Aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 167/2014 privind exercitarea profesiei de bonă (H.G. nr. 652/2017)

15 sept. 2017
Vizualizari: 1164
Actul normativ publicat în Monitorul OficialSumar
H.G. nr. 652/2017
(M. Of. 738 din 14 septembrie 2017)
Se aprobă Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 167/2014 privind exercitarea profesiei de bonă, prevăzute în anexa care face parte integrantă din respectiva hotărâre.

În M. Of. nr. 738 din 14 septembrie 2017, a fost publicată H.G. nr. 652/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 167/2014 privind exercitarea profesiei de bonă.

În continuare, vom prezenta dispozițiile respectivei hotărâri.

Art. 1 din H.G. nr. 652/2017

Potrivit art. 1, se aprobă Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 167/2014 privind exercitarea profesiei de bonă, prevăzute în anexa care face parte integrantă din respectiva hotărâre.

Respectivele Norme metodologice, denumite în continuare norme, cuprind și procedura de recunoaștere a calificărilor în vederea exercitării profesiei de bonă pe teritoriul României, aspectele referitoare la exercitarea acestei profesii, precum și instituțiile competente pentru eliberarea documentelor necesare obținerii acestui drept.

De asemenea, Normele se aplică bonelor cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai celorlalte state aparținând Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene, denumite în continuare state membre, care exercită profesia de bonă în România în mod independent, dar și în calitate de salariat.

Prevederile normelor se aplică și cetățenilor statelor membre care doresc să exercite profesia de bonă pe teritoriul României și sunt titulari ai unui titlu oficial de calificare care a fost obținut pe teritoriul unui stat care nu este membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene, denumit în continuare stat terț, în conformitate cu prevederile Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 2 din H.G. nr. 652/2017

În art. 2 este prevăzut faptul că persoanele fizice autorizate pentru activitatea de bonă care, la data intrării în vigoare a respectivei hotărâri, au încheiate contracte de prestări servicii cu reprezentanții legali ai copiilor au obligația ca în termen de 6 luni să le revizuiască, cu respectarea prevederilor respectivei hotărâri.

Art. 3 din H.G. nr. 652/2017

Conform art. 3, prevederile art. 2 sunt aplicabile și angajatorilor care au încheiat contracte individuale de muncă/contracte de prestări servicii pentru serviciile de îngrijire și supraveghere a copilului pe timpul zilei.

Aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 167/2014 privind exercitarea profesiei de bonă (H.G. nr. 652/2017) was last modified: septembrie 15th, 2017 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.