ASF. Aplicaţie on-line pentru identificarea clasei de bonus-malus a autovehiculului asigurat prin RCA

24 ian. 2018
Vizualizari: 1020

Potrivit unui comunicat, începând cu data de 22 ianuarie 2018, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pune la dispoziția asiguraților un instrument on-line prin care se pot obține informații despre încadrarea în clasa bonus-malus (B/M) a autovehiculului asigurat prin RCA. Instrumentul poate fi utilizat accesând pagina de internet a Autorității, www.asfromania.ro.

Astfel, căutarea se poate face simultan pentru maximum cinci vehicule, iar criteriile de căutare sunt numărul de înmatriculare sau numărul de identificare a autovehiculului (seria de șasiu). Rezultatele furnizate reprezintă încadrarea în clasa B/M pentru fiecare autoturism în parte, pentru data de referință aleasă, precum și alte detalii privind polița RCA (compania de asigurare, durata contractului).

„Acest instrument oferă un plus de transparență în ceea ce privește detaliile contractelor RCA și, de asemenea, informează în permanență asigurații cu privire la clasa de B/M în care sunt încadrați. Consider că aplicația pe care am lansat-o astăzi va fi foarte utilă consumatorilor, pentru că sistemul bonus-malus are un rol esențial în determinarea tarifului polițelor auto obligatorii”, a declarat domnul Leonardo Badea, președintele ASF.

Conform noii legislații din domeniul asigurărilor (art. 32 din Norma ASF nr. 20/2017), în situația în care un asigurat persoană fizică deține mai multe vehicule, acesta beneficiază de aceeași clasă a sistemului B/M pentru toate vehiculele, respectiv cea mai favorabilă asiguratului. În cazul persoanelor juridice, sistemul B/M se aplică pentru fiecare vehicul în parte.

Prin interogări succesive – pentru date de referință diferite – acest instrument on-line permite utilizatorilor să genereze și un istoric al încadrării în clasele de B/M ale autovehiculelor deținute.

Acordarea celei mai favorabile clase de B/M pentru toate autoturismele deținute de o persoană fizică se face în contextul mai larg creat de noua legislație aplicabilă contractelor RCA (Legea nr. 132/2017, Norma nr. 20/2017) care, prin introducerea unor noi mecanisme – printre care tariful de referință, noul sistem bonus-malus, decontarea directă, noțiunea de asigurat cu risc ridicat etc. – a creat premisele necesare echilibrării și bunei funcționări a pieței asigurărilor auto obligatorii.

Sursa informației

ASF. Aplicație on-line pentru identificarea clasei de bonus-malus a autovehiculului asigurat prin RCA was last modified: ianuarie 24th, 2018 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: