ASF recunoaște medierea ca fiind procedura de urmat în cazul soluționării petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare și reasigurare și a brokerilor de asigurare

19 iul. 2017
Vizualizari: 1133

Consiliul de mediere a emis un comunicat în data de 18 iulie 2017 prin care informează:

„Conform Normei nr 18/2017 (Monitorul Oficial al României nr. 555/13 iulie 2017), având ca emitent Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.), data de 1 august 2017 va reprezenta momentul de la care petițiile referitoare la activitatea societăților de asigurare și reasigurare și a brokerilor de asigurare, a căror rezolvare nu ține în mod exclusiv de legislația din domeniul asigurărilor, își vor găsi soluționarea prin intermediul mijloacelor alternative de soluționare a litigiilor, textul de lege evidențiind, în acest sens, medierea.

De asemenea, norma instituie și dispoziția conform căreia informațiile despre modalitățile de soluționare amiabilă a petițiilor, precum și informațiile referitoare la adresa de e-mail și numărul de telefon la care se pot solicita informații despre stadiul rezolvării petițiilor vor fi accesibile publicului la sediul și pe site-ul societăților de asigurare și reasigurare sau la sediul și pe site-ul brokerilor.

Soluționarea pe cale amiabilă, prin intermediul medierii, a disputelor dintre societăți, brokeri și asigurați, contractanți, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanții acestora se realizează la solicitarea uneia dintre părți, nelimitându-se dreptul părților de a se adresa instanțelor de judecată abilitate”.

Sursa informației

ASF recunoaște medierea ca fiind procedura de urmat în cazul soluționării petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare și reasigurare și a brokerilor de asigurare was last modified: iulie 19th, 2017 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: