„Aritmetica bogăţiei”. Interviu cu Niculae Bălan, Președintele Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România

20 dec. 2022
Vizualizari: 1026

Legal Point: Pentru început, vă rog să faceți o scurtă incursiune în cariera dumneavoastră și să ne spuneți cum ați ales această profesie de practician în insolvență?

Nic Bălan: Istoria începe din „secolul trecut”, adică imediat după anii 1995 1996. Atunci aveam lucrări de audit, făceam rapoarte de evaluări și studii de fezabilitate, care erau utilizate pentru înființarea unor societăți comerciale.

La capitolul excepții de la regulă, am primit solicitări să fac investigații pentru identificarea unor eventuale fraude, solicitări venind din partea unor clienți nemultumiți de modul în care funcționa acea societate înființată.

Am acceptat misiunea și am reușit să probez diverse „furăciuni”, care au avut ca rezultat decizia de dizolvare a societății nou-înființate.

Studiile de fezabilitate au continuat, dar rapoartele finale aveau un supliment care se referea la recomandări pentru managementul nou recrutat din rândul vechilor salariați, dacă acest lucru era posibil. Această etapă a însemnat debutul lichidărilor voluntare.

Prin luna aprilie 1998, Fondul Proprietății de Stat, beneficiind de o finanțare externă, a organizat la Sinaia un seminar pentru administratorii de faliment.

Am participat și am avut o surpriză de proporții, seminarul având două secțiuni distincte: probleme de evaluare și faliment; Legea nr. 64/1995 ‒ reorganizare judiciară și faliment.

Lectori au fost doi americani cu experiență în proceduri de faliment, doi expați de la Coopers & Lybrand (care deja aveau și o reprezentanță solidă în România) și doi judecători din România: profesorul Turcu și domnul Georgiu de la Cluj.

Au fost două zile deosebite de seminar, cu prezentări de situații complicate, rezolvate cu proceduri știute, dar și cu experiențe care cereau soluții pentru care trebuia să ai ceva „nas”.

Atunci am zis că, dacă am ceva expertiză în domeniul financiar și în evaluări, am rezolvat adhoc probleme de management, mai rămâne să fac ceva loc problemelor de natură judiciară și am o șansă în administrările/lichidările judiciare, care erau la început de drum.

Legal Point: În 1998 a luat ființă Asociația Practicienilor în Reorganizare și Lichidare din România. Anul viitor se aniversează 20 de ani de la intrarea în vigoare a Ordonanței nr. 79/1999 privind organizarea activității practicienilor în reorganizare și lichidare. A fost o profesie care a început de la zero (0), iar acum sunt peste 3.000 de practicieni în insolvență, organizați în cabinete individuale, cabinete asociate sau societăți profesionale. Care este strategia Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR) pentru următorii ani?

Nic Bălan: UNPIR este structurată în așa fel încât deciziile să fie luate eficient, iar accesul în profesie să fie verificat riguros, dar nu imposibil.

Principalele roluri ale UNPIR sunt de a asigura competența practicienilor prin testarea la intrare în profesie, a asigura instruirea constantă a acestora prin obligativitatea punctelor de pregătire profesională continuă, a contribui consistent la optimizarea legislației în domeniu și a proteja profesia prin reacții prompte la mesaje și atitudini care o denigrează.

Strategia UNPIR se adaptează constant și conține proceduri și planuri pentru fiecare dintre aceste roluri.

De exemplu, în pregătirea profesională continuă a practicienilor, venim constant cu spețe reale, care să genereze dezbateri și să ofere soluții posibile pentru practică.

Avem o colaborare foarte bună cu Institutul Național al Magistraturii și suntem bine conectați la mediul academic, pentru organizarea unor evenimente de calitate.

În perioada următoare intenționăm să fim mai vizibili în spațiul public, mai ales printre oamenii de afaceri și printre specialiștii interesați să devină practicieni în insolvență.

Strategia UNPIR pentru următorii ani se bazează pe expertiză, disponibilitate și comunicare.

Legal Point: Iată că avem deja mai bine de patru ani de la implementarea Noului Cod al Insolvenței. Care credeți că sunt punctele tari ale lui și care ar fi punctele slabe?

Nic Bălan: Acum patru ani, ceea ce era atunci „Noul Cod al Insolvenței” a venit ca rezultatul unui amplu proces de consultare și dezbatere. Respectivul act normativ a fost apreciat inclusiv de foruri internaționale, precum Banca Mondială, chiar dacă au fost identificate anumite aspecte de modificat în timp.

Noi, practicienii în insolvență, juriștii, economiștii, dar și colaboratorii din mediul universitar și din magistratură, lucrăm constant la îmbunătățirea legislației. În orice moment avem propuneri pregătite și suntem gata să le discutăm cu autoritățile.

Problemele pe care le atacă aceste propuneri însă sunt foarte complexe, foarte tehnice. De exemplu, sunt chestiuni legate de mediu, care se perpetuează, trebuie neapărat să le rezolvăm, dar e aproape imposibil să găsim o soluție satisfăcătoare pentru toate părțile implicate.

De aproape doi ani purtăm discuții, colaborăm cu autoritățile în diverse comisii, dar nu am înregistrat niciun progres. Iar această constatare e valabilă și pe alte paliere ale interacțiunii dintre specialiști și autorități.

Pentru a fi cât mai eficienți, căutăm să filtrăm la maximum mesajele cu care abordăm autoritățile și să promovăm doar acele modificări care sunt foarte importante. Momentan, propunem trei modificări referitoare la aspecte pe care practicienii le-au identificat ca problematice.

Avem propuneri legate de vânzarea bunurilor asupra cărora au fost instituite sechestre penale, soluționarea problemelor de mediu și modificările paralele aduse procedurii de insolvență. Nu cred că este aici locul să intrăm în detalii, dar putem discuta oricând pe aceste subiecte.

Legal Point: Guvernul a modificat recent legislația insolvenței. Care sunt principalele modificări și în ce mod afectează aceste schimbări activitatea practicienilor în insolvență?

Nic Bălan: Într-adevăr, Guvernul a modificat legislația insolvenței. Singur, prin ordonanță de urgență. Noi, UNPIR, am avut un rol epistolar la începutul acestui demers, în sensul că, pe parcursul elaborării acestei ordonanțe, am trimis observații la Ministerul Finanțelor și la Ministerul Justiției. Am reușit să eliminăm anumite prevederi, însă nu a existat decât o discuție de ultimă oră pe marginea acestor modificări.

În esență, Ministerul Finanțelor a constatat că nu sunt bani suficienți la bugetul de stat, iar principalul „element dăunător” în această ecuație sunt practicienii în insolvență.

„Soluția” a fost această ordonanță, venită peste noapte, ce a adus o suită de modificări semnificative. Acum se discută în Camera Deputaților legea de aprobare a acestei ordonanțe și suntem implicați în aceste discuții, cu propuneri legate de modificările problematice.

Echipa UNPIR care discută cu autoritățile a identificat șase aspecte principale care ar trebui modificate în Ordonanța nr. 88/2018, pe lângă altele de mai mică anvergură. Discuțiile continuă.

Legal Point: Cum vedeți evoluția numărului de insolvențe și dimensiunea companiilor care au apelat la această procedură în 2018, comparativ cu anii trecuți? Care credeți că este viitorul acestei profesii în România, având în vedere contextul economic?

Nic Bălan: Evoluția numărului de insolvențe poate a fost relativ constantă în ultima perioadă, anual intrând în insolvență circa 6.000 de societăți. Anul acesta, în primele trei trimestre, numărul societăților intrate în insolvență a scăzut cu 6% față de aceeași perioadă a anului anterior, potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Creșterea numărului de insolvențe poate avea la bază două motive opuse: economia nu merge bine sau economia se maturizează.

O societate intră în insolvență atunci când nu își mai poate asigura fluxul monetar necesar funcționării, caz care, la nivel sistemic, poate fi asociat unei direcții negative în economie.

Totodată, o societate poate intra în insolvență atunci când conducerea observă tendințele și decide să reorganizeze afacerea înainte de a fi prea târziu. Acest caz ar sugera o maturizare a economiei, un simț de răspundere amplificat.

La fel, scăderea numărului de insolvențe poate însemna fie că economia merge bine, fie că managerii se tem să intre în insolvență, pentru că ar putea să nu supraviețuiască, și atunci se baricadează.

Dacă vrem să vedem viitorul profesiei, trebuie să ne uităm în primul rând la tendințele internaționale în materie.

Standardele internaționale vor avea o contribuție din ce în ce mai importantă la domeniul insolvenței din România. În Parlamentul European este în lucru acum o directivă „privind cadrele de restructurare preventivă, a doua șansă și măsurile de sporire a eficienței procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie”. Contribuim și noi la acest act normativ și vom contribui la implementarea lui în legislația locală atunci când va veni momentul. Pe de altă parte, managerii de criză vor fi foarte căutați pe viitor, pentru că este foarte complicat să gestionezi o societate fără un minim de experiență în ceea ce privește practica insolvenței și a restructurării.

Legal Point: Ministrul finanțelor publice, Eugen Teodorovici, a declarat recent că statul român nu a fost un partener pentru mediul de afaceri. „Statul este cel care a girat, care a dus multe zone la faliment, la insolvență, la dispariția unor firme”. Cum comentați?

Nic Bălan: Ministrul finanțelor a fost, de fapt, promotorul ordonanței care a modificat legislația insolvenței. Această ordonanță a ieșit foarte repede în piață, iar discursul ministrului s-a bazat pe argumentul că ar fi miliarde de lei de recuperat din procedurile de insolvență.

Este dificil de văzut modul în care statul a devenit acum un partener pentru mediul de afaceri, deoarece o serie de proceduri de insolvență sunt acum blocate de noua ordonanță. Modificările implementate nu rezolvă problemele.

Sunt câteva lucruri bune, întradevăr, precum acel test al întreprinzătorului privat și cesiunea creanțelor bugetare. Per total însă, idealurile noastre sunt conturate de standardele internaționale.

Situația de insolvență este întotdeauna generată de un cumul de circumstanțe. De obicei, avem de a face fie cu un management ineficient al societății, fie cu schimbări bruște în ecosistemul societății, care o prind nepregătită.

Mediul de afaceri este puternic conectat la aceste standarde. De aici, discrepanța și imposibilitatea unui parteneriat consistent în condițiile actuale.

Legal Point: Care credeți că sunt principalele cauze ale numărului ridicat de insolvențe în România? Sistemul de creditare aflat în derivă, disciplina financiară precară a firmelor, altele?

Nic Bălan: Situația de insolvență este întotdeauna generată de un cumul de circumstanțe. De obicei, avem de a face fie cu un management ineficient al societății, fie cu schimbări bruște în ecosistemul societății, care o prind nepregătită.

Într-adevăr, disciplina financiară este unul dintre cele mai des întâlnite motive în situațiile de insolvență. Creditarea este un factor în măsura în care creditorul nu ia în calcul gradul de îndatorare al societății căreia îi acordă împrumuturi.

O estimare prea optimistă a veniturilor viitoare ale societății te aduce foarte repede în situația de a nu putea să îți plătești datoriile.

Realitatea este că insolvența trebuie depistată cât mai devreme, iar pentru asta e nevoie de o conducere competentă în cadrul societății, un management realist, care să își asume inițierea procedurilor de insolvență sau redresare a societății. În cele mai multe cazuri, în prezent, lucrurile nu se întâmplă așa, iar societatea intră în insolvență când e prea târziu.

Legal Point: Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă practicienii în insolvență este vânzarea greoaie, la licitațiile organizate conform legii, a bunurilor mobile și imobile ale companiilor care au intrat în procedura de insolvență. Ce se poate face pentru a stimula vânzarea acestor active?

Nic Bălan: Noi am abordat această chestiune prin implementarea site-ului licitatii-insolventa.ro. Din acest punct de vedere, al dificultății cu care se vând activele, nu putem interveni foarte puternic. Calitatea activului, prețul, piața și altele sunt elemente pe care le controlează practicianul în insolvență, și variază în funcție de dosar.

Ce putem noi să facem este să atacăm indirect acest subiect, ceea ce avem deja în vedere. De exemplu, un activ deteriorat se vinde mult mai greu decât unul în stare bună de funcționare.

Pentru ca activul să nu fie însă deteriorat, respectiva societate trebuie să intre în insolvență la momentul potrivit, nu când e prea târziu.

Aici încercăm noi să facem diferența. În educarea mediului de afaceri în ceea ce privește beneficiile procedurilor de insolvență.

Legal Point: Cum apreciați activitatea site-ul de vânzări www.licitatii-insolventa.ro, portal administrat de UNPIR?

Nic Bălan: Site-ul licitatiiinsolventa.ro își îndeplinește scopul deocamdată, însă avem planuri mari cu acest instrument. Deocamdată, pe site sunt peste 3.000 de anunțuri, marea majoritate, aproape două treimi, referindu-se la active imobiliare și active auto.

În perioada următoare intenționăm să promovăm mai puternic acest site, să diseminăm periodic statistici legate de activele pe care le au la vânzare societățile aflate în insolvență și să identificăm tipare în ceea ce privește activele cele mai predispuse la vânzare.

Începând cu anul viitor, avem în vedere mai multe proiecte care să crească vizibilitatea UNPIR și a profesiei de practician în insolvență în general.

Site-ul în sine este foarte util pentru practicieni, deoarece le oferă un instrument util pentru îndeplinirea obligației legale de publicitate atunci când vând un activ. Mai mult, doar practicienii în insolvență pot anunța vânzări de active pe acest site, alte tipuri de agenți economici nefiind autorizați să utilizeze platforma.

Legal Point: UNPIR și-a modernizat identitatea vizuală. Revista Phoenix are o nouă grafică și un conținut mult îmbunătățit, site-ul unpir.ro este mult mai dinamic. Ce urmează? Ce trebuie să facă UNPIR pentru creșterea vizibilității?

Nic Bălan: Începând cu anul viitor, avem în vedere mai multe proiecte care să crească vizibilitatea UNPIR și a profesiei de practician în insolvență în general. Pe scurt, intenționăm să mai adăugăm o direcție în comunicarea UNPIR, pe lângă instrumentele la care am recurs până în prezent.

Vom continua abordarea științifică pe care am utilizat-o cu succes în articolele din revista Phoenix, în emisiunile de specialitate, în dezbaterile juridice și în seminarele pe care le-am organizat alături de Institutul Național al Magistraturii în toată țara. Avem foarte mulți experți în acest vast domeniu al insolvenței și vom publica în continuare o multitudine de materiale pe subiecte cât se poate de tehnice.

Dincolo de acest segment însă, intenționăm să ne apropiem de mediul de afaceri cu o comunicare mai accesibilă publicului larg. Mă refer aici la cifre și statistici pe care să le publicăm periodic, scurte

materiale care să „traducă” aspectele tehnice din legislație, comunicări legate de pașii procedurii de insolvență, măsurile necesare pentru asigurarea unei ieșiri de succes din insolvență, ghiduri de bune practici și așa mai departe.

În esență, dorim să mai reducem din opacitatea acestui domeniu tehnic, astfel încât oamenii de afaceri și managerii să nu se mai teamă de insolvență și să o vadă ca ceea ce este: unul dintre instrumentele disponibile societății pentru asigurarea unui succes pe termen lung.

Legal Point: Ce evenimente a organizat UNPIR pentru a sărbători Centenarul Marii Uniri?

Nic Bălan: Practicienii în insolvență au sărbătorit Centenarul Marii Uniri la Alba Iulia, locul în care, la 1 Decembrie 1918, s-a desfășurat Marea Adunare Națională în care s-a înfăptuit unirea, și am fost onorați cu participarea reprezentanților oficiali ai Primăriei și Prefecturii.

Am organizat, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918”, un seminar științific la Alba Iulia. În Aula Magna au ținut prezentări conf. univ. dr. Valer Moga și lect. univ. dr. Attila Szora Tamas, din partea Universității, și Tudor Roșu, șeful secției Istorie din cadrul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia.

Un important proiect pe care l-am lansat în anul Centenarului a fost sponsorizarea a două burse de merit, care au mers către două studente cu rezultate excepționale, una din România și una din Republica Moldova.

Dincolo de aceste evenimente punctuale, ca un detaliu, noi am marcat Centenarul Marii Uniri pe tot parcursul anului 2018, chiar și dincolo de privirile publicului.

Toate comunicările interne și externe, semnăturile și anteturile au inclus acel logo aniversar propus de Ministerul Culturii, gest simbolic prin care ne-am alăturat majorității instituțiilor publice.

Legal Point: Cum colaborați cu practicienii din Republica Moldova?

Nic Bălan: Avem o relație foarte apropiată cu ai noștri colegi din Republica Moldova. La finalul lunii noiembrie, am avut o delegație numeroasă la Congresul lor, iar noi îi invităm la toate evenimentele de anvergură pe care le organizăm. Au venit la Congresul nostru de la finalul lunii mai, au fost alături de noi la Alba Iulia în sărbătoarea Centenarului, ne-am întâlnit la Ziua Profesiilor Liberale și multe altele.

Ei acum parcurg anumite etape pe care le-am parcurs și în primii ani ai profesiei, astfel că le putem împărtăși din experiența noastră.

Pe de altă parte, în momentul în care și-au construit legislația, colegii din Republica Moldova au preluat elemente din mai multe legislații, din România, Rusia, Germania, Polonia, și e foarte interesant de observat ce au putut să implementeze și ce funcționează în materie de insolvență.

 

* Este extras din Revista Legal Point nr. 2/2018.

„Aritmetica bogăției”. Interviu cu Niculae Bălan, Președintele Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România was last modified: decembrie 21st, 2022 by Niculae Bălan

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Niculae Bălan

Niculae Bălan

Este Președintele Uniunii Națională a Practicienilor în Insolvență din România.
A mai scris: