ASF. Precizări referitoare la riscurile criptoactivelor

21 nov. 2022
Vizualizari: 243

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat un anunț prin care reiterează avertismentul publicat în luna martie 2022, preluat de la European Securities and Markets Authority (ESMA), cu privire la riscurile aferente criptoactivelor, în vederea protecției consumatorilor de produse financiare nebancare.

În acest sens, sunt enumerate riscurile specifice ale criptoactivelor și ale produselor și serviciilor conexe:

− Variații extreme ale prețurilor: multe criptoactive sunt supuse unor variații bruște și extreme ale prețurilor și sunt speculative, deoarece prețul lor se bazează adesea numai pe cererea consumatorilor (și anume este posibil să nu existe active garantate sau alte valori tangibile). Puteți pierde o sumă mare sau chiar toți banii investiți. Variațiile extreme ale prețurilor înseamnă, de asemenea, că multe criptoactive nu sunt adecvate ca rezerve de valoare și ca mijloc de schimb sau de plată;

− Informații înșelătoare: unele criptoactive și produse conexe sunt promovate în mod agresiv publicului, utilizând materiale de marketing și alte informații care pot fi neclare, incomplete, inexacte sau chiar înșelătoare în mod intenționat. De exemplu, publicitatea prin platforme de comunicare socială poate fi foarte scurtă, cu accent pe câștigurile potențiale, dar nu și pe riscurile mari. De asemenea, ar trebui să aveți grijă la „influențatorii” de pe platformele de comunicare socială care au, de regulă, un stimulent financiar pentru a comercializa anumite criptoactive și produse și servicii conexe și, prin urmare, ar putea fi părtinitori în comunicările pe care le emit;

− Lipsa protecției: majoritatea criptoactivelor și vânzarea de produse sau servicii legate de criptoactive sunt nereglementate în UE.2 În aceste cazuri, nu veți beneficia de drepturile și măsurile de protecție de care dispun consumatorii pentru serviciile financiare reglementate, cum ar fi reclamațiile sau mecanismele de recurs;

− Complexitatea produselor: unele produse care oferă expunere la criptoactive sunt foarte complexe, uneori cu caracteristici care pot mări amploarea pierderilor în cazul unor variații negative ale prețurilor. Având în vedere complexitatea lor, aceste produse nu sunt adecvate pentru mulți consumatori;

− Fraudă și activități răuvoitoare: există numeroase criptoactive false și înșelătorii și ar trebui să fiți conștient că unicul lor scop este de a vă priva de banii dumneavoastră prin diferite tehnici, de exemplu tehnica de phishing;

− Manipularea pieței, lipsa de transparență a prețurilor și nivelul scăzut de lichiditate: modul în care sunt stabilite prețurile criptoactivelor și modul în care sunt executate tranzacțiile sunt adesea lipsite de transparență. Deținerea anumitor criptoactive este, de asemenea, foarte concentrată, ceea ce poate avea impact asupra prețurilor sau asupra lichidității. Prin urmare, este posibil să nu primiți un preț sau un tratament echitabil când cumpărați sau vindeți criptoactive sau să nu vă puteți vinde criptoactivele atât de repede pe cât v-ați dori în lipsa unui potențial cumpărător. Cazuri de manipulare a pieței s-au raportat în mai multe rânduri;

− Atacuri, riscuri operaționale și probleme de securitate: tehnologia registrelor distribuite care stă la baza criptoactivelor poate suporta riscuri specifice. Mai mulți emitenți și furnizori de servicii pentru criptoactive, inclusiv platformele de criptoactive și furnizorii de portofele digitale, s-au confruntat cu atacuri cibernetice și cu probleme operaționale grave. Mulți consumatori și-au pierdut criptoactivele sau au suferit pierderi din cauza unor astfel de atacuri și perturbări sau pentru că au pierdut cheile private care le oferă acces la active.

În completarea avertismentelor, ASF recomandă consultarea articolului 9 alin. (3) din regulamentele de înființare a AES – Regulamentul (UE) 2019/2175 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2019 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană); Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale); Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe).

(Copyright: freeepik.com)

Sursa informației

Vezi și ASF. Strategia Națională pentru Dezvoltarea Pieței de Capital

 

ASF. Precizări referitoare la riscurile criptoactivelor was last modified: noiembrie 21st, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: