Proiect [Cum a fost] ASD-UAIC Iași. Model European Union - cea de-a II-a ediție a proiectului

1275       0
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Update 20 martie 2018: Retrospectiva evenimentului Model European Union Iași 2018

Model European Union Iași 2018, cea de-a doua ediție a unei inițiative unice în România ce își propune simularea procesului decizional al instituțiilor europene, a avut loc în perioda 14-18 martie 2018, sub Înaltul Patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Retrospectiva evenimentului ne permite să afirmăm cu bucurie că acesta a fost un proiect de succes și o experiență de învățare complexă, în cadrul cărora participanții și-au valorizat și dezvoltat competențe multiple, îmbunătățindu-și, totodată, cunoștințele cu privire la instituțiile și politicile europene. Mai mult decât atât, feedback-ul pozitiv al celor prezenți confirmă profesionalismul și calitatea proiectului, dar și ridicarea acestuia la așteptările atașate.

MEU Iași 2018 a reunit 75 de participanți din 8 țări, membre ale Uniunii Europene și nu numai. Aceștia au avut oportunitatea de a experimenta modul de funcționare și de a simula procesul decizional la nivelul Parlamentului, respectiv Consiliului Uniunii Europene, în cadrul unor dezbateri pe teme de actualitate de pe agenda europeană, respectiv înființarea Biroului Procurorului European și contractele privind tranzacționarea bunurilor pe piața unică digitală.

Totodată, MEU Iași 2018 s-a bucurat de prezența unor invitați precum Cătălin Ivan (europarlamentar), conf. dr. Ioana Maria Costea (prodecan al Facultății de Drept din UAIC), Paul Matei (coordonator al Centrului de Informare Europe Direct Iași) și Bogdan Mureșan (expert în afaceri europene în cadrul Institului European din România), în timpul training-urilor premergătoare dezbaterilor și a ceremoniei de final, deopotrivă, care au oferit participanților prelegeri motivante și un plus de valoare întregului eveniment.

Anticipând cu interes, entuziasm și determinare viitoarea ediție a MEU Iași, desfășurată în contextul unui eveniment cheie pentru țara noastră, respectiv a Președinției române a Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului viitor, vă invităm să rămâneți alături de noi pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/MEUIasi/), cât și pe contul de Instagram.

MEU Iași 2018 a fost organizat de către Asociația Studenților la Drept din cadrul Universității ,,Alexandu Ioan Cuza” Iași (ASD-UAIC Iași), sub Înaltul Patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România, în parteneriat cu BETA e.V. – Bringing Europeans Together Association, Institutul European din România, Institutul Francez – filiala Iași, Europe Direct – filiala Iași, Centrul de Studii Europene (CDE) din cadrul UAIC Iași și Biroul de Informare al Parlamentului European în România.


Update 14 martie 2018: Lansare MEU Iași 2018 

Model European Union Iași 2018 debutează în mod oficial astăzi, 14 martie a.c., iar cel mai ambițios proiect de simulare a instituțiilor, respectiv politicilor Uniunii Europene se anunță a fi un real succes.

Desfășurat sub Înaltul Patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România, MEU Iași 2018 reunește 75 de participanți și voluntari din 6 țări, membre ale Uniunii Europene și nu numai.

În data de 14 martie, participanții vor lua parte la training-uri de specialitate cu privire la temele ce urmează a fi dezbătute și la modul de funcționare a instituțiilor europene. Acestea vor fi completate de o sesiune menită să le faciliteze familiarizarea cu regulile de procedură, în vederea asigurării unui cadru optim și profesional pentru desfășurarea activităților din următoarele zile, succedată de o seară diplomatică ce va marca, în ritmuri de jazz, ceremonia oficială de deschidere a evenimentului.

Între 15 și 18 martie, participanții vor avea ocazia de a experimenta modul de funcționare și de a simula procesul decizional la nivelul Parlamentului, respectiv Consiliului Uniunii Europene, două dintre principalele organe ale Uniunii Europene.

Dezbaterile din cadrul MEU Iași 2018 abordează teme de actualitate de pe agenda europeană, respectiv înființarea Biroului Procurorului European și contractele privind tranzacționarea bunurilor pe piața unică digitală. Nu în ultimul rând, în vederea îmbinării utilului cu plăcutul, experiența de învățare va fi întregită de activități sociale desfășurate într-un cadru multicultural.

Vă invităm să urmăriți pagina de Facebook (https://www.facebook.com/MEUIasi/), unde vă vom ține la curent cu atmosfera din cadrul MEU Iași 2018 – a doua ediție a unui concept unic în România, care aduce Uniunea Europeană mai aproape de tineri, o veritabilă provocare ce garantează o experiență de învățare complexă și un fundament puternic al unor potențiale viitoare voci în domeniul politicilor europene.


ASD-UAIC Iași. Model European Union – cea de a doua ediție a proiectului

 

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

 

Asociația Studenților la Drept din cadrul Universității ,,Alexandu Ioan Cuza” Iași (ASD-UAIC Iași), în parteneriat cu BETA e.V. – Bringing Europeans Together Association, are deosebita plăcere de a anunța faptul că a început demersurile pentru desfășurarea celei de-a doua ediții a proiectului Model European Union Iași.

După succesul primei ediții, MEU Iași 2018 urmărește să ducă mai departe tradiția, prin crearea unui cadru optim pentru simularea procesului decizional al instituțiilor Uniunii Europene, de data aceasta într-un context multicultural. În acest sens, ne propunem să oferim tinerilor participanți, din România și din străinătate, deopotrivă, oportunitatea de a experimenta modul de funcționare a Parlamentului, respectiv Consiliului European și de a-și consolida astfel cunoștințele cu privire la politicile europene.

A doua ediție a Model European Union Iași va avea loc în perioada 14-18 martie 2018 și va propune spre dezbatere două teme de actualitate pe agenda europeană, respectiv: A. Înființarea Biroului Procurorului European și B. Contracte privind tranzacționarea bunurilor pe piața unică digitală.

Înscrierile pentru MEU Iași 2018 vor fi deschise în data de 15 ianuarie 2018. Taxa de înscriere va fi de 30 EUR și va acoperi cheltuielile pentru cazare, masă și o parte dintre activitățile sociale, urmând ca participanții să se ocupe în mod individual de cheltuielile aferente transportului.

Vă invităm să urmăriți pagina de Facebook (https://www.facebook.com/MEUIasi/) și site-ul (http://asd-uaic.ro/meu/), pentru a fi la curent cu cele mai noi informații cu privire la desfășurarea proiectului. Nu în ultimul rând, vă stăm oricând la dispoziție pentru mai multe informații și la adresa de e-mail: meu.iasi@asd-uaic.ro.

Persoană de contact: Georgiana Crețu, Coordonator MEU Iași 2018
E-mail: georgia.cretu@gmail.com ; telefon: 0758.255.923.

Asociația Studenților la Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Bulevardul Carol I, nr. 11, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Corp A, camera 20A, România
http://asd-uaic.ro , e-mail: asd.uaic@gmail.com , Tel. +40 758 255 923

 

 

 

[Cum a fost] ASD-UAIC Iași. Model European Union – cea de-a II-a ediție a proiectului was last modified: martie 20th, 2018 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: