caz, conduita trebuie să intervină în cadrul unei proceduri judi­ciare sau notariale”, neprecizarea acestui aspect fiind catalogată drept „o nouă omisiune involuntară a legiuitorului”^[28].

În opinia noastră, această omisiune nu poate fi suplinită pe calea interpretării siste­ma­tice, care ar conduce practic la adăugarea unei cerințe formale în textul de incrimi­nare. Credem că legiuitorul penal român, în mod indiscutabil, inconsecvent, a preluat modelul din art. 356 alin. (2) din Codul penal german, nemaiimpunând condiția ca înțelegerea frauduloasă să se realizeze în câmpul unei proceduri judiciare sau notariale, ci în orice componentă a activității avocatului sau reprezentantului.

4. Condiții de tipicitate subiectivă

Având în vedere distincțiile mai sus făcute, există o deosebire și la nivel intelectiv între cele două variante ale infracțiunii. Astfel, în cazul primei variante, vinovăția cerută este cea a intenției, care poate fi una directă sau una indirectă, câtă vreme, în cazul celei de a doua, intenția poate fi numai una directă calificată prin scop – vătămarea intere­selor clientului sau ale persoanei reprezentate^[29].

Mobilul nu are importanță pentru existența infracțiunii, el putând fi luat în consi­derare de către instanța de judecată la momentul realizării individualizării judiciare a pedepsei.

5. Concluzii

Infracțiunea de asistență și reprezentare neloială a acoperit o zonă nereglementată la nivel de protecție penală, necesară, în contextul în care, în mod special, avocatul, care are o profesie reglementată și care este un „partener indispensabil al justiției”, beneficia de o protecție penală pe calea infracțiunii de ultraj judiciar, însă nu răspundea penal pentru malversațiuni realizate în exercitarea profesiei, neputând fi nici măcar asimilat funcționarului public.

Cu toate că legiuitorul nostru penal a plecat de la modelul german, s-a îndepărtat de acesta, mai ales în ceea ce privește fapta reglementată în alin. (1) al art. 284 C. pen. Apreciem că textul de incriminare ar trebui revizuit atât în ceea ce privește eliminarea condiției formale legate de existența intereselor contrare „în aceeași cauză, în cadrul unei proceduri judiciare sau notariale”, la care ar trebui să se renunțe, cât și în ceea ce privește punerea în consonanță a celor două variante ale infracțiunii, atât la nivelul cerințelor de tipicitate obiectivă, cât și a celor de tipicitate subiectivă. Credem că textul ar putea fi reformulat de o asemenea manieră încât reglementarea să aibă un singur alineat în care să fie cuprinse ambele variante reglementate în prezent de art. 284 C. pen.