Art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii – modificare (O.U.G. nr. 123/202)

3 aug. 2020
Vizualizari: 756

Actul modificat

Actul modificatorSumar
Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii

 

(M. Of. nr. 767 din 14 noiembrie 2012; cu modif. ult.)

 

 

O.U.G. nr. 123/2020 pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii

(M. Of. nr. 688 din 31 iulie 2020)

modifică:  art. 3.

 

 

În M. Of. nr. 688 din 31 iulie 2020 s-a publicat O.U.G. nr. 123/2020 pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii.

Astfel, respectiva ordonanță aduce o modificare Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii.

Vă prezentăm, în continuare, modificarea adusă Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii.

 

Art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii (modificat prin O.U.G. nr. 123/2020)

 

Vechea reglementare

 

În vechea reglementare, art. 3 prevedea:

„Art. 3

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

(1) Alocația de stat pentru copii se stabilește în cuantum de:

a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, precum și pentru tinerii prevăzuți la art. 1 alin. (3);

c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

(1^1) Cuantumul alocației de stat pentru copii se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflației, începând cu data de 1 ianuarie 2020.

(2) Titular al dreptului la alocația de stat pentru copii este copilul.

(3) Alocația de stat pentru copii prevăzută la alin. (1) lit. a) se cumulează cu indemnizația lunară, stimulentul lunar sau stimulentul de inserție, prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Cuantumurile alocației de stat pentru copii, prevăzute la alin. (1), se majorează anual prin hotărâre a Guvernului”.

 

Noua reglementare

 

Potrivit noii reglementări, art. 3 se modifică și va avea următorul conținut:

„Art. 3

(1) Alocația de stat pentru copii se stabilește în cuantum de:

a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, precum și pentru tinerii prevăzuți la art. 1 alin. (3);

c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

(2) Cuantumul prevăzut la alin. (1) se aplică începând cu drepturile aferente lunii iulie 2022.

(3) Începând cu drepturile bănești aferente lunii august 2020, cuantumul alocației de stat se majorează cu 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferența dintre cuantumul prevăzut la alin. (1) și cuantumul acordat anterior, în luna iulie 2020.

(4) În perioada 1 ianuarie 2021-1 iulie 2022, majorarea prevăzută la alin. (3) se aplică de două ori pe an, respectiv începând cu drepturile aferente lunii ianuarie și drepturile aferente lunii iulie a fiecărui an.

(5) Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației.

(6) În condițiile în care bugetul de stat poate susține un cuantum mai mare al alocației de stat pentru copii, prin hotărâre a Guvernului se poate stabili un nivel mai ridicat decât cel prevăzut la alin. (5).

(7) Titular al dreptului la alocația de stat pentru copii este copilul.

(8) Alocația de stat pentru copii prevăzută la alin. (1) lit. a) se cumulează cu indemnizația lunară, stimulentul lunar sau stimulentul de inserție, prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare.

(9) Dacă din calculul cuantumului alocației de stat pentru copii prevăzut la alin. (3)-(5) rezultă fracțiuni în bani, cuantumul se rotunjește la leu în favoarea beneficiarului”.

Art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii – modificare (O.U.G. nr. 123/202) was last modified: august 3rd, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.