Art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii – completare (O.U.G. nr. 77/2018)

7 sept. 2018
Vizualizari: 816
Actul modificatActul modificatorSumar
Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (rep. M. Of. nr. 628 din 1 septembrie 2012; cu modif. ult.)O.U.G. nr. 77/2018 (M. Of. nr. 767 din 5 septembrie 2018)introduce: art. 67 alin. (7) și (8)

 

În M. Of. nr. 767 din 5 septembrie 2018, s-a publicat O.U.G. nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (rep. M. Of. nr. 628 din 1 septembrie 2012; cu modif. ult.).

 

Art. 67 alin. (7) și (8) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (completat prin O.U.G. nr. 77/2018)

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, după alin. (6) se introduc două noi alineate, alin. (7) și (8), cu următorul conținut:

 „(7) În situația vacantării funcției de inspector-șef sau, după caz, de inspector-șef adjunct al Inspecției Judiciare ca urmare a expirării mandatului, interimatul funcției se asigură de inspectorul-șef sau, după caz, de inspectorul-șef adjunct ale căror mandate au expirat, până la data ocupării acestor funcții în condițiile legii. 

 (8) În caz de încetare a mandatului de inspector-șef ca urmare a altor situații decât expirarea mandatului, interimatul funcției se asigură de către inspectorul-șef adjunct până la data ocupării acestei funcții în condițiile legii, iar în caz de încetare a mandatului de inspector-șef adjunct ca urmare a altor situații decât expirarea mandatului, interimatul funcției se asigură de către un inspector judiciar numit de inspectorul-șef până la data ocupării acestei funcții în condițiile legii”.

 

Alte prevederi ale O.U.G. nr. 77/2018

Potrivit art. II, prevederile art. 67 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică și situațiilor în care funcția de inspector-șef sau, după caz, de inspector-șef adjunct al Inspecției Judiciare este vacantă la data intrării în vigoare a respectivei ordonanțe de urgență.

Art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii – completare (O.U.G. nr. 77/2018) was last modified: septembrie 7th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.