Ascultarea copiilor în cauzele civile. Ghid de interviu

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

De asemenea, prezentul ghid va conține și exemple de întrebări/com­por­tamente/reacții inadecvate, precum și motivele pentru care aceste întrebări/com­por­tamente/reacții sunt nepotrivite. Apreciem că această secțiune, chiar dacă nu foarte extinsă, este absolut esențială pentru orice fel de ghid, mai ales pentru unul care urmează a fi utilizat fără training aferent.

Dar care ar fi beneficiile unui ghid de intervievare care să fie utilizat de magistrați în activitatea lor profesională? Răspunsul la această întrebare este important și legitimează prezentul demers; așadar, menționăm câteva:

1. oferă ghidaj valid acolo unde este necesar, în comparație cu utilizarea intui­ției sau a „experienței” profesionale, benefic pentru cei care conduc majo­ritatea interviurilor cu copiii, în cazul de față magistrați (dar și psihologi, asistenți sociali sau chiar avocați, uneori);

2. compensează (parțial) pentru trainingul profesional insuficient;

3. oferă repere referitoare la aspectele cele mai importante ale interviului: raportul, abordarea subiectelor centrale, tipul întrebărilor;

4. reduce anxietatea intervievatorului, deoarece prevede reacții/răspunsuri adecvate în situații dificile (refuzul comunicării, ostilitate, descărcări emo­țio­nale etc.), precum și strategii clare de intervievare (ce trebuie făcut, în ce ordine).

2. Scopul ascultării copilului

Înainte de a prezenta elementele care intră în componența unui interviu, dorim să clarificăm care este scopul ascultării copilului în dosarele civile. Acesta constă în colectarea de informații. Altfel spus, ne interesează să înțelegem cât mai bine contextul de viață al copilului: relațiile sociale și cele de atașament, pre­fe­rințele lui (cu accent pe motivele care le susțin), precum și perspectiva lui asupra situației prezente (separare, program de vizită, măsuri de protecție specială etc). Prin ascultarea copilului putem verifica și/sau completa informațiile care se regă­sesc în dosarul cauzei. De exemplu, într‑un dosar, un părinte acuză celălalt părinte de abuz fizic asupra copilului, iar din cauza relatărilor foarte diferite ale celor doi părinți nu reieșea clar dacă și cu ce intensitate acel copil (fetiță de 11 ani) era victima abuzului fizic. Ascultarea copilului a relevat următoarele: spo­radic, era trasă de urechi și primea câte o palmă, însă, cu candoare, fetița a recu­noscut că și ea era obraznică. Altfel spus, ascultarea copiilor poate nuanța sau lămuri aspecte controversate. Într‑un alt dosar, un părinte susținea faptul că nu are acces la copil, blamând celălalt părinte pentru acest fapt. Ascultarea copilului a relevat faptul că în lunile anterioare interviului au existat un număr de contacte (chiar cu rămânere peste noapte), dar și dorința copilului de a continua relația cu părintele nerezident aproximativ în aceiași termeni (contrar susținerilor părin­telui). Astfel, interviul cu copilul poate aduce informații suplimentare cu privire la dinamica relațiilor sale cu ambii părinți sau cu alte persoane semnificative din viața lui care să informeze deciziile judecătorului. Apoi, interviul cu copilul poate facilita înțelegerea relațiilor lui cu fiecare dintre părinți, aspect deosebit de important pentru deciziile viitoare referitoare la copil. Comportamentele de îngrijire, cele ludice, de sprijin emoțional ale părinților pot fi mai bine identificate prin intervievarea copilului, care ne oferă o serie de detalii referitoare la acestea, din care putem să ne convingem de legitimitatea lor.

Conchidem, așadar, că principalul scop al interviului cu copilul constă în a înțelege cât mai bine circumstanțele de viață ale acestuia și motivele sale pentru diferite alegeri sau perspective pe care le relatează.

3. Structura unui interviu

Revenind la structura interviului, observăm că în literatura științifică regăsim mai multe recomandări referitoare la modul în care trebuie să se desfășoare un interviu, adică la structura acestuia. În această secțiune vom discuta succint fiecare dintre elementele importante ale unui interviu, pentru ca apoi să le inte­grăm într‑un exemplu concret.

3.1. Planificarea și contextul

Planificarea nu reprezintă un lux care cu ușurință poate fi neglijat atunci când intervievatorul este ocupat^[7]. În absența planificării, pregătirii pentru ascul­tare, este mai puțin probabil să obținem toate informațiile ce ar fi putut fi obținute de la copil și de a atinge toate subiectele pe care vrem să le discutam. Planificarea constă în utilizarea informațiilor despre copil și familia lui din dosarul cauzei pentru a contura un plan de interviu: o serie de aspecte, circum­stanțe, evenimente critice pe care dorim să le abordăm. Este indicat ca acest plan să fie scris, chiar dacă este doar sub formă de schiță. Deși aceasta nu este o recomandare oficială, apreciem că este utilă ascultarea copilului în partea a doua a procesului, după ce se strâng mai multe informații la dosar, care să ne ajute să înțelegem mai bine situația copilului, dar și să ne pregătim temele ce urmează a fi discutate. Desigur, în unele situații (ordonanțe președințiale, de exemplu) aceasta poate fi mai greu de realizat.

O pregătire temeinică pentru intervievare este necesară și pentru a putea estima măsura în care relatările copilului sunt în acord cu informațiile din dosar. Uneori în dosarele civile se regăsesc anumite incidente sau situații referitor la care probele sunt contradictorii. De exemplu, situația în care între părinți a avut loc un conflict în momentul luării copilului de la școală. Pe lângă perspectivele evident diferite ale părinților, pot exista și declarații ale unor martori (cadre didactice, alți părinți, agenți de pază etc.) la acest conflict, care să completeze imaginea a ceea ce s‑a întâmplat dintr‑o perspectivă mai neutră. Astfel, dacă avem șansa să documentăm un astfel de incident suficient de temeinic, putem aborda subiectul cu copilul, pentru a vedea în ce măsură relatarea lui concordă cu imaginea pe care o avem noi despre ceea ce s‑a întâmplat. Putem estima astfel perspectiva din care copilul privește lucrurile. Această strategie are implicații și asupra descurajării nesincerității, însă cu privire la acest aspect vom reveni mai în detaliu ulterior.

Contextul în care se realizează interviul este aspectul cel mai frecvent ignorat sau pierdut din vedere, însă foarte important. Deși noi suntem obișnuiți cu holurile și birourile instanțelor, copiii nu sunt; mai mult, unii se află acolo pentru prima dată și vor trebui să vorbească cu un străin despre probleme dificile sau stânjenitoare din viața lor. Un context prietenos cu copiii poate favoriza adap­tarea lor mai ușoară la situația de intervievare. Ideal, ar trebui să existe mobilier adecvat vârstei, afișe sau tablouri prietenoase și câteva jucării și ustensile de colorat (nu foarte multe, pentru a nu deveni distractori). Suntem conștienți că acest lucru este dificil uneori, însă anumite lucruri se pot face. De exemplu, în biroul unde vom asculta copilul putem duce poze cu propriii copii sau unele obiecte confecționate de aceștia. Dacă avem desene de la propriii copii sau de la alți copii pe care i‑am ascultat, le lăsăm la vedere; astfel copilul observă că pe acolo au mai trecut și alți copii. Punem deoparte robele sau volumele impu­nă­toare și intimidante și în general toate elementele oficiale din birou (dosare etc.). Dacă copilul este mic, putem pregăti câteva plușuri și creioane colorate, care vor fi utile în etapa inițială de stabilire a raportului. Desigur, telefonul va fi închis complet și nu va fi plasat la vedere. S‑a demonstrat că un context de inter­vievare adecvat vârstei reduce stresul copilului, favorizează cooperarea și moti­vația, îmbu­nătățește reactualizarea și crește rezistența la sugestii^[8]. Având în vedere aceste beneficii, efortul de a amenaja pe cât posibil un context prietenos ne apare jus­tificat pe deplin.

3.2. Stabilirea raportului

În ceea ce privește stabilirea raportului cu copiii, majoritatea cercetătorilor, a experților în domeniu și a ghidurilor de bune practici subliniază importanța acestei etape: raportul este esențial pentru reușita interviurilor cu copiii în contexte judiciare.

Dar de ce este atât de importantă această etapă? Vom încerca să răspundem la această întrebare pornind de la observațiile făcute de Karen Jill Saywitz și colaboratorii^[9]: interviurile judiciare necesită niveluri de onestitate, deschidere și implicare ce nu se regăsesc în interacțiunile obișnuite ale copiilor cu persoanele străine. Intervievatorii nefamiliari trebuie să câștige încrederea și cooperarea copiilor care sunt obișnuiți să vorbească cu rude, prieteni, vecini sau profesori (nu cu străini) despre problemele lor personale, supărătoare, rușinoase sau care îi înspăimântă. Apoi, copiii pot avea prejudecăți cu privire la persoanele pe care le vor întâlni: pot să nu înțeleagă corect rolul magistratului, al psihologului sau al polițistului și de multe ori nu au convingerea că aceștia vor să îi ajute și să îi protejeze de victimizare ulterioară. Mai mult, în context judiciar, copiii sunt aduși de părinți în diferite instituții împotriva voinței lor; ar prefera de multe ori să nu fie acolo și să nu trebuiască să interacționeze cu acei străini pentru ei. Nu le este întotdeauna clar ce instituție este cea în care vor merge (și ce se întâmplă acolo), cum se va desfășura audierea sau cu cine se vor întâlni și de ce. Chiar dacă pentru noi dosarele cu minori sunt uneori parte din rutina zilnică, pentru copii toate aceste elemente formale reprezintă, la început cel puțin, niște surse majore de stres și temeri.

Este, așadar, nevoie ca, înainte de a discuta aspecte relevante pentru dosar, să acordăm atenție pentru câteva minute familiarizării și acomodării copilului la contextul ascultării: vom clarifica cine suntem, ce dorim, cum se va desfășura ascultarea, care e rolul copilului și ce se va întâmpla cu informațiile oferite de el. Vom descrie în continuare care ar fi elementele care intră în componența acestei interacțiuni inițiale dintre magistrat și copil, iar ulterior vom oferi și un exemplu concret în secțiunea aplicativă.

Cercetări recente arată că atunci când le este clar rolul lor și cel al inter­vievatorului, scopul interviului și modul în care va fi utilizată informația oferită de ei, copiii vor oferi informații valide cu o mai mare proba­bilitate^[10]. Din acest motiv, majoritatea protocoalelor de intervievare pun un accent deosebit pe etapa de stabilire a raportului, ca etapă esențială a fiecărui interviu investigativ.

Ce este raportul și ce înseamnă de fapt stabilirea raportului (sau a relației cu copilul, așa cum se mai regăsește uneori în literatură)? Este dificilă găsirea unei definiții general acceptate a raportului; totuși, o posibilă definire poate fi aceasta: dezvoltarea unei relații de colaborare cu copilul într‑un context suportiv și securizant, precum și facilitarea încrederii reciproce. Stabilirea raportului începe de la primul contact, de când facem cunoștință cu copilul. În această etapă inițială, vom oferi unele informații despre ce urmează să se întâmple, însă vom utiliza și o serie de întrebări deschise copilului, ascultând atent ceea ce are de spus. Acest stil de interacțiune transmite copiilor (fără cuvinte) ideea că ei au un rol central, că experiențele lor sunt o sursă valoroasă de informații și că vor fi ascultați cu atenție. Tonul utilizat trebuie să fie prietenos și suportiv; utilizăm zâmbetul și contactul vizual și punem deoparte distractorii (telefon, laptop etc.). Vom utiliza strategiile interviului suportiv (a se vedea mai jos) și vom adresa întrebări deschise pentru a explora viața de zi cu zi a copilului sau putem porni de la un lucru pe care îl știm deja despre copil, cum ar fi pasiunile lui.

3.2.1. Tot în această etapă inițială este adesea util să explorăm opinia copi­lului cu privire la scopul procesului sau motivele pentru care a fost chemat la instanță; ne interesează ce știe el despre scopul audierii? Îl putem întreba: „De ce ai venit să ne întâlnim azi?” sau „Care crezi tu că este scopul procesului?” (însă copilul trebuie să fie mai mare pentru această întrebare). Mai ales în cazul copiilor mai mici pot exista confuzii serioase. De exemplu, aceștia pot fi lăsați să înțeleagă (intenționat sau nu) că, de exemplu, scopul procesului este acela de a stabili locuința, când de fapt se discută doar recalibrarea programului de vizită! Dacă copilul se teme că va fi mutat la părintele cu care nu vrea să stea permanent, relatările lui pot fi ajustate astfel încât să prevină acest lucru. Dacă identificăm această convingere eronată a lui și îl informăm corect că de fapt discutăm doar despre modificarea programului de legături personale, relatarea lui și raportarea la situația de intervievare se pot îmbunătăți.

Alți copii răspund că au venit la instanță pentru a decide cu cine urmează să stea. Această decizie nu este a lor și trebuie să explicăm clar acest lucru copilului. Încercăm să explicăm cât mai pe înțelesul său (adaptarea limbajului la nivelul lui este deosebit de importantă!) că opinia lui este importantă pentru noi, de aceea l‑am chemat, însă nu el va decide cu cine va sta, ci noi, la sfârșitul procesului, după ce vom colecta toate informațiile. Însă cu siguranță vom ține cont de opinia lui. Facem acest lucru pentru a lua povara deciziei de pe umerii lui și a transfera responsabilitatea acestei decizii pe judecător.

3.2.2. Limitele confidențialității (alt element al raportului) trebuie stabilite încă de la început, de aceea le adresăm în această secțiune dedicată etapei inițiale de acomodare. Majoritatea copiilor sunt preocupați de consecințele pe care le poate avea faptul că ei oferă o serie de informații despre familia lor sau despre ceea ce li s‑a întâmplat^[11]. Din acest motiv este indicat ca ei să știe de la început ce se va întâmpla cu informațiile pe care le vor oferi. În țara noastră, în general, se realizează o scurtă descriere a relatărilor copilului, care este pusă la dosarul cauzei, indiferent de cantitatea de informație obținută de la acesta; credem că această practică, de a nu detalia răspunsul copilului și de a oferi doar 2‑3 con­cluzii (fără detalii specifice!), este adecvată. Aceasta deoarece astfel prevenim o serie de potențiale probleme pentru copil: dacă el spune ceva ce va fi incomod pentru vreunul dintre părinții săi, de exemplu, există posibilitatea ca aceștia, aflând ce a relatat copilul, să îl certe, să îl învinovățească sau să fie afectată și mai mult relația lui cu acel părinte. Or, scopul ascultării nu este acela de a crea probleme suplimentare pentru copil și părinții săi. De aceea, transmitem copilului acest mesaj încă de la început: „Daniel, ceea ce vom discuta noi azi va rămâne între noi; părinții tăi nu vor afla ce vorbim noi/nu voi spune părinților, nu trebuie să te temi de acest lucru”. Dacă copilul este mai mare, putem să adăugăm și: „Voi depune la dosar 2 sau 3 concluzii, însă doar generale și fără detalii”. Fie se tem, fie nu vor să îi supere pe părinți, însă indiferent de motiv, pe copii îi ajută să știe că nu vor exista consecințe negative asupra lor în urma discuției cu judecătorul.