ASF a inițiat un program de educație financiară pentru studenții interesați de tranzacționarea pe platforma Bursei de Valori București

4 feb. 2022
Vizualizari: 272

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat că, în luna martie 2022, organizează un program de educație financiară pentru studenții și masteranzii celor 24 de universități partenere ale ASF ce vor putea folosi, în mod gratuit, platforma demo de tranzacționare a Bursei de Valori București (BVB).

Astfel, studenții vor putea învăța și experimenta activitatea de investitor, beneficiind de consultanță gratuită în cazul în care vor avea nevoie de ajutor sau de îndrumare.

Menționăm că programul este unul didactic, care nu implică riscuri financiare sau folosirea banilor proprii, iar accesul la platforma demo a BVB va fi disponibil timp de patru săptămâni, până pe data de 15 aprilie 2022.

În acest sens, programul va debuta pe data de 21 martie 2022 cu un seminar online de training, organizat cu scopul înțelegerii noțiunilor de bază ale unei investiții pe piața de capital, dar și a modalității de accesare și de funcționare a platformei de tranzacționare.

Totodată, pentru a se înscrie la acest program, studenții vor completa un formular online pe care îl vor primi de la universitatea de care aparțin. Înscrierile pot fi făcute până la data de 14 martie 2022.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

(Copyright foto: freepik)

Vezi și ASF. Deciziile adoptate de Consiliu în cadrul ședinței din 2 februarie 2022

ASF a inițiat un program de educație financiară pentru studenții interesați de tranzacționarea pe platforma Bursei de Valori București was last modified: februarie 3rd, 2022 by Universul Juridic

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: