ASF. România va ocupa poziția de membru în Comitetul Executiv al IOPS pentru încă doi ani

28 oct. 2021
Vizualizari: 79

Conform site-ului oficial (www.asfromania.ro), Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează că România a fost realeasă în Comitetul Executiv al Organizației Internaționale a Supraveghetorilor Sistemelor de Pensii Private (IOPS) pentru un mandat de 2 ani.

Astfel, România va ocupa în anii 2022-2023, prin intermediul ASF, poziția de membru al Comitetului Executiv al IOPS, acesta reprezentând principala structură de conducere ce stabilește obiectivele organizației, coordonează activitatea și asigură gestionarea corespunzătoare a resurselor acesteia.

În acest sens, Organizația Internațională a Supraveghetorilor Sistemelor de Pensii Private este cea mai reprezentativă organizație internațională în domeniul pensiilor private, având 87 de membri și reunind autorități de supraveghere ale sistemelor de pensii private din 77 de jurisdicții din întreaga lume. De asemenea, inclusiv Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și Banca Mondială participă în calitate de membri asociați la întrunirile IOPS.

Totodată, vicepreședintele ASF a afirmat faptul că „Realegerea în Comitetul Executiv confirmă recunoașterea de către membrii IOPS a interesului și contribuției României, prin intermediul ASF – Sectorul Sistemului de Pensii Private, la proiectele privind elaborarea de standarde, principii și bune practici în reglementarea și supravegherea sistemelor de pensii private (…)”.

Nu în ultimul rând, menționăm că IOPS este un organism internațional independent ce acționează în vederea stabilirii standardelor în ceea ce privește aspectele legate de supravegherea și reglementare pensiilor, promovează cooperarea internațională în domeniul supravegherii pensiilor și conduce și facilitează cercetarea în acest domeniu, în cooperare cu organismele internaționale relevante.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și ASF. Noi reguli privind accesul în incinta Autorității

ASF. România va ocupa poziția de membru în Comitetul Executiv al IOPS pentru încă doi ani was last modified: octombrie 28th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: