Asigurarea împotriva întreruperii activității în fața COVID-19, viziunea jurisprudenței britanice

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Înalta Curte de Justiție (High Court of Justice) din Marea Britanie s-a pronunțat, în data de 15 septembrie 2020 (printr-o hotărâre nedefinitivă), într-un dosar al Autorității de Supraveghere Financiară din Marea Britanie (the Financial Conduct Authority)^[1] privind interpretarea noțiunii de risc asigurat în cadrul polițelor de asigurare împotriva întreruperii activității („polițe de asigurare BI”), în sensul de a include și riscul cauzat de pandemia COVID-19.

Pentru a detalia contextul acțiunii autorității publice britanice, polițele de asigurare BI reprezintă asigurarea ce poate acoperi pierderile de venituri și cheltuielile suplimentare pe care persoana asigurată le-ar putea suporta în urma unor daune ce afectează bunurile materiale ale persoanei asigurate (incendii, inundații etc.). Unele polițe de asigurare BI, însă, includ clauze ce acoperă și pierderi de profit și alte cheltuieli ce survin din cauze non-fizice, acest tip de clauze fiind cel în dispută în cauza dedusă instanței britanice, discuția esențială fiind în ce măsură puteau acoperi aceste clauze pierderile provocate de pandemia COVID-19.

Printre alte subiecte acoperite, precum tipurile de clauze din polițe, discutate mai jos, au fost luate în discuția judiciară și modalitățile de cuantificare ale pierderilor asigurate, cu precădere clauzele ce includeau în cuantificare „trenduri” ce ar fi afectat oricum afacerea persoanei asigurate, indiferent de survenirea riscului asigurat sau nu.

Prin această acțiune, Autoritatea de Supraveghere Financiară din Marea Britanie a supus atenției instanței exemple reprezentative din formulările incluse în 21 de polițe de asigurare BI ale 8 societăți de asigurare care activează în Marea Britanie.

Prevederile relevante din aceste polițe de asigurare pot fi împărțite în trei categorii:

 i. Prevederi referitoare la acoperirea pagubelor provocate ca urmare a apariției unei „boli notificabile” (către autoritățile guvernamentale) pe o anumită rază a imobilului asigurat

Raportat la aceste clauze, este de interes să menționăm că asiguratorii au argumentat că acoperirea asigurării era efectivă doar pentru apariții locale ale bolii notificabile, mai precis că și în cazul unei răspândiri largi ale bolii, doar efectele locale specifice ale acesteia puteau fi acoperite, și doar acolo unde se puteau distinge de efectele răspândite pe o scară mai mare ale bolii. Altfel spus, argumentarea era în sensul că dacă întreruperea activității ar fi fost aceeași și în lipsa efectelor locale specifice ale bolii, atunci pierderile aferente nu erau acoperite de asigurare. Aceștia de asemenea au avut poziții contradictorii cu cele ale autorității de reglementare privind momentul efectiv al „apariției” bolii notificabile.

Desigur, poziția autorității publice a fost contrară celei adoptate de asiguratori, iar instanța a dat câștig de cauză interpretării din urmă, statuând că izbucnirea bolii (the outbreak) reprezintă apariția bolii (the occurrence of the disease) în sensul clauzelor de asigurare. Clauzele produceau efecte din momentul apariției cazurilor diagnosticabile în zona relevantă pentru polița de asigurare, indiferent dacă erau efectiv diagnosticate sau simptomatice.

Cu privire la problema ariei de acoperire, instanța a statuat că aria nu ar trebui să fie una strict locală pentru a se considera că a apărut boala în zona relevantă asigurării. Acest raționament a fost adoptat întrucât boli notificabile, în special COVID-19, sunt capabile de răspândire rapidă și largă ca acoperire geografică, natura lor determinând reacția autorităților naționale centrale, nu doar a celor locale. Secvența răspândirii bolilor infecto-contagioase este prin natura sa complexă și fluidă, ducând la concluzia că apariția unor cazuri în zona locală a poliției de asigurare nu sunt independente și separate de cele din afara zonei locale.

Au existat și variațiuni de interpretare judiciară prin raportare și la diferitele formulări ale clauzelor privind boli notificabile, unele folosind noțiunea de vecinătate în vreme ce altele delimitau exact zona de acoperire la o rază de câțiva kilometri față de bunul sau întreprinderea asigurată.

Pentru noțiunea de vecinătate, atunci când aceasta nu avea o definiție aparte prin poliță instanța s-a oprit asupra definiției obișnuite, recte zona imediat apropiată întreprinderii asigurate. Într-un alt caz, însă, în care vecinătatea era definită drept zona înconjurând sau adiacentă locului asigurat, iar evenimentele în această zonă pot fi așteptate în mod rezonabil să aibă un efect asupra locului asigurat, instanța a conchis că această zonă reprezintă întreaga zonă a Angliei și Țara Galilor.

S-a ajuns la această concluzie fiindcă apariția COVID-19 a fost de așa natură încât apariția bolii într-o regiune a zonei putea avea, în mod rezonabil, un efect asupra oricărei alte regiuni din întreaga zonă, raportat la modul de răspândire a bolii și efectele negative asociate apariției bolii (carantină și alte măsuri restrictive).

ii. Prevederi referitoare la acoperirea pagubelor provocate ca urmare a interdicției accesului impuse de autoritățile publice cu privire la imobilul asigurat, prin adoptarea unor măsuri guvernamentale

Instanța a analizat mai multe componente ale clauzelor ce ofereau acoperire pentru pierderile provocate de acțiunile sau restricțiile impuse prin ordinul autorităților, realizând în general o analiză destul de restrictivă asupra acestor clauze. Analiza a diferențiat între îndemnuri ale autorităților publice cu valoare consultativă sau de recomandare și ordinele efective ale autorităților, cu putere de lege sau asimilate legii, care erau obligatorii, dar și între zonele acoperite de ordine ale autorităților sau semnificația noțiunii de întrerupere a activității, care, de principiu, nu a fost statuată ca însemnând doar încetarea completă a activității comerciale.

Acoperirea unui risc printr-o clauză privind prevenirea accesului a depins, în interpretarea instanței britanice, de natura întreprinderii afectate, natura acțiunii autorităților (recomandare versus obligație) și efectele concrete ale măsurilor asupra întreprinderii sau imobilului asigurat (activitate interzisă de plano de către autoritățile publice sau doar afectată generic de carantină și recomandări de a nu părăsi locuința).

S-a oferit în acest sens un exemplu ipotetic grăitor utilizând restaurantele, care au fost închise și în Regatul Unit dar li s-a permis să ofere servicii de livrare la domiciliu, asemănător măsurilor impuse și în România pe perioada stării de urgență.

Astfel, pentru restaurantele care ofereau doar servicii de alimentare în interiorul acestora, un ordin sau hotărâre a autorităților publice precum cele adoptate în Marea Britanie și în România puteau fi echivalate cu o interzicere a accesului impusă de autorități, întrucât ducea la încetarea activității comerciale a restaurantului. Un restaurant cu activitate mixtă, în schimb, oferind atât servicii în interior cât și livrare ar fi avut o activitate afectată doar parțial de asemenea restricții, nefiind astfel interzis accesul de către autoritățile publice. Instanța a reținut, așadar, că două restaurante care beneficiau ambele de asigurări similare ar fi beneficiat de acoperire diferențiată a pierderilor suferite.

iii. Prevederi hibrid referitoare la acoperirea pagubelor provocate ca urmare a interdicțiilor impuse în legătură cu o „boală notificabilă”

În cazul acestor clauze instanța britanică a adoptat o analiză similară celor privind clauzele (i) și (ii) adresate anterior, stabilind că acoperirea pentru apariția unei boli notificabile nu putea fi limitată cu rigiditate nerezonabilă la aria exclusiv locală a bunului sau întreprinderii asigurate, iar în legătură cu restricțiile autoritățile că acestea trebuiau să fie ordine sau hotărâri obligatorii (sau, în dreptul românesc, acte administrative) de natură a restrânge serios, până la încetarea totală, activitatea economică a persoanei asigurate.

Instanța a admis, astfel cum reiese și din analiza detaliată supra, că majoritatea formulărilor analizate din polițele de asigurare BI cu privire la riscul asigurat acoperă și apariția/existența pierderilor cauzate de pandemia COVID-19. Totodată, instanța a clarificat că pandemia COVID-19 precum și răspunsul concretizat prin măsuri restrictive al autorităților guvernamentale reprezintă o cauză unică a pierderilor acoperite de polițele de asigurare, ceea ce conduce la facilitarea solicitării despăgubirilor de către asigurați.

Decizia instanței a fost mult așteptată, într-un context socio-economic în care multe societăți au suferit pierderi financiare semnificative ca urmare a pandemiei de COVID-19, ceea ce a condus la multe solicitări de despăgubiri în temeiul polițelor de asigurare împotriva întreruperii activității. Se apreciază că un număr aproximativ de 370.000 de societăți asigurate, în principal societăți mici și mijlocii, sunt impactate direct de soluția instanței în acest dosar.

Astfel, ca urmare a deciziei instanței, majoritatea societăților care dețineau polițe de asigurare BI și care au trebuit să se închidă din cauza pandemiei COVID-19 au dreptul să fie despăgubite de asigurători și, sub rezerva limitărilor impuse de polițele de asigurare, să fie puse în situația anterioară pandemiei COVID-19.

În România, deși la acest moment, în principiu, polițele de asigurare BI nu acoperă pagubele cauzate de epidemii, pandemii și alte situații asemănătoare și nici pagubele cauzate de interdicții sau restricții guvernamentale, decizia instanței din Marea Britanie poate fi relevantă pentru viitor, în cazul în care societățile de asigurări vor integra în polițele de asigurare BI din România riscuri asigurate suplimentare întrucât, probabil, se va menține același standard și același grad de acoperire a pagubelor în toate țările din Europa.

În ultimul rând, dorim să recomandăm ca lectură hotărârea instanței britanice care oferă o mostră de 162 de pagini și aproape 600 de paragrafe a culturii juridice britanice, cultură juridică formând baza întregului sistem de drept anglo-saxon astfel cum a fost diseminat astăzi în lume, inclusiv România.