Asigurarea celerităţii procesului penal prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil. Cazurile în care se poate exercita recursul în casaţie

• NCP: art. 301
• NCP: art. 5
• NCP: art. 96
• NCPP: art. 16 alin. (1) lit. b)
• NCPP: art. 275 alin. (3) și (6)
• NCPP: art. 396 alin. (1)
• NCPP: art. 438
• NCPP: art. 442 alin. (1) și (2)
• NCPP: art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a)
• VCP: art. 253^1

Prin sentința penală nr. 53 pronunțată la data de 15.03.2017, Judecătoria Reghin, în temeiul art. 2531 C. pen. din anul 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conflict de interese, în baza art. 2531 C. pen. din anul 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conflict de interese și în conformitate cu art. 301 din noul C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de conflict de interese.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 88/RC din 16 martie 2018)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând recursul în casație în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prioritar analizei motivelor de recurs în casație așa cum au fost formulate de inculpatul A., Înalta Curte reamintește următoarele aspecte:

Recursul în casație, în reglementarea noului C. proc. pen., în vigoare începând cu 01 februarie 2014, este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

În intenția de a răspunde cerințelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și de a se conforma prevederilor Convenției, în privința asigurării celerității procesului penal prin desfășurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicție.

În acest context, noua legislație procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, și anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de „recurs în casație”, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Așa cum reiese chiar din Expunerea de motive la Proiectul noului C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac, exercitată doar în cazuri excepționale și numai pentru motive de nelegalitate.

Recursul în casație urmărește asigurarea unei practici unitare la nivelul întregii țări. Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluționare este numai în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Sunt prevăzute expres hotărârile ce pot fi atacate pe calea recursului în casație, precum și cele care nu sunt supuse acestei căi extraordinare de atac.

Mai mult, chiar și anterior noului C. proc. pen., odată cu apariția Legii nr. 2/2013 au fost operate mai multe modificări în materia recursului, prin eliminarea unor cazuri de casare, această lege propunându-și încă de la acea vreme, pe de o parte, asigurarea rolului Înaltei Curți de Casație și Justiție de unificare a practicii judiciare și transformarea acesteia într-o veritabilă instanță de casație, și, pe de altă parte, o introducere anticipată a filozofiei noului C. proc. pen. în care recursul în casație devine o cale de atac extraordinară de atac, numai în drept.

Așadar, această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Cazurile în care se poate exercita recursul în casație vizează exclusiv legalitatea hotărârii și nu chestiuni de fapt. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Analizând în aceste coordonate cererea de recurs în casație formulată în cauză, Înalta Curte constată că recurentul inculpat A. și-a întemeiat cererea de recurs în casație pe disp. art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Argumentarea faptică a cererii de recurs în casație circumscrisă dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. poartă asupra aspectului că fapta de conflict de interese, prev. și ped. de art. 253^1 din vechiul C. pen., referitoare la încheierea contractului nr. x/2010 cu C. din comuna Hodac, pentru care a fost condamnat, nu este prevăzută de legea penală.

Înalta Curte apreciază că se subsumează noțiunii de neprevedere a faptei în legea penală, cazurile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspect obiectiv, având ca temei legal de achitare pentru lipsa laturii obiective dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În acest context juridic, se constată că, prin decizia recurată, printre altele, instanța de apel a admis apelul promovat împotriva sentinței penale nr. 53 din 15 martie 2017 pronunțată de Judecătoria Reghin, de către inculpatul A., fiind desființată parțial sentința penală criticată și, rejudecând cauza, a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului apelant prin sentința penală criticată în pedepsele componente de 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii incriminate de disp. art. 253^1 din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii incriminate de disp. art. 253^1 din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii incriminate de disp. art. 301 C. pen., pedepse pe care le repune în individualitatea lor.

Cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost dispusă achitarea inculpatului de sub acuza comiterii celei de a doua infracțiuni de conflict de interese-faptă incriminată de disp. art. 253^1 din vechiul C. pen. și de sub acuza săvârșirii infracțiunii de conflict de interese, prev. și ped. de disp. art. 301 C. pen., potrivit art. 396 alin. (1) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

A fost menținută condamnarea inculpatului apelant pentru prima acuză reținută în sarcina sa, cea de conflict de interese, prev. și ped. de disp. art. 253^1 din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. și aplicarea față de acest inculpat a prevederilor art. 91, art. 93 alin. (1)-(3), art. 91 alin. (4) cu referire la art. 96 C. pen. și pedeapsa complementară aplicată inculpatului apelant prin sentința penală criticată.

În sarcina recurentului inculpat, cu privire la infracțiunea de conflict de interese, prev. și ped. de disp. art. 253^1 din vechiul C. pen. pentru care s-a menținut condamnarea, s-a reținut ca situație de fapt că, la data de 30.04.2010, în calitate de primar al Comunei Hodac, a încheiat, pentru o perioadă de 10 ani, cu C., în care avea calitatea de membru fondator persoană fizică, contractul de concesiune nr. x/30.04.2010 pentru un număr de 19 blocuri fizice de pășune, în suprafață totală de 705,69 ha, pentru a fi folosită pentru pășunarea animalelor, redevența fiind stabilită de consiliul local Hodac la suma de 50 RON/ha și plătită bianual, contract încheiat de către A. în scopul de a obține direct, pentru sine, cât și pentru Asociație un folos patrimonial, constând în subvenții agricole, în condițiile în care la C. avea calitatea de membru fondator.

Astfel, s-a reținut faptul că numitul A., primar al județul Mureș, a acționat pentru realizarea propriilor interese economice și ale C. din comuna Hodac și B., respectiv accesarea de fonduri comunitare alocate prin Mecanismele de Susținere a Producătorilor Agricoli (Schema de Plată Unică pe Suprafață) și Programul Național de Dezvoltare Rurală (Măsurile 211 – sprijin pentru zona montană defavorizată, 214 – Plăți de agromediu), derulate prin APIA.

C. din comuna Hodac, cu sediul în județul Mureș, a fost înființată la data de 19.04.2010 – CIF x și era condusă de D., în calitate de președinte al Consiliului de Conducere.

Asociația a fost înființată prin Hotărârea nr. 35/18.12.2009 a Consiliului local Hodac, cu participarea Consiliului, ca membru fondator al structurii, primarul A. fiind împuternicit pentru inițierea demersurilor și obținerea calității de persoană juridică.

Potrivit Actului constitutiv, C. din comuna Hodac avea ca asociat persoana juridică comuna Hodac, reprezentată prin primar A., iar printre membrii fondatori persoane fizice se regăsește și A.

S-a mai reținut că, în calitate de primar ales în 2008, inc. A. a dispus atribuirea, prin încredințarea directă, a două contracte de concesiune cu C., din comuna Hodac, respectiv B., încălcând prevederile O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, care în art. 14 se prevedea licitația și negocierea directă ca singura modalitate de atribuire de contract de concesiune.

Astfel, la data de 30.04.2010, comuna Hodac, reprezentată de A. a încheiat cu C., din comuna Hodac, pentru o perioadă de 10 ani, contractul de concesiune nr. x/30.04.2010, pentru un număr de 19 blocuri fizice de pășune, în suprafață totală de 705,69 ha, cu scopul de a fi folosită pentru pășunarea animalelor, redevența fiind stabilită de Consiliul Local Hodac și plătită bianual, în conformitate cu caietul de sarcini.

Totodată, s-a mai reținut că C. din comuna Hodac, prin intermediul lui D., președinte al consiliului de conducere a depus la APIA-Centrul Județean Mureș cererea unică de plată pe suprafață nr. x/25.04.2014, prin care a solicitat sprijin financiar pe o suprafață de 690,47 de ha reprezentând pajiști permanente comunale, utilizate individual, în baza contractului de concesiune nr. x/30.04.2010 încheiat între C. din comuna Hodac și comuna Hodac, reprezentată prin A., obținând fonduri în cuantum de 674.419 euro (din cca 212.125 euro în sesiunea 2010, 225.781 euro în sesiunea din 2011 și 236.513 euro în sesiunea 2012).

S-a reținut faptul că, prin hotărârea nr. 14/12.05.2010, Consiliul Local al comunei Hodac a hotărât ca, pentru anul 2010, C. să depună la casieria Primăriei Hodac, suma de 50 RON/ha, până la data stabilită în contract, iar îndeplinirea hotărârii să revină în sarcina primarului comunei Hodac, A. și Serviciului impozite și taxe, reprezentat de E.

De asemenea, s-a reținut că, prin hotărârea nr. 35/28.10.2011, Consiliul Local al comunei Hodac a hotărât stabilirea sumei de 50 RON/ha redevență, în sarcina utilizatorilor de pășuni pe anul 2011, sumă ce urma a fi depusă în contul Primăriei Hodac, până la 31.12.2011.

S-a mai reținut că, fiind audiat inculpatul A., a declarat faptul că în anul 2010 s-a constituit C. din comuna Hodac, printre asociați fiind comuna Hodac, reprezentată de către acesta. De asemenea, ca membru fondator, a făcut parte în calitate de persoană fizică, iar o condiție pentru a face parte din această asociație era să dețină animale, acesta deținând 6 oi.

În urma analizei efectuate de către instanța de apel cu privire la infracțiunea de conflict de interese în legătură cu încheierea contractului de concesiune nr. x/30.04.2010, între Primăria Comunei Hodac și C., a rezultat că inculpatul a obținut direct un folos, respectiv prin subvențiile acordate de către stat, de APIA – Centrul Județean Mureș, pentru cele 6 oi ce le deținea și cu care intrase în această C. Astfel, s-a reținut că inculpatul, ce în anul 2010 exercita deja funcția de primar al comunei Hodac, a obținut sprijinul financiar de la stat pentru aceste animale, astfel încât în legătură cu încheierea acestui contract de concesiune probele cauzei au demonstrat că inculpatul a obținut un folos direct, folos cu caracter patrimonial.

Anterior analizei efective a situației juridice a recurentului inculpat A., astfel cum a fost reținută de instanța de fond și de apel, Înalta Curte apreciază oportun a aduce unele precizări de natură teoretică cu privire la infracțiunea de conflict de interese pentru care recurentul a fost condamnat.

Astfel, Înalta Curte reține că în conținutul deciziei nr. 2 din 15 ianuarie 2014 a Curții Constituționale, s-a apreciat că, prin incriminarea faptei de conflict de interese, legiuitorul a urmărit să ocrotească relațiile sociale referitoare la buna desfășurarea a activității de către un funcționar public, activitate care presupune o comportare corectă a celui care exercită o activitate în cadrul unei autorități publice; relațiile sociale cu privire la corectitudinea funcționarului public în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu presupune și abținerea acestuia de la luarea oricărei decizii de natură să-i confere direct sau indirect, ori unei terțe persoane un anumit avantaj material, fiind exclusă favorizarea rudelor.

Referitor la scopul urmărit prin reglementarea infracțiunii de conflict de interese, Curtea, prin Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, precizată, a reținut că acesta se circumscrie creării premiselor legale desfășurării activităților de serviciu într-un cadru de imparțialitate și integritate a exercitării funcțiilor și demnităților publice, incriminarea faptei având un rol disuasiv pentru persoanele care ocupă astfel de funcții în ceea ce privește obținerea de foloase materiale pentru sine sau pentru subiectele de drept enumerate de textul de lege. Această cerință este apreciată ca fiind esențială pentru derularea normală a relațiilor sociale referitoare la activitatea funcționarilor publici, întrucât asigură încrederea cetățenilor în autoritățile și instituțiile statului.

Potrivit art. 13 pct. 1 și 2 din Recomandarea nr. R (2000)10 a Comitetului Miniștrilor Statelor Membre ale Consiliului Europei privind codurile de conduită pentru funcționarii publici, adoptată la 11 mai 2000 la a 106-a sesiune a sa, conflictul de interese se naște în situația în care un funcționar public are un interes personal de natură să influențeze sau să pară a influența exercitarea imparțială și obiectivă a funcțiilor sale oficiale. Interesul personal al funcționarului public cuprinde orice avantaj pentru el însuși sau ea însăși sau în favoarea familiei sale, a părinților, prietenilor sau persoanelor apropiate, sau a persoanelor sau organizațiilor cu care el sau ea au avut relații de afaceri sau politice. El cuprinde de asemenea orice obligație financiară sau civilă la care este constrâns funcționarul public. De asemenea, potrivit Ghidului Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică pentru rezolvarea conflictului de interese în administrația publică, un „conflict de interese” implică un conflict între datoria față de public și interesele personale ale unui funcționar public, în care funcționarul public are interese, în calitatea sa de persoană privată, care ar putea influența necorespunzător îndeplinirea obligațiilor și responsabilităților oficiale. Astfel, Curtea apreciază că obiectul juridic special al infracțiunii de conflict de interese este reprezentat de relațiile sociale a căror naștere, dezvoltare și desfășurare sunt posibile numai prin îndeplinirea cu corectitudine, de către funcționarii publici, a îndatoririlor de serviciu, ceea ce presupune respectarea de către aceștia a principiilor legalității, imparțialității, obiectivității, integrității, transparenței, deciziei și supremației interesului public.

Astfel, se reține că infracțiunea de conflict de interese este o infracțiune de serviciu, care presupune un pericol concret, deoarece nu este suficient ca funcționarul să îndeplinească un act, ci trebuie ca acel act să fi produs direct sau indirect un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv (sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, potrivit vechii reglementări).

În continuare, Înalta Curte notează, astfel cum s-a arătat în precedent, că într-un recurs în casație, verificarea tipicității faptei poartă asupra întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii sub aspect obiectiv, respectiv realizarea unei corespondențe depline între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului de infracțiune reținută în sarcina inculpatului.

Așa fiind, Înalta Curte reține că, pentru ca fapta de conflict de interese pentru care a fost condamnat recurentul inculpat A. să fie tipică din punct de vedere obiectiv, trebuie să fie îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens.

O primă condiție a laturii obiective este ca funcționarul public să îndeplinească un act sau să participe la luarea unei decizii, în mod evident, fiind avute în vedere atribuțiile firești ale funcționarului respectiv. O a doua condiție a laturii obiective constă în aceea că, prin îndeplinirea acelui act sau participarea la luarea acelei decizii, trebuie să se realizeze, direct sau indirect, un folos material, pentru funcționar sau, după caz, pentru restul persoanelor enumerate în textul de încriminare. Și, în fine, a treia condiție a laturii obiective este ca folosul material să se realizeze pentru funcționarul public, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură.

Înalta Curte apreciază, contrar opiniei instanței de apel că, în dovedirea realizării folosului material obținut de recurentul inculpat A. pentru sine ca și cerință esențială pentru existența infracțiunii, nu se poate reține că subvențiile acordate de către stat, de APIA – Centrul Județean Mureș, pentru cele 6 oi ce le deținea și cu care acesta, în calitate de primar, intrase în C. constituie un beneficiu financiar de la stat pentru aceste animale.

În realitate, se constată că nu se menționează în hotărâre și nu este explicat folosul material pentru sine pe care inculpatul ar fi trebuit să-l obțină din îndeplinirea actelor ce-i sunt imputate cu titlu de infracțiune, criticile exprimate în motivare vizând comportamentul recurentului în luarea unor decizii administrative adoptate în exercitarea funcției, ce exced cauzei, deși se invocă această modalitate alternativă de realizare a infracțiunii. Folosul personal trebuia să rezulte, respectiv să fie evidențiat de dovezi irefutabile și aflate dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În cauză, nu este stabilită și nici dovedită legătura de cauzalitate între aceste operațiuni pentru a verifica și proba aceste împrejurări cu tentă acuzatoare, simpla enumerare a acestor împrejurări fiind doar alegații ale autorității judiciare care nu au calitatea de a proba fapta în ansamblul elementelor de tipicitate pe care aceasta trebuie să le întrunească cumulativ din punct de vedere penal.

În concluzie, actele de care este acuzat inculpatul în legătură cu încheierea contractului de concesiune nr. x/30.04.2010, între Primăria Comunei Hodac și C., nu sunt prevăzute de legea penală ca infracțiune, iar infracțiunea imputată acestuia nu poate fi reținută deoarece lipsește elementul material al infracțiunii de conflict de interese, astfel că se impune reformarea deciziei recurate sub acest aspect.

Așadar, constatând întemeiate criticile formulate, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 448/A din data de 17 octombrie 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va casa, în parte, sentința penală nr. 53 din 15.03.2017 a Judecătoriei Reghin și decizia penală mai sus menționată.

În temeiul art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., va dispune achitarea inculpatului A. în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 253^1 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. pentru fapta din anul 2010, întrucât nu este prevăzută de legea penală.

Va menține celelalte dispoziții ale celor două hotărâri care nu contravin prezentei.

Va dispune desființarea formelor de executare emise în baza hotărârilor menționate.

În baza art. 275 alin. (3) și (6) C. proc. pen., Cheltuielile judiciare și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, vor rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.